Ilustratii despre daruire si generozitate
Fleming si penicilina
Numele lui era Fleming, si era un sarman fermier scotian. Intr-o zi, pe cand muncea, a auzit un strigat de ajutor venind dintr-o mlastina inveninata. Si-a lasat uneltele si a alergat la mlastina. Acolo, plin de namol, se afla un baietel ingrozit care se lupa sa scape. Fermierul Fleming l-a salvat din ceea ce urma sa fie o moarte inceata si ingrozitoare.
A doua zi, o trasura luxoasa s-a oprit la usa fermierului. Un nobil elegant a coborat din ea si s-a prezentat ca tatal baiatului pe care fermierul il salvase.
„Vreau sa te platesc”, a spus nobilul. „Ai salvat viata fiului meu”.
„Nu, nu pot sa accept bani pentru ceea ce am facut,” i-a raspuns fermierul refuzand oferta. In acelasi moment, fiul fermierului a aparut in usa casei.
„Acesta este fiul tau ?” l-a intrebat nobilul .
„Da”, a raspuns mandru fermierul .
„Hai sa facem o afacere. Lasa-ma sa-i ofer aceeasi educatie pe care o va primi si fiul meu. Daca si el este ca tatal lui, cu siguranta va deveni un om cu care sa te mandresti.” Si asta a facut.
Fiul fermierului Fleming a urmat cele mai bune scoli ale vremii, a absolvit Scoala de Medicina St. Mary’s Hospital Medical School din Londra si a ajuns cunoscut in lume ca Sir Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. Ani mai tarziu, fiul nobilului, care fusese salvat din mlastina, s-a imbolnavit de pneumonie.
Ce i-a salvat viata de data aceasta? Penicilina. Numele nobilului ? Lord Randolph Churchill. Numele fiului sau ? Sir Winston Churchill.
Regina Angliei
din „Ilustratii fierbinti” de Wayne Rice
Regina Angliei obisnuieste sa viziteze adesea casteluk Bob Morrow. Intr-o astfel de ocazie, se plimba singura si a inceput sa ploua. A alergat repede spre o casa ca sa ceara ajutor. A batut la usa si a deschis o doamna cam enervata ca este deranjata de cineva. Prin deschizatura usii a strigat: „Ce vrei?”
Regina, nu s-a prezentat, ci doar a spus: „As putea imprumuta o umbrela?”
„Un moment.” a mormait femeia. A trantit usa, si s-a intors dupa un minut cu cea mai groaznica umbrela pe care a putut-o gasi, cu spite rupte si cu gauri prin material. A intins-o prin deschizatura usii si a spus: „Uite!” Regina a multumit si si-a vazut de drum.
In urmatoarea dimineata regina impreuna cu intreaga sa escorta s-au oprit in fata casei. Unul dintre membrii escortei a batut la usa si a dat umbrela femeii, spunand: „Doamna, Regina Angliei va multumeste.” In timp ce se indeparta acesta a auzit-o spunand: „Daca as fi stiut i-as fi dat ce aveam mai bun.”
Aplicatie: Intr-o zi vom sta cu totii inaintea Imparatului cerurilor, iar unii vor fi auziti spunand „Daca as fi stiut i-as fi dat ce aveam mai bun.” Problema este ca stim si totusi ii dam lui Christos resturi sau rebuturi sau lucruri care ne costa foarte putin. Deoarece Dumnezeu ne iubeste, El ne-a dat ce avea mai bun: pe Fiul Sau. (vezi Ioan 3:16). Putem sa-i dam ceva mai putin decat ce avem mai bun?
Cadourile din camara
Postasul suna de doua ori. Mai erau cinci zile pana la Craciun. Avea in mainile sale un mare pachet invelit intr-o frumoasa hartie, legat cu panglici aurii.
-Intra, raspunse o voce din interior.Postasul intra Era o casa rau intretinuta, caci se gasea intr-o incapere plina de umbre si praf. Asezat intr-un fotoliu statea un batran.
– Priveste ce pachet de Craciun extraordinar, spuse bucuros postasul.
