Apocalipsa cap. 3 – Epistola catre Filadelfia

Apocalipsa cap. 3 – Epistola catre Filadelfia ( sec. XVIII-XIX  )

( cap. 3, 7-13 )

Privire de ansamblu

Filadelfia reprezinta penultimul popas in marele “drum” al Apocalipsei, inceput in Efes, continuand cu Smirna, Pergam, Tiatira si Sardes, si incheindu-se cu Laodicea.

Supranumita si “Poarta Rasaritului”, Filadelfia este asezata pe raul Cogamus, la poalele rasaritene al Muntelui Tmolus si la intretaiera unor drumuri comerciale importante. Construit in centrul Anatoliei, la granita dintre provincii, la rascruce de drumuri si cumpana de ape, orasul este o adevarata “cheie a Asiei”, deschizand si oprind trecerea spre mai multe provincii.  Din cauza solului vulcanic pe care este construit, orasul a fost rebotezat de turci Alashehir ( Orasul rosu ).

Filadelfia este cel mai tanar din cele sapte orase aflate pe traseul parcurs de “postasul” Apocalipsei.  A fost construit de Attalos II al Pergamului ( 159 -138 i.Chr. ) in jurul anului 150 i.Chr. Numele orasului se trage de la “Filadelfus” (“ iubitorul fratelui sau” ), epitet primit de Attalos datorita loialitatii lui fatza de fratele sau mai mare, Eumenes II.

Herodot aminteste de un zvon potrivit caruia Eumenes II ar fi cazut pe campul de lupta, intr-o expeditie militara.  Attalos, fratele mai mic al lui Eumenes, a fost nevoit sa preia conducerea regatului, insa, nu dupa mult timp, Eumenes s-a intors biruitor. Attalos i-a redat tronul cu bucurie si fara niciun regret, demonstrand loialitatea sa fatza de fratele sau. Mai tarziu, la insistentele romanilor de a-l convinge pe Attalos sa ocupe tronul, inlaturandu-l pe fratele sau Eumenes, acesta a refuzat categoric.

In perioada in care apartinea  regatului Pergamului, Filadelfia a devenit un oras “misionar”, avand sarcina de a raspandi  cultura greaca. Succesul sau se vede clar din faptul ca in primele decade ale primului mileniu populatia din intreaga zona nu vorbea decat limba greaca.

Zona in care a fost construita Filadelfia este bantuita de numeroase cutremure. In anul 17 d.Chr. a avut loc un cutremur devastator care a distrus mai multe orase din Asia Mica. Cu acea ocazie, stalpii tuturor constructiilor din Filadelfia s-au prabusit, pagubele fiind imense. Drept recunostinta pentru ajutorul dat de Tiberiu la reconstructia orasului, acesta va purta un nou nume – Neocaesarea. Si tot ca un gest de recunostinta, in oras a fost introdus cultul imparatului, alaturi de numeroasele temple existente. Intre ele, cel inchinat lui Dionisos era cel mai important, el fiind si patronul orasului. Faptul nu este intamplator, caci in jurul Filadelfiei existau o multime de podgorii renumite.

Orasul mai era numit si “Mica Atena” datorita numeroaselor sale cladiri. Din cele mai multe dintre ele nu au mai ramas nici macar ruinele. In Muzeul de Arheologie din Manisa pot fi intalnite doar cateva monede, obiecte de cult si podoabe din epoca elenistica si romana. Din vechiul oras au ramas doar cateva ruine, precum si vechiul zid, ros de ploi si intrerupt din loc in loc. Privelistea este trista: de maretul zid al orasului de alta data atarna astazi tot felul de magazii, tarle de oi si cotete de pasari…

Nu se cunosc prea multe despre inceputurile crestinismului in Filadelfia. Traditia crestina sustine ca Pavel l-a numit prezbiter al bisericii pe Luciu, o ruda a sa ( Romani 16, 21 ). Potrivit Constitutiilor Apostolice, primul episcop a fost Demetrius, numit de Ioan ( Comentarii Biblice AZS, vol. VII ).

