„Nu fii prea neprihanit !”

“Nu fii prea neprihanit”

In Biblie exista unele texte care ne creaza uneori mari dificultati. Privite superficial, ele par sa contrazica adevaruri clare pe care ni le-am insusit de-a lungul multor ani de credinta. Astfel de pasaje biblice, fie le intelegem greu, fie nu le intelegem deloc, pentru ca ele nu se potrivesc cu un anumit sablon pe care-l avem in minte.

Ne straduim sa studiem Biblia pentru a ajunge la o cunoastere mai clara a adevarului insa, nu de putine ori, ne aflam in fatza unui pasaj care pare sa rastoarne tot ce am cladit pana atunci. In astfel de situatii, unii se descurajeaza si incep sa se indoiasca de autenticitatea Scripturilor, lasandu-si Bibliile sa se prafuiasca pe rafturile bibliotecii.

Astfel stau lucrurile si cu versetul din Eclesiastul 7, 16: “ Nu fii prea neprihanit si nu te arata prea intelept ! Pentru ce sa te pierzi singur ?”

Ati auzit bine ? Da, chiar asa ne invata Biblia: “Nu fii prea neprihanit!...”

Sa fie oare vorba de vreo greseala de traducere ? Foarte adesea cautam sa iesim din astfel de incurcaturi aruncand vina pe traducere. Desigur, uneori pot fi si traduceri defectuoase. Dar in acest caz ? Va propun sa consultam si alte traduceri ale versetului amintit.

– Traducerea ortodoxa a Sfantului Sinod al Patriarhiei Romane reda acest verset astfel: “Nu fii drept peste masura si nu te arata prea intelept ! Pentru ce vrei sa te nimicesti ?

– Traducerea catolica a abatelui Crampon spune: “Nu fii drept in exces si nu fii intelept in exces ! Pentru ce sa devii stupid ?”

– Traducerea Cornilescu revizuita: “Nu fii prea drept si nu te socoti prea intelept; pentru ce sa te pierzi singur ?

– Traducerea Louis Seconde: “Nu fii drept in exces si nu te arata prea intelept; pentru ce te-ai distruge?

– Traducerea RSV: “Nu fii neprihanit mai mult decat trebuie si nu te face singur prea intelept; pentru ce sa te distrugi pe tine insuti ?

Asadar, nu putem arunca vina pe traducere. Desi diferitele traduceri ale Bibliei folosesc cuvinte si fraze diferite, ideea subliniata este exact aceasta: “Nu fii prea neprihanit !”

De unde apare dificultatea ? Intreaga Scriptura, fie ca e vorba de Vechiul Testament, fie de Noul Testament, ne invata sa umblam dupa adevaratele valori, intre care neprihanirea si intelepciunea ocupa un loc de seama.

Nu ne invata chiar Mantuitorul, in predica Sa de pe munte: “Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati” ( Matei 5, 6 ) ?

Nu ne-a avertizat El in aceeasi ocazie: “Daca neprihanirea voastra nu va intrece neprihanirea carturarilor si a fariseilor, cu niciun chip nu veti intra in Imparatia cerurilor” ( Matei 5, 20 ) ?

Nu ne indeamna apostolul Iacov in epistola lui sa cautam intelepciunea cu credinta, fara sa ne indoim deloc? ( Iacov 1, 5-6 ).

Si, in sfarsit, nu ne prezinta Apocalipsa scenele ceresti in care cei mantuiti sunt vazuti imbracati in hainele albe ale neprihanirii Domnului Christos ? ( Apocalipsa 19, 8 )

Cum este posibil ca acest eclesiast Solomon, a carui viata o cunoastem prea bine de pe paginile Scripturii, sa ne invete sa nu fim prea neprihaniti si nici prea intelepti, caci ne vom pierde ? Se pare ca versetul din Eclesiastul, daca nu ne invata contrariul a ceea ce ne invata restul Bibliei, cel putin coboara idealul. Asa sa fie ?

Inainte de a incerca sa intelegem sensul pasajului biblic amintit, e necesar sa ne reamintim de un principiu de care trebuie sa tina cont orice cercetator sincer al Scripturilor.

Aceia dintre noi care cunoastem placerea drumetiilor montane am observat ca fiecare traseu montan are un anumit marcaj ( punct rosu, cruce albastra, triunghi galben, etc. ). Acest semn este facut din loc in loc pe copaci, stanci sau, in zonele golase de pe varf, pe stalpi metalici.

