Dicționar biblic – Litera „B”

B

Baal – „Stăpân”, „Domn”, „Proprietar”. Principalul zeu al canaaniților și fenicienilor.

Baala„Metresă”, „Stăpână”. Cetate cunoscută mai bine sub numele de Chiriat Iearim (vezi Iosua 15:9). Munte al lui Iuda (vezi Iosua 15:11).

Baalat„Metresă”, „Stăpână”. Sat din teritoriul lui Dan (vezi Iosua 19:44).

Baal Berit„Domnul unui legământ”. Denumirea localității Sihem pe vremea judecătorilor, unde Baal avea un templu (vezi Judecătorii 8:33).

Baal Hermon„Domnul Hermonului”. Munte care marca limita de NV a unei jumătăți a seminției lui Manase (vezi Judecătorii 3:3).

Baalis – Rege al amoniților (vezi Ieremia 40:14).

Babel„Poarta lui Dumnezeu”. Reședința împăratului Nimrod din câmpia Șinear (vezi Geneza 10:10).

Babilon (în akkadiană „Bab – ilu”) – „Poarta lui Dumnezeu”. Capitala Imperiului babilonian, locul unde a început construirea Turnului Babel (vezi Geneza 11:1‑9).

Babilonia – Țară din Asia occidentală cu capitala la Babilon. Numită în Biblie când Țara Șinear, când Țara Haldeilor (vezi Geneza 10:10; Ieremia 24:5).

Baca, Baka„A picura”, „A vărsa lacrimi”. Arbust rășinos din care se prepară un balsam. Valea Baka era o vale a Palestinei (vezi Psalmul 84:6). Unii consideră că această vale este o metaforă sinonimă cu „valea plângerii” sau „valea umbrei morții”.

Baeșa – Rege al lui Israel, urcând pe tron în urma unei conspirații împotriva lui Nadab, succesorul lui Ieroboam (vezi 1 Împărați 16:7).

Bahurim„Oameni tineri”. Sat în apropiere de Muntele Măslinilor (vezi 2 Samuel 3:16).

Baiț „Casă”. Cetate sau templu moabit (vezi Isaia 15:2).

Balaam„Cel care mistuie”, „Devorant”. Ghicitor din Mesopotamia care pretindea că-L slujește pe Dumnezeul evreilor (vezi Numeri 22:5).

Balac„Descărcător”. Rege al Moabului care l-a adus pe Balaam să blesteme pe Israel (vezi Numeri 22‑24).

Balsam, leac alinător, balsam din Galaad„Prelingere, picurare”. Substanță vegetală obținută în special în Galaad, folosită ca unguent în tratarea unor răni (vezi Geneza 37:25; Ieremia 8:22).

Baniță, obroc – Măsură de capacitate pentru materiale uscate (între 8 și 11 litri), conținutul variind de la o țară la alta (vezi Matei 5:15; Marcu 4:21).

Baraba„Fiu al unui tată”. Conducătorul unei răscoale din timpul lui Iisus, eliberat la cererea poporului (vezi Matei 27:16).

Barac„Fulger, trăsnet”. Israelit care este numit în fruntea oștirii care îl înfrânge pe Sisera, comandantul oștirii canaanite (vezi Judecătorii 4:1‑24).

Barbar – Inițial termenul desemna o persoană care nu vorbea grecește. Mai târziu cuvântul desemna o persoană care nu aparținea elenilor cultivați. O persoană care vorbea o limbă neinteligibilă (vezi 1 Corinteni 14:11).

Barnaba„Fiul prorociei”, „Profeție care mângâie”. Colaborator al lui Pavel (vezi Fapte 9:27).

Bartimeu„Fiul lui Timeu”. Orb vindecat de Iisus (vezi Marcu 10:46).

Bartolomeu„Fiul lui Tolmai”. Unul dintre cei 12 apostoli (vezi Matei 10:3).

Baruc„Binecuvântat”. Logofăt (scrib) care l-a ajutat pe Ieremia în scrierea cărții sale (vezi Ieremia 36:26).

Basan„Loc larg”, „Țară întinsă”. Ținut pe malul răsăritean al Iordanului, vestit din pricina stejarilor lui (vezi Isaia 2:13; Ezechiel 27:6).

Basilic – Șarpe fantastic care are capacitatea de a ucide cu o singură privire (vezi Proverbele 23:32; Isaia 14:29).

