„Nu fii prea neprihănit!”

„Nu fii prea neprihănit!”

În Biblie există unele texte care ne creează uneori mari dificultăți. Privite superficial, ele par să contrazică adevăruri clare pe care ni le-am însușit de-a lungul multor ani de credință. Astfel de pasaje biblice, fie le înțelegem greu, fie nu le înțelegem deloc, pentru că ele nu se potrivesc cu un anumit șablon pe care-l avem în minte.

Ne străduim să studiem Biblia pentru a ajunge la o cunoaștere mai clară a adevărului însă, nu de puține ori, ne aflăm în fața unui pasaj care pare să răstoarne tot ce am clădit până atunci. În astfel de situații, unii se descurajează și încep să se îndoiască de autenticitatea Scripturilor, lăsându-și Bibliile să se prăfuiască pe rafturile bibliotecii.

Astfel stau lucrurile și cu versetul din Eclesiastul 7:16: ” Nu fii prea neprihănit și nu te arăta prea înțelept! Pentru ce să te pierzi singur?” Ați auzit bine? Da, chiar așa ne învață Biblia: „Nu fii prea neprihănit! …”

Să fie oare vorba de vreo greșeală de traducere? Foarte adesea căutăm să ieșim din astfel de încurcături aruncând vina pe traducere. Desigur, uneori pot fi și traduceri defectuoase. Dar în acest caz? Vă propun să consultăm și alte traduceri ale versetului amintit:

– Traducerea ortodoxă a Sfântului Sinod al Patriarhiei Române redă acest verset astfel: „Nu fii drept peste măsură și nu te arăta prea înțelept! Pentru ce vrei să te nimicești?”

– Traducerea catolică a abatelui Crampon spune: „Nu fii drept în exces și nu fii înțelept în exces! Pentru ce să devii stupid?”

– Traducerea Cornilescu revizuită: „Nu fii prea drept și nu te socoti prea înțelept; pentru ce să te pierzi singur?”

– Traducerea Louis Seconde: „Nu fii drept în exces și nu te arăta prea înțelept; pentru ce te-ai distruge?”

– Traducerea RSV: „Nu fii neprihănit mai mult decât trebuie și nu te face singur prea înțelept; pentru ce să te distrugi pe tine însuți?”

Așadar, nu putem arunca vina pe traducere. Deși diferitele traduceri ale Bibliei folosesc cuvinte și fraze diferite, ideea subliniată este exact aceasta: „Nu fii prea neprihănit!” De unde apare dificultatea? Întreaga Scriptură, fie că e vorba de Vechiul Testament, fie de Noul Testament, ne învață să umblăm după adevăratele valori, între care neprihănirea și înțelepciunea ocupă un loc de seamă.

Nu ne învață chiar Mântuitorul, în predica Sa de pe munte: „Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați” (Matei 5:6)? Nu ne-a avertizat El în aceeași ocazie: „Dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 5:20)?

Nu ne îndeamnă apostolul Iacov în epistola lui să căutăm înțelepciunea cu credință, fără să ne îndoim deloc (Iacov 1:5‑6)? Și, în sfârșit, nu ne prezintă Apocalipsa scenele cerești în care cei mântuiți sunt văzuți îmbrăcați în hainele albe ale neprihănirii Domnului Christos (Apocalipsa 19:8)?

Cum este posibil ca Solomon, a cărui viață o cunoaștem prea bine de pe paginile Scripturii, să ne învețe să nu fim prea neprihăniți și nici prea înțelepți, căci ne vom pierde? Se pare că versetul din Eclesiastul, dacă nu ne învață contrariul a ceea ce ne învăța restul Bibliei, cel puțin coboară idealul. Așa să fie?

Înainte de a încerca să înțelegem sensul pasajului biblic amintit, e necesar să ne reamintim de un principiu de care trebuie să țină cont orice cercetător sincer al Scripturilor. Aceia dintre noi care cunoaștem plăcerea drumețiilor montane am observat că fiecare traseu montan are un anumit marcaj (punct roșu, cruce albastră, triunghi galben, etc.). Acest semn este făcut din loc în loc pe copaci, stânci sau, în zonele golașe de pe vârf, pe stâlpi metalici.

Cum poate fi sigur un turist că se află pe drumul cel bun? Doar în cazul în care drumul lui trece prin toate marcajele existente. Ce s-ar întâmpla dacă el ar încerca să afle direcția oprindu-se doar în dreptul unui marcaj aflat în golul alpin, renunțând să le observe și pe celelalte?

