Apocalipsa cap. 3 – Epistola catre Laodicea

Apocalipsa cap. 3 – Epistola catre Laodicea ( sec. XX-XXI )

( cap. 3, 14 – 22 )

Privire de ansamblu

Iata-l pe imaginarul “postas” al Apocalipsei indeplinindu-si ultima misiune – aceea de a lasa ultima scrisoare a Domnului Iisus in “cutia postala” a  bisericii din Laodicea. De la Efes la Laodicea a fost un drum lung si plin de primejdii. Biserica insa a ajuns in ultima fila a istoriei ei….

Cum apare aceasta perioada, ultima din istoria crestinismului, vazuta prin “ochii ca para focului” ai Fiului lui Dumnezeu ? Cum e descrisa biserica ce trebuie sa fie gata sa-L intampine pe Domnul Iisus revenind in slava Sa ? Raspunsul la aceste intrebari ne intereseaza in mod direct, caci Laodicea suntem noi, crestinii secolului al XXI-lea.

Laodicea antica era situata in depresiunea vaii Lycusului, la 20 km distanta de confluenta acestuia cu raul Meander si la aproximativ 200 km distanta de Marea Egee. De asemenea, ea se afla la 92 km distanta de Filadelfia si la 10 km de Colose. Era un punct de rascruce imperial, prin el trecand un drum principal al Asiei care unea Efesul cu Ierusalimul. Datorita pozitiei sale grografice, Laodicea a devenit un centru cultural, militar si comercial deosebit de important.

Intemeiat de regele seleucid Antiohus II Theos ( 261-246 i.Chr ), dupa numele sotiei sale Laodice, orasul era inconjurat de o zona deosebit de fertila. Culturi de grau, porumb, bumbac si vita de vie se gaseau  pretutindeni in depresiunea in care era situat orasul, iar dealurile din jur erau pline de turme de oi, a caror lana neagra facuse din Laodicea o cetate renumita.

Strabon ne-a lasat o marturie importanta despre viata locuitorilor Laodiceei: “In jurul Laodiceei cresteau oi care erau renumite pentru lana lor moale si neagra ca pana corbului. Aceste oi aduceau laodiceenilor un mare venit. In oras s-a dezvoltat o industrie a prelucrarii lanii. O anumita imbracaminte, numita laodiceana, este inclusa pe lista edictului lui Diocletian. O tunica cunoscuta ca “trimita” era de asemenea manufacturata aici, si era atat de vestita incat cetatea a mai fost numita “Trimitaria.” ( Ekrem Akurgal, “Ancient Civilization and Ruins of Turkey”, 1993, Istambul, p. 236 )

Locuitorii  erau foarte bogati, mandri, aroganti si multumiti de ei, facand din cetatea Laodiceei un important centru bancar si comercial. Adaptandu-se usor la nevoile si cerintele altora, laodiceenii au fost stapaniti repede de spiritul compromisului. Iata cum descrie autorul “Scrisorilor Apocalipsei” starea de spirit a locuitorilor orasului: “Indiferenti fatza de inaltimile inzapezite ale muntilor, straini fatza de apele fierbinti ale Karait-ului, laodiceenii si-au gasit placerea in apele caldute ale Hierapolis-ului. Confortul si tihna, indiferenta si nepasarea erau atitudinea dominanta a bogatilor laodiceeni. Si cat de trist este ca starea orasului a influentat si starea bisericii !” ( Traian Aldea, “Scrisorile Apocalipsei”, Editura crestina Mateus, p. 150-151 )

Laodicea era si o renumita statiune balneoclimaterica din Imperiul Roman. Varfurile muntilor din jur erau acoperite pana tarziu cu zapada, oferind “apa de zapada”, un produs foarte cautat si apreciat in antichitate. De asemenea, la aproximativ 15 kilometri distanta se aflau izvoarele fierbinti de la Karait, avand o temperatura de circa 65*C la iesirea lor din pamant. Laodiceenii preferau insa apele caldute de la Hierapolis, aflate la 8-10 km distanta de oras. Aceste ape erau  aduse printr-un apeduct si folosite in baile publice.

In oras se afla si o importanta scoala medicala in care se fabricau doua unguente foarte apreciate: unul pentru urechi si celalalt pentru ochi ( pleoape ), numit “collirium”, facut din “pudra frigiana” si ulei. Exista si un templu inchinat zeului frigian Men Karu, corespondentul zeului Esculap al grecilor, zeul vindecarii.

