Consideratii generale asupra Apocalipsei
De-a lungul istoriei omenirii, revelatia divina s-a facut treptat si progresiv. Motivele pentru care Dumnezeu nu S-a descoperit pe Sine si planurile Sale in intregime, dintr-o data, nu ne sunt cu totul cunoscute. Le intrezarim doar din cuvintele Mantuitorului adresate ucenicilor, inainte de patima Sa: “ Mai am sa va spun multe lucruri, dar acum nu le puteti purta.” ( Ioan 16, 12 )
Asemenea luminii orbitoare pentru ochii care au stat multa vreme in intuneric, nici adevarul nu poate fi suportat in intregime si dintr-o data de sufletul omului cazut in pacat.
Aruncand o privire de ansamblu asupra Bibliei, de la un capat la celalalt al ei, se poate observa ca, daca Vechiul Testament Il descopera pe Iisus Christos in calitatea Sa de Creator si Mesia, Noul Testament Il prezinta intr-o alta lumina, mult mai intensa . Evangheliile ne vorbesc despre lucrarea, suferintele, moartea si invierea Sa; Faptele apostolilor ne prezinta lucrarea Sa prin Duhul Sfant in mijlocul bisericii; epistolele ne vorbesc despre efectele lucrarii Sale in viata omului – indreptatirea si sfintirea vietii. Finalul Scripturii este insa grandios.
Ca o incoronare a intregii Scripturi, Apocalipsa de dezvaluie finalul dramei pacatului. Iisus apare ca Mare Preot in Sanctuarul ceresc, apoi ne este dezvaluita lucrarea Sa in calitate de Judecator si, in final, este zugravit in cele mai vii culori tabloul revenirii Sale glorioase pe pamant, ca Domn al domnilor, pentru a reface armonia universala pierduta prin aparitia pacatului. Aceasta din urma tema, amintita la fiecare al 25-lea verset al Noului Testament, este si tema dominanta a Apocalipsei.
Primul capitol al cartii incepe cu promisiunea : “Iata, El vine pe nori si orice ochi Il va vedea” ( Apocalipsa 1, 7 ), in timp ce ultimul capitol se incheie in aceleasi tonuri: “Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine.” ( Apocalipsa 22, 12 ). Penultimul verset al Apocalipsei este o reasigurare pentru cei ce asteapta gloriosul eveniment: “Cel ce adevereste aceste lucruri zice: Da, Eu vin curand”, urmata de rugaciunea fierbinte a oricarui crestin sincer: “Amin ! Vino, Doamne, Iisuse !” ( Apocalipsa 22, 20 )
Dupa aparitia Apocalipsei, parintii bisericii au ezitat mult sa includa cartea in canonul biblic. Astazi, la doua milenii de la scrierea ei, crestinii ezita inca sa o citeasca. Nu exista o alta carte care sa aduca in viata omenirii mai multa teama, dar si incredere, mai multa groaza, dar si bucurie si speranta ca Apocalipsa.
Fiind o sinteza a marei lupte dintre bine si rau, aceasta ultima carte a Bibliei aduce pe paginile ei pe toti eroii acesteia: Dumnezeu, Iisus, Satana, ingerii buni, demonii, monstrii cu chip de om, dar si martiri.
Invatatorii religiosi au declarat cartile Daniel si Apocalipsa ca fiind sigilate, lasandu-i pe crestini sa fie privati de marile binecuvantari primite prin studierea lor. Insa Cartea lui Daniel a fost desigilata demult, in timp ce Apocalipsa nu a fost niciodata sigilata. Dimpotriva, sensul cuvantului “apocalipsa” este acela de revelatie, descoperire.
Mai mult decat atat, Iisus Christos, Autorul ceresc al Apocalipsei, promite o mare binecuvantare celor care se apropie de aceasta carte pentru a-i intelege profunzimile: “Ferice de cine citeste, si de cei ce asculta cuvintele acestei proorocii, si pazesc lucrurile scrise in ea ! Caci vremea este aproape !” ( Apocalipsa 1, 3 ).
Daca facem o paralela intre prima carte a Bibliei, Geneza, si ultima carte a ei , Apocalipsa, observam o simetrie uimitoare. Daca Geneza este “rasadnita”, Apocalipsa este stratul multicolor de flori.