Cum poate fi sigur un turist ca se afla pe drumul cel bun ? Doar in cazul in care drumul lui trece prin toate marcajele existente. Ce s-ar intampla daca el ar incerca sa afle directia  oprindu-se doar in dreptul unui marcaj aflat in golul alpin, renuntand sa le observe si pe celelalte ?

Ar fi foarte primejdios ? De ce ? Pentru ca privind doar un singur marcaj, pe care poate un rauvoitor l-a rotit cu cateva grade, el iti poate indica orice directie, in functie de pozitia din care il privesti. Orice excursionist experimentat stie insa ca pentru a nu gresi traseul trebuie sa tina cont de toate marcajele existente, fara sa neglijeze niciunul dintre ele.

La fel stau lucrurile si cu studiul Bibliei. Orice adevar pe care dorim sa-l aprofundam trebuie sa treaca obligatoriu prin toate textele Bibliei. E foarte riscant sa ne oprim doar asupra unui singur pasaj biblic pentru a trage niste concluzii pripite, neglijand alte texte care se refera la acelasi subiect.

Asadar, ar fi cu totul neintelept din partea noastra daca, incercand sa intelegem adevarul despre neprihanirea pe care o cere Dumnezeu de la noi, ne-am rezuma doar la textul din Eclesiastul. Stiti la ce  concluzii practice ( dar eronate !) am putea ajunge daca ne-am opri doar la acest verset ? Cineva ar putea gandi astfel:

– De ce sa fiu prea corect in datoriile mele financiare fatza de Dumnezeu si biserica ? Eu nu vreau sa ma pierd singur, legandu-ma de niste forme. Voi da cand si cat ma va indemna inima …

– De ce sa spun mereu adevarul ? In lumea noastra mori de foame cu adevarul in gura. Mai trebuie sa mint cateodata pentru a scapa din stransoare…

– De ce sa raman fidel sotului sau sotiei o viata intreaga ? Astazi e demodata aceasta conceptie. Nu e plictisitor sa stai o viata langa aceeasi persoana ?  O colega de serviciu, a carei viata usoara o cunosteam prea bine, m-a intrebat intr-o zi: “Nu te-ai plictisit sa stai ani de zile langa aceeasi femeie ? Mai trebuie si cate o aventura cateodata.” Peste cativa ani am reintalnit-o pe acea colega… Era o ruina…

– De ce sa fiu prea neprihanit in platirea taxelor si impozitelor ? Si asa statul ia si pielea de pe contribuabili. Voi plati doar cat consider eu ca trebuie…

Si asa, aplicand textul citat mai inainte la diferite aspecte practice ale vietii, fara sa tinem cont de restul Bibliei, riscam sa ajungem din nou acolo de unde am plecat, de unde ne-a scos harul lui Dumnezeu: in lumea degradata si corupta a pacatului.

Cele trei intelesuri ale textului:

1) Nu te stradui sa devii mai neprihanit decat esti sau decat standardele lumii .

2) Nu te arata celor din jur ca fiind prea neprihanit.

3) Nu adauga nimic la neprihanirea daruita si ceruta de Dumnezeu.

Va invit sa discutam cele trei sensuri ale textului.

1) Nu te stradui sa devii mai neprihanit decat esti sau decat standardele lumii. Adevarat sau fals ?

Credeti ca e corecta aceasta interpretare a textului ? Categoric nu ! Intreaga Biblie vorbeste despre o moralitate inalta, despre o desavarsire asemenea lui Dumnezeu, spre care orice om are datoria sa tinda.

“Voi fiti dar desavarsiti, cum si Tatal vostru ceresc este desavarsit” ( Matei 5, 48 ) – ne invata Mantuitorul nostru. Mai mult decat atat, El ne avertizeaza: “Daca neprihanirea voastra nu va intrece neprihanirea carturarilor si a fariseilor, cu niciun chip nu veti intra in Imparatia cerurilor” ( Matei 5,   20 ). Intelegem din cuvintele Lui ca orice lipsa morala si orice deviere de la aceasta tinta pusa de Mantuitorul ne aduce in situatia de a pierde viata vesnica.

