Cele sapte peceti – Consideratii generale
Cele sapte peceti reprezinta un tablou cuprinzator al bisericii crestine de-a lungul veacurilor, incepand cu timpul primei veniri a Domnului Christos, si pana la a doua Sa venire, fara sa cuprinda si evenimentele revenirii Sale.
Lantul profetic al celor sapte peceti merge in paralel cu cel al epistolelor catre cele sapte biserici si cu cel al celor sapte trambite, potrivit principiului repetitiei pe care este construita cartea Apocalipsei. Fiecare lant profetic aduce elemente suplimentare fata de cel anterior, privind aceeasi perioada a istoriei dintr-o alta perspectiva.
Exista insa si deosebiri intre lantul profetic al epistolelor si cel al pecetilor:
1) O deosebire importanta privind perioadele de timp ale celor doua lanturi profetice priveste pecetea a sasea. Aceasta cuprinde ultimele doua perioade ale bisericii ( epistola catre Filadelfia si catre Laodicea ).
2) Cele sapte epistole nu cuprind si tabloul revenirii Domnului Christos, ele descriind doar starea bisericii din imediata apropiere a maretului eveniment. Spre deosebire de acestea, cele sapte peceti ( sigilii ) merg mai departe in timp, infatisand si revenirea Domnului Christos , cu descrierea bucuriei care o va insoti.
Dupa sigiliul al saselea, exista o intrerupere cauzata de intrebarea: “Caci a venit ziua cea mare a maniei Lui , si cine poate sta in picioare ?” ( Cap. 6, 17 ). Capitolul sapte al Apocalipsei este intercalat intre pecetea a sasea si a saptea, avand rolul de a da un raspuns la aceasta intrebare prin prezentarea celor 144 000 , precum si a gloatei fara numar a celor mantuiti.
Evenimentele descrise in lantul profetic al celor sapte peceti se desfasoara pe pamant, in scena intrand doar acele forte care vor avea legatura cu istoria bisericii crestine. Cele sapte peceti simbolizeaza sapte perioade din istoria crestinismului oficial, asa cum a fost el, si nu asa cum ar fi trebuit sa fie.
Primele patru peceti formeaza un tot unitar, fiind cunoscute si sub denumirea de “calaretii apocaliptici”. Ele sunt simbolice, calul fiind un simbol al crestinismului in totalitatea lui – biserica crestina majoritara. Calaretul simbolizeaza puterea care prezideaza biserica la un moment dat al istoriei ei.
Astfel, calul alb ( prima pecete ) simbolizeaza biserica crestina apostolica, iar calaretul Il reprezinta pe Domnul Christos si apostolii Sai, care au condus biserica in primul secol al erei crestine.
Calul rosu ( a doua pecete ) simbolizeaza biserica persecutata de imparatii romani in secolele al II-lea si al II-lea. Calaretul ii reprezinta pe imparatii pagani care au persecutat biserica.
Calul negru ( pecetea a treia ) simbolizeaza biserica crestina inaltata la rang de religie de stat in Imperiul Roman al secolelor al IV-lea si al V-lea. Calaretul ii reprezinta pe imparatii romani crestini, incepand cu Constantin cel Mare, care au dat libertate si favoruri imperiale bisericii crestine din acea perioada.
Calul galben ( pecetea a patra ) simbolizeaza biserica Evului Mediu, in perioada cuprinsa intre secolele al VI-lea si al XVI-lea. Calaretul ii reprezinta pe capii bisericii romane.
Scena Sufletelor de sub altar ( pecetea a cincea ) reprezinta biserica din perioada Reformei, intre secolele al XVI-lea si al XVIII-lea.
Enuntarea semnelor sfarsitului ( pecetea a sasea ) este legata de istoria bisericii , incepand cu secolul al XIX-lea si pana la revenirea Domnului Christos.
“Tacerea din cer” ( pecetea a saptea ) este legata de evenimentele care insotesc revenirea in slava a Domnului Christos, fiind un “sigiliu” deosebit de toate celelalte.
Privind in ansamblu cele sapte peceti, se observa o schimbare vizibila a culorii celor patru cai, fapt care sugereaza scaderea gradata a spiritului religios al crestinismului. Daca albul primului cal simbolizeaza curatia bisericii, rosul celui de-al doilea cal sugereaza o schimbare puternica in esenta crestinismului. Negrul celui de-al treilea cal este un simbol al apostaziei in care a cazut biserica odata cu inaltarea ei la rang de religie de stat, iar galbuiul celui de-al patrulea cal sugereaza moartea si descompunerea spiritualitatii bisericii medievale.
De asemenea, se poate observa ca fiecare din cele patru fapturi vii din fatza tronului lui Dumnezeu corespunde unei perioade din istoria crestinismului. Astfel:
– Leul ( simbol al curajului ), corespunde epocii biruitoare de la inceputul crestinismului ( secolul I ).
– Vitelul ( simbol al rabdarii si perseverentei ) corespunde perioadei de persecutie a bisericii crestine din secolele al II-lea si al III-lea. In acest timp de suferinte si incercari, se cerea multa rabdare si perseverenta din partea credinciosilor
– Omul ( simbol al inteligentei si intelepciunii ) corespunde perioadei primejdioase in care biserica a fost ispitita cu favorurile pamantesti de catre imparatii romani ( secolele al IV-lea si al V-lea ). Perioada aceasta cerea din partea bisericii mult spirit de discernamant, pentru a scapa din cursele ispitelor la care era supusa.
– Vulturul ( simbol al credintei ) corespunde apostaziei in care a cazut biserica in perioada medievala. Starea in care se afla biserica in acea perioada cerea multa credinta care sa-i ridice pe oameni deasupra oricarei situatii primejdioase.
In ansamblul lor, cele sapte peceti ne dau o imagine a bisericii oficiale, a crestinismului in totalitatea lui, spre deosebire de cele sapte epistole care zugravesc starea spirituala a bisericii minoritare, sarace si neluata in seama, a “turmei celei mici”.
Lori Balogh