In secolul al III-lea, Filadelfia si Tiatira au fost sub influenta ereziei montaniste care sustinea, printre altele, ca Noul Ierusalim va cobora si se va aseza in apropierea Filadelfiei.

Adevarata glorie a orasului Filadelfia consta in faptul ca a reusit sa-si pastreze independenta fata de puterea turceasca un timp indelungat, desi se afla in mijlocul Anatoliei si fara sa primeasca ajutor din afara. Asemenea Smirnei, Filadelfia si-a pastrat caracterul si populatia majoritar crestina un timp mai indelungat decat oricare alta cetate din Asia Mica. Faptul nu este intamplator, caci Smirna si Filadelfia sunt singurele biserici din cele sapte amintite in Apocalipsa carora Domnul Iisus nu le adreseaza nicio mustrare.

In pofida atacurilor repetate ale turcilor, Filadelfia a ramas in mainile bizantinilor pana la sfarsitul secolului al XIV-lea. De abia in anul 1390 Filadelfia este cucerita de turcii lui Baiazid, fiind ultima cetate bizantina din Asia care isi deschide portile mahomedanismului.

Filadelfia a avut martirii sai. La mijlocul secolului al XVIII-lea, Demetrios al Filadelfiei, fiu de preot trecut la islamism, dar reintors apoi la credinta crestina, a fost martirizat. La fel s-a intamplat si cu Hadji George mai tarziu.

La sfarsitul primului razboi mondial, populatia inca era majoritar crestina, insa in 1923 toti crestinii au fost alungati din oras, astfel incat astazi nu mai exista nicio urma de crestinism, in afara de ruinele unor biserici.

In pofida dezastrelor care au lovit Filadelfia de-a lungul timpului, orasul a supravietuit. Astazi, desi  Alashehir este un oras pagan, el inca pastreaza ceva din dragostea frateasca a fondatorilor sai , precum si a crestinilor care au locuit in el in cea mai mare parte a istoriei lui.

Filadelfia simbolizeaza biserica crestina aflata in efervescenta marilor treziri spirituale si a lucrarii misionare dintre anii 1755 -1844. Desigur, inceputul si sfarsitul unei perioade istorice a bisericii nu corespunde exact unei date fixe. Mai mult chiar, unele perioade din istoria bisericii se intrepatrund, nefiind delimitate exact. Totusi, putem folosi aceste datari orientativ.

Comentariu

Vers. 7: “Ingerului bisericii din Filadelfia scrie-i: “Iata ce zice Cel Sfant, Cel Adevarat, Cel ce tine cheia lui David, Cel ce deschide si nimeni nu va inchide, Cel ce inchide si nimeni nu va deschide.”

“Filadefia” – Orasul a fost intemeiat pe iubirea si devotamentul a doi frati: Attalus si Eumenes ai Pergamului. Nici ispita puterii, nici cea a bogatiei, nu au putut sta in calea fidelitatii dintre cei doi frati, ramasi in istorie ca un exemplu demn de urmat. Numele orasului provine de la epitetul “Filadelfus”, dat lui Attalus II , rege al Pergamului intre anii 159 si 138 i.Chr.

Numeroasele nenorociri abatute asupra Filadelfiei nu au reusit sa o distruga. De fiecare data orasul a renascut, locuitorii lui pastrandu-si caracterul iubitor pana in zilele noastre, desi actualul oras turc Alashehir este in intregime pagan.

“Cel Sfant” – In perioada Sardes, biserica a cunoscut un proces de decadere. Era nevoie de continuarea Reformei pentru ca biserica sa fie condusa spre o noua treapta de sfintenie si o intelegere mai deplina a adevarului. Insa aceasta lucrare nu putea fi adusa la indeplinire decat de Cineva Sfant si Adevarat.

In Apocalipsa, expresia “Cel Sfant” este atribuita doar lui Dumnezeu ( Apocalipsa 4, 8; 6, 10 ). In mod obisnuit, ea se refera la Domnul Christos – Mesia ( Marcu 1, 24; Luca 4, 34; Ioan 6, 69; 1 Ioan 2, 20 ).