– Multumesc. Aseaza-l jos, spuse batranul cu cea mai trista voce auzita parca vreodata. Postasul ramase intepenit cu pachetul in mana. Intuia foarte bine ca acel cadou era plin de lucruri minunate si acel batran nu avea pe chip nici macar o urma de bucurie. Atunci de ce era asa de trist ?
– Dar domnule, nu ar trebui sa faci din aceasta zi o sarbatoare cu acest magnific cadou ?
– Nu pot, nu pot chiar deloc, spuse batranul cu lacrimi in ochi. Si incepu sa povesteasca postasului istoria fiicei sale, casatorita in orasul vecin si care devenise bogata. In fiecare an ii trimitea un pachet de Craciun cu un biletel: De la fiica ta Luisa si de la sotul ei. Niciodata cateva urari personale, o vizita sau o invitatie: Vino sa petreci craciunul impreuna cu noi. Niciodata.
– Vino sa vezi, adauga batranul in timp ce se ridica obosit. Postasul il insoti pana la o camara. Batranul deschise usa.
– Dar…, ramase surprins postasul.
Camara era plina de cadouri de craciun. Erau toate celelalte daruri adunate din anii trecuti. Toate cu minunata lor hartie desenata si cu panglicile stralucitoare.
– Dar nici macar nu le-ati deschis, exclama postasul contrariat
– Nu, raspunse trist batranul. Nu este iubire inauntru.
Strategie reusita
Cand regele brazilian, Pedro, a vrut sa construiasca primul spital public, nimeni nu a raspuns apelului facut pentru a dona bani. Atunci regele a recurs la urmatoarea strategie. A facut un anunt provocator: „Cine va da un milion de pesos va primi titlul de duce, cine va da o jumatate de milion de pesos va primi titlul de conte, iar cine va dona 100.000 de pesos va primi titlul de baron.” In cateva zile s-au strans banii pentru realizarea proiectului. La dezvelirea placii comemorative oamenii au putut citi urmatoarea inscriptie: „Acest spital a fost ridica pentru cei suferinzi din prostia si mandria omeneasca.”
Cand daruiesti?
Un om foarte bogat l-a intrebat pe un prieten de-al sau: „De ce sunt criticat pentru ca sunt zgarcit? Se stie doar ca dupa ce voi muri toata averea mea va fi folosita in scopuri caritabile!”
Prietenul i-a zis:
„Lasa-ma sa-ti spun o poveste despre un porc si o vaca. Porcul se lamenta mereu vacii, cat de nepopular este el: ‘Oamenii totdeauna vorbesc cu blandete despre tine si despre ochii tai blanzi!’, a spus porcul vacii. ‘Eu inteleg ca tu dai lapte si smantana, dar eu dau mai mult! Eu dau carne, sunca, coaste. Chiar si copitele! Totusi eu nu sunt apreciat! Poti tu sa-mi spui de ce?’ Vaca a stat putin pe ganduri si apoi a raspuns: ‘Poate ca eu sunt apreciata pentru ca dau toate aceste lucruri, de care ai amintit tu, cand traiesc, iar tu le dai doar dupa moarte!”
Ce ai primit imparte si altora
Beniamin Franklin a primit intr-o zi in dar o matura ce i-a fost adusa din India. Pe unul dintre firele de mei din matura a observat citeva seminte. Dorind sa probeze daca acestea mai germineaza , le-a cultivat cu mare grija. Cind prima recolta a fost gata de secerat, a impartit seminte de mei prietenilor si vecinilor. In acest fel cultura de mei s-a dezvoltat in multe colonii.
Prin incercarea sa, Franklin a introdus cultura de mei in America si a pus bazele industriei confectionarii de maturi.
Uneori un efort minim este urmat de o rasplata neasteptata. De aceea este nevoie sa lucrezi cu credinciosie , fiind gata ca ceea ce ai primit sa imparti si cu altii.
O banda de hoti
Liderul bandei se numeste Blade (lama). Atunci cand se alatura bandei, membrii primesc un alte nume. Toate bandele au nevoie de bani. De la magazine nu se mai poate fura asa de usor ca inainte. Functionarii sunt deseori inarmati, exista camere de supraveghere, seifuri, alarme cu senzori etc.