Ar fi foarte primejdios? De ce? Pentru că privind doar un singur marcaj, pe care poate un răuvoitor l-a rotit cu câteva grade, el poate indica orice direcție, în funcție de poziția din care îl privești. Orice excursionist experimentat știe însă că pentru a nu greși traseul trebuie să țină cont de toate marcajele existente, fără să neglijeze niciunul dintre ele.

La fel stau lucrurile și cu studiul Bibliei. Orice adevăr pe care dorim să-l aprofundăm trebuie să treacă obligatoriu prin toate textele Bibliei. E foarte riscant să ne oprim doar asupra unui singur pasaj biblic pentru a trage niște concluzii pripite, neglijând alte texte care se referă la același subiect.

Așadar, ar fi cu totul neînțelept din partea noastră dacă, încercând să înțelegem adevărul despre neprihănirea pe care o cere Dumnezeu de la noi, ne-am rezuma doar la textul din Eclesiastul. Știți la ce concluzii practice (dar eronate!) am putea ajunge dacă ne-am opri doar la acest verset? Cineva ar putea gândi astfel:

– De ce să fiu prea corect în datoriile mele financiare față de Dumnezeu și biserică? Eu nu vreau să mă pierd singur, legându-mă de niște forme. Voi da când și cât mă va îndemna inima …

– De ce să spun mereu adevărul? În lumea noastră mori de foame cu adevărul în gură. Mai trebuie să mint câteodată pentru a scăpa din strânsoare…

– De ce să rămân fidel soțului sau soției o viață întreagă? Astăzi e demodată această concepție. Nu e plictisitor să stai o viață întreagă lângă aceeași persoană? O colegă de serviciu, a cărei viața ușoară o cunoșteam prea bine, m-a întrebat într-o zi: „Nu te-ai plictisit să stai ani de zile lângă aceeași femeie? Mai trebuie și câte o aventură câteodată.” Peste câțiva ani am reîntâlnit-o pe acea colegă… Era o ruină…

– De ce să fiu prea neprihănit în plătirea taxelor și impozitelor? Și așa statul ia și pielea de pe contribuabili. Voi plăti doar cât consider eu că trebuie…

Și așa, aplicând textul citat mai înainte la diferite aspecte practice ale vieții, fără să ținem cont de restul Bibliei, riscăm să ajungem din nou acolo de unde am plecat, de unde ne-a scos harul lui Dumnezeu: în lumea degradată și coruptă a păcatului.

Cele trei înțelesuri ale textului:

1) Nu te strădui să devii mai neprihănit decât ești sau decât standardele lumii.

2) Nu te arăta celor din jur ca fiind prea neprihănit.

3) Nu adauga nimic la neprihănirea dăruită și cerută de Dumnezeu.

Vă invit să discutăm cele trei sensuri ale textului.

1) Nu te strădui să devii mai neprihănit decât ești sau decât standardele lumii. Adevărat sau fals?

Credeți că e corectă această interpretare a textului? Categoric nu! Întreaga Biblie vorbește despre o moralitate înaltă, despre o desăvârșire asemenea lui Dumnezeu, spre care orice om are datoria să tindă.

„Voi fiți dar desăvârșiți, cum și Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Matei 5:48) – ne învață Mântuitorul nostru. Mai mult decât atât, El ne avertizează: „Dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 5:20). Înțelegem din cuvintele Lui că orice lipsă morală și orice deviere de la această țintă pusă de Mântuitorul ne aduce în situația de a pierde viața veșnică.

Dumnezeu nu se poate contrazice pe Sine, căci „în El nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:13). El Însuși ne asigură prin profetul Maleahi că „Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6). Dacă Dumnezeu, prin Duhul Sfânt care i-a inspirat pe scriitorii Bibliei, ne-a îndemnat să umblăm după o neprihănire mai înaltă decât cea realizată după standardele lumii, înseamnă că așa este, iar textului din Eclesiastul trebuie să-i găsim un alt înțeles care să se armonizeze cu restul Scripturii. Așadar, această primă interpretare trebuie aruncată la lada de gunoi a părerilor omenești.

2) Nu te arăta celor din jur ca fiind prea neprihănit. Adevărat sau fals?

