Învierea lui Iisus – adevăr sau mit?

Învierea lui Iisus – adevăr sau mit?

Învierea Fiului lui Dumnezeu este unul dintre adevărurile care stau la temelia creștinismului. Se ridică însă o întrebare justificată: Are creștinismul suficiente dovezi pentru a susține acest adevăr?

Ce s-ar fi întâmplat dacă Iisus nu ar fi înviat? Nu e greu să ne imaginăm: Doctrina creștină ar fi fost fără valoare, jertfa martirilor creștini ar fi zadarnică, predicarea Evangheliei ar fi fără finalitate, iar creștinii ar fi de plâns.

Chiar apostolul Pavel recunoaște zădărnicia crezului creștin în absența învierii lui Iisus: „Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Christos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre oameni” (1 Corinteni 15,19). Într-adevăr, fără învierea lui Iisus, cu toate consecințele ce decurg din ea, creștinismul nu s-ar deosebi de budism, confucianism, brahmanism și de multe alte … „isme”.

Profeții referitoare la învierea lui Christos

Un prim lucru care trebuie precizat este faptul că învierea lui Christos a fost profetizată în Scripturile Vechiului Testament, dar și de Mântuitorul Însuși. Pentru cercetătorul atent al acestor profeții, învierea nu trebuia să șocheze, ci trebuia să fie privită ca un moment important în desfășurarea Planului de Mântuire al omului. Iată câteva dintre aceste profeții:

– Psalmul 16,8‑10 (profeție mesianică): „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei; când este El la dreapta mea nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veselește și trupul mi se odihnește în liniște. Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul tău să vadă putrezirea.”

– Zaharia 12,10: „Atunci voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare și de rugăciune și își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu.”

– Faptele apostolilor 2,22‑32; 13,35‑37 – Apostolul Petru, în predica sa de la Rusalii, confirmă împlinirea profeției din Psalmul 16 prin învierea lui Iisus, afirmând că David, în calitatea sa de profet, Îl avea în vedere pe Mesia când a scris Psalmul 16. Mormântul lui David, aflat în mijlocul poporului, este o dovadă că profeția nu se referă la el, ci la Mesia.

– Însuși Iisus a profetizat în repetate ocazii despre învierea Sa: Matei 12,38‑40; 16,21; 17,22.23; 20,18.19; Marcu 8,31; 9,31; 10,34; Luca 9,22; 24,5‑8.46‑48; Ioan 2,18‑22.

Un lucru demn de subliniat este acela că semnele profetice referitoare la înviere au avut un ecou mai puternic în inimile adversarilor, decât în cele ale apropiaților lui Iisus. După răstignirea lui Iisus, ucenicii Săi erau speriați, descurajați și deprimați, uitând de profețiile care arătau spre învierea Domnului lor. În acest timp însă, adversarii Mântuitorului se temeau de împlinirea profeției sub o formă sau alta, cerând întărirea pazei de la mormânt.

Moartea lui Iisus – un fapt real

Pentru a dovedi că învierea lui Iisus a fost reală, este nevoie mai întâi să înțelegem că moartea Lui a fost reală, deplină. Scepticii susțin că moartea lui Iisus nu ar fi fost reală, ci doar aparentă, o stare de letargie din care El Și-a revenit mai târziu. Această revenire din starea de letargie ar fi interpretată de creștini ca fiind înviere. Biblia însă ne oferă suficiente dovezi că moartea lui Iisus nu a fost aparentă, ci cât se poate de reală:

– Toți cei patru evangheliști afirmă că Iisus „și-a dat duhul” pe cruce (vezi Matei 27,50; Marcu 15,37; Luca 23,46; Ioan 19,30).

– Moartea lui Iisus a fost recunoscută de preoți. În ziua următoare răstignirii (Sabat), o delegație formată din preoți și farisei s-a prezentat înaintea lui Pilat, cerându-i să întărească paza mormântului. Argumentul lor era următorul: „Doamne, ne-am adus aminte că înșelătorul acela, pe când era încă în viață, a zis: După trei zile voi învia” (Matei 27,62.63).

– Iosif din Arimateea și Nicodim, prin participarea lor activă la înmormântare, sunt martori ai morții lui Iisus (vezi Matei 27,57‑60; Ioan 19,38‑41).