Geneza ne vorbeste despre Creatiune, ultima carte a Bibliei ne vorbeste despre Recreatiune; Geneza ne vorbeste despre cadere in pacat, suferinta si moarte, in timp ce Apocalipsa ne spune despre mantuire, inaltare, odihna si viata vesnica; Geneza relateaza despre casatoria primului Adam, Apocalipsa – despre casatoria celui de-al doilea Adam; capitolul al treilea al Genezei ne relateaza despre aparitia pacatului in lume, in timp ce al treilea capitol inainte de finalul Scripturii ne vorbeste despre nimicirea pacatului, a lui Satana si a mortii; primele trei capitole din Geneza prezinta in embrion ceea ce urmeaza in istoria omenirii, in timp ce primele trei capitole ale Apocalipsei prezinta in embrion evenimentele dezvoltate in tot restul cartii.
Cu adevarat, Apocalipsa este coroana Sfintelor Scripturi. Daca Evangheliile ne vorbesc despre Capul bisericii – Iisus Christos, daca Epistolele ne vorbesc despre corpul Sau – biserica, Apocalipsa ne vorbeste despre unirea celor doua, pentru vesnicie.
De asemenea, Cartea lui Daniel si Apocalipsa formeaza un tot unitar, ambele completandu-se reciproc, ambele fiind profetii escatologice. In Apocalipsa, Cartea Lui Daniel este desigilata, evenimentele descrise in ea mergand pana la finele istoriei, pana la punctul culminant al ei – revenirea in glorie a lui Iisus Christos, ca Domn al domnilor.
Exilul lui Ioan a avut loc, potrivit marturiilor lui Eusebiu, Ieronim si Irineu, pe la anul 95 d. Chr., respectiv al 14-lea an al domniei lui Domitian. De asemenea, exista numeroase dovezi oferite de contemporanii lui Ioan ca acesta si-ar fi petrecut, dupa eliberarea sa din exilul de pe Patmos, ultimii ani de viata in Efes.
Dupa aparitia ei, Apocalipsa a cunoscut o raspandire rapida in lumea crestina. La mai putin de cincizeci de ani de la scrierea ei, Iustin Martirul ( 100-165 d. Chr.) o aminteste in lucrarea sa “Dialogul cu Triphone”, scrisa pe la anul 140. Irineu din Lyon ( 130-203 d. Chr. ) aminteste de Apocalipsa in lucrarea sa “Impotriva ereziilor”, iar Tertulian din Cartagina ( 160-240 ) in lucrarea “Prescriptii impotriva ereziilor”. Hipolitus din Roma ( m 235 ) atesta existenta ei in “Tratat cu privire la Iisus si Anticrist”, iar Clement din Alexandria ( m 220 ), in lucrarea sa “Cine este bogatul care va fi mantuit ?”, sustine ca Ioan, ucenicul si, mai tarziu, apostolul Domnului, este autorul Apocalipsei.
De asemenea, aparitia Apocalipsei lui Ioan a determinat ivirea unei intregi literaturi apocaliptice: Cartea lui Enoh, Apocalipsa lui Baruh, Apocalipsa lui Petru, etc. Oricum, Apocalipsa lui Ioan a trezit un interes deosebit inca de la aparitie. In Evul Mediu, Ioachim de Flore ( 1135-1202 ) a scris un comentariu al cartii Apocalipsa.
Acei cercetatori care s-au aplecat fara prejudecati si cu umilinta asupra Apocalipsei au ramas impresionati de mesajul ei. Iata doua din marturiile lor:
“Apocalipsa lui Ioan este asemenea unui imens reflector ce trimite lumina sa orbitoare asupra intinderilor fara margini ale vesniciei. O carte de marime uluitoare in care un serafim inflacarat si de proportii celeste scrie randuri uriase. Totul priveste la tine, ca si frescele lui Michelangelo, tainic si cu ochii mari: Dumnezeu – cerul – ingerii – Satana – oamenii – judecata de apoi si… vesnicia.” ( E. Speeman, “Apocalipsul”, Jean Vuilleumier, p. 7 )
“ Toate frumusetile Scripturii au fost adunate in cartea Apocalipsei. Tot ce este mai miscator, mai viu, mai maret, lege si profeti, ajunge aici sa fie mai stralucitor si trece din nou prin fata noastra ca sa ne mangaie cu toate indurarile veacurilor…si pentru a intruchipa tabloul cel mai frumos care s-a putut imagina vreodata cu privire la slava Domnului Christos.” ( Bossuet, “Apocalipsul”, Jean Vuilleumier, p. 7 )
Lori Balogh