Ce ziceți? E demnă de luat în seamă această interpretare. Eu cred că da. Iată două motive care mă determină să cred că acest sens al textului din Eclesiastul este corect:

– Un element specific limbilor orientale este repetiția unei idei cu scopul de a o întări. De regulă, ideea exprimată se repetă folosind alte cuvinte. Procedeul este des întâlnit, mai ales în Psalmi.

În cazul textului din Eclesiastul, ideea „Nu fii prea neprihănit” este reluată cu alte cuvinte: „Nu te arăta prea înțelept”... Observăm că al doilea verb este „nu te arăta”, ceea ce schimba complet sensul textului, ajutându-ne să înțelegem mesajul lui.

– Versetul se încheie cu o întrebare: „Pentru ce vrei să te pierzi singur?” Or, Biblia nu ne învață niciodată că a fi neprihănit sau înțelept ar duce pe cineva la pierire. Dimpotrivă, neprihănirea și înțelepciunea sunt condiții pentru ca cineva să se bucure de aprobarea lui Dumnezeu, de viață lungă și îmbelșugată și, în final, de viață veșnică.

Se ridică însă o întrebare: Cum se poate pierde cineva care este prea neprihănit sau prea înțelept? Răspunsul este simplu: dacă acel om nu este prudent și nu ține seama de sfatul Domnului Christos: „Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți dar înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. Păziți-vă de oameni…” (Matei 10:16,17).

Noi, cei care alcătuim Biserica lui Christos, suntem (sau ar trebui să fim) o sare a pământului, o lumină a lumii și o mireasmă de viață spre viață în lumea în care trăim. Dar să nu uităm! Trăim într-o lume ostilă lui Dumnezeu și adevărului Său, o lume aflată sub comanda „prințului întunericului”.

Suntem datori să fim oameni drepți, integri, curați și de o moralitate excepțională în veacul stricat în care trăim, dar nu trebuie să ne afișăm în mod ostentativ neprihănirea. Această neprihănire este o stare a inimii și minții și privește raporturile noastre cu Dumnezeu și cu semenii. Dar această neprihănire nu trebuie afișată mereu, în mod nenecesar în fața oamenilor. De ce? Pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să nu fie împiedicată și pentru ca noi să fim feriți de unele atacuri ale vrăjmașului care ar putea fi evitate.

Noi trebuie doar să ne trăim neprihănirea și rezultatul va fi prigonirea din partea lumii. Nu trebuie să o afișăm în mod ostentativ, pentru a trezi împotrivirea lumii atunci când nu este necesar. Pentru a înțelege acest aspect, să privim în viața unui om cu adevărat neprihănit, un om care a fost considerat de cer „om prea iubit și scump” – Daniel.

– În capitolul șase al cărții sale, profetul vorbește despre decretul dat de împăratul Darius, la sugestia unor demnitari de stat, cu privire la interdicția ca nimeni din împărăție să nu se roage vreunui dumnezeu, cu excepția împăratului. Acest decret era vădit îndreptat împotriva credinciosului Daniel, despre care dușmanii lui știau că nu va renunța să se închine lui Dumnezeu, indiferent de voința oamenilor.

Care a fost reacția lui Daniel după ce a aflat de acest decret? El ar fi putut să-și arate neprihănirea în mod ostentativ. Cum? Rugându-se în văzul dușmanilor săi la locul de muncă, în biroul său de prim-ministru sau în fața împăratului. Daniel ar fi putut să-i înfrunte dur pe cei din jur, spunându-le: „Știți ce? Pe mine nu mă impresionează decretele voastre. Voi închinați-vă idolilor voștri, eu mă voi închina Dumnezeului meu.”

Ce s-ar fi întâmplat dacă Daniel și-ar fi afișat astfel neprihănirea în fața oamenilor care îl dușmăneau? Cu siguranță că ar fi ajuns tot în groapa cu lei, însă nu mai sunt sigur că ar fi fost salvat de acolo în chip miraculos și, de asemenea, nu sunt sigur dacă împăratul Darius ar mai fi fost de partea lui.

Nu, Daniel nu a fost prea neprihănit, în sensul că el nu și-a arătat această neprihănire. El doar a trăit-o cu decență, ca și până atunci, rugându-se în intimitatea căminului său fără parade, lozinci sau publicitate.

– În capitolul întâi al cărții sale, Daniel vorbește despre hotărârea lui, luată împreună cu cei trei prieteni ai săi, de a nu se spurca cu bucatele de la masa împăratului. Foarte bine! Îl admirăm pe tânărul Daniel pentru integritatea sa morală, chiar și în aceste aspecte ale vieții cum este hrana fizică. Dar trebuie să admirăm încă ceva important: felul în care pune problema. Daniel nu și-a afișat în mod ostentativ nici de data această neprihănirea.

