Scrisorile Apocalipsei – Considerații generale

Scrisorile Apocalipsei – Considerații generale

(capitolele 2 și 3)

Situația politico-religioasă din timpul scrierii „Apocalipsei”

Cunoașterea situației politico-religioase din Imperiul Roman din timpul scrierii „Apocalipsei” ne ajută să înțelegem mai bine soliile adresate celor șapte biserici.

După cum este aproape unanim acceptat de către comentatori, Cartea Apocalipsei a fost scrisă în timpul domniei lui Domițian (81‑96 d.Ch.), unul dintre marii persecutori ai Bisericii creștine timpurii. După moartea lui Domițian, împăratul Nerva Traian i-a eliberat pe surghiuniții pe nedrept, astfel încât Ioan a putut să se întoarcă, după circa 16 luni de exil, la Efes, reședința sa.

În secolul întâi d.Ch., în Imperiul Roman a devenit o practică obișnuită aceea de a se ridica temple în onoarea Romei (Deo Roma) și a împăratului, în calitatea sa de reprezentant al imperiului. Pe la anul 29 d.Ch., cu permisiunea lui Cezar, au fost ridicate astfel de temple în Smirna și Pergam, pentru adorarea atât a Romei, cât și a lui Iulius Cezar.

În decadele următoare, adorarea Romei a început să piardă teren în favoarea adorării împăratului. Caligula (37‑41 d.Ch.) a fost primul împărat care a încurajat adorarea propriei persoane, persecutându-i pe iudeii care refuzau să-l venereze.

Următorul împărat care a pretins acest lucru a fost Domițian, autorul unei circulare trimisă în tot imperiul, care începea cu următoarele cuvinte blasfemiatoare: „Stăpânul și dumnezeul nostru cere că acest lucru să fie făcut.”

Pentru creștini au urmat vremuri grele. Nevoiți să facă față persecuțiilor, atât din partea romanilor, cât și din partea iudeilor, creștinii au intrat într-o perioadă de declin și necazuri ce aveau să continue, cu puține intervale de pace și liniște, până în timpul Reformei din secolul al XVI-lea. Fiecare perioadă din istoria Bisericii a fost marcată de lupta împotriva compromisului, ereziilor și persecuțiilor specifice perioadei respective, așa după cum reiese din conținutul scrisorilor „Apocalipsei”.

Geografia destinației celor șapte epistole

Pe teritoriul actual al Turciei, în vestul Podișului Anatoliei, se întindea la începutul primului secol Provincia Romană Asia, având o suprafață de aproximativ 35 000 km2. Țărmul vestic al provinciei era scăldat de apele Mării Egee și străjuit de aproape de o mulțime de insule: Lesbos, Samos, Chios și Patmos.

La gura de vărsare a râului Cayster se afla metropola Efesului, supranumită și „Poarta Asiei”. Din Efes pornea un drum roman bine întreținut, care urca spre nord. După aproximativ 75 km, acest drum ajungea la Smirna, apoi, după încă 120 km, el ajungea la Pergam. Din acest punct, drumul părăsea litoralul și pătrundea spre Podișul Anatoliei.

La aproximativ 90 km de Pergam, la un punct de graniță între provinciile Lidia și Misia, se afla cetatea Tiatira. Drumul continua și, după alți 65 km, el ajungea în Sardes. După încă 75 km el ajungea la Filadelfia, după care, după alți 105 km, el dădea în cetatea Laodicea.

Traseul drumului roman era circular și măsură aproximativ 730 km. Pentru a fi străbătut, un „poștaș” al vremii ar fi avut nevoie de 15 zile de mers continuu pentru a duce scrisorile „Apocalipsei”.

Primăvara, când portocalii sunt plini de rod, iar lămâii și leandrii sunt în floare, locul este de vis. Vara și toamna însă aproape totul se usucă, albiile multor râuri sunt seci, iar munții par de foc. Animalele umblă buimace după un fir de iarbă uscată și doar măslinii își păstrează verdeața.

„Te afli într-o lume a pietrei! Pretutindeni întâlnești ziduri, cetăți, temple, clădiri… Blocuri de andezit sau bazalt, travertine sau calcar, dar mai ales de marmură, cioplite, sculptate și frumos modelate, îți vorbesc. Unele sunt vechi de mii de ani, altele abia scoase din atelier… Cele mai vitregite de soartă stau răsturnate prin ogoare sau în perimetrul vechilor orașe, învăluite în buruieni și spini…” (1)

Caracteristici ale epistolelor

Deși Ioan este scriitorul celor șapte epistole, în calitatea sa conducător vizibil al celor șapte biserici din vestul Asiei Mici, adevăratul autor era de fapt Iisus, stâlpul și temelia Bisericii Sale. Ordinea epistolelor corespunde exact itinerariului parcurs de Ioan, cu reședința în Efes, atunci când vizita aceste comunități locale. Itinerariul avea forma unei potcoave, pornind din Efes și sfârșind cu Laodicea.

