Ilustratii despre biserica
Povestea unei conserve
A fost o data o conserva cu mancare, care statea in fata unei alegeri in ceea ce priveste procesul prin care sa treaca: pasteurizare, sterilizare, sau sa ramana neprocesata. Avantaje si dezavantaje par sa fie in toate variantele.
Daca ramane neprocesata, va avea o aroma originala si valoare nutritiva maxima, insa exista riscul sa se altereze foarte repede. Daca se pasteurizeaza, vor fi distruse o parte din vitamine, insa se va prelungi timpul de pastrare. Daca intra la sterilizare, timpul de pastrare poate ajunge la ordinul anilor, insa vor fi distruse aproape toate vitaminele. Incotro s-o ia? Ce sa aleaga? Tu ce i-ai propune conservei noastre?…
Sa incercam sa gasim solutia in Cartea Cartilor, care este un ghid in cele mai dificile situatii din viata. Si care e pasajul cu solutia?… Nu e foarte greu sa ne amintim de urmatorul text:„Voi sunteti sarea pamantului. Dar daca sarea isi pierde gustul, prin ce isi va capata iarasi puterea de a sara? Atunci nu mai este buna la nimic decat sa fie lepadata afara, si calcata in picioare de oameni.” ( Matei 5:13 )
Facand abstractie de efectele negative ale excesului de sodiu (fiindca in cazul nostru e vorba de o parabola), sarea are doua functii importante: cea de gust si cea de conservant. In acest caz, conserva noastra a ales solutia biblica (conservarea cu sare). Si-a pastrat valoarea nutritiva si a avut un timp de valabilitate ridicat.
Morala:
Biserica noastra este ca o conserva cu mancare. Un tratament termic dur, va preveni dezvoltarea microorganismelor patogene si alterarea acesteia, ceea ce inseamna ca o atitudine conservatoare excesiva va preveni formarea miscarilor dizidente si apostazia. Insa vitaminele vor fi distruse, adica exista un mare risc ca un proiect bun sau o miscare de redesteptare adevarata sa fie si ele oprite si vom ramane aceiasi laodiceeni incropiti.
Daca nu facem nici un tratament termic, riscam sa se dezvolte tot felul de bacterii si sa aruncam mancarea alterata. Este cazul unor biserici din vest, unde liberalismul si prosperitatea materiala au adus cu ele secularismul si miscari dizidente, care au luat o amploare ingrijoratoare.
Care este solutia ideala? Bineinteles, cea biblica. Avem nevoie de atitudinea Domnului Christos de a fi sarea pamantului. Cititi intreaga predica de pe munte pentru a avea contextul pasajului si a intelege ce asteapta Domnul Christos de la noi ca indivizi si ca biserica in intregime.
Cine ? Eu ?
A fost odata un student, care se lupta cu multe probleme in viata sa. Isi petrecea mult din timpul sau nervos si frustrat. Cand n-a mai rezistat, s-a dus la o capela veche, putin frecventata, din apropierea scolii. S-a plimbat in sus si in jos pe culoarul dintre banci, lovind spatarele scaunelor, strigand, plangand si certandu-se cu Dumnezeu.
„Doamne, Tu ai creat lumea… La ce Te-ai putut gandi cand ai facut-o? Uita-te la problemele oamenilor. Uita-te la durere, la suferinta, la foamete. Uita-te cata neglijenta, cata risipa, abuzuri… Peste tot se vad doar necazuri, oameni ce sufera, oameni singuri!”
In final, epuizat, s-a asezat in primul rand si a privit fara speranta spre cruce. Suprafata sa stralucitoare reflecta lumina ce intra prin geamurile murdare. Studentul se gandea: „Totul este asa de incurcat! Lumea asta nu este altceva decat o mare mizerie! Chiar si eu as fi putut sa fac o lume mai buna!”
Atunci tanarul a auzit o voce soptita. Si-a concentrat atentia, a cascat ochii si a ramas perplex: „Asta este exact ceea ce vreau sa faci!”
Aplicatie:
Este usor sa identifici problemele care exista in jurul nostru. Uneori ne intrebam de ce nu rezolva Dumnezeu toate problemele noastre. Dar pentru acest lucru a creat El Biserica. De aceea ne-a pus pe noi intr-un loc, la un moment dat in timp. El ne-a dotat pe fiecare si ne-a dat puterea de a schimba lumea.