“Cel Adevarat” – Expresia are doua intelesuri: “Cel ce este real” si “Cel ce este vrednic de incredere”. In Scriptura, Dumnezeu e prezentat ca Cel care “tine credinciosia in veci”(Psalmul 146, 6 ) ca “Dumnezeul adevarului” ( Isaia 65, 16 ), ca un Dumnezeu in care te poti increde oricand.

“Cel ce tine cheia lui David” – Expresia poate fi inteleasa doar in contextul istoriei Vechiului Testament. Cheia lui David este simbolul imparatiei mesianice a slavei. Iudeii au avut intotdeauna pretentia ca sunt poporul lui Dumnezeu si ca detin cheile Imparatiei ceresti.

Insa Ioan, autorul Apocalipsei, ii contrazice , afirmand ca adevaratul detinator al acestor “chei” este Domnul Iisus – Mesia ( Apocalipsa 5, 5 ). In momentul in care evreii L-au respins pe Fiul lui Dumnezeu – Mesia, ei au pierdut aceste “chei”, ele fiind date bisericii crestine ( Matei 16, 19 ).

“Cel ce deschide si nimeni nu va inchide, Cel ce inchide si nimeni nu va deschide” – In calitatea Sa de detinator al “cheii lui David”, Domnul Iisus are autoritatea asupra bisericii, fiind singurul care are puterea de a inchide si de a deschide, si de a duce mai departe Planul Mantuirii, pana la implinirea lui deplina.

Vers. 8: “Stiu faptele tale; iata ca ti-am pus inainte o usa deschisa, pe care nimeni n-o poate inchide, caci ai putina putere si ai pazit Cuvantul Meu si n-ai tagaduit Numele Meu.”

“Stiu faptele tale” – Desi nu ne sunt amintite aceste fapte , ele trebuie sa fie laudabile, avand in vedere ca solia catre Filadelfia nu contine nicio mustrare. Ceea ce a caracterizat crestinismul din perioada marilor redesteptari religioase din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea au fost dragostea frateasca, atasamantul fata de adevarurile Bibliei , precum si iubirea de oameni , manifestata prin aprinderea zelului misionar.

Suntem din nou asigurati ca cerul inregistreaza cu cea mai mare exactitate tot ce se intampla pe pamant: in societate, in biserica, in familie si in inima omului.

“Ti-am pus inainte o usa deschisa pe care nimeni n-o poate inchide” – Cei mai multi comentatori interpreteaza expresia “usa deschisa” ca insemnand posibilitatile fara precedent oferite bisericii din aceasta perioada de a predica Evanghelia lumii intregi.

Metafora “usii” este des intalnita in Noul Testament si este folosita pentru a reda ocaziile si posibilitatile de a vesti Evanghelia acolo unde pana atunci ea nu fusese vestita ( 1 Corinteni 16, 9; 2 Corinteni 2, 12; Coloseni 4, 3; Fapte 14, 27 ). De asemenea trebuie spus ca aceasta posibilitate de vestire a Evangheliei este unul din cele mai puternice semne ale apropierii revenirii Domnului Christos ( Matei 24, 14 ).

Un rol important in aparitia bisericii Filadelfia l-au avut cele doua revolutii: cea din 1776 din America si Revolutia Franceza din 1789. Aceste evenimente au trezit interesul oamenilor pentru studiul Bibliei , mai ales al cartilor profetice Daniel si Apocalipsa.

La inceputul secolului al XIX-lea, mai ales in Anglia si Statele Unite, Reforma a cunoscut o redesteptare fara precedent. Miscarea pietistilor din Germania si a fratilor Wesley din Anglia i-a condus pe oameni inapoi la Biblie, ridicandu-se impotriva moralei scazute,  secularismului si deismului.

