Apocalipsa cap. 6 – Prima pecete: Calul alb (vers. 1.2 )

Apocalipsa cap. 6 – Prima pecete: Calul alb ( 31 – 100 d.Chr. )

( vers. 1.2 )

Introducere

Scena descrisa in capitolele al patrulea  si al cincilea ale Apocalipsei este impresionanta.  Atmosfera din fatza tronului lui Dumnezeu este plina de o asteptare incordata. Toate fiintele aflate in fatza tronului asteapta momentul in care Mielul va incepe sa rupa pecetile si, deschizand cartea din mana Tatalui, sa faca cunoscut intregului Univers continutul ei.

Imnurile au incetat si toti cei prezenti isi concentreaza intreaga atentie spre Miel si spre cartea pe care o tine in mana. In aceasta atmosfera solemna, Ioan raporteaza: “Mielul a rupt cea dintai dintre cele sapte peceti”. Ruperea pecetii face posibila deschiderea cartii ( sulului, pergamentului, papirusului ), astfel incat toate fiintele ceresti pot vedea acum ceea ce scrie in aceasta carte. Doar ca in carte nu scrie nimic… In fatza ochilor lor se deruleaza nu litere, cuvinte si fraze, ci o ilustratie vie, asemenea unui film panoramic.

“Vino si vezi !” – este chemarea pe care una din fapturile vii o face batranului Ioan. Unii comentatori sustin ca in manuscrisele mai vechi nu exista expresia “Vino si vezi !”, ci doar “Vino !”. In acest caz, chemarea nu ar mai fi adresata lui Ioan, ci calaretului de pe calul alb, invitat sa–si ocupe locul sau in istorie.

Daca luam drept corecta expresia “Vino si vezi !”, atunci ea se adreseaza fara echivoc lui Ioan. Dar, oricum ar sta lucrurile, acest amanunt nu schimba cu nimic mesajul continut in prima pecete.

Profetia legata de primele patru peceti se aseamana cu cea din Zaharia 6, 1-3, unde apar patru care trase de cai negri, albi , baltati si rosii, care s-au dus in cele patru puncte cardinale, indeplinind misiunea incredintata de Dumnezeu.

De-a lungul timpului, profetia celor patru cai apocaliptici i-a incurajat mult pe crestinii care au trecut prin perioade de persecutii, aceasta fiind una din cele mai comentate profetii biblice.

Comentariu

Vers. 1.2: “Cand a rupt Mielul cea dintai dintre cele sapte peceti , m-am uitat si am auzit pe una din cele patru fapturi vii zicand cu un glas ca de tunet: “Vino si vezi !”.M-am uitat si iata ca s-a aratat un cal alb. Cel ce sta pe el avea un arc; i s-a dat o cununa si a pornit biruitor ca sa biruiasca.”

“S-a aratat un cal alb” – Victorinus, primul comentator cunoscut al Apocalipsei ( martirizat in timpul domniei lui Diocletian in anul 303 d,Chr. ), a scris despre calul alb: “Dupa inaltarea Domnului la cer si deschiderea tuturor lucrurilor, El a trimis Duhul Sau cel Sfant, ale carui cuvinte predicatorii ( apostolii si urmasii acestora ), le-au trimis ca pe niste sageti care au atins inimile ucenicilor, pentru ca ei sa poata birui necredinta. De aceea, calul alb este cuvantul Evangheliei predicat prin puterea Duhului Sfant trimis in lume.” ( 1 )

Potrivit celor mai multi comentatori ai Apocalipsei, calul alb simbolizeaza biserica primara curata, asa cum a iesit ea din mana Domnului Iisus Christos si a apostolilor Sai. Calul alb din prima pecete corespunde exact perioadei Efes ( 31 – 100 d.Chr. ) – prima din cele sapte epistole adresate bisericii . Aceasta biserica “vrednica de dorit” s-a remarcat prin credinciosia si  zelul ei in inaintarea Evangheliei in intreaga lume cunoscuta atunci.