Cetatea era lipsita de apa, aceasta trebuind sa fie adusa printr-un apeduct din Denizli, un oras din apropiere. Din acest punct de vedere, orasul era foarte vulnerabil, caci vrajmasii puteau taia oricand aprovizionarea cu apa. Acesta a fost unul din factorii care i-au determinat pe laodiceeni sa devina oameni ai compromisului.

In anul 188 i.Chr, Laodicea a trecut sub dominatia Regatului Pergamului, iar din anul 129 i.Chr, odata cu acesta a trecut sub stapanire  romana. Anul 60 d.Chr a fost un an dificil pentru laodiceeni, datorita unui cutremur devastator. Ca sa vina in sprijinul locuitorilor, Nero s-a oferit sa dea un ajutor financiar substantial pentru reconstructia orasului, insa locuitorii au refuzat ajutorul, motivand ca aveau suficienti bani pentru aceasta. Laodicea a fost singurul oras din Asia Mica ce a refuzat ajutorul Romei.

In secolul al II-lea d.Chr, Laodicea a ajuns la apogeul sau, devenind “metropola Asiei”. In aceasta perioada existau in oras cateva constructii remarcabile care demonstreaza predilectia locuitorilor pentru distractii si spectacole: Teatrul Mare, Teatrul roman, Stadionul si Teatrul Odeon.

In Laodicea se afla si o importanta colonie de evrei bogati care trimiteau regulat zecimea la Ierusalim in bani de aur.

Inceputurile crestinismului in Laodicea sunt legate cel mai probabil de cea de-a treia calatorie misionara a lui Pavel in Asia Mica. Unii comentatori sustin ca Epistola lui Pavel catre Filimon ar fi fost trimisa tot in Laodicea, bazati pe o inscriptie gasita in oras si pe care este scris numele Marcus Sertius Philemon. Este insa putin probabil ca acest om proeminent din Laodicea sa fie acelasi cu Filimon din Noul Testament.

Se crede ca prezbiterul bisericii din acea perioada era Arhip. Potrivit Constitutiilor Apostolice, la data la care Ioan scria Apocalipsa prezbiter in biserica din Laodicea era Nimfa ( Coloseni 4, 15 ).

Intre anii 90-95, s-au declansat crudele persecutii ale lui Domitian impotriva crestinilor care refuzau cultul imperial ( arderea de tamaie in cinstea imparatului ). Unii crestini au cedat, altii au cumparat cu bani grei actul de adorare, in timp ce alti crestini au refuzat sa faca vreun compromis, sfarsind ca martiri pentru credinta lor.

Nu se stie nimic despre felul in care biserica din Laodicea a rezistat valului de persecutii. Istoria nu ne-a lasat niciun document cu privire la vreun martir din acea perioada. Nici epistola adresata Laodiceei din Apocalipsa nu contine vreu elogiu in acest sens, fiind singura din cele sapte scrisori in care nu se aminteste despre nicio fapta buna in dreptul credinciosilor.

Treptat, biserica din Laodicea si-a pierdut influenta, disparand mai repede decat alte biserici din Asia Mica, datorita atacurilor repetate ale turcilor.

Astazi, din vestita cetate de alta data nu au mai ramas decat cateva blocuri sfaramate de marmura printre lanurile de grau si spinii si ciulinii care se afla peste tot. Ruinele Laodiceei se impletesc cu petice de iarba pe care pasc linistite turme de oi, pazite de ciobani care te imbie sa cumperi de la ei monede de bronz. Niciuna din cele sapte cetati ale Asiei, amintite in Apocalipsa, nu este atat de parasita si nu arata atat de dezolant ca Laodicea. Pe platoul intins ca o fortificatie naturala, pe care alta data se ridicau templele si cladirile ei impunatoare, salile de banchet si amfiteatre cu peste 10 000 de locuri, astazi nu se mai gasesc decat cateva pietre printre care si-au facut salas vulpile si serpii. Atat a mai ramas din Laodicea de alta data…

Laodicea simbolizeaza ultima perioada din istoria crestinismului, incepand cu 1844 si pana la revenirea in slava a Domnului Iisus. Datarea este aproximativa, caci nu avem in Biblie niciun indiciu legat de inceputul sau sfarsitul unei perioade din istoria bisericii. Mijlocul secolului al XIX-lea este insa cel mai bun reper pentru inceputul acestei ultime file de istorie bisericeasca.

