Ilustrații despre defecte de caracter
Testul celor trei
În Grecia antică, Socrate (469‑399 î.Ch.) era foarte cunoscut pentru înțelepciunea lui. Într-o zi, el s-a întâlnit întâmplător cu cineva care i-a spus:
„Socrate, știi ce-am auzit tocmai acum despre unul dintre cunoscuții tăi?”
„Stai o clipă” – replică Socrate. „Înainte să-mi spui, aș vrea să treci printr-un mic test, numit „testul celor trei.”
„Testul celor trei?”
„Da” – a continuat Socrate. „Înainte să-mi vorbești despre cunoscutul meu, să testăm ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al adevărului: Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?”
„Nu” – spuse omul. „De fapt eu am auzit doar.”
„În regulă”, – zise Socrate. „Așadar, în realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu. Acum, să încercăm testul al doilea, cel al binelui: Ceea ce vrei să-mi spui despre cunoscutul meu este ceva de bine?”
„Nu, dimpotrivă…”
„Deci” – a continuat Socrate -, „vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu ești sigur că este adevărat?” Omul a dat din umeri, puțin stânjenit și Socrate a continuat:
„Există o a treia probă – filtrul utilității: Ceea ce vrei să-mi spui despre el, îmi este de folos?”
„Nu, nu chiar…”
„Ei bine” – a conchis Socrate -, „dacă ceea ce vrei să-mi spui nu știi dacă e adevărat, nici nu e bine, nici măcar de folos, atunci, de ce să-mi spui?”
Critică inevitabilă
Odată, un bătrân, al cărui nepot mergea călare pe un măgar, mergea pe jos. Bătrânul a auzit oamenii spunând:
„Uitați-vă la săracul bătrân, care suferă din cauza mersului pe jos, în timp ce acel tânăr sănătos merge pe măgar, deși ar putea foarte ușor să meargă el pe jos.” Apoi, oamenii spuneau:
„Uitați-vă, un om adult îl face pe acel băiat să meargă pe jos și să sufere.” Auzind astea, atât bătrânul cât și băiatul s-au urcat pe măgar. Oamenii ziceau acum:
„Uitați-vă la brutele alea care se îngrămădesc amândouă pe săracul măgar, deși ar putea foarte bine să meargă pe jos.” Bătrânul și băiatul s-au dat jos de pe măgar, iar acum oamenii comentau:
„Uitați-vă, un măgar perfect sănătos, pe care nimeni nu-l folosește.”
De ce țipă oamenii care se ceartă
Într-o zi, un înțelept din India puse următoarea întrebare discipolilor săi:
„De ce țipă oamenii când sunt supărați?”
„Țipăm deoarece ne pierdem calmul” – zise unul dintre ei.
„Dar de ce să țipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine?” – întrebă din nou înțeleptul.
„Păi, țipăm că să fim siguri ca celălalt ne aude” – încercă un alt discipol. Maestrul întrebă din nou:
„Totuși, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?” Niciunul dintre răspunsurile primite nu-l mulțumi pe înțelept. Atunci el îi lămuri:
„Știți de ce țipăm unul la altul când suntem supărați? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanțează foarte mult. Pentru a acoperi această distanță, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supărați, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanței și mai mari.
Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două ființe sunt îndrăgostite? Ele nu țipă deloc. Vorbesc încetișor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanța dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar șoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e și mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să șoptească, ajunge doar să se privească și inimile lor se înțeleg. Asta se petrece atunci când două ființe care se iubesc, au inimile apropiate.”
În final, înțeleptul concluzionă, zicând:
„Când discutați, nu lăsați ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiți cuvinte care să vă îndepărteze și mai mult, căci va veni o zi în care distanța va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.”
Mahatma Ghandi
Alexandru cel Mare
Alexandru cel Mare, unul dintre cei mai mari generali ai tuturor timpurilor, a cucerit cu ajutorul vastei sale armate aproape întreaga lume cunoscută în vremea sa. Într-o noapte, în timpul unei campanii, neputând să doarmă, a ieșit să se plimbe printre corturile taberei sale. În timp ce se plimba, a găsit un soldat care dormea în timpul serviciului de gardă – o greșeală capitală.
