Întrebări biblice din Cartea Psalmilor
1) Completați următorul verset din Psalmul 1: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, care nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor…”:
a) Trufași
b) Batjocoritori
c) Nelegiuiți
2) Cu cei sunt comparați cei răi în Psalmul 1?
a) Cu pleava pe care o spulberă vântul
b) Cu norul pe care-l risipește vântul
c) Cu ceața pe care o risipește soarele
3) În finalul Psalmului 4, autorul spune: „Eu mă culc și adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, … „ Completați afirmația psalmistului cu cuvintele potrivite:
a) Numai tu, Doamne, mă ocrotești de vrăjmașii mei
b) Numai tu, Doamne, îmi dai liniște deplină în locuința mea
c) Numai tu, Doamne, ești Mântuitorul meu
4) În care dintre Psalmii lui David găsim următoarele cuvinte: „Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale, Luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: „Ce este omul ca să Te gândești la el? Și fiul omului ca să-l bagi în seamă?„
a) Psalmul 19
b) Psalmul 23
c) Psalmul 8
5) În Psalmul 8, autorul afirmă la un moment dat: „Ce este omul ca să Te gândești la el? Și fiul omului ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puțin mai prejos decât…”:
a) Dumnezeu
b) Îngerii
6) Completați următorul verset dintr-un psalm al lui David: „Doamne, cine va locui în cortul tău? Cine va locui în… ?”:
a) Templul Tău cel sfânt
b) Pe muntele Tău cel sfânt
c) În locașurile Tale cele sfinte
7) Completați versetul de mai jos din Psalmul 16: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei, când este El la dreapta mea… „:
a) Nu mă clatin
b) Nu mă tem
c) Nu vine nicio nenorocire
8) În Psalmi există numeroase profeții mesianice. Una dintre ele se află în Psalmul 16:10: „Căci nu vei lăsa sufletul Meu în locuința morților și nu vei îngădui ca Prea Iubitul tău să vadă…”:
a) Putrezirea
b) Moartea
c) Nimicirea
9) În finalul Psalmului 19 David se roagă să fie păzit de un păcat deosebit de grav. Care este acel păcat pentru care se ruga David?
a) Idolatria
b) Răutatea
c) Mândria
d) Fățărnicia
10) În Psalmul 20 găsim o frumoasă declarație de credință: „Unii se bizuie pe carele lor, alții pe caii lor, dar noi ne bizuim pe…”:
a) Numele Domnului, Dumnezeului nostru
b) Slava Domnului, Dumnezeului nostru
c) Puterea Domnului, Dumnezeului nostru
11) În care dintre Psalmii lui David găsim profeția mesianică următoare: „Își împart hainele Mele între ei și trag la sorți pentru cămașa Mea”?
a) Psalmul 18
b) Psalmul 22
c) Psalmul 23
12) Cine este împăratul în fața căruia trebuiau să se ridice „porțile veșnice” amintite în Psalmul 24?
a) David
b) Solomon
c) Mesia
13) În Psalmul 27, David spune: „Un lucru cer de la Domnul și-l doresc fierbinte…” Care era acel lucru pe care David îl dorea atât de mult?
a) Ca Domnul să se răzbune pe vrăjmașii lui
b) Ca să locuiască toată viața în casa Domnului
c) Să fie iertat de păcatele sale
14) David amintește de niște persoane dragi care, în mod surprinzător îl părăsesc la necaz. Cine sunt acestea?
a) Mama și tatăl lui
b) Prietenii lui
c) Copiii lui
15) Vorbind în chip metaforic despre puterea lui Dumnezeu, psalmistul David spune: „Glasul Domnului … îi face să sară ca niște viței.” Despre ce anume vorbește el?
a) Munții lui Israel
b) Cedrii Libanului
c) Râurile Siriei
16) Completați frumosul îndemn al lui David din Psalmul 34 cu acea calitate a lui Dumnezeu pe care o scoate în evidență: „Gustați și vedeți ce…”:
a) Milos este Dumnezeu
b) Bun este Dumnezeu
c) Credincios este Dumnezeu
17) Până unde ajunge bunătatea lui Dumnezeu, potrivit celor spuse de David în Psalmul 36?
a) Până la ceruri
b) Până la nori
c) Până în vârful munților
18) Completați următorul verset din Psalmul 36: „Căci la Tine este izvorul vieții; prin lumina Ta…”:
a) Suntem luminați
b) Biruim întunericul
c) Vedem lumina
19) Completează una dintre cele mai frumoase făgăduințe cuprinsă în Psalmul 37:
„Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și … „:
a) El te va sprijini
b) El va lucra
c) El nu te va părăsi
20) Cum îl numește David pe cel ce ia împrumuturi fără să le mai returneze?