Comentariu

Ver. 14: “Ingerului bisericii din Laodicea scrie-i: “Iata ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevarat, Inceputul zidirii lui Dumnezeu”

“Laodicea” – Astazi, vechea cetate a bancherilor nu mai exista. In locul ei se ridica modernul oras turc Eski-Hisar, situat in depresiunea Lycusului. Din vechiul oras au ramas doar cateva ruine roase de ploi si vant, care pot fi gasite printre lanuri de grau sau palcuri de spini si ciulini.

Jean Vuilleumier, autorul unei explicatii a Apocalipsei, atribuie patru semnificatii numelui Laodicea:  “poporul drept”, “judecata poporului”, “despartirea popoarelor” si “lepadarea popoarelor”. Aceasta impatrita semnificatie a numelui arata spre misiunea incredintata bisericii Laodicea in ultimele zile ale istoriei omenirii.

Din aceasta biserica vor fi selectati acei care vor forma “poporul drept”, pregatit sa-L intampine pe Domnul Iisus revenind in gloria Sa. De asemenea, prin predicarea Evangheliei curate si adevarate ultimelor generatii de oameni de catre aceasta ultima biserica, se va face impartirea oamenirii in doua clase: cei ce asculta de cerintele lui Dumnezeu si cei ce dau crezare si ascultare cerintelor oamenilor. In felul acesta se va face o “judecata a popoarelor”.  “Despartirea popoarelor” se va face in urma chemarii facute de biserica celor care Il cauta sincer pe Dumnezeu in diferite denominatiuni : “Iesiti din Babilon, poporul Meu” ( Apocalipsa 18, 4 ). Iar eliminarea celor incropiti si fatarnici din biserica lui Christos, precum si inchiderea harului  mantuitor pentru cei ce au refuzat mantuirea, va insemna “lepadarea popoarelor.”

“Cel ce este Amin” – Expresia ebraica “amin” exprima  ideea de adevar, de realitate. Traducerea engleza a Bibliei foloseste in Isaia 65, 16 termenul “Amen” pentru cuvantul “adevar”: “The God of Amen” – “Dumnezeul adevarului.” Expresia “Dumnezeul adevarului”, folosita de Septuaginta, nu se refera la faptul ca Dumnezeu este Dumnezeul adevarat, in contrast cu zeii falsi, ci la faptul ca El este vrednic de incredere, ramanand credincios legamantului facut cu poporul Sau.

“Martorul credincios si adevarat” – Domnul Iisus  este expresia desavarsita a vointei, caracterului si gandului lui Dumnezeu, dupa cum afirma Biblia: “Caci in El locuieste trupeste toata plinatatea dumnezeirii” ( Coloseni 2, 9 ) si “El este oglindirea slavei Lui si intiparirea Fiintei Lui” ( Evrei 1, 3 ). In acest sens, Domnul Iisus este un “martor” in favoarea lui Dumnezeu.

Expresia este si o asigurare ca Domnul Iisus este martorul intregii istorii a luptei dintre bine si rau, dusa la nivel cosmic, planetar si individual. Este o asigurare ca nimic nu-I scapa de sub control, iar judecata de la finalul istoriei pacatului va fi o judecata dreapta.

“Inceputul ( gr. arche ) zidirii lui Dumnezeu” – Expresia este interpretata de unii ca referindu-se la faptul ca Domnul Iisus este prima creatura din univers. Interpretarea este insa eronata, deoarece intreaga Scriptura Il prezinta pe Iisus Christos in calitate de Creator, nu de creatura. El nu a fost o parte a Creatiunii, ci izvorul ei ( vezi Coloseni 1, 16.17; Ioan 1, 1-3; Efeseni 3, 9; Evrei 1, 1-3; 1 Corinteni 8, 6 ) Cuvantul grecesc “arche” poate fi tradus si prin “principiu”, cauza primara a Creatiunii.

