Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Laodicea (sec. XX- Revenirea lui Christos)
(cap. 3,14-22)
Privire de ansamblu
Iată-l pe imaginarul „poștaș” al Apocalipsei îndeplinindu-și ultima misiune – aceea de a lăsa ultima scrisoare a Domnului Iisus în „cutia poștală” a Bisericii din Laodicea. De la Efes la Laodicea a fost un drum lung și plin de primejdii. Biserica însă a ajuns în ultima filă a istoriei ei… .
Cum apare această perioadă, ultima din istoria creștinismului, văzută prin „ochii ca para focului” ai Fiului lui Dumnezeu? Cum e descrisă Biserica ce trebuie să fie gata să-L întâmpine pe Domnul Iisus revenind în slava Sa? Răspunsul la aceste întrebări ne interesează în mod direct, căci Laodicea suntem noi, creștinii secolului al XXI-lea.
Laodicea antică era situată în depresiunea văii Lycusului, la 20 km distanță de confluența acestuia cu râul Meander și la aproximativ 200 km distanță de Marea Egee. De asemenea, ea se află la 92 km distanță de Filadelfia și la 10 km de Colose. Era un punct de răscruce imperial, prin el trecând un drum principal al Asiei care unea Efesul cu Ierusalimul. Datorită poziției sale geografice, Laodicea a devenit un centru cultural, militar și comercial deosebit de important.
Întemeiat de regele seleucid Antiohus II Theos (261‑246 î.Ch.), după numele soției sale Laodice, orașul era înconjurat de o zona deosebit de fertilă. Culturi de grâu, porumb, bumbac și viță de vie se găseau pretutindeni în depresiunea în care era situat orașul, iar dealurile din jur erau pline de turme de oi, a căror lână neagră făcuse din Laodicea o cetate renumită.
Strabon ne-a lăsat o mărturie importantă despre viața locuitorilor Laodiceei: „În jurul Laodiceei creșteau oi care erau renumite pentru lână lor moale și neagră ca pana corbului. Aceste oi aduceau laodiceenilor un mare venit. În oraș s-a dezvoltat o industrie a prelucrării lânii. O anumită îmbrăcăminte, numită laodiceană, este inclusă pe lista edictului lui Dioclețian. O tunică cunoscută ca „trimita” era de asemenea manufacturată aici, și era atât de vestită încât cetatea a mai fost numită „Trimitaria.” (1)
Locuitorii erau foarte bogați, mândri, aroganți și mulțumiți de ei, făcând din cetatea Laodiceei un important centru bancar și comercial. Adaptându-se ușor la nevoile și cerințele altora, laodiceenii au fost stăpâniți repede de spiritul compromisului. Iată cum descrie autorul „Scrisorilor Apocalipsei” starea de spirit a locuitorilor orașului: „Indiferenți față de înălțimile înzăpezite ale munților, străini față de apele fierbinți ale Karait-ului, laodiceenii și-au găsit plăcerea în apele călduțe ale Hierapolis-ului. Confortul și tihna, indiferența și nepăsarea erau atitudinea dominantă a bogaților laodiceeni. Și cât de trist este că starea orașului a influențat și starea Bisericii!” (2)
Laodicea era și o renumită stațiune balneoclimaterică din Imperiul Roman. Vârfurile munților din jur erau acoperite până târziu cu zăpadă, oferind „apă de zăpadă”, un produs foarte căutat și apreciat în Antichitate. De asemenea, la aproximativ 15 kilometri distanță se aflau izvoarele fierbinți de la Karait, având o temperatură de circa 65*C la ieșirea lor din pământ. Laodiceenii preferau însă apele călduțe de la Hierapolis, aflate la 8‑10 km distanță de oraș. Aceste ape erau aduse printr-un apeduct și erau folosite în băile publice.
În oraș se afla și o importantă școală medicală în care se fabricau două unguente foarte apreciate: unul pentru urechi și celălalt pentru ochi (pleoape), numit „collirium”, făcut din „pudră frigiană” și ulei. Exista și un templu închinat zeului frigian Men Karu, corespondentul zeului Esculap al grecilor, zeul vindecării.