Dumnezeu nu se poate contrazice pe Sine, caci “in El nu este nici schimbare, nici umbra de mutare”   ( Iacov 1, 13). El Insusi ne asigura prin profetul Maleahi ca “Eu sunt Domnul, Eu nu ma schimb” ( Maleahi 3, 6 ). Daca Dumnezeu, prin Duhul Sfant care i-a inspirat pe scriitorii Bibliei, ne-a indemnat sa umblam dupa o neprihanire mai inalta decat cea realizata  dupa standardele lumii, inseamna ca asa este, iar textului din Eclesiastul trebuie sa-i gasim un alt inteles care sa se armonizeze cu restul Scripturii. Asadar, aceasta prima interpretare trebuie aruncata la lada de gunoi a parerilor omenesti.

2) Nu te arata celor din jur ca fiind prea neprihanit. Adevarat sau fals ?

Ce ziceti ? E demna de luat in seama aceasta interpretare . Eu cred ca da. Iata doua motive care ma determina sa cred ca acest sens al textului din Eclesiastul este corect:

– Un element specific limbilor orientale este repetitia unei idei cu scopul de a o intari. De regula, ideea exprimata se repeta folosind alte cuvinte. Proedeul este des intalnit, mai ales in Psalmi.

In cazul textului din Eclesiastul, ideea “Nu fii prea neprihanit” este reluata cu alte cuvinte: “Nu te arata prea intelept”… Observam ca al doilea verb este “nu te arata”, ceea ce schimba complet sensul textului, ajutandu-ne sa intelegem mesajul lui.

– Versetul se incheie cu o intrebare: “Pentru ce vrei sa te pierzi singur?” Or, Biblia nu ne invata niciodata ca a fi neprihanit sau intelept ar duce pe cineva la pierire.  Dimpotriva, neprihanirea si intelepciunea sunt conditii pentru ca cineva sa se bucure de aprobarea lui Dumnezeu, de viata lunga si imbelsugata si , in final, de viata vesnica.

Se ridica insa o intrebare: Cum se poate pierde cineva care este prea neprihanit sau prea intelept ?

Raspunsul este simplu: daca acel om nu este prudent si nu tine seama de sfatul Domnului Christos: “Iata, Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Fiti dar intelepti ca serpii si fara rautate ca porumbeii. Paziti-va de oameni…” ( Matei 10, 16.17 )

Noi, cei care alcatuim biserica lui Christos, suntem ( sau ar trebui sa fim ) o sare a pamantului, o lumina a lumii si o mireasma de viata spre viata in lumea in care traim. Dar sa nu uitam ! Traim intr-o lume ostila lui Dumnezeu si adevarului Sau,  o lume aflata sub comanda “printului intunericului”.

Suntem datori sa fim oameni drepti, integri, curati si de o moralitate exceptionala in veacul stricat in care traim, dar nu trebuie sa ne afisam in mod ostentaiv neprihanirea. Aceasta neprihanire este o stare a inimii si mintii si priveste raporturile noastre cu Dumnezeu si cu semenii. Dar aceasta neprihanire nu trebuie afisata mereu, in mod nenecesar in fatza oamenilor. De ce ? Pentru ca lucrarea lui Dumnezeu sa nu fie impiedicata si pentru ca noi sa fim feriti de unele atacuri ale vrajmasului care ar putea fi evitate.

Noi trebuie doar sa ne traim neprihanirea si rezultatul va fi prigonirea din partea lumii. Nu trebuie sa o afisam in mod ostentaiv, pentru a trezi impotrivirea lumii atunci cand nu este necesar. Pentru a intelege acest aspect, sa privim in viata unui om cu adevarat neprihanit, un om care a fost considerat de cer “om prea iubit si scump” – Daniel.

–  In capitolul sase al cartii sale, profetul vorbeste despre decretul dat de imparatul Darius, la sugestia unor demnitari de stat, cu privire la interdictia ca nimeni din imparatie sa nu se roage vreunui dumnezeu, cu exceptia imparatului. Acest decret era vadit indreptat impotriva credinciosului Daniel, despre care dusmanii lui stiau ca nu va renunta sa se inchine lui Dumnezeu, indiferent de vointa oamenilor.

Care a fost reactia lui Daniel dupa ce a aflat de acest decret ? El ar fi putut sa-si arate neprihanirea in mod ostentativ. Cum ? Rugandu-se in vazul dusmanilor sai la locul de munca, in biroul sau de prim-ministru sau in fatza imparatului. Daniel ar fi putut sa-i infrunte dur pe cei din jur, spunandu-le: “Stiti    ce ? Pe mine nu ma impresioneaza decretele voastre. Voi inchinati-va idolilor vostri, eu ma voi inchina Dumnezeului meu.”