Weymouth traduce textul astfel: “The Begining and Lord of God Creation” – “Inceputul si Domnul Creatiunii lui Dumnezeu”. Expresia “Inceputul zidirii lui Dumnezeu” trebuie corelata cu titlul sub care se prezinta Domnul Iisus inca de la inceputul Apocalipsei: “Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma” ( cap. 1, 11 ). Domnul Iisus este Ziditorul intregii Creatii, nu prima ei caramida. El este Principiul Creatiei, Cel care a gandit-o, a planuit-o si a realizat-o, pentru ca apoi sa o sustina prin puterea Sa.

Vers. 15: “Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot !”

Este trist de observat ca Domnul Iisus nu are niciun cuvant de apreciere fatza de Laodicea. Solia este mustratoare, nu pentru ca biserica ar fi adoptat erezii doctrinale, ci datorita incropelii in care isi duce existenta. Asemenea fariseului din pilda, astfel de crestini sunt intr-o stare mai deplorabila decat necrestinii, caci ei se hranesc cu iluzii desarte, ratacindu-i si pe altii. Laodiceanul nu este un om cu totul lumesc, dar nu este nici un crestin adevarat.

“Nu esti nici rece, nici in clocot” – Expresia era bine inteleasa de crestinii din Laodicea de alta data, caci apele fierbinti din Hierapolis, transportate printr-un apeduct, ajungeau caldute in oras. Este imaginea unei stari spirituale deplorabile, lipsita de zelul si caldura pe care ar trebui sa le manifeste un adevarat urmas al lui Christos.

“O, daca ai fi rece sau in clocot” – Termenii “rece”, “caldicel” si “in clocot” trebuie intelesi in raport cu zelul pentru Dumnezeu si lucrarea Sa.

“Fierbinte” inseamna zel intens. Crestinii aflati in aceasta stare spirituala sunt la cota maxima a zelului lor fatza de Dumnezeu si cauza Sa.

“Caldicel” semnifica lipsa zelului. Crestinii “caldicei” nu pun la inima, nu lucreaza cu ardoare pentru Dumnezeu, nu dau pe fatza renuntare de sine si combativitate pentru adevar, nu folosesc “armele” credintei. Lucrul cel mai grav la acesti crestini este faptul ca sunt multumiti de starea lor, fara sa doreasca vreo schimbare.

“Rece” nu se refera la o stare de coruptie si decadere in pacat. Nu L-am putea banui pe Domnul Christos ca l-ar prefera pe un pacatos razvratit si plin de ganduri rele oricarei alte stari in care se poate afla poporul care pretinde ca este al Sau. Daca Laodicea ar fi fost “rece” in sensul amintit mai sus, oare nu ar fi fost ea lepadata demult ?

Domnul Iisus nu se refera la cei lumesti, din afara bisericii, ci la trei stari spirituale prezente in biserica Sa, din care doua sunt mai preferabile decat a treia.  “Rece” si “in clocot” sunt stari in care crestinul isi simte starea. In starea “rece”, crestinul isi da seama de situatia lui deplorabila si nu ii este indiferent. Nu e multumit cu el insusi, e constient de lipsurile sale si doreste o schimbare.  Si, pentru ca doreste aceasta schimbare, el are toate sansele sa devina din “rece” un crestin “in clocot”.

Vers. 16: “Dar fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea.”

“Am sa te vars din gura Mea” – Un crestin incropit se afla in cea mai primejdioasa situatie, pentru ca el nu-si da seama de starea si nevoia lui si, prin urmare, el nu face nimic ca sa iasa din aceasta stare. Soarta lui va fi aceea ca va fi “varsat” din gura Domnului Iisus, ceea ce inseamna ca el nu va mai beneficia de mijlocirea mantuitoare a Acestuia.

Textul grecesc nu lasa impresia unei hotarari irevocabile din partea lui Iisus. Este vorba doar de un avertisment. Alte traduceri spun: “Sunt gata ( sunt pe punctul ) sa te vars din gura Mea” .

Vers. 17: “Pentru ca zici: “Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic, si nu stii ca ca esti ticalos, nenorocit, sarac , orb si gol”

“Martorul credincios” ne ofera ocazia sa aflam motivul pentru care atitudinea Laodiceei este o insulta la adresa lui Dumnezeu. Faptul ca un om pacatos ajunge sa fie multumit cu starea lui spirituala dovedeste ca el a pierdut complet capacitatea de a se cunoaste pe sine.