Albul este asociat in Biblie intotdeauna cu curatia si neprihanirea Domnului Christos si a celor care Il urmeaza. Astfel:

– Domnul Christos este infatisat ca avand capul si parul albe “ca lana, ca zapada” ( Apocalipsa 1, 14 ).

– Cei mantuiti sunt vazuti ca purtand “haine albe” ( Apocalipsa 3, 4.5.18 ).

– Cei douazeci si patru de batrani sunt imbracati tot in “haine albe” ( Apocalipsa 4, 4 ).

– Martirilor din pecetea a cincea li se da tot o “haina alba” ( Apocalipsa 6, 11 ).

– Gloata fara numar a celor mantuiti este si ea imbracata in “haine albe” ( Apocalipsa 7, 9.13 ).

– Fiul omului este vazut venind pe un “nor alb” ( Apocalipsa 14, 14 ).

– Tot El este este infatisat venind calare pe un “cal alb”, insotit de ostile ceresti calare pe “cai albi”,  imbracate in “in subtire, alb si curat” ( Apocalipsa 19, 11.14 ).

– La judecata finala, Dumnezeu este vazut stand pe un “scaun de domnie mare si alb” ( Apocalipsa 20, 11 ).

De aceea, interpretarea cea mai corecta a simbolului calului alb trebuie sa ia in considerare toate aceste indicii biblice. Calul alb este biserica curata, “vrednica de dorit “ ( Efes ), care intr-un timp relativ scurt a reusit sa cucereasca pasnic cel mai dur dintre imperiile existente in istorie – Imperiul Roman. Si toate acestea doar prin predicarea Evangheliei curate, sub calauzirea directa a Duhului Sfant.

“ Cel ce sta pe el avea un arc; i s-a dat o cununa si a pornit biruitor ca sa biruiasca” – Calul alb nu se conduce singur. Cel care il conduce este calaretul, ceea ce ne invata ca biserica, oricat ar fi de curata, nu ar fi ajuns nicaieri cu predicarea Evangheliei daca nu ar fi fost condusa de Domnul Christos si apostolii Sai.

Imaginea calaretului ce are in mana sa un arc, iar pe cap poarta cununa biruitorului ( stephanos ), este un simbol al triumfului Evangheliei imediat dupa inaltarea lui Christos la cer, in timpul apostolilor si a urmasilor acestora. Este reluarea unei imagini profetice din Vechiul Testament in care profetul Habacuc scrie despre Domnul: “…Ai incalecat pe caii Tai si Te-ai suit in carul Tau de biruinta. Arcul Tau este dezvelit; blestemele sunt sagetile Cuvantului Tau…” ( Habacuc 3, 8.9 ).

Faptul ca aceasta coroana ( stephanos ) este data calaretului inca de la inceput preinchipuie biruinta garantata a celor care se inroleaza in oastea bisericii lui Christos. Cand calaretul porneste “ca sa biruiasca”, el deja este numit “biruitor”. Acest amanunt ne arata ca Domnul Christos deja il biruise pe marele vrajmas ( Satana ) prin moartea si invierea Sa. Era nevoie acum ca aceasta biruinta sa fie completata cu predicarea Evangheliei in toata lumea.

Marsul triumfator al Evangheliei este zugravit in cartea Faptele Apostolilor, care demonstreaza ca nici foamea, nici lipsurile, nici persecutia  nu au putut impiedica vestirea adevarului. Apostolii s-au consacrat total acestei misiuni. Doar intr-o singura zi  – Ziua Cincizecimii – ca urmare a revarsarii Duhului Sfant, au fost convertite trei mii de suflete.