Aceasta banda de hoti s-a hotarat sa jefuiasca o biserica aflata cam la un kilometru in afara orasului. Cel mai tanar membru al bandei a fost trimis sa culeaga informatii, astfel incat sa poata fi facut un plan. Tanarul de 14 ani s-a imbracat cu haine obisnuite si nu a provocat deloc suspiciuni. Dupa serviciul religios, membrii bisericii l-au invitat sa mai vina si sa-si aduca si prietenii. Duminica urmatoare a facut exact asa cum l-au rugat ei.
Cinci baieti, toti sub 18 ani, au intrat in biserica si au luat loc pe scaune. Unul dintre ei a ramas afara, scotand aerul din cauciucuri. Dupa ce s-a facut colecta, au actionat. Au pus mana pe cosul de colecta si au cerut ca toata lumea sa ramana calama. In cosul de la colecta se aflau 87 de dolari, in monede de un dolar. Nu era nevoie de graba. Au explicat ca se va mai trece o data cu cosul pe la fiecare rand si ca oricine nu va oferi ceva mai substantial va ajunge in cer putin mai repede decat si-a planuit. Cosul s-a umplut cu banconote de 10, 20, 50 si 100 de dolari, ajungandu-se la suma de peste 2000 de dolari.
Apoi, cosul a trecut din nou, pentru a fi adunate de data aceasta ceasuri, inele, cercei, telefoane mobile si alte valori. Vroiau in special cheile de la Cadillacul nou-nout, parcat intr-un loc marcat cu inscriptia „Rezervat pentru pastor.“ Ezitand, acesta a dat cheile. Inainte sa plece, liderul bandei a pus inapoi 87 de dolari in cosul cu daruri si a spus: „Nici chiar noi nu ne pricepem sa-L furam pe Dumnezeu asa de bine…”
Raiul si iadul
Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus:
“Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul.”
Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi. A deschis una dintre usi iar omul a privit inauntru. In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda. Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea atat bine ii lasa omului gura apa.
Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi. Pareau a fi infometati… Tineau linguri cu manere foarte lungi care le erau legate de brate si, desi puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocana, din cauza manerelor mai lungi decat propriile maini, nu puteau duce la gura lingurile pline…
Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai vazut Iadul”
Au mers apoi catre cealalta camera şi au deschis uşa… Arata la fel ca si prima. Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa. Oamenii de la masa erau echipati cu acelasi gen de linguri, dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, radeau si vorbeau intre ei. Omul pios a spus: “Nu inteleg”
“Este foarte simplu”, a spus Dumnezeu. “Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hranească unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gandesc numai la ei”
“Piatra albastra”
Bijutierul era asezat la biroul sau, privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin. O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara.
Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.
“E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?”
Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba:
“Cati bani ai?”
Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazusera cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.
“Ajung?” intreba ea cu mandrie. “Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care-i tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei.”
Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia.
“Ia-o”, spuse el fetitei. “Si du-o cu grija.”
Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu. O ora dupa aceea, in bijuterie intra o fata frumoasa cu parul de culoarea mierii si cu niste ochi albastri minunati. Puse cu hotarare pe tejghea pachetul pe care bijutierul il facuse cu atata grija si spuse:
“Colierul acesta a fost cumparat de aici?”
“Da, domnisoara.”
“Si cat a costat?”
“Preturile praticate in acest magazin sunt confidentiale: nu privesc decat pe client si pe mine.”
“Dar sora mea avea doar cativa banuti. N-ar fi putut cumpara niciodata un colier ca acesta!”
Bijutierul lua cutia cu pretiosul ei continut, o inchise, refacu cu grija ambalajul cadoului si-l inapoie fetei.
“Sora dumneavoastra a platit. A platit pretul cel mai mare pe care-l putea plati cineva: …a dat tot ceea ce avea.”
Nota 10
Pe 30 aprilie 2002 in Colegiul La Grange- Missouri, in ultimul an de studiu, la clasa “Tinerii lui Hanibal”, se pregatea examinul final.