a) Om rău
b) Om nerecunoscător
c) Om necinstit
21) În psalmul 39, David rostește o rugăciune către Domnul: „Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele, care este măsură zilelor mele…” Care este motivul pentru care el înalță o astfel de rugăciune?
a) Ca să știe când să se pocăiască
b) Ca să știe ce planuri să facă
c) Ca să știe cât de trecător este
22) În Psalmul 41, David rostește o fericire pentru o anumită categorie de oameni: „Ferice de … căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăvește. Domnul îl păzește și-l ține în viață. El este fericit pe pământ și nu-l lași la bunul plac al vrăjmașilor lui. Domnul îl sprijină când este pe patul de suferință și îi ușurează durerile în toate bolile lui.” Cui îi este destinată această fericire?
a) Celui ce îngrijește de cel sărac
b) Celui blând
c) Celui ce se încrede în Domnul
23) Care psalm începe cu următoarele cuvinte: „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. De aceea, nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul și s-ar clătina munții în inima mărilor”?
a) Psalmul 46
b) Psalmul 40
c) Psalmul 91
24 În Psalmul 51, psalmul pocăinței lui David, autorul se roagă lui Dumnezeu: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule; pune în mine un duh nou și statornic. Nu mă lepăda de la Fața Ta și nu lua de la mine…” Ce cere psalmistul ca să nu i se ia ca binecuvântare?
a) Bucuria mântuirii
b) Duhul Sfânt
c) Ocrotirea lui Dumnezeu
25) Care sunt jertfele plăcute lui Dumnezeu, potrivit Psalmului 51?
a) Tămâia mirositoare
b) Sângele nevinovat al mieilor
c) Un duh zdrobit
26) Referindu-se la cei răi, psalmistul David spune că lăuntrul și inima acestora este:
a) O prăpastie
b) O peșteră
c) O groapă
27) Completați următorul verset din Psalmul 66: „Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea,…”:
a) Nu m-ar fi ascultat Domnul
b) Nu m-ar fi binecuvântat Domnul
c) Nu m-ar fi ocrotit Domnul
28) Referindu-se la vrăjmașii săi, care-l urmăreau să-i facă rău fără niciun motiv, David îi cere lui Dumnezeu ca să-i șteargă pe aceștia dintr-o anumită carte. Care este această carte?
a) Cartea de aducere aminte
b) Cartea vieții
c) Cartea dreptului
29) Referindu-se la un anumit aspect al închinării, David spune: „Lucrul acesta este mai plăcut Domnului decât un vițel cu coarne și copite”. La care lucru se referă psalmistul?
a) Lauda adusă lui Dumnezeu prin cântări
b) Comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune
c) Închinarea prin prezența la templu
30) Cine dintre autorii Psalmilor a spus în finalul unuia dintre ei: „Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu; pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost ca să povestesc toate lucrările Tale”?
a) David
b) Asaf
c) Solomon
d) Moise
31) Completați următorul verset din psalmul 84: „Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta, căci ei tot mai pot…”:
a) Să se bucure
b) Să Te laude
c) Să Te cunoască
32) Psalmul 90 este unul dintre cei mai frumoși psalmi. El începe cu frumoasele gânduri: „Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam. Înainte ca să se fi făcut munții și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie Tu ești Dumnezeu.” Cine este autorul acestui psalm?
a) David
b) Moise
c) Asaf
d) Fiii lui Core
33) Psalmul 91, psalmul timpului strâmtorării, a fost scris de:
a) Un autor necunoscut
b) David
c) Moise
34) Despre cine spune psalmistul că „aduc roade și la bătrânețe, sunt plini de suc și verzi”?
a) Leviții și preoții din templu
b) Cei din casa împăratului
c) Cei sădiți în Casa Domnului
35) În Psalmul 97:7 se vorbește despre cei ce slujesc icoanelor. Ce se spune despre acești oameni care aduc lui Dumnezeu o închinare falsă?
a) Că sunt rușinați
b) Că vor fi pedepsiți
c) Că vor fi dezamăgiți
36) În Psalmii 89 și 97 se vorbește despre „temelia scaunului de domnie al lui Dumnezeu”, adică de principiile care stau la baza guvernării Sale. Ce stă la temelia scaunului Său de domnie?
a) Bunătatea
b) Dreptatea și judecata
c) Harul
37) În Psalmul 103:11 stă scris: „Cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât de mare este… Lui pentru cei ce se tem de El.” Care este cuvântul lipsă care arată o calitate esențială a lui Dumnezeu?