Epistolele adresate celor șapte biserici au câteva caracteristici:

1) Aceste scrisori sunt adresate în primul rând celor șapte comunități locale din Asia Mică din primul secol creștin. Ele conțin mesaje personale, potrivit problemelor locale pe care le întâmpinau aceste biserici.

2) De asemenea, ele sunt scrisori adresate creștinătății din toate perioadele erei creștine de la prima venire a lui Christos până la revenirea Sa glorioasă. Fiecare biserica locală simbolizează câte o epoca creștină, cu problemele ei caracteristice. Din acest punct de vedere, cele șapte epistole reprezintă o viziune panoramică asupra creștinismului în toate etapele sale, fiind un lanț profetic paralel cu celelalte două lanțuri profetice din „Apocalipsa”: cele șapte peceți (sigilii) și cele șapte trâmbițe.

3) Dincolo de solia adresată bisericilor locale și perioadei respective din istoria bisericii, cele șapte scrisori conțin și solii personale, individuale.

Efes (biserica curată) reprezintă Biserica apostolică a primului secol, caracterizată prin curăția doctrinei și a dragostei. Spre sfârșitul perioadei ei, această biserica și-a pierdut însă din entuziasmul inițial, fiind mustrată de Domnul Iisus pentru pierderea dragostei dintâi.

Smirna (biserica persecutată) reprezintă biserica persecutată în secolele al II-lea și al III-lea (100‑313 d.Ch.) de către autoritățile romane.

Pergam (biserica înălțată) reprezintă biserica secolelor al IV-lea și al V-lea, caracterizată prin compromisurile pe care începea să le facă. După recunoașterea religiei creștine ca religie oficială, aceasta a fost confruntată cu asaltul învățăturilor false care au pătruns în sânul ei, alterându-i curăția și misiunea.

Tiatira reprezintă biserica Evului Mediu (538‑1517), în care lumina adevărului se stingea tot mai mult, iar adevărații creștini erau tot mai puțini.

Sardes reprezintă biserica din timpul Reformei (1517‑1755), muribundă din punct de vedere spiritual.

Filadelfia reprezintă perioada marilor redeșteptări religioase din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, având la bază solia revenirii lui Christos, adusă din nou în atenția lumii.

Laodicea (biserica încropită, mulțumită de sine) reprezintă perioada actuală (de la mijlocul secolului al XIX-lea până la sfârșitul istoriei). Descrierea ei ca fiind o biserica mulțumită de sine, materialistă și încropită, se potrivește creștinismului din zilele noastre.

Valoarea specială a celor șapte scrisori este dată de faptul că sunt singurele dictate personal de Domnul Iisus lui Ioan. Fiecare scrisoare urmează aproximativ aceeași schemă:

1) Recomandarea lui Iisus

2) Aprecierea

3) Mustrarea

4) Sfatul

5) Promisiunea făcută celor care vor birui

Trebuie să observăm modul în care Dumnezeu lucrează cu omul: înainte de a mustra, Domnul rostește cuvinte de apreciere. Noi procedăm adesea invers: întâi îi mustrăm pe cei greșiți și abia în final încercăm să-i încurajăm.

Imaginile sub care apare Iisus

Există o strânsă legătură între portretul Fiului omului din capitolul 1 și soliile adresate celor șapte biserici. Astfel, fiecare epistolă începe cu un detaliu preluat din portretul lui Iisus din capitolul întâi al cărții.

Celor din Efes, care își pierduseră dragostea dintâi, Iisus li se prezintă ca Cel care umblă în mijlocul sfeșnicelor de aur, cunoscându-le îndeaproape pe fiecare. Bisericii din Smirna, confruntată cu crudele persecuții din partea romanilor, Iisus Se recomandă ca Cel care a murit, dar trăiește.

Celor din Pergam, confruntați cu compromisul și apostazia, Iisus Se prezintă ca Cel care are sabia ascuțită cu două tăișuri. Bisericii din Tiatira, care era nevoită să reziste sub presiunea unei Izabele idolatre, Iisus Se prezintă ca Cel cu ochii ca para focului și ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă.

Bisericii din Sardes, născută aproape moartă, Iisus i se recomandă ca Cel care ține cele șapte stele în mâna Sa. Celor din Filadelfia, lăudați pentru credința lor, El Se prezintă ca Cel care ține cheile morții și ale locuinței morților, iar Laodiceii, biserica mulțumită de sine și încropită, Iisus i Se recomandă ca Martorul credincios și adevărat.