Cetatea era lipsită de apă, aceasta trebuind să fie adusă printr-un apeduct din Denizli, un oraș din apropiere. Din acest punct de vedere, orașul era foarte vulnerabil, căci vrăjmașii puteau tăia oricând aprovizionarea cu apă. Acesta a fost unul dintre factorii care i-au determinat pe laodiceeni să devină oameni ai compromisului.
În anul 188 î.Ch., Laodicea a trecut sub dominația Regatului Pergamului, iar din anul 129 î.Ch., odată cu acesta a trecut sub stăpânire romană. Anul 60 d.Ch. a fost un an dificil pentru laodiceeni, din cauza unui cutremur devastator. Ca să vină în sprijinul locuitorilor, Nero s-a oferit să dea un ajutor financiar substanțial pentru reconstrucția orașului, însă locuitorii au refuzat ajutorul, motivând că aveau suficienți bani pentru aceasta. Laodicea a fost singurul oraș din Asia Mică ce a refuzat ajutorul Romei.
În secolul al II-lea d.Ch., Laodicea a ajuns la apogeul său, devenind „metropola Asiei”. În această perioadă existau în oraș câteva construcții remarcabile, care demonstrează predilecția locuitorilor pentru distracții și spectacole: Teatrul Mare, Teatrul roman, Stadionul și Teatrul Odeon.
În Laodicea se afla și o importantă colonie de evrei bogați, care trimiteau regulat zecimea la Ierusalim în bani de aur.
Începuturile creștinismului în Laodicea sunt legate cel mai probabil de cea de-a treia călătorie misionară a lui Pavel în Asia Mică. Unii comentatori susțin că Epistola lui Pavel către Filimon ar fi fost trimisă tot în Laodicea, bazați pe o inscripție găsită în oraș, pe care este scris numele Marcus Sertius Philemon. Este însă puțin probabil ca acest om proeminent din Laodicea să fie același cu Filimon din Noul Testament.
Se crede că prezbiterul Bisericii din acea perioadă era Arhip. Potrivit „Constituțiilor Apostolice”, la data la care Ioan scria „Apocalipsa” prezbiter în Biserica din Laodicea era Nimfa (vezi Coloseni 4,15).
Între anii 90‑95, s-au declanșat crudele persecuții ale lui Domițian împotriva creștinilor care refuzau cultul imperial (arderea de tămâie în cinstea împăratului). Unii creștini au cedat, alții au cumpărat cu bani grei actul de adorare, în timp ce alți creștini au refuzat să facă vreun compromis, sfârșind ca martiri pentru credința lor.
Nu se știe nimic despre felul în care Biserica din Laodicea a rezistat valului de persecuții. Istoria nu ne-a lăsat niciun document cu privire la vreun martir din acea perioadă. Nici epistola adresată Laodiceei din „Apocalipsa” nu conține vreun elogiu în acest sens, fiind singura dintre cele șapte scrisori în care nu se amintește nicio fapta bună în dreptul credincioșilor.
Treptat, Biserica din Laodicea și-a pierdut influența, dispărând mai repede decât alte biserici din Asia Mică, din cauza atacurilor repetate ale turcilor.
Astăzi, din vestita cetate de altă dată nu au mai rămas decât câteva blocuri sfărâmate de marmură printre lanurile de grâu și spinii și ciulinii care se află peste tot. Ruinele Laodiceei se împletesc cu petice de iarbă pe care pasc liniștite turme de oi, păzite de ciobani care te îmbie să cumperi de la ei monede de bronz. Niciuna din cele șapte cetăți ale Asiei, amintite în Apocalipsa, nu este atât de părăsită și nu arată atât de dezolant ca Laodicea. Pe platoul întins ca o fortificație naturală, pe care altă dată se ridicau templele și clădirile ei impunătoare, sălile de banchet și amfiteatre cu peste 10 000 de locuri, astăzi nu se mai găsesc decât câteva pietre printre care și-au făcut sălaș vulpile și șerpii. Atât a mai rămas din Laodicea de altă dată…
Laodicea simbolizează ultima perioadă din istoria creștinismului, începând cu 1844 până la revenirea în slavă a Domnului Iisus. Datarea este aproximativă, căci nu avem în Biblie niciun indiciu legat de începutul sau sfârșitul unei perioade din istoria Bisericii. Mijlocul secolului al XIX-lea este însă cel mai bun reper pentru începutul acestei ultime file de istorie bisericească.