Pedeapsa pentru asemenea greșeli era, uneori, moartea pe loc, alteori, comandantul punea smoală pe soldatul adormit și o aprindea. Soldatul s-a trezit când Alexandru cel Mare s-a apropiat de el. Recunoscându-și generalul, tânărului i s-a făcut frică.
„Știi care este pedeapsa pentru adormit în gardă?” – l-a întrebat acesta pe soldat.
„Da, domnule general” – a răspuns soldatul cu o voce tremurândă.
„Soldat, care este numele tău?” – a întrebat Alexandru cel Mare.
„Alexandru, domnule general”. Alexandru cel Mare a repetat întrebarea:
„Care este numele tău?”
„Numele meu este Alexandru, domnule general” – a repetat soldatul. Marele general a întrebat pentru a treia oară, cu o voce mult mai ridicată:
„Care este numele tău?” Și din nou, a treia oară, soldatul a răspuns cu și mai multă frică:
„Numele meu este Alexandru, domnule general.” Alexandru cel Mare s-a uitat lung la tânărul soldat, l-a privit drept în ochi și i-a zis:
„Soldat, schimbă-ți numele, iar dacă nu, schimbă-ți comportamentul.”
Aplicație: Noi, cei ce purtăm numele lui Christos și ne numim creștini, trebuie să trăim conform numelui pe care îl purtăm (vezi 2 Timotei 2:19; Iacov 2:7; 1 Petru 4:16).
Înșelare reciprocă
Cu câțiva ani în urmă, pe coperta de la „Saturday Evening Post” a apărut un tablou realizat de Norman Rockwell, care înfățișa o femeie ce cumpăra un curcan pentru „Ziua Recunoștinței”. Curcanul era pus pe cântar, iar vânzătorul stătea în spatele cântarului. Femeia, o doamnă de vreo 60 de ani, stătea și privea la cât indica acel cântar.
Amândoi aveau o privire mulțumită și la prima vedere nu-ți dădeai seama că ceva nu e în ordine. Dacă te uitai însă mai atent la coperta, vedeai ce nu e în ordine. Rockwell arăta cum stăteau mâinile celor doi: Vânzătorul apăsa discret cu un deget pe cântar pentru ca acesta să arate mai mult; de cealaltă parte, doamnă ținea un deget sub cântar pentru a-l face să arate mai puțin.
Scuza
Avocatul și politicianul Daniel Webster a fost un orator influent, care a dat dovadă încă de timpuriu de o minte sclipitoare, dând frâu liber cuvintelor. Într-o zi, tatăl său, care urma să plece de acasă, i-a lăsat lui și fratelui său, Ezechiel, instrucțiuni speciale de lucru. La întoarcere, tatăl a găsit sarcinile de lucru neîndeplinite și i-a întrebat:
„Ce ai făcut Ezechiel?”
„Nimic, tată!”
„Dar tu, Daniel?”
„L-am ajutat pe Ezechiel, tată!”
Numai cei fără minte nu se pregătesc
A fost odată un om ce avea o slugă cam fără minte. De foarte multe ori stăpânul ajungea la exasperare, din cauza stângăciei și a neîndemânării cu care sluga își împlinea slujba. În mijlocul acestor multe frustrări, într-o zi sluga a făcut unul dintre cele mai neînțelepte lucruri posibile.
În acel moment stăpânul s-a mâniat pe acel slujitor și i-a zis:
„Ești un om fără minte și nu am întâlnit altul ca tine până acum. Nu mai meriți să mă slujești!” De aceea stăpânul l-a concediat și, ca semn al faptului că lucrase fără înțelepciune, i-a dat o eșarfă, spunându-i:
„Leagă-ți eșarfa asta de gât, ca să-ți amintești totdeauna că ești fără minte! Să porți această eșarfă totdeauna și numai dacă vei întâlni vreun om cu mai puțină minte decât tine să i-o dăruiești!”
