Farmecul inegalabil al lui Iisus
Ne numim creștini pentru că suntem, cel puțin la nivel teoretic, urmașii lui Christos. Ne place să spunem adesea că El este Modelul nostru de viață. Îl admirăm pentru minunile Sale, pentru jertfa Sa, pentru dragostea Sa față de om. Îi invocăm Numele în rugăciune, Îl pictăm pe zidurile bisericilor sau în cărțile cu ilustrații pentru copii.
Îi ridicăm statui uriașe în orașe ca Rio de Janeiro sau, mai nou, în Polonia, unde statuia lui Iisus, înaltă de 33m și cântărind 440 t, va deveni cea mai mare lucrare de acest gen din lume.
Uneori Îi scriem Numele pe tricouri sau pe abțibildurile de pe mașina personală. Viața Lui este subiect de film și i-a inspirat pe mulți autori de literatură. Îl avem pe buzele noastre când suntem în primejdie, iar unii Îl pomenesc chiar și în blestemele lor…
Ne place sau nu ne place Persoana Lui, credem sau nu credem în El, Iisus Christos a împărțit lumea în două clase: creștini (peste 2 miliarde) și necreștini (diferența până la 8 miliarde), iar timpul l-a împărțit în două ere: cea dinainte de Christos și cea de după Christos.
Și mai există un paradox: Deși este, în esența ei, o religie a iubirii, religia creștină este cea mai persecutată religie din lume. Raportul din 2009 al organizației catolice „Biserica în nevoie” arată că 80% dintre toate cazurile de persecuție religioasă în lume se întâlnește la creștini, indiferent de confesiunea pe care o împărtășesc.
De fapt, cine este Iisus? Care este percepția noastră cu privire la Persoana Sa, cu privire la un Om care a trăit ca și noi, cu două milenii în urmă, însă într-o cu totul altă cultură decât a noastră?
Oare cum arăta El? A râs El vreodată? A zâmbit El oamenilor sau a răspuns zâmbetului lor? Era oare Iisus mereu trist și cu fața prelungă asemenea picturilor bizantine, sau era luminos ca o rază de soare? Cum arăta El când se mânia? Ce trăiri sufletești avea? Semăna Iisus cu fiecare dintre noi sau era cu totul diferit? Cât era El de uman și cât din Dumnezeire răzbătea prin Ființa Sa?
Biblia nu ne-a lăsat un portret vizual al lui Iisus. Nici măcar un portret literar… Cu toate acestea, din relatările celor patru evangheliști putem înțelege mult. Suficient de mult pentru a ne îndrăgosti de Persoana Lui și a dori să-L imitam, cel puțin în unele aspecte ale vieții.
Unul dintre psalmii mesianici este Psalmul 45, scris de fiii lui Core. În acest poem, autorul (sau autorii), fermecat de frumusețea Persoanei lui Mesia ce avea să vină, declară:
„Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă și zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! Tu ești cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat peste buzele tale; de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie” (Psalmul 45,1‑2).
„Tu ești cel mai frumos dintre oameni” – iată o invitație și, în același timp, o provocare de a-L cunoaște mai bine pe Cel care a devenit, prin jertfa Sa supremă, Mântuitorul lumii.
În cele ce urmează voi renunța la păreri sau studii personale legate de Persoana Mântuitorului. Când am citit cartea „Hristos Lumina Lumii”, scrisă de E. G. White, mi-am dat seama că cuvintele mele nu vor întrece niciodată frumusețea portretului lui Iisus realizat de autoarea acestei cărți. De aceea, voi da curs acelor pasaje din cartea amintită care, reunite asemenea unui puzzle uriaș, ne vor înfățișa portretul „Celui mai frumos dintre oameni” – Iisus Christos.
„Mintea Lui era vie și pătrunzătoare, având o putere de gândire și o înțelepciune care trecea dincolo de vârsta Lui. Cu toate acestea, caracterul Lui era minunat de cumpănit. Puterile minții și ale corpului creșteau treptat, urmând legile naturale ale copilăriei…
Purtarea lui Iisus în copilărie era foarte atrăgătoare. Mâinile Sale erau gata să dea ajutor și să servească pe oricine. Sufletul Lui era stăpânit de o răbdare pe care nimic nu o putea tulbura și de o iubire pentru adevăr care niciodată n-ar fi sacrificat cinstea. Tare ca stânca în ce privește principiile, viața Lui se revărsa în valuri de fapte pline de iubire și de neegoistă curtenie” (pag.47).
