Dumnezeirea – un teren sfânt
„Locul pe care calci este un pământ sfânt.”
Exodul 3,5
După 40 de ani petrecuți în pustia Madianului, Moise are o revelație unică. Trecând cu turmele socrului său „dincolo de pustie”, vede un rug aprins. Era o scenă cu totul neobișnuită pentru acel loc. Uimit de imaginea rugului în flăcări, dar care totuși nu se mistuie, Moise încearcă să se apropie de el. Însă un glas din mijlocul rugului îl oprește: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt” (Exodul 3,5).
De ce această interdicție? Pentru că acolo, în rugul care nu se mistuia, se manifesta prezența lui Dumnezeu. Sunt trei idei care se desprind din cuvintele Domnului:
1) „Nu te apropia”- păstrează distanța! Această interdicție ne învață că există niște limite peste care omul nu poate trece. De ce aceasta? Este doar o pretenție arbitrară din partea lui Dumnezeu? Este ceva asemănător cu pretențiile mai marilor lumii care spun: „Înapoi! Nu te apropia de mine, căci sunt sfânt!”?
Nicidecum! Dumnezeu nu impune interdicții arbitrare. Ceea ce cere El este ceva obiectiv, legat de limitele noastre umane la fel de obiective. Ceea ce trebuia să înțeleagă Moise și ceea ce trebuie să înțeleagă orice om este faptul că între noi și Dumnezeu sunt diferențe uriașe.
Când noi, oamenii, dorim să cunoaștem un lucru, îl analizăm, îl punem sub microscop, îl disecăm și îl supunem la diferite teste. Dumnezeu însă, nu este un obiect pe care să-l analizăm după metodele omenești de cercetare. De aceea, omul trebuie să se rezume, în ceea ce privește cunoașterea lui Dumnezeu, la ceea ce El Însuși ne-a descoperit despre Sine și la ceea ce El consideră că putem înțelege. Căci „lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri pe vecie” (Deuteronomul 29,29).
A încerca să-L cunoaștem pe Dumnezeu prin metode omenești este ca și cum ar încerca cineva să studieze Universul cu ajutorul lupei. Sau, ca și cum o biată furnică ar încerca să cunoască ce este omul și cum gândește el doar plimbându-se pe trupul lui și pipăindu-l cu antenele ei.
Porunca: „Nu te apropia” înseamnă „Păstrează limita!” în relația ta cu Creatorul. Cu toate acestea, avem promisiunea că treptat, de-a lungul vieții, dar mai ales de-a lungul veșniciei, limitele vor fi tot mai mult îndepărtate, fără să dispară cu totul niciodată: „Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea față în față. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin” (1 Corinteni 13,12).
2) „Scoate-ți încălțămintea din picioare”- Porunca lui Dumnezeu ne transmite ideea de respect față de lucrurile sfinte. Nu ne putem apropia de subiectul Dumnezeirii la fel cum ne apropiem de studiul biografiilor unor genii ca Napoleon, Mozart sau Einstein.
3) „Pentru că locul pe care calci este un pământ sfânt”. Subiectul Dumnezeirii este un subiect sfânt, după cum sfânt este tot ce este legat de Numele lui Dumnezeu. Aceasta presupune o atitudine corespunzătoare: teamă sfânta, venerație, adorare, respect, dar și bucurie, încredere, siguranță și prezența Lui.
„Descoperirea despre Sine dată de Dumnezeu în Cuvântul Său este pentru studiul nostru. Atât avem dreptul de a căuta să înțelegem. Însă dincolo de aceasta nu putem pătrunde. Cea mai înaltă inteligență se poate zbate singură până la epuizare, vrând să ghicească natura lui Dumnezeu, dar efortul va fi zadarnic. Problema aceasta nu ne-a fost nouă dată să o rezolvăm. Nicio minte omenească nu-l poate cuprinde pe Dumnezeu. Să nu încerce omul limitat să-L explice. Nimeni să nu se lanseze în speculații privind natura Sa. Aici tăcerea este elocventă. Căci singurul Atotștiutor este mai presus de discuție” (E. G. White, „Testimonies”, vol.8, pag.279).
Există Dumnezeu?
În încercarea lor de a dovedi existența lui Dumnezeu, oamenii au adunat o mulțime de dovezi, grupate în diferite categorii: argumente teologice, cosmologice, ontologice, antropologice și religioase. Studiate cu atenție, toate aceste argumente nu dovedesc existența lui Dumnezeu, însă ele dovedesc că existența Lui Dumnezeu este o posibilitate reală. În ultimă instanță, convingerea că Dumnezeu există are la bază credința. Însă această credință are la rândul ei că suport o mulțime de argumente reale și logice.
Este interesant de observat că Biblia nu își propune să dovedească existența lui Dumnezeu. Ea doar o afirmă, pornind de la adevărul clar exprimat că El există: „La început Dumnezeu…” (Geneza 1,1) Dacă Biblia nu își propune să dovedească existența Lui, atunci nici nouă nu ni se cere acest lucru. Misiunea de a-Și dovedi existența Și-a rezervat-o Dumnezeu doar pentru Sine. El se îngrijește personal ca orice om născut pe pământ să primească acea iluminare interioară cu privire la existența Divinității: „Lumina aceasta era adevărata Lumina care luminează pe orice om venind în lume” (Ioan 1,9).
Ca atitudine, fiecare om poate înăbuși această iluminare interioară, ajungându-se la scepticism și ateism, sau îi poate da curs, ajungând într-o relație mântuitoare cu Dumnezeu. Cale de mijloc nu există…
Lori Balogh