Comentariu
Vers.14: „Îngerului bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu.”
„Laodicea” – Astăzi, vechea cetate a bancherilor nu mai există. În locul ei se ridică modernul oraș turc Eski-Hisar, situat în depresiunea Lycusului. Din vechiul oraș au rămas doar câteva ruine roase de ploi și vânt, care pot fi găsite printre lanuri de grâu sau pâlcuri de spini și ciulini.
Jean Vuilleumier, autorul unei explicații a „Apocalipsei”, atribuie patru semnificații numelui Laodicea: „poporul drept”, „judecata poporului”, „despărțirea popoarelor” și „lepădarea popoarelor”. Această împătrită semnificație a numelui arată spre misiunea încredințată Bisericii Laodicea în ultimele zile ale istoriei omenirii.
Din această biserica vor fi selectați acei care vor forma „poporul drept”, pregătit să-L întâmpine pe Domnul Iisus revenind în gloria Sa. De asemenea, prin predicarea Evangheliei curate și adevărate ultimelor generații de oameni de către această ultimă biserică, se va face împărțirea omenirii în două clase: cei ce ascultă de cerințele lui Dumnezeu și cei ce dau crezare și ascultare cerințelor oamenilor.
În felul acesta se va face o „judecată a popoarelor”. „Despărțirea popoarelor” se va face în urma chemării făcute de Biserica celor care Îl caută sincer pe Dumnezeu în diferite denominațiuni: „Ieșiți din Babilon, poporul Meu” (Apocalipsa 18,4). Iar eliminarea celor încropiți și fățarnici din Biserica lui Christos, precum și închiderea harului mântuitor pentru cei ce au refuzat mântuirea, va însemna „lepădarea popoarelor.”
„Cel ce este Amin” – Expresia ebraică „amin” exprimă ideea de adevăr, de realitate. Traducerea engleză a Bibliei folosește în Isaia 65,16 termenul „Amen” pentru cuvântul „adevăr”: „The God of Amen” – „Dumnezeul adevărului.” Expresia „Dumnezeul adevărului”, folosită de Septuaginta, nu se referă la faptul că Dumnezeu este Dumnezeul adevărat, în contrast cu zeii falși, ci la faptul că El este vrednic de încredere, rămânând credincios legământului făcut cu poporul Său.
„Martorul credincios și adevărat” – Domnul Iisus este expresia desăvârșită a voinței, caracterului și gândului lui Dumnezeu, după cum afirmă Biblia: „Căci în El locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2,9) și „El este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui” (Evrei 1,3). În acest sens, Domnul Iisus este un „martor” în favoarea lui Dumnezeu.
Expresia este și o asigurare că Domnul Iisus este martorul întregii istorii a luptei dintre bine și rău, dusă la nivel cosmic, planetar și individual. Este o asigurare că nimic nu-I scapă de sub control, iar judecata de la finalul istoriei păcatului va fi o judecată dreaptă.
„Începutul (gr. „arche”) zidirii lui Dumnezeu” – Expresia este interpretată de unii ca referindu-se la faptul că Domnul Iisus este prima creatură din Univers. Interpretarea este însă eronată, deoarece întreaga Scriptură Îl prezintă pe Iisus Christos în calitate de Creator, nu de creatură. El nu a fost o parte a Creației, ci izvorul ei (vezi Coloseni 1,16.17; Ioan 1,1‑3; Efeseni 3,9; Evrei 1,1‑3; 1 Corinteni 8,6). Cuvântul grecesc „arche” poate fi tradus și prin „principiu”, „cauză primară” a Creației.
Weymouth traduce textul astfel: „The Begining and Lord of God Creation” – „Începutul și Domnul Creației lui Dumnezeu”. Expresia „Începutul zidirii lui Dumnezeu” trebuie corelată cu titlul sub care se prezintă Domnul Iisus încă de la începutul Apocalipsei: „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă” (cap.1,11). Domnul Iisus este Ziditorul întregii Creații, nu prima ei cărămidă. El este Principiul Creației, Cel care a gândit-o, a plănuit-o și a realizat-o, pentru ca apoi să o susțină prin puterea Sa.