Dumnezeu a insarcinat Biserica sa fie mainile si picioarele lui Isus intr-o lume stricata. De aceea a numit-o „trupul lui Hristos”. Tu iti vei face partea?
Mahatma Ghandi
Acesta este unul dintre cei mai respectați lideri ai istoriei moderne. Desi era hindus, Mahatma Il avea pe Iisus ca Model, citand adesea din predica de pe Muntele Fericirilor. Odata, misionarul Jones E. Stanley l-a intalnit pe Gandhi si l-a intrebat: ‘‘Domnule Ghandi, desi dvs. vorbiti destul de mult despre Christos, de ce refuzati cu atata inversunare sa deveniti crestin?’’
Ghandi a replicat: ‘‘O, eu nu il resping pe Christos. Eu Il iubesc pe Iisus. Doar ca imi displac crestinii vostri pentru ca se deosebesc atat de mult de Christos’’.
Se pare ca refuzul lui se baza pe un incident petrecut cu mult timp in urma pe vremea cand el slujea ca avocat tanăr in Africa de Sud. Atunci el studia Biblia si invataturile Domnului Iisus, simtindu-se atras de
ptele imense ale unei biserici dintr-un oras Sud-African, un prezbiter alb i-a blocat calea spre intrare atentionandu-l: ‘‘Unde crezi ca mergi, kaffir (minerule)?’’ – l-a intrebat prezbiterul cu o voce belicoasa. Ghandi i-a replicat: ‘‘Vreau doar sa ma inchin in biserica de aici.’’ Imediat prezbiterul a marait la el: ‘‘Nu este loc pentru mineri in biserica’’.
Din acel moment Ghandi a luat hotararea sa preia tot ce e bun in crestinism, dar ca niciodata nu va deveni un crestin daca aceasta inseamna sa devina membru al unei biserici.
Locuri in biserica
Am citit despre o calatorie pe care a facut-o un pastor cu diligenta. Aceasta s-a intimplat cu multi ani in urma cand nu existau mijloace moderne de calatorie. Locurile pentru pasageri erau de trei clase. Dar cand s-a urcat in diligenta, i-a vazut pe toti pasagerii stand laolalta, fara nici o deosebire. Si n-a inteles nimic pana cand diligenta a ajuns la poalele unui deal inalt. Aici diligenta se opri, iar conducatorul ei striga:
– „Pasagerii de clasa intai isi pastreaza locurile – cei de clasa a doua se dau jos si merg pe picioare – iar cei de clasa a treia se dau jos si imping de diligenta.”
In biserica nu avem locuri de pasageri de clasa intai, de oameni care cred ca a fi mantuit inseamna a avea parte de o calatorie usoara spre cer, stand in „diligenta” pe tot parcursul. In biserica nu avem locuri nici pentru calatori de clasa a doua, de oameni care sa fie purtati cea mai mare parte a drumului, oameni care cand trebuie sa puna mana la lucru, merg inainte bombanind, fara sa vina in ajutorul fratilor lor de drum pe parcursul calatoriei. Toti membrii bisericii trebuie sa fie calatori de clasa a treia, gata sa se dea jos si sa impinga cu totii impreuna la carul Evangheliei, fiind intotdeauna gata pentru slujire.
Aparent toti calatorim spre cer, dar in realitate, cati pun umarul la lucru? Tu din care clasa faci parte?
Un test neobisnuit
Era o zi rece de iarna. Parcarea bisericii s-a umplut repede. Iesind din masina, am observat ca membrii bisericii sopteau intre ei in timp ce se indreptau spre biserica. Apropiindu-ma, am vazut un om rezemat de zidul exterior al bisericii. Aproape ca era intins, ca si cum ar fi dormit. Avea pe el o haina lunga, care era aproape numai petece, si o palarie ii acoperea capul, fiind trasa in jos, asa incat nu i se vedea fata. Purta incaltaminte care parea veche de 30 de ani, prea mica pentru picioarele lui, cu gauri prin care ieseau degetele.