Zeci de barbati din diferite denominatiuni au organizat grupe de studiu al Bibliei, au intemeiat societati misionare si s-au implicat in diferite activitati cu caracter social si de sanatate. In aceasta perioada a aparut o multime de compozitori si poeti care ne-au lasat un adevarat tezaur de imnuri crestine care exprima bucuria unei vieti noi , schimbata prin harul lui Dumnezeu.

Bisericile evanghelice care au aparut in aceasta perioada nu erau interesate atat de mult de organizarea lor si de problemele de doctrina, ci mai degraba erau interesate de crestinismul practic, de viata de rugaciune si de studiul Scripturilor.

Ca urmare a lucrarii acestor biserici, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea in lumea occidentala s-au produs multe reforme sociale. Astfel, in 1772, in Anglia se interzice detinerea de sclavi, pentru ca in 1807, Parlamentul englez sa interzica definitiv comertul cu sclavi. La Congresul de la Viena din 1815, delegatul englez a reusit sa obtina scoaterea comertului cu sclavi in afara legii.

In ceea ce priveste misionarismul, secolul al XIX-lea a fost supranumit si “Marele Secol”, datorita infiintarii a numeroase societati misionare si biblice , care au schimbat radical fatza lumii. Astfel, in 1792 a fost infiintata in Anglia Societatea Misionara Baptista, ca urmare a viziunii lui William Carey – misionarul Indiei ( 1761 – 1834 ). Acest pantofar autodidact, care a invatat singur cateva limbi si care a tradus Biblia in cateva dialecte vorbite in India,  avea drept motto urmatoarele cuvinte: “Asteapta lucruri mari de la Dumnezeu si indrazneste lucrui mai pentru Dumnezeu.”

In 1796 – 1797 a luat fiinta Societatea Misionara Scotiana si Societatea Misionara Glasgow, fondate de prezbiterieni. In 1799 a luat nastere Societatea Misionara Bisericeasca a anglicanilor evanghelici, iar in 1817, metodistii au infiintat Societatea Misionara Wesleyana , cu scopul de a duce Evanghelia in China. In 1810 a luat fiinta prima Societate Misionara Americana.

Tot in aceasta perioada – cea a bisericii Filadelfia – Robert Muffat ( 1795-1883 ) a tradus Biblia in limbile vorbite de triburile din Africa de Sud, in timp ce David Livingstone s-a luptat impotriva comertului cu sclavi din Africa.

In 1804 a luat fiinta Societatea Biblica Britanica, deschizand drumul pentru raspandirea Cuvantului lui Dumnezeu la orice etnie si orice popor.

In bisericile Filadelfiei se punea accent tot mai mult pe botezul prin scufundare, pe doctrina revenirii lui Iisus si pe misiune. Ca urmare a acestei miscari de redesteptare, crestinismul devine o religie globala, influentand mersul istoriei intregii lumi.

Un alt element important care a caracterizat marile redesteptari religioase din aceasta perioada a fost interesul crescut fata de cartile profetice Daniel si Apocalipsa. Nimeni nu poate explica trezirea interesului fata de profetiile apocaliptice, afara de faptul ca acesta era planul lui Dumnezeu. “Usa deschisa” de El nu mai putea fi inchisa de nimeni. Studiul celor doua carti profetice i-a condus pe oameni aflati pe continente diferite, fara sa stie unul de altul, la concluzia ca revenirea Domnului Christos este foarte aproape.

Consecinta cea mai vizibila a trezirii interesului fata de profetiile escatologice a fost aparitia unei miscari advente in diferite parti ale lumii crestine si in aceeasi perioada de timp. Astfel, in 1821 Joseph Wolf, “misionarul lumii”, a inceput sa predice despre apropiata revenire a Domnului Iisus. In aceeasi perioada, in America de Sud, un spaniol iezuit pe nume Emanuel Lacunza, a publicat convingerile sale cu privire la apropiata revenire a lui Iisus sub pseudonimul Rabi Ben Ezra. Bengel, pastor al Bisericii Luterane , savant si critic al Bibliei, a fost si el captivat de adevarul revenirii lui Christos in timp ce pregatea o predica din Apocalipsa cap. 21.