Sluga și-a legat eșarfa în jurul gâtului și a plecat prin lume. A trecut prin multe orașe și a văzut în piață oameni care lucrau fără minte, dar n-a fost sigur că aceștia sunt mai fără minte decât el, de aceea a păstrat eșarfa.
Anii au trecut și sluga n-a găsit pe nimeni căruia să-i dăruiască eșarfa. Într-o zi însă s-a gândit să-l viziteze pe fostul său stăpân. A mers la castel și l-a găsit foarte bolnav. Stăpânul zăcea la pat, însoțit de membrii familiei. În timpul conversației pe care au avut-o împreună, stăpânul i-a spus că urmează să plece într-o călătorie foarte lungă. Surprins de ceea ce-a auzit, sluga l-a întrebat:
„Când ai de gând să pleci?”
„Aceasta-i o călătorie pe care nu știu când o voi începe și din care nici nu mă voi mai întoarce!” – i-a răspuns fostul stăpân.
„Dacă-i o călătorie așa de lungă, ai făcut toate pregătirile, stăpâne?” – l-a întrebat din nou sluga.
„Am avut de gând să mă pregătesc” – i-a răspuns vechiul stăpân -, dar n-am avut timp. Am fost ocupat toată viața cu problemele mele și cu toate celelalte lucruri, de aceea încă n-am reușit să mă pregătesc și să fiu gata pentru această călătorie!” Auzindu-i răspunsul, sluga i-a zis:
„Stăpâne… pleci într-o călătorie din care spui că nu te vei mai întoarce și nu te-ai pregătit pentru aceasta? Este cel mai stupid lucru pe care l-am auzit ! Meriți să primești eșarfa pe care am purtat-o eu până acum, pentru că în sfârșit am găsit un om mai neînțelept decit mine!”
Nu cumva te asemeni cu acel stăpân? M-aș bucura să-mi spui Nu! De o mie de ori NU!
Fabulă cu morală
Un șoricel trăgea cu ochiul printr-o crăpătură a zidului și a văzut țăranul și nevasta deschizând un pachet. „Interesant de văzut ce mâncare este în pachet” – s-a gândit șoricelul în sinea lui și s-a cutremurat văzând perechea scoțând o capcană de șoareci. A ieșit șoricelul în curte și a început să strige: „Este o capcană de șoareci în casă, este o capcană de șoareci!”
Găina a cotcodăcit, și-a ridicat capul și i-a zis: „Stimate șoricel, eu știu că-i o nenorocire pentru tine, dar pentru mine nu are nicio importanță.” Șoricelul s-a îndreptat către purcelul din curte, care i-a arătat simpatie și i-a spus: „Îmi pare așa de rău, domnule șoricel, dar nu este nimic de făcut decât să mă rog pentru tine”. Șoricelul s-a îndreptat spre vacă, dar ea l-a privit cu dispreț: „Poți să crezi că sunt în pericol, ăă…”
Trist și speriat s-a întors șoricelul acasă să se descurce singur cu capcana de șoareci. Noaptea s-a auzit un clic, ca atunci când se închide o capcană de șoareci. Nevasta țăranului a sărit din pat să vadă ce s-a prins în capcană. În întuneric nu a văzut că era coada unui șarpe otrăvitor ce s-a prins în aparat. Șarpele a mușcat-o și ea a fost transportată la spital. A fost tratată și a revenit acasă cu temperatură mare.
Toți știm că cel mai bun tratament în caz de temperatură mare e o supă proaspătă de găină. A luat țăranul găina și a tăiat-o ca să gătească supă. Vecinii și prietenii au venit să viziteze bolnava și stăteau cu ea cu schimbul. Ca să-i hrănească, s-a văzut nevoit țăranul să taie porcul. Femeia era pe moarte și nu după mult timp a murit. Mulți cunoscuți au venit și pentru masa de după înmormântare a trebuit țăranul să taie vaca.
Morala: Data viitoare când veți auzi că cineva are o problemă și vi se va părea că ea nu vă atinge, amintiți-vă că atunci când cel mai slab e amenințat, toți suntem în pericol!
Ești sigur că vezi bine?