Am presupus ca era un om fara adapost si ca dormea, asa ca am intrat in biserica. Am avut partasie cu fratii cateva minute, iar cineva a adus vorba despre omul care statea intins afara. Oamenii au inceput sa sosoteasca si sa barfeasca, dar nimeni, si nici eu, nu s-a deranjat sa-l invite inauntru. Peste cateva minute incepea serviciul divin.
Asteptam ca pastorul sa ia loc si sa ne imparta Cuvantul, cand, s-au deschis usile si omul fara adapost intra in biserica pasind pe culoar cu capul plecat. Oamenii au inceput sa bolboroseasca si sa sopteasca intre ei. El s-a urcat la amvon si-a dat jos palaria si haina si inima mea s-a oprit. Era pastorul nostru… El era „omul fara adapost.“
Biserica un stup spiritual
Cineva a facut o analogie deosebita, comparind Biserica cu un stup de albine. Dupa cum se stie , albinele nu pot trai izolate. Daca separi o albina, nu-i mai poti asigura acesteia o temperatura adecvata, apa si mincare, care sa o mentina in viata. In cel mult trei zile , aceasta va muri.
Albinele traiesc numai atunci cind sunt intr-o colectivitate. Aceasta comunitate traieste in stup, dar lucreaza in afara ! Daca albinele ar raminea numai in stup si s-ar bucura doar de partasia dintre ele, in citeva saptamini ar incepe sa hiberneze, sau ar muri.
Stupul se intareste si albinele sunt pline de viata , numai atunci cind toate se angajeaza in lucru in afara, iar fiecare aduce ceea ce a cules si pune impreuna. Aceasta realitate este un mare adevar si pentru Biserica. Sursa puterii sta in unitate, iar secretul vietii din belsug in slujirea in afara.
Daca nu suntem eficienti in slujire atit cit ne-am dori, aceasta se poate sa fie datorita lipsei de unitate. Dar daca nu avem o viata din belsug, aceasta se datoreaza faptului ca ne-am inchis intre ziduri. Penru a fi plini de putere, membrii bisericii trebuie sa aiba partasie deplina, iar pentru a avea o viata abundenta , acestia trebuie sa fie gata sa slujeasca in afara Bisericii.
Generozitatea este rasplatita
Am citit despre o biserica a carei cladire a ars pina la temelie. Comitetul Bisericii, dorind sa refaca acea cladire, a hotarat sa o reconstruiasca. Pentru ca nu aveau bani suficienti, au hotarat sa se imprumute de la o banca. Mergand la prima banca, acestia au fost refuzati deoarece conducerea bancii a considerat ca pentru cei 50 de membri cat numara Biserica nu se merita investitia. Acestia au zis apoi :” Zidirea unei biserici pentru societatea moderna nu mai este relevanta”!
Refuzati de prima banca, membrii comitetului au apelat la o alta banca, care le-a oferit un imprumut pentru 20 de ani. Dupa ce au terminat constructia, acest imprumut Biserica l-a returnat in totalitate in numai 8 ani, iar la sarbatorirea centenarului Bisericii , banca care le refuzase inprumutul daduse demult faliment. Biserica, considerata moarta si fara viitor, era vie si in progres, in timp ce banca care o refuzase nu mai era. A fost cumparata tocmai de banca care oferise credit Bisericii si apoi inchisa.
Banca a murit, in timp ce Biserica traieste !
De ce mergem la biserica?
Odata, un enorias a scris o scrisoare editorului unui ziar, plangandu-se ca nu are niciun sens sa mai mearga la biserica in fiecare sambata.
“Am fost la biserica timp de 30 de ani” spunea el, “ si in acest timp am auzit peste 3.000 de predici. Dar din toate acestea nu-mi amintesc niciuna. Asa ca imi pierd timpul, iar pastorii isi risipesc predicile dandu-le altora.”
Toate acestea au starnit o intreaga controversa in rubrica “Scrisori catre editor”, spre deliciul editorului. Au trecut saptamani pana cand cineva a scris acestuia: “ Sunt casatorit de 30 de ani. Sotia mea in acest timp a gatit peste 32.000 de meniuri, dintre care nu-mi amintesc intregul meniu pentru o singura masa. Dar stiu un lucru: aceste meniuri m-au hranit si mi-au dat puterea de care aveam nevoie la munca.