Toate aceste prezentări ale lui Iisus sunt alese cu multă grijă și se potrivesc exact cu condițiile fiecărei biserici în parte.

Făgăduințele din finalul epistolelor

Făgăduințele făcute celor șapte biserici ne asigură de restaurarea deplină a tuturor lucrurilor așa cu erau ele la Creație. Tot ce a fost pierdut prin căderea lui Adam, este restaurat la finalul Planului de Mântuire, prin lucrarea celui de-al doilea Adam – Iisus Christos.

De asemenea, analizând conținutul celor șapte epistole, observăm o creștere progresivă a ideii de revenire a lui Iisus, pe măsură ce El se adresează bisericilor:

„Voi veni la tine” (Epistola către Efes, cap.2,5)

„Voi veni la tine curând” (Epistola către Pergam, cap.2,16)

„Țineți cu tărie ce aveți până voi veni” (Epistola către Tiatira, cap. 2,25)

„Voi veni ca un hoț” (Epistola către Sardes, cap.3,3)

„Eu vin curând” (Epistola către Filadelfia, cap.3,11)

„Eu stau la ușă și bat” (Epistola către Laodicea, cap.3,20)

Așadar, pe măsură ce bisericile se apropie de finalul istoriei păcatului, adevărul despre revenirea iminentă a lui Christos va fi tot mai evident.

Soliile trimise celor șapte biserici trebuie înțelese în trei planuri diferite:

1) În primul rând, ele se adresează unor biserici locale din Asia Mică, care existau în primul secol al erei creștine.

2) În al doilea rând, ele se adresează creștinilor din cele șapte perioade istorice simbolizate de aceste biserici.

3) În al treilea rând, ele descriu șapte experiențe majore prin care pot trece copiii lui Dumnezeu, indiferent de epoca în care trăiesc.

Concluzii

Scrisoarea înseamnă comunicare. Faptul că expeditorul celor șapte epistole este Însuși Mântuitorul ne demonstrează dorința lui Dumnezeu de a comunica cu omul, chiar în starea decăzută în care se află acesta.

Scrisorile „Apocalipsei” nu lingușesc și nu hrănesc vanitatea oamenilor cărora le sunt adresate. Ele sunt cât se poate de realiste. Când e vorba de un cuvânt de apreciere, Domnul Iisus nu ezită să rostească întotdeauna un cuvânt în acest sens. Însă când e vorba de îndreptarea unor stări de lucruri în bisericile vizate, El nu ezită să folosească „bisturiul” Cuvântului Său mustrător.

Niciodată rănile nu sunt lăsate fără a fi vindecate. Orice mustrare e însoțită și de mângâiere, de sfat și, mai ales, de câte o făgăduință prețioasă. În esență, scrisorile „Apocalipsei” ne vorbesc despre iubirea lui Dumnezeu, despre grija Sa pentru fiecare biserică în parte și înțelegerea Sa față de greutățile specifice fiecăreia. Punctul cel mai luminos al epistolelor îl reprezintă promisiunile finale, căci ele ne vorbesc despre planurile și intențiile Creatorului de a restaura tot ce a degradat păcatul în această lume.

Redescoperirea cetăților Asiei Mici a însemnat o muncă susținută și îndelungată. Dezgroparea lor din molozul vremii le-a dat o nouă viață. Însă la fel de greu a fost ca soliile adresate lor să fie redescoperite și reintroduse în circuitul valorilor spirituale. De ce? Pentru că, paradoxal, tocmai creștinii se opun acestor descoperiri.

Când arheologii străini au dorit să cerceteze ruinele vechilor cetăți din Asia Mică, sultanii locului au cerut doar aurul. Despre pietre au spus: „Nu ne interesează. Faceți ce vreți cu ele.” Târziu, după ce comorile au ajuns să umple muzeele lumii, și-au dat seama ce au pierdut.

Pe creștinii secolului nostru îi urmărește același pericol: „Apocalipsa”? Nu ne interesează!” Și câte comori ale ei nu sunt astfel pierdute pentru totdeauna!

„Poștașul Apocalipsei a ajuns demult la ultima stație. Și-a transmis solia, mustrarea, sfatul, iar acum așteaptă răspunsul. Depinde de tine dacă vei sta cu Iisus la masa părtășiei sau vei rămâne în întunericul de afară. Gândește-te, e ultima stație.” (2)

Lori Balogh

Referințe:

(1) – Traian Aldea, „Scrisorile Apocalipsei”, p. 10

(2) – Idem, p. 23

 

 

This entry was posted in Apocalipsa and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.