a) Credincioșia
b) Bunătatea
c) Iubirea
38) Cu ce compară psalmistul bunătatea lui Dumnezeu?
a) Cu distanța de la pământ la cer
b) Cu distanța de la răsărit la apus
c) Cu distanța de la o margine a mării la alta
39) În Psalmul 109:4 David, vorbind despre vrăjmașii săi, spune: „Pe când eu îi iubesc, ei îmi sunt protivnici; dar eu alerg la… „ Completați cuvântul lipsă, specificând unde găsea David refugiul.
a) Templul Tău cel sfânt
b) La rugăciune
c) La frații mei care mă iubesc
40) Despre cine spune psalmistul în Psalmul 115 că nu pot lăuda pe Domnul?
a) Cei răi
b) Idolii
c) Morții
41) În Psalmul 116, psalmistul afirmă că înaintea Domnului este scump un anumit lucru: „Scumpă este înaintea Domnului… celor iubiți de El”. Care este acel lucru?
a) Moartea celor iubiți de El
b) Ascultarea celor iubiți de El
c) Suferința celor iubiți de El
42) Completați următorul verset din psalmul 118, verset care se găsește exact la mijlocul Bibliei: „Mai bine să cauți un adăpost în Domnul decât…”:
a) Decât să te încrezi în om
b) Decât să te încrezi în scutul și arcul tău
c) Decât să te încrezi în idoli
43) În Psalmul 119, psalmistul pune o întrebare: „Cum își va ține tânărul curată cărarea?” Răspunsul îl dă tot psalmistul. Alegeți răspunsul corect din cele trei variante de mai jos:
a) Luptându-se lupta cea bună a credinței
b) Iubind pe Domnul, Dumnezeul lui
c) Îndreptându-se după cuvântul Său
44) Una dintre rugăciunile fierbinți ale psalmistului din Psalmul 119 este: „Deschide-mi ochii ca să văd…” Ce dorea psalmistul să vadă cu ochii săi spirituali?
a) Bunătatea lui Dumnezeu
b) Lucrurile minunate ale Legii
c) Măreția slavei lui Dumnezeu
45) În Psalmul 119:11, psalmistul spune: „Strâng cuvântul Tău în inima mea…” Care era motivul pentru care psalmistul făcea acest lucru?
a) Ca să nu păcătuiască împotriva Domnului
b) Ca să capete înțelepciune
c) Ca să nu fie dat de rușine
46) Despre care lucru spune psalmistul în Psalmul 119:142 că este adevărul? „Dreptatea Ta este o dreptate veșnică și… Ta este adevărul”?
a) Bunătatea lui Dumnezeu
b) Voia lui Dumnezeu
c) Legea lui Dumnezeu
Răspunsuri:
1) – b) – Psalmul 1:1
2) – a) – Psalmul 1:4
3) – b) – Psalmul 4:8
4) – c) – Psalmul 8:3‑4
5) – a) – Psalmul 8:5
6) – b) – Psalmul 15:1
7) – a) – Psalmul 16:8
8) – a) – Psalmul 16:10
9) – c) – Psalmul 19:13
10) – a) – Psalmul 20:7
11) – b) – Psalmul 22:18
12) – c) – Psalmul 24:7‑10
13) – b) – Psalmul 27:4
14) – a) – Psalmul 27:10
15) – b) – Psalmul 29:5,6
16) – b) – Psalmul 34:8
17) – a) – Psalmul 36:5
18) – c) – Psalmul 36:9
19) – b) – Psalmul 37:5
20) – a) – Psalmul 37:21
21) – c) – Psalmul 39:4
22) – a) – Psalmul 41:1‑3
23) – a) – Psalmul 46
24) – b) – Psalmul 51:10‑11
25) – c) – Psalmul 51:17
26) – a) – Psalmul 64:6
27) – a) – Psalmul 66:8
28) – b) – Psalmul 69:28
29) – a) – Psalmul 69:30
30) – b) – Psalmul 73:28
31) – b) – Psalmul 84:4
32) – b) – Psalmul 90
33) – a) – Psalmul 91
34) – c) – Psalmul 92:13
35) – a) – Psalmul 97:7
36) – b) – Psalmul 89:14 și 97:2
37) – b) – Psalmul 102:11
38) – a) – Psalmul 103:11
39) – b) – Psalmul 109:4
40) – c) – Psalmul 115:17
41) – a) – Psalmul 116:15
42) – a) – Psalmul 118:8
43) – c) – Psalmul 119:9
44) – b) – Psalmul 119:18
45) – a) – Psalmul 119:11
46) – c) – Psalmul 119:142
Lori Balogh