Greseala Laodiceei nu consta in faptul ca era bogata, ci in pretentia ei de a fi realizat totul prin propriile puteri, fara sa mai aiba nevoie de nimeni si de nimic, asemenea bogatului caruia i-a rodit tarina din pilda Domnului Christos ( Luca 12, 19 ). Datorita realizarilor lor, laodiceenii se simteau in siguranta, iar multumirea lor de sine era insotita in mod inevitabil de mandrie spirituala.

Biserica din Laodicea este complet rupta de realitate. Adevarata sa fatza este zugravita in portretul pe care i-l face Insusi Domnul Iisus: “Si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac , orb si gol.” Laodiceenii nu pot fi invinovatiti de ipocrizie sau indepartare de la doctrinele biblice. Ei sunt doar ignoranti cu privire la starea lor spirituala. Si asta este de ajuns pentru a fi in cea mai mare primejdie.

De fapt, critica pe care Domnul o face Laodiceei este o replica la cele trei motive principale de mandrie si aroganta pe care le afiseaza aceasta biserica:

– Laodiceeni sunt saraci, in ciuda bogatiei lor materiale ( bancile si comertul )

– Sunt orbi, in pofida scolii medicale renumite si a medicamentului pentru ochi ( collirium )

– Sunt goi, desi in Laodicea erau numeroase ateliere de prelucrare a lanii ( hainele din lana neagra )

Laodicea de azi este o biserica aflata intr-o stare deplorabila. O treime dintre catolici au declarat ca nu au citit niciodata Biblia; doar 24% dintre protestanti mai merg saptamanal la biserica, iar 42% dintre crestinii evanghelici nu pot cita mai mult de patru din cele zece porunci. Multi teologi crestini nu mai acorda incredere primelor 11 capitole ale Bibliei, considerandu-le o culegere de mituri si legende, in timp ce alti teologi incearca sa impace crestinismul cu evolutionismul.

In crestinismul faramitat in sute de biserici si grupari a patruns spiritul ecumenismului cu orice pret. Astazi, unitatea crestina e vazuta ca fiind mai importanta decat Evanghelia, iar compromisul ia loc principiilor divine.

Asa stand lucrurile, oare mai merita sa fii crestin in biserica Laodicea – biserica sfarsitului de istorie ? Ultima parte a mesajului transmis acestei ultime biserici ne asigura ca se merita.

Vers. 18: “Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc, ca sa te imbogatesti; si haine albe, ca sa te imbraci cu ele si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi.”

Faptul ca Domnul Iisus ofera si remediul bisericii Laodicea pentru a iesi din starea deplorabila in care se afla este dovada ca “boala” ei nu este incurabila. Exista inca har pentru ea, iar cei care vor birui din mijlocul ei vor avea parte de cele mai mari binecuvantari promise vreodata de Dumnezeu.

“Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine” – Orice binecuvantare oferita de Dumnezeu are pretul ei. Cel care doreste mantuirea trebuie sa renunte la felul lui pacatos de vietuire. Aici nu e vorba de o tranzactie comerciala. Limbajul este metaforic si ne indreapta atentia spre spiritul de renuntare pe care trebuie sa-l manifeste orice om care doreste sa fie mantuit ( Isaia 55, 1; Matei 13, 44.45 ).

“Aur curatit prin foc” – Este simbolul credintei care lucreaza prin dragoste ( 1 Petru1, 7; Galateni 5,6 ) Bogatia spirituala oferita de Domnul Iisus este pusa in contrast cu boagtia materiala a laodiceenilor. Credinta este cea mai mare bogatie spirituala pe care o poate avea un om, caci ea il pune in legatura cu toate celelalte bogatii ale Imparatiei lui Dumnezeu. Cel care isi pierde credinta, este cel mai sarac om de pe pamant.

“Haine albe” – Laodicea era renumita pentru hainele din lana neagra, fabricate i atelierele sale. Domnul Iisus vine insa cu o alta oferta: haine albe, simbol al neprihanirii Sale, fara de care niciun om nu va putea sta in prezenta lui Dumnezeu ( Galateni 3, 27; Matei 22, 11; Apocalipsa 3, 4 ).