Ce s-ar fi intamplat daca Daniel si-ar fi afisat astfel neprihanirea in fatza oamenilor care il   dusmaneau ? Cu siguranta ca ar fi ajuns tot in groapa cu lei, insa nu mai sunt sigur ca ar fi fost salvat de acolo in chip miraculos si , de asemenea, nu sunt sigur daca imparatul Darius ar mai fi fost de partea lui.

Nu, Daniel nu a fost prea neprihanit,  in sensul ca el nu si-a aratat aceasta neprihanire. El doar si-a trait-o cu decenta, ca si pana atunci, rugandu-se in intimitatea caminului sau, fara parade, lozinci sau publicitate.

– In capitolul intai al cartii sale, Daniel ne vorbeste despre hotararea lui , luata impreuna cu cei trei prieteni ai sai, de a nu se spurca cu bucatele de la masa imparatului. Foarte bine ! Il admiram pe tanarul Daniel pentru integritatea sa morala, chiar si in aceste aspecte ale vietii cum este hrana fizica. Dar trebuie sa admiram inca ceva important: felul in care pune problema. Daniel nu si-a afisat in mod ostentativ nici de data aceasta neprihanirea.

Daca ar fi facut-o, probabil ca i s-ar fi adresat lui Arioc, sau chiar imparatului Nebucadnetar, in felul acesta: “ “Uite ce e, imparate ! Pe mine si pe cei trei prieteni ai mei n-ai sa ne prinzi la masa ta unde se servesc toate spurcaciunile pamantului. Mai bine murim de foame, decat sa ne spurcam in halul asta.”

Dar nu ! El nu a procedat in felul acesta. Desi Daniel a ramas neprihanit in noile imprejurari, el a procedat cu o prudenta inteleapta. El l-a rugat pe capetenia care raspundea de hrana lor sa nu-l sileasca sa se spurce cu hrana de la masa imparatului, propunandu-i o perioada de proba de zece zile.

Atitudinea inteleapta a lui Daniel a dat rezultate. Dumnezeu a fost onorat si a intervenit in favoarea tinerilor, chiar daca ei trebuiau sa traiasca intr-o tara pagana. Atunci cand dam curs indemnului Mantuitorului de a fi prudenti si intelepti in mijlocul oamenilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu, El va interveni in favoarea noastra chiar daca trebuie sa ne traim neprihanirea intr-un mediu ostil credintei.

Atunci insa cand ne afisam ostentativ neprihanirea intr-o lume care traieste dupa alte standarde, criticandu-i pe semenii nostri ca nu sunt ca noi, atragem asupra noastra necazuri si persecutii inainte de vreme, ispitindu-L pe Dumnezeu sa ne scoata din incurcaturi in care nu ar fi trebuit sa ajungem niciodata.

Imi amintesc de un fapt petrecut in Taiwan in anul 2004, avandu-l ca “erou” pe un crestin deosebit de zelos in lucrare misionara. Acel crestin era atat de zelos in a predica Evanghelia incat nu s-a mai multumit sa lucreze cu oameni, ci s-a gandit sa crestineze si animalele de la gradina zoologica.

Fapt pentru care a intrat in tarcul leilor si a inceput sa le predice. Numai ca leii nu i-au inteles intentia si, unul dintre ei, probabil seful, s-a repezit la el, muscandu-l de brat. Crestinul nostru a reusit sa scape cu viata doar datorita interventiei angajatilor gradinii zoologice.

Ce bine ar fi fost daca acel crestin ar fi citit cuvintele Mantuitorului care ne invata : “Nu dati cainilor lucrurile sfinte si sa nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si sa se intoarca sa va rupa.” ( Matei 7, 6 ).

Sa nu uitam niciodata ca suntem niste “oi in mijlocul lupilor” si ca doar sub ocrotirea Pastorului nostru avem siguranta. Atunci cand iesim din perimetrul ascultarii de El, cand dintr-o ravna fara pricepere vrem sa mergem mai repede decat Domnul, pierzarea noastra este sigura.