Cand profesorul a intrat in clasa toti erau preocupati sa-si aduca aminte ceea ce au invatat un an intreg. Era ultimul examen. Profesorul a dat fiecaruia testul si i-a rugat sa-l lase cu fata in jos, pe banca. Le-a spus ca era un test greu, o tema pe care ei nu o studiasera…Un murmur a umplut sala. Elevii erau nemultumiti. Apoi le-a spus sa intoarca foile si sa inceapa examenul.
Studentii au intors foile si, spre surprinderea lor, au descoperit ca testul era deja facut. La sfarsitul testului era scris: “Ai ajuns la ultimul tau examen. Toate raspunsurile tale sunt exacte; ai nota 10. Ai trecut cu bine examenul fiindca Profesorul tau l-a facut pentru tine.”
Apoi profesorul i-a intrebat pe fiecare : “Ce nota ai luat?” “Zece.” Profesorul a continuat: “Il meriti?” Cu lacrimi in ochi unii au dat din cap ca nu…”Sa nu uitati un lucru, asa face Dumnezeu cu noi…ne iarta chiar daca nu meritam…” El este Marele Profesor.
Revolutia de parfum
Intr-o zi de vara a anului 1982, pe cand isi astepta comanda intr-un restaurant din San Francisco, o tanara – t – a inscris pe fata de masa fraza: “Fa acte de bunatate gratuita si fapte de frumusete fara rost.” Un librar a citit inscrisul respectiv si, pentru ca i-a placut, l-a publicat pe o ilustrata. Din persoana in persoana, ilustrata a facut inconjurul Statelor Unite.
Pe masura ce calitatea vietii sociale din America se degrada si pesimismul umbrea natiunea, o editura (Conari Press) a avut inspiratia sa publice in 1993 o serie de povestiri sub titlul: “Fapte Gratuite de Bunatate”**. Succesul cartii (vandute in 750.000 ex.) a inspirat indivizi si diverse asociatii sa proclame, in februarie 1995, prima “Saptamana a Faptelor Gratuite de bunatate”.
In anii ce-au urmat, au aparut fundatii si asociatii cetatenesti cu scopul promovarii “Faptelor Gratuite de Bunatate”. Si asa a luat fiinta o miscare ampla care, anual, isi serbeaza apogeul in “Saptamana” din februarie.
Anul trecut, dr. Chuck Wall – coordonator al Departamentului de Relatii Umane al Colegiului Bakersfield, California – tulburat fiind de stirile negative de „acte de violenta gratuite”, a cerut studentilor sai sa execute o lucrare neobisnuita: sa faca o fapta buna nemotivata de vreun interes personal, si apoi sa scrie un eseu despre ea. Ca sa aiba aplomb, dr. Wall a produs si un afis: „Astazi eu voi face un act de bunatate gratuita. Dar tu?”
Impactul proiectului a surprins pe toata lumea, inclusiv pe Chuck Wall. Un student a cumparat 10 paturi pliante pe care le-a daruit unor boschetari pripasiti sub un pod. Un altul a platit factura de intretinere unei sarmane vaduve. O studenta a chemat cativa copii flamanzi si le-a platit o masa la restaurant… Cativa dintre ei insa au cerut profesorului afise – ca sa le imparta in oras, pe la scoli, intreprinderi, si chiar la coltul strazilor. Pentru ca cererea era mare, au tot fost retiparite. In cateva zile, toate masinile politiei din oras purtau inscriptia de pe afis.
„Nu am crezut ca apelul va avea un astfel de succes”, marturisea dr. Wall. „Nu banuiam cat de multa nevoie au oamenii de chemarea de a manifesta un dram de bunatate. Sunt uimit de cat de multa lumina aduce un simplu gest de bunatate intamplatoare, intr-o lume deformata de realitati negative.”
Lumea e obosita de teorie, chiar si de teoria adevarului. Ce asteapta este empatia exprimata prin fapte, chiar mici si necostisitoare, cat un zambet. Si ce s-ar intampla daca si noi, cei care vizitam aceasta pagina, am trece la fapte?
Culegere de Lori Balogh