Vers.15: „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!”
Este trist de observat că Domnul Iisus nu are niciun cuvânt de apreciere față de Laodicea. Solia este mustrătoare, nu pentru că Biserica ar fi adoptat erezii doctrinale, ci din cauza încropelii în care își duce existența. Asemenea fariseului din pildă, astfel de creștini sunt într-o stare mai deplorabilă decât necreștinii, căci ei se hrănesc cu iluzii deșarte, rătăcindu-i și pe alții. Laodiceanul nu este un om cu totul lumesc, dar nu este nici un creștin adevărat.
„Nu ești nici rece, nici în clocot” – Expresia era bine înțeleasă de creștinii din Laodicea de altă dată, căci apele fierbinți din Hierapolis, transportate printr-un apeduct, ajungeau călduțe în oraș. Este imaginea unei stări spirituale deplorabile, lipsită de zelul și căldura pe care ar trebui să le manifeste un adevărat urmaș al lui Christos.
„O, dacă ai fi rece sau în clocot” – Termenii „rece”, „căldicel” și „în clocot” trebuie înțeleși în raport cu zelul pentru Dumnezeu și lucrarea Sa.
„Fierbinte” înseamnă zel intens. Creștinii aflați în această stare spirituală sunt la cota maximă a zelului lor față de Dumnezeu și cauza Sa.
„Căldicel” semnifică lipsa zelului. Creștinii „căldicei” nu pun la inimă, nu lucrează cu ardoare pentru Dumnezeu, nu dau pe față renunțare de sine și combativitate pentru adevăr, nu folosesc „armele” credinței. Lucrul cel mai grav la acești creștini este faptul că sunt mulțumiți de starea lor, fără să dorească vreo schimbare.
„Rece” nu se referă la o stare de corupție și decădere în păcat. Nu L-am putea bănui pe Domnul Christos că l-ar prefera pe un păcătos răzvrătit și plin de gânduri rele oricărei alte stări în care se poate afla poporul care pretinde că este al Său. Dacă Laodicea ar fi fost „rece” în sensul amintit mai sus, oare nu ar fi fost ea lepădată demult?
Domnul Iisus nu se referă la cei lumești, din afara Bisericii, ci la trei stări spirituale prezente în Biserica Sa, din care două sunt mai preferabile decât a treia. „Rece” și „în clocot” sunt stări în care creștinul își simte starea. În starea „rece”, creștinul își dă seama de situația lui deplorabilă și nu îi este indiferent. Nu e mulțumit cu el însuși, e conștient de lipsurile sale și dorește o schimbare. Și, pentru că dorește această schimbare, el are toate șansele să devină din „rece” un creștin „în clocot”.
Vers.16: „Dar fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.”
„Am să te vărs din gura Mea” – Un creștin încropit se află în cea mai primejdioasă situație, pentru că el nu-și dă seama de starea și nevoia lui și, prin urmare, el nu face nimic ca să iasă din această stare. Soarta lui va fi aceea că va fi „vărsat” din gura Domnului Iisus, ceea ce înseamnă că el nu va mai beneficia de mijlocirea mântuitoare a Acestuia.
Textul grecesc nu lasă impresia unei hotărâri irevocabile din partea lui Iisus. Este vorba doar de un avertisment. Alte traduceri spun: „Sunt gata (sunt pe punctul) să te vărs din gura Mea”.
Vers.17: „Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.”
„Martorul credincios” ne oferă ocazia să aflăm motivul pentru care atitudinea Laodiceei este o insultă la adresa lui Dumnezeu. Faptul că un om păcătos ajunge să fie mulțumit cu starea lui spirituală dovedește ca el a pierdut complet capacitatea de a se cunoaște pe sine.
Greșeala Laodiceei nu consta în faptul că era bogată, ci în pretenția ei de a fi realizat totul prin propriile puteri, fără să mai aibă nevoie de nimeni și de nimic, asemenea bogatului căruia i-a rodit țarina din pilda Domnului Christos (vezi Luca 12,19). Datorită realizărilor lor, laodiceenii se simțeau în siguranță, iar mulțumirea lor de sine era însoțită în mod inevitabil de mândrie spirituală.