Marea redesteptare religioasa de la inceputul secolului al XIX-lea, legata de convingerea ca revenirea lui Iisus era iminenta, a salvat biserica din starea ei deplorabila. Ea avea acum un obiectiv sfant si urgent: evanghelizarea lumii.

Miscarea Adventa , initiata de William Miller ( 1782 – 1849 ), a fost cea mai importanta miscare religioasa din acea perioada. In urma sudierii cartilor lui Daniel si Apocalipsa, Miller a ajuns la concluzia ca Domnul Christos trebuia sa revina in 1843-1844. In  22 octombrie 1844, intre 50 000 si 100 000 de credinciosi au asteptat ca Domnul sa revina la acea data.

Ziua a trecut insa, fara ca Domnul Iisus sa revina. Deceptia a fost imensa, insa, continuand studiul Scripturii cu multa rugaciune, credinciosii sinceri au descoperit greseala: Sanctuarul la care face referire profetia din Daniel 8, 14 nu este pamantul, ci sanctuarul ceresc , in care Domnul Iisus mijloceste pentru biserica Sa. Dintre cei ramasi increzatori in Cuvantul lui Dumnezeu dupa marea dezamagire din 1844 s-a nascut Biserica Adventista.

Fara a nega faptul ca  expresia “usa deschisa” se refera deschiderea a nenumarate ocazii pentru biserica de a vesti lumii Evanghelia, mai exista o interpretare, de data aceasta unica, apartinand in exclusivitate Bisericii Adventiste. Aceasta interpretare nu o contrazice pe prima, ci vine in completarea ei.

Autoritatea Domnului Iisus de a inchide si deschide este strans legata de slujirea pe care o face in Sanctuarul ceresc in calitate de Mare Preot ( Evrei 8, 1.2 ). In Sanctuarul din timpurile Vechiului Testament, in Ziua Ispasirii, in timp ce incepea slujba in Sfanta Sfintelor, se incheia lucrarea in Sfanta. Niciun serviciu nu se mai oficia in Sfanta in timp ce marele preot se afla in Sfanta Sfintelor. Iata de ce, in Ziua Ispasirii, in timp ce o usa era deschisa ( spre Sfanta Sfintelor ), alta usa era inchisa ( spre  Sfanta ).

In plan istoric, conform profetiilor din Daniel 8, 14 si 9, 24-27, aceasta schimbare a lucrarii Domnului in Sanctuarul din cer s-a produs in anul 1844. “Usa deschisa” se refera la inceperea slujirii Sale in Sfanta Sfintelor, iar “usa inchisa” se refera la incetarea lucrarii Sale in Sfanta.

Vers. 9: “Iata ca iti dau din cei ce sunt in sinagoga Satanei, care zic ca sunt iudei si nu sunt, ci mint; iata ca ii voi face sa vina sa se inchine la picioarele tale si sa stie ca te-am iubit.”

“Sinagoga Satanei” – Este pentru a doua oara cand aceasta expresie apare in continutul celor sapte epistole. Prima referire la “sinagoga Satanei” ca fiind sinagoga iudaica se afla in epistola catre Smirna ( cap. 2, 9 ).

Textul cunoaste mai multe interpretari. Unii sustin ca este vorba de falsii iudei, falsii crestini sau chiar pagani. Expresia pare ca se refera la cei care s-au opus in trecut credintei crestine, dar care ulterior si-au recunoscut greseala. Istoria a consemnat astfel de cazuri, incepand chiar din vremea apostolilor ( Fapte 6, 7 ).

“Sa se inchine la picioarele tale” – Textul ii include atat pe cei care au avut o atitudine ostila in trecut fata de credinta crestina, dar care s-au pocait, cat si pe cei care s-au impotrivit adevarului, dar constransi de imprejurari, au fost nevoiti sa recunoasca lucrarea Evangheliei.