„El Și-a adunat știința așa cum putem face și noi; cunoașterea Lui adâncă în ale Scripturii arată câtă sârguință pusese El în copilărie și tinerețe pentru a cerceta Cuvântul lui Dumnezeu… El, care făcuse totul, studia acum învățăturile puse de mâna Sa pe pământ, în apă și în cer. Neurmând căile lipsite de sfințenie ale lumii, El a studiat comori de știință din natură. El a studiat viața plantelor, viața animalelor și viața omului. O singură țintă a avut în viață, și anume: să-i facă pe alții fericiți… El căuta mereu să scoată ilustrații din cele văzute, ca prin ele să lumineze Cuvântul viu al lui Dumnezeu.” (pag.48).
„Viața lui Iisus a fost în deplină armonie cu Dumnezeu. Când a fost copil, a vorbit și a gândit ca un copil, dar nicio umbră de păcat n-a mânjit chipul lui Dumnezeu din El. Cu toate acestea, n-a fost lipsit de ispite. A fost supus la toate luptele pe care trebuie să le ducem și noi, ca să ne poată fi o pildă în copilărie, tinerețe și maturitate…
El știa ce e sărăcia, răbdarea și sacrificiul. În viața Sa de muncă nu existau clipe de lenevie care să invite ispita. Nu existau ceasuri fără de lucru care să dea ocazie la legături stricăcioase. Pe cât mai mult cu putință El închidea ușa în fața ispititorului. Nici câștigul, nici plăcerea, nici laudele, nici mustrările nu-L puteau face să consimtă la ceva rău. Era înțelept ca să observe răul și puternic pentru a-i rezista…
Îmbrăcat în haine simple de lucrător, mergea pe străzile târgușorului Nazaret, ducându-Se și venind de la lucrul Său umil. El n-a folosit puterea Sa dumnezeiască pentru a-Și ușura poverile sau munca Sa… Era tot așa de desăvârșit ca lucrător, cum era de desăvârșit în caracter” (pag.49).
„Iisus nu S-a dat înapoi de la griji și răspunderi, cum fac mulți care-și iau numele că sunt urmașii Lui… Câtă vreme a trăit printre oameni, Mântuitorul nostru a împărtășit soarta celor săraci. Din propria Lui viață cunoștea grijile și poverile lor și putea să mângâie și să încurajeze și pe cei mai umili lucrători…
Iisus a pus tact și voie bună în lucrarea Sa… El niciodată n-a fost așa de stăpânit de grijile lumești încât să nu aibă timp de a se gândi la lucrurile cerești… Deseori El lăsa bucuria inimii sale să zboare în cântări de psalmi și melodii sfinte. Deseori locuitorii din Nazaret Îi auzeau glasul înălțându-se în laude și mulțumiri către Dumnezeu. El întreținea legătura cu cerul prin cântec și, când tovarășii Lui se plângeau de oboseala muncii, erau înviorați de melodiile dulci pornite de pe buzele Lui. Imnurile Lui păreau că izgonesc îngerii răi și ca un parfum umplea locul cu o atmosferă plăcută…
Bătrâni, oameni triști, oameni apăsați de păcate, copii la joc în bucuria lor nevinovată, toți se simțeau mai bine lângă El. El, care ținea lumile prin cuvântul Său, se pleca să ajute unei păsări rănite. Nimic nu rămânea neobservat de El, nimic pentru care să nu dea ajutor… Iisus se ferea de îngâmfare. El n-a căutat poziții înalte, nici câștigarea de titluri…” (pag.50).
„El a trăit pentru a plăcea Tatălui Său ceresc, a-L onora și a-L slăvi în lucrurile obișnuite ale vieții. El a făcut lucrarea lui Dumnezeu și atunci când se afla la tejgheaua dulgherului, ca și atunci când făcea minuni pentru mulțime” (pag.51).
„Șezând la picioarele acestor oameni învățați și gravi, El asculta învățătura lor. Ca unul care căuta înțelepciune, întreba pe acești învățători lucruri privitoare la profeție… Iisus se arăta doritor de a cunoaște pe Dumnezeu” (pag.53).