Biserica din Laodicea este complet ruptă de realitate. Adevărata sa față este zugrăvită în portretul pe care i-l face Însuși Domnul Iisus: „Și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.” Laodiceenii nu pot fi învinovățiți de ipocrizie sau îndepărtare de la doctrinele biblice. Ei sunt doar ignoranți cu privire la starea lor spirituală. Și asta este de ajuns pentru a fi în cea mai mare primejdie.
De fapt, critica pe care Domnul o face Laodiceei este o replică la cele trei motive principale de mândrie și aroganță pe care le afișează această biserică:
– Laodiceeni sunt săraci, în pofida bogăției lor materiale (băncile și comerțul).
– Sunt orbi, în pofida școlii medicale renumite și a medicamentului pentru ochi (collirium).
– Sunt goi, deși în Laodicea erau numeroase ateliere de prelucrare a lânii (hainele din lână neagră).
Laodicea de azi este o biserica aflată într-o stare deplorabilă. O treime dintre catolici au declarat că nu au citit niciodată Biblia; doar 24% dintre protestanți mai merg săptămânal la biserică, iar 42% dintre creștinii evanghelici nu pot cita mai mult de patru dintre cele zece porunci. Mulți teologi creștini nu mai acordă încredere primelor 11 capitole ale Bibliei, considerându-le o culegere de mituri și legende, în timp ce alți teologi încearcă să împace creștinismul cu evoluționismul.
În creștinismul fărâmițat în sute de biserici și grupări a pătruns spiritul ecumenismului cu orice preț. Astăzi, unitatea creștină e văzută ca fiind mai importantă decât Evanghelia, iar compromisul ia loc principiilor divine.
Așa stând lucrurile, oare mai merită să fii creștin în Biserica Laodicea – Biserica sfârșitului de istorie? Ultima parte a mesajului transmis acestei ultime biserici ne asigură că se merită.
Vers.18: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi.”
Faptul că Domnul Iisus oferă și remediul Bisericii Laodicea pentru a ieși din starea deplorabilă în care se află este dovada că „boala” ei nu este incurabilă. Există încă har pentru ea, iar cei care vor birui din mijlocul ei vor avea parte de cele mai mari binecuvântări promise vreodată de Dumnezeu.
„Te sfătuiesc să cumperi de la Mine” – Orice binecuvântare oferită de Dumnezeu are prețul ei. Cel care dorește mântuirea trebuie să renunțe la felul lui păcătos de viețuire. Aici nu e vorba de o tranzacție comercială. Limbajul este metaforic și ne îndreaptă atenția spre spiritul de renunțare pe care trebuie să-l manifeste orice om care dorește să fie mântuit (vezi Isaia 55,1; Matei 13,44.45).
„Aur curățit prin foc” – Este simbolul credinței care lucrează prin dragoste (vezi 1 Petru1,7; Galateni 5,6). Bogăția spirituală oferită de Domnul Iisus este pusă în contrast cu bogăția materială a laodiceenilor. Credința este cea mai mare bogăție spirituală pe care o poate avea un om, căci ea îl pune în legătură cu toate celelalte bogății ale Împărăției lui Dumnezeu. Cel care își pierde credința, este cel mai sărac om de pe pământ.
„Haine albe” – Laodicea era renumită pentru hainele din lână neagră, fabricate în atelierele sale. Domnul Iisus vine însă cu o altă ofertă: haine albe, simbol al neprihănirii Sale, fără de care niciun om nu va putea sta în prezența lui Dumnezeu (Galateni 3,27; Matei 22,11; Apocalipsa 3,4).
Profetul Isaia afirmă că „toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64,6). De aceea, fiecare om care dorește să intre în Împărăția lui Dumnezeu are nevoie de alte „haine”, curate și țesute din materialul cerului.
În Biblie, „goliciunea” este simbolul judecății și umilinței (vezi Isaia 20,1‑4; 2 Samuel 10,4), în timp ce îmbrăcarea cuiva cu haine noi și curate simbolizează cinstea acordată acelei persoane (vezi Geneza 41,42; Estera 6,6‑11).