Ideea triumfului poporului Israel asupra vrajmasilor sai este pretutindeni prezenta in Vechiul Testament ( Isaia 45, 14; 49, 23; 60, 14; Ezechiel 36, 23; 37, 28 ). Toate aceste texte vorbesc despre biruinta poporului Israel asupra celorlalte natiuni, fie prin umilirea lor in fata lui Israel, fie prin convertirea lor la credinta lui Israel.

Ioan reia acest tablou al triumfului, insa il intoarce. El priveste in viitor la acea zi in care iudeii vor recunoaste ca biserica crestina este adevaratul popor al lui Dumnezeu in timpurile Noului Testament.

Vers. 10: “Fiindca ai pazit cuvantul rabdarii Mele, te voi pazi si Eu de ceasul incercarii care are sa vina peste lumea intreaga ca sa incerce pe locuitorii pamantului.”

Fagaduinta facuta bisericii din Filadelfia este deosebit de bogata. Celor care vor fi dovedit in viata aceeasi rabdare cu cea a Mantuitorului li se promite ocrotire in vremurile de incercare care vor veni peste lume. Timpul de incercare despre care se vorbeste aici este cel care precede a doua venire a Domnului Iisus ( Daniel 12, 2; Marcu 13, 19; 2 Tesaloniceni 2, 1-12 ).

Vers. 11: “Eu vin curand. Pastreaza ce ai, ca nimeni sa nu-ti ia cununa.”

Domnul Iisus reconfirma implinirea fagaduintei Sale de veacuri. De asemenea, El ii incurajeaza pe credinciosi sa ramana statornici pana la finalul luptei, avand in vedere ca atata vreme cat lupta nu s-a incheiat inca , oricand cununa biruintei poate fi pierduta.

Vers. 12: “Pe cel ce va birui il voi face un stalp in templul Dumnezeului Meu si nu va mai iesi afara din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu si numele cetatii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are sa se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, si Numele Meu cel nou.”

In epistola catre Filadelfia se repeta ciclul de trei. Domnul Iisus se prezinta sub trei atribute: Cel Sfant, Cel Adevarat si Cel ce tine cheia lui David. Credinciosii din biserica Filadelfia sunt laudati pentru trei calitati: au putina putere, au pazit Cuvantul lui Dumnezeu si n-au tagaduit Numele Domnului.

De asemenea,  fagaduinta este si ea intreita: cei credinciosi vor fi facuti un stalp in templul lui Dumnezeu, nu vor mai iesi afara din el si vor avea scris pe ei Numele lui Dumnezeu si Numele cel nou al Domnului Iisus.

“Il voi face un stalp in templul Dumnezeului Meu” – Stalpul este o metafora care simbolizeaza stabilitatea si biruinta ( Galateni 2, 9; 1 Timotei 3, 15 ), templul lui Dumnezeu simbolizeaza prezenta continua, vesnica a lui Dumnezeu, iar numele este o expresie a personalitatii si caracterului celui ce il poarta.

A purta Numele lui Dumnezeu inseamna a fi recunoscuti de El ca fii si fiice ale Sale. A primi numele cetatii sfinte, Noul Ierusalim, inseamna a primi dreptul de a fi cetatean al Imparatiei lui Dumnezeu. Iar a primi Numele lui Iisus inseamna a avea un caracter asemenea Lui. Intregul limbaj este simbolic si reprezinta asigurarea intrarii in Imparatia slavei lui Dumnezeu, ca cetateni recunoscuti ( Filipeni 3,20 )

Daca in timpul cutremurului devastator din anul 17 d.Chr. stalpii tuturor constructiilor din Filadelfia s-au prabusit, “stalpii” bisericii din perioada istorica Filadelfia vor ramane vesnic in picioare, ca o marturie vie a lucrarii harului lui Dumnezeu in vietile oamenilor.

Perioada Filadelfia a reprezentat un moment glorios in istoria crestinismului. Ce frumos ar fi fost ca istoria bisericii si a mantuirii sa se fi incheiat in acest punct ! Insa mai trebuia parcursa inca o etapa, ultima, inainte ca fagaduinta revenirii Domnului Christos sa fie implinita. Aceasta etapa este biserica Laodicea.

Lori Balogh