Creștinul și autoritatea civilă
Din planul divin pentru ocrotirea, îndrumarea și conducerea vieții sociale face parte și instituția statului. Scopul ei este acela de a menține ordinea, libertatea și pacea.
La început, în Israel autoritatea civilă era contopită cu cea bisericească, deoarece statul era teocrat (conducerea Îi aparținea lui Dumnezeu). Mai târziu, aceste autorități s-au despărțit: Biserica se îngrijea de satisfacerea nevoilor spirituale ale credincioșilor, iar statul de cele materiale, fizice și civice ale cetățenilor statului.
În lunga istorie a Bisericii creștine au fost multe încercări de cucerire reciprocă: când biserica a dorit să obțină controlul asupra statului, când statul a încercat să domine biserica. În lumina Bibliei, atât biserica cât și statul sunt servi ai lui Dumnezeu care ar trebui să colaboreze, în limitele competenței lor, pentru bunăstarea celor așezați sub grija și ocrotirea lor fizică și spirituală.
Rânduirea autorităților civile
Statul este o orânduire divină, alături de familie și biserică (vezi Romani 13:1; Ioan 19:11). O viață normală pentru un creștin presupune integrarea perfectă în toate aceste instituții de origine divină: familie, biserică și stat. Porunca a cincea din Decalog, înțeleasă într -un sens mai larg, se referă și la respectul pe care trebuie să-l datorăm autorității civile (vezi Exodul 20:12; Romani 13:2).
Rolul autorității civile
1. Chemată să supravegheze ordinea în societate (vezi Romani 13:4);
2. Pedepsirea răufăcătorilor și aprecierea celor ce fac bine (vezi 1 Petru 2:13- 14; Romani 13:3);
3. Slujește lui Dumnezeu (vezi Romani 13:6). Când Pavel scria aceste cuvinte credincioșilor din Roma, autoritatea civilă era păgână (romană) și ostilă creștinismului. Biserica creștină trecea printr-o perioadă critică, fiind prigonită de acești “slujitori ai lui Dumnezeu” (“preoți ai lui Dumnezeu”, în original: “Leitourgoi Theou”). Și totuși Pavel îndeamnă creștinii la supunere și stimă față de autoritatea civilă. Lucrul acesta ar trebui să ne dea de gândit.
Datoria creștinului față de autoritatea civilă
1. Biblia ne cere o supunere din conștiință față de legile țării (vezi Romani 13:5; Tit 3:1;1 Petru 2:13).
“Noi nu trebuie să ajungem în conflict cu autoritățile. Cuvintele noastre pe care le spunem sau le scriem să fie măsurate cu grijă că să nu apărem într-o falsă lumină că am fi împotriva legii și ordinii. Să nu spunem, să nu facem nimic ceea ce ar putea să ne bareze drumul în mod nenecesar” (E. G. White, „Istoria Faptelor Apostolilor”, p. 69).
2. Biblia ne îndeamnă să fim credincioși în plata impozitelor și taxelor (vezi Romani 13:6; Matei 22:21).
3. Biblia ne îndeamnă să respectăm și să cinstim autoritatea civilă (vezi Romani 13:7).
“Nu este înțelept de a cauta mereu greșeli în lucrările cârmuirii. Nu este lucrarea noastră de a ataca indivizi sau instituții. Ar trebui să avem mare grijă ca nu cumva să fim bănuiți că am lua o poziție de împotrivire față de autoritățile civile” (E. G. White, „Mărturii pentru comunitate” vol. 6, p. 394).
4. Biblia ne îndeamnă să ne rugăm pentru autoritatea civilă (vezi 1 Timotei 2:1-3).
5. Biblia ne îndeamnă să ne aducem aportul nostru pentru binele colectivității (vezi Ieremia 29:7).
Limita supunerii creștinului față de autoritatea civilă
Fapte 5:29: Exemplul apostolilor: Când Sinedriul (autoritatea religioasă a timpului) le-a cerut apostolilor să nu facă ceea ce Dumnezeu le poruncise să facă, aceștia au răspuns: “Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni”. Aici găsim o atitudine de principiu în cazurile în care autoritatea, fie civilă, fie religioasă, ne cere să călcăm Legea lui Dumnezeu într-o formă sau alta.
“Atunci Iisus le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (Marcu 12:17)
Lori Balogh