– Soldații romani au observat că Iisus murise înaintea celor doi tâlhari și nu I-au mai zdrobit fluierele picioarelor (vezi Ioan 19,32‑37).

– Chiar dacă Iisus nu ar fi murit din cauza crucificării, străpungerea în coastă de către lancea romană i-ar fi adus un sfârșit fulgerător: „Și unul din ostași I-a străpuns coasta cu o suliță, și îndată a ieșit din ea sânge și apă” (Ioan 19,34).

– Femeile sosite la mormântul lui Iisus, pentru a-I îmbălsăma trupul, sunt de asemenea martore ale morții Lui (vezi Matei 27,1; Marcu 16,1.2; Luca 24,1; Ioan 20,1).

– Însuși Pilat s-a mirat că Iisus murise atât de repede (vezi Marcu 15,42‑54).

Martori ai învierii lui Iisus

– Maria Magdalena este primul om care L-a văzut pe Iisus înviat. Când i-a anunțat pe ucenici de întâlnirea ei cu Mântuitorul, aceștia nu au crezut-o (vezi Marcu 16,9; Ioan 20,11‑19).

– Femeile sosite la mormânt au fost anunțate de un înger că Iisus a înviat (vezi Matei 28,5‑8; Marcu 16,5‑7; Luca 24,1‑8).

– Petru este unul dintre primii oameni care I-au văzut pe Iisus înviat (vezi Luca 24,34).

– Cei doi ucenici pe drumul spre Emaus L-au întâlnit pe Iisus după înviere (vezi Marcu 16,12.13; Luca 24,13‑15).

– Grupa ucenicilor (mai puțin Toma) L-a întâlnit pe Iisus în seara zilei învierii, pe când ucenicii erau adunați într-o încăpere încuiată. Deși auziseră mărturia femeilor și a lui Petru despre învierea lui Iisus, ei erau încă sceptici. Iisus li s-a descoperit, mustrându-i pentru necredința lor (vezi Marcu 16,14;Ioan 20,19‑25).

– După opt zile de la prima întâlnire cu grupul ucenicilor, Iisus li s-a descoperit a doua oară, de data aceasta fiind prezent și Toma (vezi Ioan 20,26‑29).

– O nouă descoperire a lui Iisus după înviere a avut loc la Marea Tiberiadei, când șapte dintre ucenici s-au dus la pescuit (vezi Ioan 21,1‑13).

– Apostolul Pavel afirmă că Iisus i S-a descoperit, după înviere, lui Iacov, apoi lui personal, pe drumul spre Damasc (vezi 1 Corinteni 15,5‑8).

– Iisus li s-a descoperit ucenicilor înainte de înălțarea la cer, în Galileea (vezi Matei 28,16‑18; Faptele apostolilor 1,1‑11).

– După înviere, Iisus li S-a descoperit la peste cinci sute de ucenici deodată (vezi 1 Corinteni 15,6).

– Timp de patruzeci de zile, Iisus li S-a descoperit ucenicilor în repetate rânduri, învățându-i lucruri privitoare la Împărăția lui Dumnezeu (vezi Faptele apostolilor 1,3).

– În timpul exilului său pe insula Patmos, Ioan a primit vizita lui Iisus, la aproximativ șase decenii de la învierea Lui (vezi Apocalipsa cap.1).

– Pe drumul spre Damasc, Saul din Tars s-a întâlnit cu Iisus cel înviat, primind de la Acesta misiunea de a predica Evanghelia (vezi Faptele apostolilor cap. 9).

Ipoteza furtului trupului lui Iisus

Aceasta este cea mai veche ipoteză vehiculată de vrăjmașii creștinismului, la originea ei aflându-se iudeii. Biblia afirmă că soldaților romani li s-a dat bani pentru a răspândi zvonul că ucenicii au furat trupul lui Iisus pe când ei dormeau (vezi Matei 28,11‑15).

Există mai multe variante ale ipotezei furtului: unii susțin că autorul este Iosif din Arimateea, alții susțin că ucenicii au luat trupul din mormânt, alții pun vina pe grădinar, iar alții merg până acolo încât să-i acuze chiar pe soldații romani de furt.

Un lucru este cert: în dimineața învierii mormântul era gol. Nu există decât două posibilități: Iisus a ieșit din mormânt, fie înviat, fie fiindu-I furat trupul. Poate oare să se nască o religie vie dintr-un cadavru furat?

