Dumnezeu Tatal in Noul Testament
Contrar parerii unor critici ai Bibliei, Dumnezeu Tatal, asa cum se descopera El in Noul Testament, nu se deosebeste de Cel prezent pe paginile Vechiului Testament. El ramane acelasi Tata al intregii creatii, al adevaratilor credinciosi si, intr-un mod cu totul special, Tata al Domnului Iisus Christos.
Pe paginile Noului Testament, Dumnezeu Tatal se descopere ca:
1) Un Tata al intregii creatii
El nu apartine doar omenirii, nici doar unei singure rase sau unui singur popor. Fiind Creatorul tuturor lucrurilor, El are dreptul legal asupra creatiei Sale in intregime. Apostolul Pavel subliniaza acest gand in epistolele sale trimise bisericilor crestine:
“Caci chiar daca ar fi asa numiti “dumnezei”, fie in cer, fie pe pamant ( cum si sunt in adevar multi “dumnezei” si multi “domni” ), totusi pentru noi nu este decat un singur Dumnezeu: Tatal, de la care vin toate lucrurile si pentru care traim si noi, si un singur Domn: Iisus Christos, prin care sunt toate lucrurile si prin El si noi.” ( 1 Corinteni 8, 5-6 )
“Iata de ce, zic, imi plec genunchii inaintea Tatalui Domnului nostru Iisus Christos, din care isi trage numele orice familie, in ceruri si pe pamant.” ( Efeseni 3, 14-15 )
2) Un Tata al tuturor credinciosilor
In vremurile Noului Testament, legatura dintre Dumnezeu si poporul Sau se rasfrange asupra tuturor credinciosilor, care devin astfel copii ai lui Dumnezeu. Conditia ca un om sa devina copil al lui Dumnezeu este clar prezentata in Scriptura:
“Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu, nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” ( Ioan 1, 12-13 )
Dreptul de a ne numi copii ai lui Dumnezeu a fost castigat pentru noi de Iisus Christos, prin jertfa Sa rascumparatoare:
“Dar cand a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege, ca sa rascumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca sa capatam infierea. Si, pentru ca sunteti fii, Dumnezeu ne-a trimis in inima arvuna Duhului Fiului Sau care striga: “Ava”, adica Tata !” ( Galateni 4, 4-6 )
3) Un Tata al Domnului Iisus Christos
In intregul cuprins al Noului Testament, aceasta legatura speciala dintre primele doua Persoane ale Dumnezeirii este evidenta. In toate rugaciunile Sale adresate lui Dumnezeu, Iisus foloseste numele de Tata: “Tata, a sosit ceasul…” ( Ioan 17, 1 ) , “Tata, Iti multumesc ca M-ai ascultat…” ( Ioan 11, 41 ), “Tata, daca este cu putinta, departeaza de la Mine paharul acesta” ( Matei 26, 39 ), etc.
De asemenea, Mantuitorul i-a invatat pe ucenicii Sai sa se adreseze lui Dumnezeu in rugaciune cu apelativul “Tata” ( vezi rugaciunea domneasca – Matei 6, 9 ).
Relatia dintre Dumnezeu Tatal si Fiul nu trebuie inteleasa in sensul omenesc al descendentei fizice ( nasterii ). Comparatia cu relatia dintre un tata si fiul lui are menirea sa ne arate ceva din calitatea legaturilor care exista in sanul Dumnezeirii. Este vorba de o relatie perfecta de iubire, de unitate, respect reciproc si colaborare.
Prin intruparea sa, Iisus Christos a oferit lumii cea mai completa revelatie cu privire la Dumnezeu Tatal: “Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal…” ( Ioan 14, 9 ) – ii spune Mantuitorul lui Filip, unul dintre ucenicii Sai.
In toata lucrarea Sa, Domnul Iisus ne descopera un Tata ceresc dispus sa dea cu generozitate binecuvantarile Sale ( la Creatiune, Betleem, Golgota, dar mai ales la la revenirea Mantuitorului ), un Tata care il iubeste pe omul cazut si face tot ce este posibil pentru mantuirea lui. Acesta era subiectul favorit al Domnului Iisus. Capitolul 15 din Evanghelia dupa Luca contine trei parabole rostite de Domnul Iisus prin care El incearca sa ne convinga de dragostea pe care Tatal o are fatza de omenirea pierduta:
– Pilda oii pierdute ( Luca 15, 1-7 ), in care oaia pierduta il simbolizeaza, fie pe omul pacatos, ca individ, fie intreaga planeta pierduta in vastitatea Universului.
– Pilda drahmei pierdute ( Luca 15, 8-10 ), in care Mantuitotul ne arata valoarea pe care o avem inaintea lui Dumnezeu, chiar daca nu suntem constienti de ea ( drahma nu e constienta de sine ).
– Pilda fiului risipitor ( Luca 15, 11-32 ), care ne zugraveste imensa bucurie a cerului atunci cand un pacatos se intoarce la Tatal sau.
Noul Testament ne descopera, de asemenea, un Tata ceresc ce se va implica in a doua venire a Fiului Sau pe pamant.
“Caci Fiul omului are sa vina in slava Tatalui Sau, cu ingerii Sai” ( Matei 16, 27 )
Privind prin comparatie revelatia cu privire la Dumnezeu Tatal pe care ne-o aduc cele doua testamente, putem avea deplina convingere ca nu avem de-a face cu doi Dumnezei diferiti, unul al Vechiului si altul al Noului Testament, ci este vorba de acelasi Dumnezeu unic, neschimbator, vesnic si sfant, care merita intreaga noastra inchinare.
Lori Balogh