Dacă ar fi făcut-o, probabil că i s-ar fi adresat lui Arioc, sau chiar împăratului Nebucadnețar, în felul acesta: „Uite ce e, împărate! Pe mine și pe cei trei prieteni ai mei n-ai să ne prinzi la masa ta unde se servesc toate spurcăciunile pământului. Mai bine murim de foame, decât să ne spurcăm în halul ăsta.”

Dar nu! El nu a procedat în felul acesta. Deși Daniel a rămas neprihănit în noile împrejurări, el a procedat cu o prudență înțeleaptă. El l-a rugat pe căpetenia care răspundea de hrana lor să nu-l silească să se spurce cu hrana de la masa împăratului, propunându-i o perioadă de probă de zece zile.

Atitudinea înțeleaptă a lui Daniel a dat rezultate. Dumnezeu a fost onorat și a intervenit în favoarea tinerilor, chiar dacă ei trebuiau să trăiască într-o țară păgână. Atunci când dăm curs îndemnului Mântuitorului de a fi prudenți și înțelepți în mijlocul oamenilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu, El va interveni în favoarea noastră chiar dacă trebuie să trăim neprihănirea într-un mediu ostil credinței.

Atunci însă când ne afișăm ostentativ neprihănirea într-o lume care trăiește după alte standarde, criticându-i pe semenii noștri că nu sunt ca noi, atragem asupra noastră necazuri și persecuții înainte de vreme, ispitindu-L pe Dumnezeu să ne scoată din încurcături în care nu ar fi trebuit să ajungem niciodată.

Îmi amintesc de un fapt petrecut în Taiwan în anul 2004, avându-l ca „erou” pe un creștin deosebit de zelos în lucrare misionară. Acel creștin era atât de zelos în a predica Evanghelia încât nu s-a mai mulțumit să lucreze cu oameni, ci s-a gândit să creștineze și animalele de la grădina zoologică.

Fapt pentru care a intrat în țarcul leilor și a început să le predice. Numai că leii nu i-au înțeles intenția și unul dintre ei, probabil șeful, s-a repezit la el, mușcându-l de braț. Creștinul nostru a reușit să scape cu viață doar datorită intervenției angajaților grădinii zoologice.

Ce bine ar fi fost dacă acel creștin ar fi citit cuvintele Mântuitorului care ne învață: „Nu dați câinilor lucrurile sfinte și să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă să vă rupă” (Matei 7:6).

Să nu uităm niciodată că suntem niște „oi în mijlocul lupilor” și că doar sub ocrotirea Păstorului nostru avem siguranță. Atunci când ieșim din perimetrul ascultării de El, când dintr-o râvnă fără pricepere vrem să mergem mai repede decât Domnul, pierzarea noastră este sigură.

Nu te arăta celor din jur ca fiind prea neprihănit… Acest adevăr a fost întărit de Însuși Iisus în Predica de pe Munte. Referindu-se la câteva aspecte ale vieții de credință: facerea de bine, rugăciunea și postul, Mântuitorul ne îndeamnă:

„Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei… Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățărnicii, în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie slăviți de oameni… Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta… Când vă rugați, să nu fiți ca fățărnicii cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni… Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău care este în ascuns… Când postiți, să nu vă luați o înfățișare posomorâtă, ca fățărnicii care își sluțesc fețele, ca să arate oamenilor că postesc… Ci tu, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău..” (Matei 6:1‑18).

3) Nu adăuga nimic la neprihănirea dăruită și cerută de Dumnezeu. Adevărat sau fals?

Înainte de a răspunde la această întrebare, vă invit să ne imaginăm că astăzi este ziua mea de naștere. În seara aceasta vor veni câțiva prieteni în vizită, îmi vor adresa cele mai frumoase urări și îmi vor aduce câteva mici cadouri.