Bat Șeba„Fiica unui jurământ”. Soția lui Urie, devenită soția lui David după uciderea acestuia din porunca împăratului. Mama lui Solomon (vezi 2 Samuel 11:3,4; 1 Împărați 1:11).

Bănuț (gr. „lepton”) – Monedă cu cea mai mică valoare, echivalentul unei jumătăți dintr-o centime de aur (vezi Marcu 12:42).

Băutură tare (ebr. „sekhar”) – Băutură intoxicantă, otrăvitoare. Legea lui Moise interzicea preoților să consume vin sau băutură fermentată înainte de a intra în Sfântul Locaș.

Bedelion (ebr. „bedolah”) – Substanță de aceeași culoare cu mâna (vezi Numeri 11:7). Împreună cu aurul, onixul și beriliul, bedelionul se găsea în țara Havila (vezi Geneza 2:12), fiind probabil un mineral, o piatră prețioasă.

Beelzebul – Domnul demonilor, pe care Iisus îl identifică cu Satana (vezi Matei 10:25; 12:24; Marcu 3:22; Luca 11:15).

Beer-Șeba„Fântâna jurământului”. Fântâna săpată de Avraam în pustia învecinată cu țara filistenilor (vezi Geneza 21:22‑32). Extremitatea sudică a Țării Sfinte.

Behemot (ebr. „behemah”) – „Animal colosal”. Hipopotam (vezi Iov 40:15‑24).

Bel (cuvânt înrudit cu Baal) – „Domnul”. Titlu al zeului protector al Babilonului.

Belial„Nevrednicie”, „Răutate”, „Nelegiuire”. Expresia „om al lui Belial” redă caracterul unor oameni răi, perverși (vezi Deuteronomul 13:13; Judecătorii 19:22).

Belșațar„Bel să ocrotească pe împăratul”. Fiul cel mare al lui Nabonid, împăratul Babilonului și coregent cu acesta în timpul cuceririi Babilonului de către perși (vezi Daniel 5).

Ben – Ami„Fiul poporului meu”. Fiul fiicei mai mici a lui Lot, strămoșul amoniților (vezi Geneza 19:38).

Ben Hadad„Fiul dumnezeului Hadad”. Rege al Damascului (vezi 1 Împărați 15:18‑21).

Beniamin„Fiul dreptei”. Ultimul dintre cei 12 fii ai lui Iacov, născut din Rahela (vezi Geneza 35:16‑20).

Berenice„Câștigătoarea biruinței”. Fiica cea mare a lui Irod Agripa, devenită metresa lui Vespasian și a lui Titus (vezi Fapte 25:23; 26:30).

Betabara „Casa vadului”. Loc aflat dincolo de Iordan în care boteza Ioan (vezi Ioan 1:28).

Betel„Casa lui Dumnezeu”. Oraș în Palestina în apropierea căruia Avraam și-a ridicat corturile (vezi Geneza 13:3).

Betesda„Casă îndurării”. Scăldătoare în Ierusalim, aflată lângă Poarta Oilor, având cinci pridvoare. Se credea în puterea vindecătoare a apelor sale (vezi Ioan 5:2).

Betfaghe„Casa smochinelor”. Sat în apropiere de Betania, pe drumul care duce de la Ierihon la Ierusalim (vezi Marcu 11:1).

Betleem„Casa pâinii”. Cetate din Iuda, numită inițial Efrata (vezi Mica 5:1). Locul nașterii lui Iisus (vezi Luca 2:1‑20).

Betsaida„Casa pescuitului”. Localitate aflată la marginea nordică a lacului Ghenezaret (vezi Luca 9:10).

Betuel „Locuința lui Dumnezeu”. Fiul lui Nahor și al Milcăi, tatăl lui Laban și al Rebecii (vezi Geneza 22:20).

Bețaleel„Sub ocrotirea lui Dumnezeu”. Meșter artist, însărcinat cu lucrările de la Cortul Întâlnirii (vezi Exodul 31:1‑11).

Bilha – Roabă a Rahelei, mamă a lui Dan și a lui Neftali, copiii lui Iacov (vezi Geneza 30:1‑8).

Bitinia – Provincie în NV-ul Asiei Mici, mărginită la N de Marea Neagră (vezi Fapte 16:7).

Boaz – Betleemit bogat, devenit soțul lui Rut și strămoș al lui David (vezi Rut 2‑4).

Lori Balogh

This entry was posted in Dicționar biblic and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.