De ce ipoteza furtului trupului lui Iisus nu este credibilă?

– Mormântul lui Iisus era sigilat și păzit de soldații romani. Argumentul acestor soldați potrivit căruia ucenicii au furat trupul lui Iisus în timp ce ei dormeau este pueril. Deschiderea unui mormânt din acea vreme presupunea îndepărtarea unei pietre mari de la gura mormântului, lucru ce nu s-ar fi putut face fără zgomot, care să alerteze garda romană (vezi Matei 27,62‑66).

– Furtul trupului lui Iisus nu ar fi avut nicio motivare pentru niște oameni simpli, onești și temători cum erau ucenicii. Este oare posibil ca toți ucenicii să-și închine viața până la martiriu unei cauze pierdute? În preajma arestării, judecării și răstignirii Domnului lor, ucenicii L-au părăsit pe Iisus. Petru chiar s-a lepădat pe față de El. Ce i-ar fi motivat pe toți acești oameni să fure trupul neînsuflețit al Învățătorului lor, iar apoi să mintă întreaga viață că L-au văzut înviat. Pentru care cauză și-au dat ei viața ca martiri?

– Paza romană a fost pusă tocmai pentru a preveni furtul trupului lui Iisus (vezi Matei 27,62‑66).

– În mormântul gol, fâșiile de pânză, în care fusese învelit trupul lui Iisus, au fost găsite aranjate. Dacă ucenicii ar fi furat trupul lui Iisus, ar fi avut ei răgaz să aranjeze aceste fâșii de pânză? Și dacă ar fi avut timp (!?), de ce ar fi făcut-o?

– Dacă ucenicii ar fi furat trupul lui Iisus, cum se explică groaza soldaților care păzeau mormântul (vezi Matei 28,2‑4.11) și de ce mai era nevoie ca preoții să le dea bani pentru a spune acest lucru (vezi Matei 28,11‑15)?

– Dacă ostașii au dormit, de unde au știut ei că tocmai ucenicii au furat trupul lui Iisus? Comentând ipoteza furtului trupului lui Iisus, Augustin spune cu ironie:

„Ah, spuneți, dormeau acești gardieni? Însă când vorbiți astfel, rațiunea voastră nu doarme mai mult decât gardienii? Ce fel de martori sunt martorii care dorm? La ce se reduce mărturia lor? Iat-o! Aceasta ca și când ar fi spus: „Noi adeverim că ucenicii lui Iisus I-au răpit corpul și mărturia noastră este absolut irecuzabilă căci atunci când ei L-au răpit, noi dormeam într-un somn atât de adânc, încât n-am auzit și n-am văzut nimic.”

– Dacă luăm în considerare disciplina romana, era oare posibil ca toți (nu doar unul sau doi!) soldații să doarmă în post? Greu de crezut…

– Dacă ucenicii ar fi furat trupul lui Iisus, ei ar fi fost pasibili de condamnare. Cu toate acestea, preoții iudei nici nu le reproșează ucenicilor acest lucru și nici nu-i judecă și condamnă pentru aceasta. De ce oare această tăcere din partea vrăjmașilor lui Iisus?

În concluzie, ipoteza furtului trupului lui Iisus este naivă, puerilă și fără niciun fundament.

Ipoteza apariției unei năluci

Această ipoteză susține că Iisus cel înviat nu era în realitate El, ci doar o nălucă. Iată câteva dovezi care contrazic această ipoteză:

– O nălucă nu se arată tuturor în același fel. Iisus li S-a arătat și femeilor, și ucenicilor în repetate rânduri, în același fel, fiind recunoscut de aceștia.

– O nălucă se arată numai noaptea. Iisus S-a arătat și ziua: Mariei Magdalena în grădină, ucenicilor în Galileea, pe țărmul lacului Galileii, celor doi ucenici pe drumul spre Emaus).

– O nălucă dispare de îndată ce te uiți la ea. Iisus nu a dispărut îndată atunci când S-a descoperit după înviere, dimpotrivă.

– În una din ocaziile în care Iisus S-a descoperit ucenicilor, aceștia au crezut că văd o nălucă. În momentul în care au pipăit trupul Lui și au mâncat alături de El, ei s-au convins că Iisus nu era o nălucă, ci era Iisus cel înviat (vezi Luca 24,37‑47; 1 Ioan 1,1‑3).