„Alifie pentru ochi” – În pofida faptului că în Laodicea se găsea o școală medicală vestită, în care se prepara collirium-ul pentru ochi, laodiceeni erau „orbi” din punct de vedere spiritual. „Alifia” este un simbol al Duhului Sfânt, singurul care poate aduce în mintea omului discernământul între bine și rău, între adevăr și rătăcire (vezi Ioan 16,8‑11). Fără prezența Duhului Sfânt în viața omului, acesta devine orb spiritual, fără posibilitate de vindecare.
Vers.19: „Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă și pocăiește-te!”
„Eu mustru și pedepsesc” – Afirmația Domnului Iisus dovedește că mustrarea și pedeapsa nu vin din partea unui vrăjmaș, ci de la un prieten (vezi Evrei 12,6; Proverbe 3,11.12). Asemenea sculptorului care lovește cu dalta și ciocanul în blocul de marmură pentru a scoate o operă de artă, Dumnezeu va scoate capodopere ale veșniciei din oamenii în care vede ceva bun prin încercări și disciplinare.
„Fii plin de râvnă și pocăiește-te” – Iubirea divină se manifestă la început prin cuvinte de mustrare, care au menirea să ne trezească cu privire la adevărata noastră stare spirituală. Dar ea nu se oprește aici. Adevărata iubire încearcă să corecteze, să educe și să disciplineze, făcând din oamenii păcătoși adevărați copii ai lui Dumnezeu. Totuși, în cele din urmă alegerea este a omului. Doar de el depinde dacă viața lui se va schimba sau nu. Dumnezeu nu va face decât să respecte alegerile pe care le facem.
Vers. 20: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.”
„Iată, Eu stau la ușă și bat” – Avem înainte unul dintre cele mai impresionante tablouri biblice: Domnul Iisus, Creatorul Universului, stând răbdător în fața unei uși închise și având zăvor doar în interior. Zilnic, prin Duhul Său cel Sfânt, Domnul Iisus bate la ușa laodiceanului: la ușa inimii, rațiunii și conștiinței lui. El nu intră cu forța, ci așteaptă cu răbdare să I se deschidă. Este tabloul care ilustrează în modul cel mai plastic cu putință unul dintre principiile fundamentale pe care se sprijină guvernarea lui Dumnezeu în Univers – respectarea libertății de alegere. Or, tocmai acest respect față de voința creaturilor Sale dovedește infinita dragoste divină.
„Voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine” – În Orient, masa comuniunii în care cineva împarte bucatele de pe masă cu cel invitat reprezintă un semn de adâncă prietenie și afecțiune. O astfel de scenă a devenit simbolul comuniunii de la masa cea mare din Împărăției cerurilor (vezi Luca 22,30; Matei 26,29; Apocalipsa 19,9).
Simbolul cinei este deosebit de semnificativ. Seara, când toate problemele sunt lăsate în urmă, când întreaga familie este adunată în jurul mesei, comuniunea este profundă. O astfel de comuniune dorește Dumnezeu să existe între El și ființele create.
Vers.21: „Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl meu pe scaunul Lui de domnie.”
Este vorba în acest text de biruința finală a sfinților, căci Domnul Iisus se prezintă pe Sine ca stând pe tron cu Tatăl Său. Făgăduința făcută Bisericii Laodicea este una dintre cele mai mari și impresionante din Scriptură. Însuși Domnul Iisus le promite celor ce vor birui în lupta cu păcatul că va împărți cu ei tronul slavei lui Dumnezeu.
Cei care susțin că Laodicea este lepădată ca biserica ar trebui să ia în considerare că acestei biserici i se face una dintre cele mai frumoase făgăduințe. Aceasta este o asigurare că în mijlocul ei vor fi creștini adevărați, care vor obține biruința deplină și vor primi răsplata veșnică. Ce rost ar fi avut ca Domnul să facă o astfel de făgăduință unei biserici lepădate?
Vers.22: „Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul.”
Pentru a șaptea oară în cuprinsul celor șapte epistole ni se adresează chemarea de a fi receptivi la mesajul cerului. Ceea ce este important de reținut este faptul că soliile adresate celor șapte biserici din Asia se adresează deopotrivă Bisericii creștine din toate timpurile.