O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniștit. În prima dimineață din noua casă, în timp ce își savurau micul dejun, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care își întindea cearceafurile în balcon.
„Ce cearceafuri murdare întinde vecină noastră…! Cred că are nevoie de un nou săpun… Poate ar trebui s-o învăț să-și spele cearceafurile!”
Soțul ei privi și rămase tăcut… Și așa, la fiecare două sau trei zile, femeia repetă observațiile, în timp ce vecină își întindea rufele la soare. După o lună, femeia rămase surprinsă văzând că vecina sa întindea cearceafuri mult mai curate și îi spuse soțului ei:
„Privește dragă, a învățat să spele rufele! O fi învățat-o altă vecină?”
„Nu scumpa mea” – zise soțul. „Azi m-am trezit mai de dimineață și am spălat geamurile casei noastre!”
Așa este și în viață. De multe ori, totul depinde de curățenia ferestrelor sufletului nostru prin care privim pe alții. Și așa se face că azi… vă văd mult mai bine ca ieri.
Cerșetorul
Un cerșetor se afla în mijlocul unei piețe. La un moment dat, pe poarta cetății intră un alai deosebit. Era caravana regală. Oamenii au început să se miște care încotro. Cerșetorul a văzut că urma să se apropie regele și, plin de speranță, și-a zis: „Vine regele, voi fi bogat…”
Împăratul a venit direct la el, căci venise special pentru el și, zâmbind, a întins mâna și l-a întrebat: „Ce-mi dai?” Surprins, cerșetorul s-a scormonit în traistă și a scos un bob de orez, pe care l-a pus în mâna regelui. El l-a luat zâmbind și a plecat. După ce a ajuns acasă, regele și-a trimis slujitorul cu un ban de aur să-l dea cerșetorului. Îngândurat și trist, cerșetorul a zis: „Doamne, de ce nu am dat tot orezul… ?”
„Unul care dă cu mână largă, ajunge mai bogat; și altul, care economisește prea mult, nu face decât să sărăcească” (Proverbele 11:24).
Nu este treaba ta…
O doamnă din înalta societate l-a abordat într-o zi pe Frederick Cel Mare al Prusiei:
„Maria Ta, soțul meu mă tratează foarte urât!”
„Nu e treaba mea, doamnă!” – a răspuns regele.
„Dar, vorbește urât și despre dumneavoastră!” – a încercat femeia să stârnească mânia regală.
„Aceasta nu e treaba dumitale, doamnă!” – a replicat regele.
„Un doctor onorabil nu poate greși!”
Cu ani în urmă, când regele Siamului a venit în America pentru o operație la ochi, chirurgul american nu știa ce preț să stabilească pentru operația pacientului său de origine regală. El își zicea: „Poate fi 1 000 de dolari, pentru a păstra o bună relație cu acesta, sau 10 000 de dolari, pentru a dovedi faptul că operația a meritat drumul lung făcut de acesta până în SUA.”
Pentru că nu știa la ce sumă să se hotărască, cineva i-a sugerat să-l întrebe pe avocatul regelui, care ar putea să-i spună suma potrivită. Zis și făcut! „Nicio problemă” – a zis avocatul. „Regele este un om onorabil, la fel ca tine. El știe să aprecieze valoarea. De aceea, este foarte simplu: trimite-i regelui o factura fără a-i indica prețul! Scrie-i apoi lângă factură un bilet de mână cu mențiunea: „Regele nu poate greși!”
Doctorul a făcut așa cum i-a sugerat avocatul. Nu după multe zile, acesta a primit un cec de 75 000 de dolari. Chirurgului nu i-a venit să creadă când a văzut atâția bani. Imediat i-a cumpărat soției o blană de nurcă, a comandat două mașini noi și a topit restul banilor într-o călătorie de trei luni în jurul lumii.
Când s-a întors acasă, era obosit de atât drum, dar fericit și împrospătat. Când a deschis cutia poștală, a găsit o scrisoare cu o factură de la avocatul regelui. Nu avea nicio sumă indicată, dar lângă ea era un bilet scris de mână cu mesajul: „Un doctor onorabil nu poate greși!„
Lori Balogh