„Rabinii știau că Iisus nu fusese învățat în școlile lor, dar El înțelegea Scripturile mai bine ca ei. În copilul acesta galileean, cu o putere atât de mare de cugetare, ei descopereau mari făgăduințe. Ei doreau să-L câștige ca elev, pentru a deveni mai târziu învățător în Israel… Prejudecățile lor erau doborâte prin modestia Lui de tânăr și prin frumusețea purtării Lui… Întotdeauna avea grijă de părinți și știa mai dinainte ce le trebuia” (pag.55).
„Nu există un alt glas ca al Lui, așa de călduros și serios, și totuși plin de melodie… Cuvintele Lui te făceau să cugeți și să nu le mai uiți… El ascunse adânc în inimă taina misiunii Sale și așteptă cu supunere timpul hotărât când trebuia să-Și înceapă cu adevărat lucrarea. Timp de 18 ani, de când înțelesese că este Fiul lui Dumnezeu, El recunoscuse legătura care-L unea cu familia din Nazaret și împlini toate datoriile de fiu, de frate, de prieten și de cetățean” (pag.56).
„La plecarea mulțimii din Ierusalim se întâmpla de multe ori ca atenția lor să fie stăpânită de cele ale călătoriei și de vorbiri mai puțin însemnate, astfel că uitau de lucrurile la care luaseră parte. Mântuitorul nu era atras de o astfel de tovărășie” (pag.57).
„Chiar din copilărie El a fost independent de legile rabinilor. El studia neîncetat Scripturile Vechiului Testament și cuvintele „Așa zice Domnul” erau totdeauna pe buzele Lui… El nu ataca preceptele sau practicile oamenilor învățați, dar când era mustrat pentru purtarea Lui simplă, arăta Cuvântul lui Dumnezeu care apăra felul Lui de purtare… Iisus căuta să fie plăcut celor cu care venea în contact, purtându-Se cât mai blând și mai supus… Era gata să primească orice cuvânt pornit de la Dumnezeu, dar nu putea să asculte de invențiile oamenilor” (pag.59).
„El îi ajuta pe toți cei care aveau nevoie de ajutor… Nu avea mulți bani de dat, dar adesea se lăsa nemâncat pentru a ajuta pe cei care erau în mai mare lipsa ca El… El avea tact… Când frații Lui se purtau urât cu bieții oameni nenorociți, El îi căuta pe acești oameni și-i încuraja. Celor ce ar fi avut nevoie le dădea un pahar de apă rece sau le dădea în liniște însăși hrana Lui. Mângâind pe cei suferinzi, adevărurile pe care le spunea erau unite cu fapte bune și erau țintuite în minte” (pag.60).
„Iisus iubea pe frații săi și totdeauna se purta față de ei cu iubire, dar ei erau geloși pe El. Îl disprețuiau și nu credeau în cuvintele Lui. În Iisus se găseau foarte mari contradicții. Era Fiul lui Dumnezeu și, cu toate acestea, era un copil slab. Era Creatorul lumilor, Stăpân al pământului, și totuși era sărac de tot. Avea o demnitate și individualitate cu totul deosebite de îngâmfarea și închipuirile omenești, dar nu căuta mărirea pământească și era mulțumit cu situația cea mai umilă. Lucrul acesta îi umplea de mânie pe frații Lui. Ei nu puteau înțelege de ce era liniștit atunci când se afla în greutăți și lipsuri. Ei nu știau că pentru binele nostru se făcuse sărac, pentru că prin sărăcia Lui, noi să putem fi îmbogățiți… Christos rămânea neînțeles de frații Lui pentru că nu le semăna. Ținta Lui nu era ținta lor…
El nu ura decât un singur lucru pe lumea aceasta: păcatul. El nu putea să fie de față când se săvârșea ceva rău, fără să simtă un sentiment de durere pe care nu-l putea ascunde. Pentru că viața lui Iisus condamna răul, avea adversari și în familie, și între străini. Cinstea și dezinteresarea lui erau luate în batjocură. Răbdarea și bunătatea Lui erau numite lașitate…
Din amărăciunile pe care le suportă oamenii, n-a rămas niciuna pe care să n-o fi gustat-o Christos. Se găseau și din aceia care să-L facă de râs în fața lumii din cauza nașterii Lui, și chiar în copilărie a trebuit să sufere privirile batjocoritoare și șoptirile lor de rău. Dacă ar fi răspuns cu o privire lipsită de răbdare, dacă ar fi făcut o singură dată un lucru rău, așa cum Îl îndemnau frații Lui, n-ar mai fi fost o ființă desăvârșită, n-ar mai fi putut să îndeplinească Planul de Mântuire…
La fiecare ispită El avea un singur răspuns: „Stă scris”. Rareori mustra vreo faptă rea a fraților Lui, dar avea întotdeauna să le spună un cuvânt de la Dumnezeu. … Unii căutau să se apropie de El pentru că acolo simțeau pace, dar mulți se îndepărtau de El pentru că se simțeau mustrați de viața Lui nepătată. Tinerii stăruiau de El să facă la fel ca ei. El era inteligent și avea o purtare atrăgătoare. Se bucurau de prezența Lui și de răspunsurile Lui agere, dar nu mai aveau răbdare atunci când Îl vedeau cum se ferește de rele și-I spuneau că are vederi strâmte, nefiind liber ca ei” (pag.61).