Ipoteza halucinației

Ipoteza aceasta caută să explice învierea prin fenomene de psihologie morbidă. Ea susține că în mulțimea ucenicilor devotați se aflau și câteva femei entuziaste, credule, pasionate și exaltate. Ele ar fi căzut victimă iluziei că L-ar fi văzut pe Iisus înviat. Pradă halucinațiilor, ele i-ar fi influențat pe apostoli, iar aceștia ar fi răspândit în Biserica creștină acest neadevăr. Ipoteza nu are temei, din mai multe motive:

– Halucinația este un fenomen morbid, căruia nu i se pot atribui fenomene și efecte atât de mari ca cele produse de învierea lui Iisus.

– Apostolii nu au crezut că Iisus a înviat, decât numai după ce au avut proba învierii: când au văzut mormântul gol, când L-au văzut, auzit și pipăit pe Iisus, când au mâncat împreună cu El și au vorbit cu El personal.

– Dacă apostolii ar fi susținut o halucinație, iudeii le-ar fi adus probe contrare, arătându-le mormântul și trupul lui Iisus. În loc să facă acest lucru, iudeii s-au sfătuit, i-au mituit pe soldații romani și i-au persecutat pe apostoli, fără să le dea dovezi contrare învierii.

– Cum ar fi posibil ca la baza credinței creștine să stea o simplă halucinație? Are oare halucinația efecte colective atât de mari? Biblia susține că Iisus S-a arătat la peste cinci sute de persoane deodată (vezi 1 Corinteni 15,6). Oare toți aceștia erau nevropați?

Ipoteza volatilizării sau dezagregării

– Dezagregarea sau volatilizarea unui corp se poate întâmpla doar la temperaturi foarte înalte, nicidecum în răcoarea unui mormânt. Chiar dacă acest fenomen ar fi fost posibil, totuși cum s-au putut păstra fâșiile de pânză, iar acestea așezate atât de ordonat? Mai mult decât atât, Iisus S-a descoperit ucenicilor ca o persoană cât se poate de reală, nu ca o fantomă.

Concluzii

Creștinismul are la bază o realitate profetizată pe paginile Scripturii – învierea Fiului lui Dumnezeu. Toate ipotezele lansate de adversarii creștinismului nu pot sta în picioare înaintea evidențelor aduse de Cuvântul lui Dumnezeu.

Ucenicii au acceptat foarte greu gândul că Iisus a înviat, deși li se spusese că se va întâmpla acest lucru chiar de către Domnul lor. Au fost mereu neîncrezători și abia după ce au avut dovezi sigure au putut predica Evanghelia.

Dacă citim cu atenție pasajele referitoare la împrejurările arestării, judecării, executării și învierii lui Iisus, observăm că ucenicii s-au împrăștiat când au văzut că speranțele lor se năruiseră. Petru chiar s-a lepădat pe față de Iisus. Înmormântarea a fost făcută de Iosif, nu de ucenici. Dacă ei ar fi crezut în învierea Lui, ar fi stat de strajă în jurul trupului Său până ce Acesta ar fi înviat. Dar nu au făcut-o…

Nu ucenicii au uns trupul lui Iisus cu substanțele de îmbălsămare, dovadă că ei nu credeau în înviere. Ei înșiși au crezut că trupul lui Iisus a fost furat de cineva când au văzut că mormântul era gol. La vestea învierii lui Iisus, deși aceasta le-a fost adusă de un înger, ei n-au crezut (vezi Marcu 16,13). Iar când, în final, Iisus li S-a descoperit, ucenicii au crezut că văd un duh, nu pe Iisus în persoană (vezi Luca 24,39‑43).

Cu toate acestea, deși la început au fost atât de neîncrezători, ucenicii au predicat cu o putere neînțeleasă despre învierea lui Iisus (la Rusalii – Fapte 2,22‑32; 37‑43; în fața sinedriului – Fapte 4,9‑11; 15‑22.33; în casa lui Corneliu – Fapte 10,38‑44). Oare care să fie secretul acestei schimbări de atitudine? Doar întâlnirea cu Domnul lor înviat poate explica toate acestea.

„Și dacă n-a înviat Christos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică și zadarnică este și credința voastră” (1 Corinteni 15,14).

Lori Balogh