Primejdia pierderii dragostei dintâi (Efes), teama de persecuție și suferință (Smirna), pericolul de a face compromisuri doctrinale (Pergam), compromisul moral (Tiatira), primejdia de a muri spiritual (Sardes), neputința și puțina putere spirituală (Filadelfia) și încropeala (Laodicea) sunt tot atâtea pericole pentru Biserica lui Christos din orice veac.
Un orb spiritual, asemenea laodiceanului, are încă șansa să audă. Iar înțelepciunea copiilor lui Dumnezeu constă în a asculta (vezi Apocalipsa 1,3).
Concluzii
Tonul grav al mustrării adresate Bisericii din Laodicea i-a făcut pe unii să tragă concluzia că pentru această biserica nu mai este nicio speranță, afară de cazul în care s-ar transfera în biserica Filadelfia.
Dacă privim lucrurile local și geografic, un membru al bisericii creștine din Laodicea se putea transfera în biserica din Filadelfia, aflată doar la 90 de km distanță. Însă, dacă privim lucrurile din punct de vedere istoric, lucrul acesta nu mai este posibil. Filadelfia nu mai există. Ea și-a încheiat perioada de existență odată cu marile treziri religioase din secolele al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea.
Cei care susțin posibilitatea migrării de la Laodicea la Filadefia, bazându-se pe ideea existenței simultane a acestora, ar trebui să accepte că migrarea s-ar putea face la fel de bine și către alte biserici: Efes, Smirna, Pergam, … Dacă aceste biserici ar exista simultan, atunci și soliile lor ar fi simultane, iar în acest caz, mesajul către Biserica din Laodicea și-ar pierde însemnătatea.
Dacă ieșirea dintr-o biserică și migrarea către o alta, cu o stare spirituală mai bună, ar fi fost o soluție, cu siguranță că Domnul Christos ar fi dat acest îndemn, așa cum ne-a lăsat porunca de a ieși din Babilon (vezi Apocalipsa 18,4).
Remediul pentru răul prezent în fiecare biserica este simplu: nu migrarea, ci pocăința. Chiar dacă un membru al bisericii Laodicea s-ar muta într-o altă biserica, el tot încropit ar fi.
Niciunei alte biserici nu i-au fost adresate cuvinte de mustrare mai grave ca Bisericii din Laodicea, însă la fel de adevărat este că niciunei alte biserici nu i-au fost date mai multe dovezi de iubire divină, nu i s-a promis o mai strânsă comuniune cu Domnul Christos și nu i s-a făgăduit o răsplătire mai glorioasă.
Solia către Laodicea nu este o fatalitate – o lepădare necondiționată mai mult decât în cazul celorlalte solii adresate bisericilor. Dacă nu ar fi existat posibilitatea îndreptării lucrurilor în biserica Laodicea, îndemnul la pocăință nu ar fi avut niciun sens, după cum nu ar fi avut niciun sens nici îndemnul de a cumpăra de la Domnul aur curățat prin foc, haine albe și alifie pentru ochi. La fel de fără sens ar fi și făgăduința glorioasă a domniei împreună cu Domnul pe scaunul Său de domnie.
Din întregul conținut al soliei către Laodicea reiese clar faptul în această biserica vor exista biruitori la fel ca în oricare altă perioada a Bisericii. Ceea ce va ajuta Biserica Laodicea să ajungă la idealul lui Dumnezeu pentru ea vor fi trei factori: persecuția, revărsarea Duhului Sfânt și prezența darurilor spirituale în viața Bisericii.
Lori Balogh
Referințe:
(1) – Ekrem Akurgal, „Ancient Civilization and Ruins of Turkey”, 1993, Istambul, p. 236
(2) – Traian Aldea, „Scrisorile Apocalipsei”, Editura creștină Mateus, p. 150‑151
Care sunt bisericile actuale care fac parte din Laodiceea?
Catolicii ,ortodoxi,protestanti,neo protestanti,si toate care poarta mumele lui Hristos.
Foarte frumoasa povestire si o învaţatura deosebita pentru toate Bisericile Crestine din lume,foarte interesant ca s-a folosit foarte mult Sfanta Scriptura dar totusi cred ca la expresia „aur curatit prin foc” este mântuirea,in rest toata inspirata de Duhul Sfant.Fiti Binecuvantati