„Când Îl întrebau de ce nu se duce la petrecerile tinerilor din Nazaret, spunea: „Stă scris: Mă bucur când urmez învățăturile Tale de parcă aș avea toate comorile…” Iisus nu se certa pentru drepturile Sale. Adesea numai în zadar I se făcea munca prea grea pe motivul că El era bun și nu se plângea. Cu toate acestea, El n-a greșit și nici nu s-a descurajat. El a trăit mai presus de toate aceste greutăți de parcă era în lumina Feței lui Dumnezeu. El nu se răzbuna când oamenii se purtau aspru cu El, ci plin de răbdare suferea insulta…
El nu se lua cu nimeni la ceartă și, cu toate acestea, oricine avea de învățat din viața Lui. Clipele Lui de fericire erau atunci când se găsea singur cu Dumnezeu și cu natura. De câte ori avea ocazie se retrăgea de la preocupările Sale pentru a merge în câmpii, pentru a medita în câmpiile înverzite, pentru a fi în strânsă legătură cu Dumnezeu pe colinele munților sau printre copacii pădurii. De multe ori zorii dimineții Îl găseau într-un loc retras, meditând, cercetând Scripturile sau rugându-se. Din aceste răstimpuri de liniște pornea apoi spre casa unde Își reluă lucrările și dădea pildă de muncă plină de răbdare… Viața lui Iisus s-a deosebit prin respectul și iubirea față de mama Lui” (pag.62).
„Prezența Lui aducea o atmosferă mai curată în familie și viața Lui era ca un ferment care lucra în societate. Blând și nepătat, umbla printre oameni nedeprinși a cugeta, oameni neciopliți și necuviincioși, printre vameși nedrepți, printre risipitori, samariteni păcătoși, soldați păgâni și țărani brutali, prin gloata aceea așa de amestecată…
Spunea ici și colo cuvinte de mângâiere când îi vedea pe oameni obosiți… Împărtășea greutățile lor și le spunea ce aflase El din natură despre iubirea, mila și bunătatea lui Dumnezeu… El n-a trecut pe lângă niciun suflet ca și cum n-ar fi fost fără valoare, ci a căutat să dea fiecăruia leacul mântuitor… Oriunde se găsea, știa să dea învățătura potrivită cu locul și împrejurările… În glasul Lui era un balsam vindecător… Cu toate acestea, în copilărie, tinerețe și maturitate Iisus a fost singur. Nepătat și credincios, a călcat singur linul și nimeni dintre oameni n-a fost cu El” (pag.63).
Acesta este Iisus, „cel mai frumos dintre oameni”. Cum să nu ne îndrăgostim de un astfel de caracter? Cum să rămânem indiferenți față de ceea ce a făcut El pentru noi? Cum să alegem un alt model de viață? Cine ar putea face mai mult decât a făcut Iisus pentru om, și cine ar putea manifesta un caracter mai desăvârșit decât al Său? Nimeni! El este UNIC și de un farmec inegalabil.
Lori Balogh