Prin convertirea lui Saul, devenit apoi  Pavel, in Imperiul Roman au aparut mii de comunitati crestine, din India si pana in Spania, din Africa si pana la Dunare. Renuntand la toate avantajele unei vieti comode,  dupa treizeci de ani de predicare a Evangheliei, Pavel  moare la varsta de sasezeci si sase de ani, sub securea lui Nero. Si, asemenea lui, toti apostolii, cu exceptia lui Ioan, si-au pecetluit lucrarea prin moartea de martir. Crucea biruia pretutindeni in lume.

Istoricul englez Edward Gibbon scrie in lucrarea sa “Declinul si caderea Imperiului Roman”: “Progresul si dezvoltarea crestinismului nu s-au limitat doar la Imperiul Roman, ci noua religie , in rastimpul unui secol, dupa moartea divinului ei autor, a ajuns in toate partile lumii.” ( 2 ).

Tot renumitul istoric afirma ca doar in Roma, biserica crestina numara peste 50 000 de membri, in timp ce in Antiohia se gaseau peste 100 000 de crestini, reprezentand a cincea parte din populatie. Populatia crestina din intregul imperiu ajunsese la peste cinci milioane de suflete.

La sfarsitul primului secol, comunitatile crestine inconjurau Mediterana, fiind prezente in Palestina, Siria, Asia Mica, Macedonia, Tracia, Iliria, Mesopotamia, Grecia, Cipru, Italia, Spania si Egipt.  Scriitorii secolului al II-lea adauga la aceasta lista si Galia, Dacia ( evanghelizata de apostolul Andrei ), Sarmatia si tinuturile pana in Scitia, si chiar India, aceasta din urma fiind evanghelizata de apostolul Toma.

Aceste date sunt confirmate de apostolul Pavel in scrierile sale. Astfel, in Romani 1, 8, el afirma : “Mai intai multumesc Dumnezeului meu, prin Iisus Christos, pentru voi toti, caci credinta voastra este vestita in toata lumea.” Iar in Epistola care Coloseni, acelasi Pavel  scrie despre Evanghelia care “a fost propovaduita oricarei fapturi de sub cer” ( Coloseni 1, 23 ).

Exista si comentatori care dau o alta interpretare primei peceti. Billy Graham, de exemplu, considera ca cel care calareste pe calul alb nu este Domnul Christos, ci un inselator care vrea sa prinda in lat inimile oamenilor, dorind sa fie considerat domn in locul lui Christos.

Alti comentatori vad in arcul purtat de calaret un simbol al invaziei partilor la frontierele rasaritene ale Imperiului Roman. Acesti parti erau cei mai vestiti arcasi ai Antichitatii, reprezentand o amenintare permanenta la granitele de rasarit ale imperiului. In anul 62 d.Chr., ei au obtinut o mare victorie impotriva armatelor romane, iar Ioan ar fi avut in vedere acesta victorie atunci cand a scris Apocalipsa.

Alti comentatori sustin ca cel care calareste pe calul alb este Antichristul… Exista multe alte interpretari fanteziste, insa cea mai plauzibila este cea care afirma ca aici avem un simbol al bisericii din primul secol crestin ( 31 – 100 d.Chr. ), perioada care corespunde epistolei catre Efes, prima din cele sapte epistole trimise de Iisus, Martorul credincios, celor sapte biserici.

“Calul alb a trecut, purtandu-l in galopul sau pe calaret in spate, in timp ce ecoul copitelor lui lovind pamantul se aude pana la noi, purtatorii de azi ai Evangheliei Imparatiei si asigurandu-ne ca Evanghelia a biruit si va birui. De aici, increderea noastra nezdruncinata in chemarea divina si in destinul slavit al Evangheliei.” ( 3 ).

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – Victorinus, Comentarii, citat de L.E.Froom, Prophetic Faith of our Fathers, vol. I, p. 339

( 2 ) – E. Gibbon, History of the Decline and Fall of the Roman Empire, cap. 15, p. 54

( 3 ) – Dumitru Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, Ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2005, vol. II. p. 35