Desfac primul pachet și găsesc în el o carte foarte interesantă pe care nu o aveam în bibliotecă, apoi îi spun prietenului care mi-a oferit-o: „Mulțumesc mult pentru carte. E foarte interesantă. Dar ce bine ar fi fost dacă alături de ea ai fi pus și un dicționar Larousse…”

Apoi desfac un alt cadou în care găsesc un bibelou splendid, înfățișând un mic elefant. „Ce frumos! Dar știi? M-aș fi bucurat mai mult dacă mi-ai fi dăruit un papagal. Îmi plac atât de mult…”

Al treilea cadou este un ceas de mână deosebit. „E minunat! Chiar mi se stricase ceasul și nu mai putea fi reparat. Dar ce bine ar fi fost dacă în loc de marca asta mi-ai fi dăruit un ceas Doxa… „

Ați observat care este problema mea? Problema mea este că nu sunt dispus să accept darurile așa cum sunt și pretind mai mult decât mi se cuvine. Or a pretinde un dar mai mare decât cel care ți se oferă înseamnă lipsă de modestie și, în final, lipsa de caracter.

Vedeți? Neprihănirea noastră este un dar al lui Dumnezeu la care noi nu am contribuit (și nu putem contribui!) cu nimic. Fie că vorbim de trecutul nostru acoperit cu neprihănirea Domnului Christos (neprihănirea atribuită), fie că vorbim de prezentul și viitorul nostru, trăite prin puterea Duhului Sfânt care ne sfințește, neprihănirea este un dar al lui Dumnezeu fără de care am fi rămas pentru totdeauna în capcana propriei noastre firi păcătoase și a ispitelor celui rău.

„Dar” – spune Pavel – „acum s-a arătat o neprihănire pe care o da Dumnezeu fără Lege… și anume neprihănirea dată de Dumnezeu care vine prin credința în Iisus Christos pentru toți și peste toți cei care cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți fără plată, prin harul său, prin răscumpărarea care este în Christos Iisus” (Romani 3:21‑24).

Oare cum se simte Dumnezeu când noi suntem nemulțumiți cu neprihănirea dăruită de El și care L-a costat atât de mult? Care e mesajul pe care-l transmitem atunci când încercăm să adăugăm, să completăm sau să modificăm darul lui Dumnezeu?

Mesajul e simplu: „Doamne, dacă eu aș fi în locul Tău, eu aș face lucrurile mult mai bine…” În starea decăzută în care ne aflăm, avem tendința să-L învățăm noi pe Dumnezeu cum să procedeze mai bine.

– Dumnezeu ne cere să ne pocăim. Noi însă adăugăm la pocăință penitențele și autoflagelările (pedepse pe care și le impune omul singur pentru a fi iertat).

– Dumnezeu ne cere să ne ferim de spiritul lumesc cu poftele lui degradante. Noi însă adăugăm izolarea totală de lume și monahismul.

– Dumnezeu ne cere să dăm dovadă de integritate morală și să păstrăm curată instituția familiei. Noi însă adăugăm celibatul, deși Creatorul a spus că „nu este bine ca omul să fie singur” (Geneza 2:18).

– Dumnezeu ne cere să avem o alimentație echilibrată și variată, pentru ca să ne bucurăm de o sănătate deplină. Noi însă adăugăm tot felul de regimuri: fără … fără … fără…

– Dumnezeu ne cere să respectăm cuvântul simplu și clar al Bibliei. Noi însă adăugăm tradițiile și regulile omenești…

Lista continuă și, din nefericire, este foarte lungă… Cât de ușor putem aluneca în păcatul desconsiderării darului lui Dumnezeu! Să reținem:

– Biblia nu ne îndeamnă să renunțăm la idealul neprihănirii. Dimpotrivă, fără acest ideal nu vom putea niciodată ajunge să moștenim cerul și să stăm o veșnicie în prezența lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu este sfânt și doar oameni sfinți și neprihăniți vor putea sta în prezența Lui.

– Cu toate acestea, niciodată să nu facem caz de neprihănirea noastră. Trăim într-o lume ostilă lui Dumnezeu și valorilor Bibliei, de aceea trebuie să fim prudenți ca să nu ne afișăm neprihănirea înaintea lumii în mod nenecesar, pentru a nu-i provoca pe oameni împotriva noastră.

-Dar, mai ales, să nu adăugăm niciodată nimic darului neprihănirii făcut de Dumnezeu pentru noi. Acest dar este atotsuficient pentru mântuire și orice adăugare sau scădere la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi nu face decât să ne pună mântuirea în primejdie.

De aceea, „nu fii prea neprihănit și nu te arăta prea înțelept! Pentru ce să te pierzi singur?” Fii doar neprihănit și înțelept! Și vei avea viața veșnică.

Lori Balogh