Profetul Isaia afirma ca “toate faptele noastre bune sunt ca o haina manjita” ( Isaia 64, 6 ). De aceea, fiecare om care doreste sa intre in Imparatia lui Dumnezeu are nevoie de alte “haine” , curate si  tesute din materialul cerului.

In Biblie, “goliciunea” este  simbolul judecatii si umilintei ( Isaia 20, 1-4; 2 Samuel 10, 4 ), in timp ce imbracarea cuiva cu haine noi si curate simbolizeaza cinstea acordata acelei persoane ( Geneza 41, 42; Estera 6, 6-11 ).

“Alifie pentru ochi” – In pofida faptului ca in Laodicea se gasea o scoala medicala vestita in care se prepara collirium –ul pentru ochi, laodiceeni erau “orbi” din punct de vedere spiritual. “Alifia” este un simbol al Duhului Sfant, singurul care poate aduce in mintea omului discernamantul intre bine si rau, intre adevar si ratacire ( Ioan 16, 8-11 ). Fara prezenta Duhului Sfant in viata omului, acesta devine orb spiritual, fara posibilitate de vindecare.

Ver. 19: “Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de ravna si pocaieste-te !”

“Eu mustru si pedepsesc” – Afirmatia Domnului Iisus dovedeste ca mustrarea si pedeapsa nu vin din partea unui vrajmas, ci al unui prieten ( Evrei 12, 6; Proverbe 3, 11.12 ). Asemenea sculptorului care loveste cu dalta si ciocanul in blocul de marmura pentru a scoate o opera de arta, Dumnezeu va scoate capodopere ale vesniciei din oamenii in care vede ceva bun prin incercari si disciplinare.

“Fii plin de ravna si pocaieste-te” – Iubirea divina se manifesta la inceput prin cuvinte de mustrare, care au menirea sa ne trezeasca cu privire la adevarata noastra stare spirituala. Dar ea nu se opreste aici. Adevarata iubire incearca sa corecteze, sa educe si sa disciplineze, facand din oamenii pacatosi adevarati copii ai lui Dumnezeu. Totusi, in cele din urma alegerea este a omului. Doar de el depinde daca viata lui se va schimba sau nu. Dumnezeu nu va face decat sa respecte alegerile pe care le facem.

Vers. 20: “Iata, Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el , voi cina cu el si el cu Mine”.

“Iata, Eu stau la usa si bat” – Avem inainte unul din cele mai impresionante tablouri biblice: Domnul Iisus, Creatorul Universului, stand rabdator in fatza unei usi inchise si avand zavor doar in interior. Zilnic, prin Duhul Sau cel Sfant, Domnul Iisus bate la usa laodiceanului: la usa inimii, ratiunii si constiintei lui. El nu intra cu forta, ci asteapta cu rabdare sa I se deschida. Este tabloul care ilustreaza in modul cel mai plastic cu putinta unul din principiile fundamentale pe care se sprijina guvernarea lui Dumnezeu in Univers – respectarea libertatii de alegere. Or, tocmai acest respect fatza de vointa creaturilor Sale dovedeste infinita dragoste divina.

“Voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine” – In Orient, masa comuniunii in care cineva imparte bucatele de pe masa cu cel invitat reprezinta un semn de adanca prietenie si afectiune. O astfel de scena a devenit simbolul comuniunii de la masa cea mare din Imparatiei cerurilor ( Luca 22, 30; Matei 26, 29; Apocalipsa 19, 9 ).

Simbolul cinei este deosebit de semnificativ. Seara, cand toate problemele sunt lasate in urma, cand intreaga familie este adunata  in jurul mesei, comuniunea este profunda. O astfel de comuniune doreste Dumnezeu sa existe intre El si fiintele create.

Vers. 21: “Celui ce va birui, ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal meu pe scaunul Lui de domnie.”

Este vorba in acest text de biruinta finala a sfintilor, caci Domnul Iisus se prezinta pe Sine ca stand pe tron cu Tatal Sau. Fagaduinta facuta bisericii Laodicea este una din cele mai mari si impresionante din Scriptura. Insusi Domnul Iisus le promite celor ce vor birui in lupta cu pacatul ca va imparti cu ei tronul slavei lui Dumnezeu.

