Relațiile din interiorul Tri(u)nității

Relațiile din interiorul Tri(u)nității

     Biblia ne descoperă ceva foarte important cu privire la relațiile care există între cele trei Persoane ale Dumnezeirii. În toate textele care ne oferă informații legate de acest subiect se observă clar, fără nici cea mai mică urmă de îndoială, că relațiile dintre Persoanele divine sunt desăvârșite.

Toate pasajele biblice ne vorbesc despre o unitate perfectă între Persoanele divine, dragoste, respect reciproc și colaborare armonioasă, ceea ce nu întâlnim în religiile politeiste. Zeii păgâni, indiferent care sunt aceștia, se ceartă, se bat între ei, se ucid, se invidiază, își fac rău unii altora. Între Persoanele divine nu întâlnim astfel de manifestări, specifice mai degrabă naturii umane păcătoase, decât celei divine.

– Marcu 15,34: Strigătul lui Iisus pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”este dovada unei legături de iubire anterioară dintre Tatăl și Fiul. Pe cruce, aflat în „întunericul de afară” a morții a doua și din cauza poverii păcatului ce apăsa asupra Lui, Mântuitorul nu mai percepea prezența Tatălui, fapt ce Îi sfâșia inima.

– Ioan 10,30: Afirmația Mântuitorului: „Eu și Tatăl una suntem” spune mult despre calitatea relațiilor din sânul Dumnezeirii: unitate în gândire, în planuri, în acțiune, în sentimente.

– Ioan 17,21: Rugăciunea lui Iisus, rostită cu puțin înainte de crucificare și considerată a fi o rugăciune de Mare Preot, vorbește despre unitatea desăvârșită dintre Tatăl și Fiul: „Și Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine, ca și ei să fie una în Noi…”

– Ioan 14,9‑10: În dialogul dintre Iisus și Filip, Mântuitorul îi spune ucenicului Său, făcând aluzie la aceeași unitate dintre El și Tatăl: „Nu crezi că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine?”

– Ioan 15,26: Vorbindu-le ucenicilor despre promisiunea venirii Mângâietorului, Iisus spune: „Când va veni Mângâietorul pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului care purcede de la Tatăl, El vă mărturisi despre Mine.” Se observă aceeași colaborare armonioasă, aceleași planuri și aceleași gânduri pe care le trăiesc Persoanele divine.

– Ioan 16,13‑15: Iisus afirmă că tot ce este al Tatălui este și al Fiului, iar ceea ce este al Fiului este și al Duhului Sfânt. O armonie desăvârșită, greu de înțeles pentru natura umană egoistă.

– 2 Corinteni 5,19: „Dumnezeu era în Christos, împăcând lumea cu Sine.” Tatăl și Fiul sunt într-o armonie desăvârșită, fiecare dintre Ei identificându-Se în Persoana și lucrarea Celuilalt.

– 1 Ioan 4,8: „Dumnezeu este dragoste”. Este pasajul biblic care ne vorbește cel mai clar despre calitatea relațiilor din interiorul Trinității. Esența acestor relații este dragostea, care este însăși natura lui Dumnezeu.

Înainte de a fi existat prima creatură, Dumnezeu era dragoste. Însuși termenul acesta („dragoste”) este o dovadă indirectă că Dumnezeirea este formată din mai mult decât o singură Persoană. Căci dragostea, pentru a fi ceea ce cuprinde înțelesul ei, trebuie să se manifeste față de altcineva decât propria persoană.

Armonia dintre Persoanele divine poate fi observată privind lucrarea pe care o fac Ele în cadrul Planului de Mântuire. Tatăl Îl oferă pe Fiul Său ca jertfă; Fiul Se oferă pe Sine, iar Duhul Sfânt participa la întreaga lucrare pământească a Mântuitorului, începând de la nașterea lui Iisus până la învierea Sa.

Titulatura de „Fiu” arăta subordonarea voluntară, bazată pe dragoste, a celei de-a doua Persoane a Dumnezeirii față de Tatăl. După înviere, Iisus I S-a adresat lui Dumnezeu ca fiind Tatăl Său (vezi Ioan 20,17; Apocalipsa 3,2.12), El păstrându-Și această subordonare voluntară chiar și după încheierea Planului de Mântuire, ca exemplu suprem de ascultare față de Dumnezeu pentru întreaga Creație (vezi 1 Corinteni 15,24‑28).

Totuși, subordonarea voluntară a Fiului față de Tatăl nu reduce cu nimic divinitatea absolută a lui Christos. Deși Iisus a afirmat în Ioan 14,28: „Tatăl este mai mare decât Mine”, acest lucru nu se referă la natura Sa, la demnitatea și divinitatea Sa, ci la rolul pe care l-a avut în îndeplinirea Planului de Mântuire.

Modelul biblic al Tri(u)nității în desfășurarea Planului de Mântuire este bazat pe supunerea voluntară a Fiului față de Tatăl și pe supunerea voluntară a Duhului Sfânt față de Tatăl și Fiul, fără ca acest lucru să micșoreze cu ceva divinitatea Persoanelor Dumnezeirii. Chiar dacă S-a întrupat în natura umană și S-a jertfit pentru salvarea omului, Iisus Christos a rămas „marele nostru Dumnezeu și Mântuitor” (vezi Tit 2,13; 2 Petru 1,1; Romani 9,5).

Aceeași colaborare armonioasă rezultă și din cuvintele îngerului Gabriel adresate Mariei: Luca 1,35: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea, Sfântul care se va naște din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.”

De asemenea, botezul lui Iisus a fost o altă ocazie în care relațiile de colaborare armonioasă dintre Persoanele divine au ieșit în evidență. Din cer s-a auzit vocea Tatălui, încurajându-Și Fiul, Fiul a împlinit actul botezului, iar Duhul Sfânt S-a coborât peste Fiul pentru a-L unge și a-I da putere în lucrarea ce Îi stătea înainte.

Matei 3,16‑17: Cuvintele Tatălui rostite cu prilejul botezului lui Iisus ne oferă poate cea mai clară dovadă a calității relațiilor din sânul Trinității: „Acesta este Fiul Meu prea iubit în care Îmi găsesc plăcerea.”

Fiind creați „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (vezi Geneza 1,26‑27), oamenii au înaintea lor idealul cerului: relații de armonie, colaborare și iubire.

Lori Balogh