Daca sotia mea nu mi-ar dat sa mananc as fi fost mort astazi din punct de vedere fizic. Cu alte cuvinte daca nu m-as fi dus la biserica pentru a ma hrani, as fi fost mort astazi din punct de vedere spiritual!”
Filmul rusesc despre „pocaiti”
Dupa destramarea URSS, a fost realizat un film intitulat “Pocaiti”. Filmul se incheie cu imaginea unei batrane care urca un drum anevoios. La un moment dat, batrana il intreaba pe un trecator daca mai e mult pana la biserica.
-“Dar drumul acesta nu duce la nicio biserica”-ii raspunde trecatorul.
-“Nu se poate, raspunde batrana, orice drum duce la biserica.”
Plantatorul de pomi
Iata o parabola care zugraveste starea Bisericii din zilele noastre: o Biserica lipsita de zel misionar.
Doi oameni lucrau de zor: unul sapa gropi, iar celalalt le astupa. Cineva s-a apropiat de cei doi, intrebandu-i mirat de ce faceau o munca atat de zadarnica. Raspunsul celor doi a fost urmatorul:
„Noi suntem o echipa de trei: unul sapa, unul planteaza pomi si al treilea astupa gropile dupa aceea. Azi lipseste cel care planteaza pomi si, de aceea, ne-am gandit sa nu stam degeaba.”
Aplicatie: In multe biserici lipseste cel ce planteaza pomi. In schimb, singura lor activitate este: unii sa faca „gropi”, iar altii sa le astupe.
Biserica si nazismul
Albert Einstein, matematicianul nascut in Germania, urmarea cum tinutul sau natal ceda regimului dictatorial fascist instaurat de Hitler. Einstein se intreba daca se va gasi cineva care sa ia pozitie si sa se impotriveasca lui Hitler: „Cand hitlerismul a inceput sa se manifeste in Germania, ma asteptam ca universitatile sa se opuna. Acestea l-au adoptat. Am tras nadejde ca presa avea sa-l denunte, dar presa n-a facut decat sa-i promoveze ideologia.
Rand pe rand, liderii si institutiile care ar fi trebuit sa se impotriveasca filosofiei naziste, s-au plecat smeriti in fatza acesteia. O singura institutie i s-a impotrivit in mod viguros: biserica crestina. Pe cea pe care candva am dispretuit-o, acum o iubesc cu pasiune pentru care nu am cuvinte.”
Angajarea bisericii in impotrivirea la rau l-a marcat profund pe Einstein. Acei oameni din anii 1930 au inteles care era pretul actiunilor lor si nu au dat inapoi.
„Voi sunteti lumina lumii”
Cu cateva secole in urma, intr-un sat dintr-o zona montana din Europa, un nobil bogat s-a gandit ce mostenire sa lase celor din satul sau natal. Dupa multa chibzuinta, a hotarat ca cel mai mare dar pe care il poate oferi concetatenilor sai este sa le construiasca o biserica.
Luand aceasta hotarare, pana in ziua inaugurarii nu a permis nimanui sa vada planurile cladirii sau sa calce inauntrul constructiei. In ziua inaugurarii, oamenii din sat s-au adunat si au admirat frumusetea noii cladiri. Totul era aranjat cu atentie. Cladirea, mobilierul si utilitatile erau minunate.
Unul dintre sateni a remarcat ca lipsea ceva. S-a uitat in jur si n-a vazut nicio sursa de lumina, care sa lumineze cladirea odata cu lasarea serii. La serviciile de seara se facea foarte repede intuneric. De aceea l-a intrebat pe nobil: „Totul este perfect si bine aranjat, constructia este deosebita, dar care e sursa de lumina a bisericii?”
In loc de raspuns, acel nobil a dat fiecarei familii cate o lampa cu gaz, dupa care si-a indreptat degetul spre anumite nise din pereti, aflate de jur imprejurul salii, spunand: „Aceasta biserica va fi luminata daca, atunci cand veti veni la inchinare, fiecare familie isi va aduce lampa pe care a primit-o si o va aseza pe nisa din perete in zona unde va sta!”
Culegere de Lori Balogh