Cei care sustin ca Laodicea este lepadata ca biserica ar trebui sa ia in considerare ca acestei biserici i se face una din cele mai frumoase fagaduinte. Aceasta este o asigurare ca in mijlocul ei vor fi crestini adevarati, care vor obtine biruinta deplina si vor primi rasplata vesnica. Ce rost ar fi avut ca Domnul sa faca o astfel de fagaduinta unei biserici lepadate ?

Vers. 22: “Cine are urechi, sa asculte ce zice bisericilor Duhul.”

Pentru a saptea oara in cuprinsul celor sapte epistole ni se adreseaza chemarea de a fi receptivi la mesajul cerului. Ceea ce este important de retinut este faptul ca soliile adresate celor sapte biserici din Asia se adreseaza deopotriva bisericii crestine din toate timpurile.

Primejdia pierderii dragostei dintai ( Efes ), teama de persecutie si suferinta ( Smirna ), pericolul de a face compromisuri doctrinale ( Pergam ), compromisul moral ( Tiatira ), primejdia de a muri spiritual ( Sardes ), neputinta si putina putere spirituala ( Filadelfia ) si incropeala ( Laodicea ) sunt tot atatea pericole pentru biserica lui Christos din orice veac.

Un orb spiritual, asemenea laodiceanului, are inca sansa sa auda. Iar intelepciunea copiilor lui Dumnezeu consta in a asculta ( Apocalipsa 1, 3 ).

Concluzii:

Tonul grav al mustrarii adresate bisericii din Laodicea i-a facut pe unii sa traga concluzia ca pentru aceasta biserica nu mai este nicio speranta, afara de cazul in care s-ar transfera in biserica Filadelfia.

Daca privim lucrurile local si geografic, un membru al bisericii crestine din Laodicea se putea transfera in biserica din Filadelfia, aflata doar la 90 de km distanta. Insa, daca privim lucrurile din punct de vedere istoric, lucrul acesta nu mai este posibil. Filadelfia nu mai exista. Ea si-a incheiat perioada de existenta, odata cu marile treziri religioase din secolele al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea.

Cei care sustin posibilitatea migrarii de la Laodicea la Filadefia, bazandu-se pe ideea existentei simultane a acestora, ar trebui sa accepte ca migrarea s-ar putea face la fel de bine si catre alte biserici: Efes, Smirna, Pergam, … Daca aceste biserici ar exista simultan, atunci si soliile lor ar fi simultane, iar in acest caz, mesajul catre biserica din Laodicea si-ar pierde insemnatatea.

Daca iesirea dintr-o biserica si migrarea catre o alta, cu o stare spirituala mai buna, ar fi fost o solutie, cu siguranta ca Domnul Christos ar fi dat acest indemn, asa cum ne-a lasat porunca de a iesi din Babilon  ( Apocalipsa 18, 4 ).

Remediul pentru raul prezent in fiecare biserica este simplu: nu migrarea, ci pocainta. Chiar daca un membru al bisericii Laodicea s-ar muta intr-o alta biserica, el tot incropit ar fi.

Niciunei alte biserici nu i-au fost adresate cuvinte de mustrare mai grave ca Laodiceei, insa la fel de adevarat este ca niciunei alte biserici nu i-au fost date mai multe dovezi de iubire a lui Dumnezeu, nu i s-a promis o mai stransa comuniune cu Domnul Christos si nu i s-a fagaduit o rasplatire mai glorioasa.

Solia catre Laodicea nu este o fatalitate – o lepadare neconditionata mai mult decat in cazul celorlalte solii adresate bisericilor. Daca nu ar fi existat posibilitatea indreptarii lucrurilor in biserica Laodicea, indemnul la pocainta nu ar fi avut niciun sens, dupa cum nu ar fi avut niciun sens nici indemnul de a cumpara de la Domnul aur curatit prin foc, haine albe si alifie pentru ochi.  La fel de fara sens ar fi si fagaduinta glorioasa a domniei impreuna cu Domnul pe scaunul Sau de domnie.

Din intregul continut al soliei catre Laodicea reiese clar faptul in aceasta biserica vor existat biruitori , la fel ca in oricare alta perioada a bisericii. Ceea ce va ajuta biserica Laodicea sa ajunga la idealul lui Dumnezeu pentru ea vor fi trei factori: persecutia, revarsarea Duhului Sfant  si prezenta darurilor spirituale in viata bisericii.

Lori Balogh