Nu te arata celor din jur ca fiind prea neprihanit… Acest adevar a fost intarit de Insusi Iisus in predica de pe munte. Referindu-se  la cateva aspecte ale vietii de credinta: facerea de bine, rugaciunea si postul, Mantuitorul ne indeamna:

“Luati seama sa nu va indepliniti neprihanirea voastra  inaintea oamenilor, ca sa fiti vazuti de ei… Tu, dar, cand faci milostenie, nu suna cu trambita inaintea ta, cum fac fatarnicii, in sinagogi si in ulite, pentru ca sa fie slaviti de oameni…Ci tu, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta… Cand va rugati, sa nu fiti ca fatarnicii carora le place sa se roage stand in picioare in sinagogi si la colturile ulitelor, pentru ca sa fie vazuti de oameni… Ci tu, cand te rogi, intra in odaita ta, incuie-ti usa si roaga-te Tatalui tau care este in ascuns… Cand postiti, sa nu va luati o infatisare posomorata, ca fatarnicii care isi slutesc fetzele, ca sa arate oamenilor ca postesc… Ci tu, cand postesti, unge-ti capul si spala-ti fatza, ca sa te arati ca postesti nu oamenilor, ci Tatalui tau..” ( Matei 6, 1-18 )

3) Nu adauga nimic la neprihanirea daruita si ceruta de Dumnezeu. Adevarat sau fals ?

Inainte de a raspunde la acesta intrebare, va invit sa ne imaginam ca astazi este ziua mea de nastere. In seara aceasta vor veni cativa prieteni in vizita, imi vor adresa cele mai frumoase urari si imi vor aduce cateva mici cadouri.

Desfac primul pachet si gasesc in o carte foarte interesanta pe care nu o aveam in biblioteca, apoi ii spun prietenului care mi-a oferit-o: “Multumesc mult pentru carte. E foarte interesanta. Dar ce bine ar fi fost daca alaturi de ea ai fi pus si un dictionar Larousse…”

Apoi desfac un alt cadou in care gasesc un bibelou splendid, infatisand un mic elefant. “Ce frumos !!! Dar stii ? M-as fi bucurat mai mult daca mi-ai fi daruit un papagal. Imi plac atat de mult…

Al treilea cadou este un ceas de mana deosebit. “E minunat ! Chiar mi se stricase ceasul si nu mai putea fi reparat. Dar ce bine ar fi fost daca in loc de marca asta mi-ai fi daruit un ceas Doxa…”

Ati observat care este problema mea ? Problema mea este ca nu sunt dispus sa accept darurile asa cum sunt si pretind mai mult decat mi se cuvine. Or, a pretinde un dar mai mare decat cel care ti se ofera inseamna lipsa de modestie si, in final, lipsa de caracter.

Vedeti ? Neprihanirea noastra este un dar al lui Dumnezeu la care noi nu am contribuit ( si nu putem contribui ! ) cu nimic. Fie ca vorbim de trecutul nostru acoperit cu neprihanirea Domnului Christos  ( neprihanirea atribuita ), fie ca vorbim de prezentul si viitorul nostru, traite prin puterea Duhului Sfant care ne sfinteste, neprihanirea este un dar al lui Dumnezeu fara de care am fi ramas pentru totdeauna in capcana propriei noastre firi pacatoase si a ispitelor celui rau.

“Dar”, spune Pavel, “acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu fara Lege… si anume neprihanirea data de Dumnezeu care vine prin credinta in Iisus Christos pentru toti si peste toti cei care cred in El. Nu este nicio deosebire. Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti neprihaniti fara plata, prin harul sau, prin rascumpararea care este in Christos Iisus.” ( Romani 3, 21-24 ).

Oare cum se simte Dumnezeu cand noi suntem nemultumiti cu neprihanirea daruita de El si care L-a costat atat de mult ? Care e mesajul pe care-l transmitem atunci cand incercam sa adaugam , sa completam sau sa modificam darul lui Dumnezeu ?

Mesajul e simplu: “Doamne, daca eu as fi in locul Tau, eu as face lucrurile mult mai bine…” In starea decazuta in care ne aflam, avem tendinta sa-L invatam noi pe Dumnezeu cum sa procedeze mai bine.

–  Dumnezeu ne cere sa ne pocaim. Noi insa daugam la pocainta penitentele si autoflagelarile ( pedepse pe care si le impune omul singur pentru a fi iertat ).

– Dumnezeu ne cere sa ne ferim de spiritul lumesc cu poftele lui degradante. Noi insa adaugam izolarea totala de lume si monahismul.

– Dumnezeu ne cere sa dam dovada de integritate morala si sa pastram curata institutia familiei. Noi insa adaugam celibatul, desi Creatorul a spus ca “nu este bine ca omul sa fie singur” ( Geneza 2, 18 ).

– Dumnezeu ne cere sa avem o alimentatie echilibrata si variata, pentru ca sa ne bucuram de o sanatate deplina. Noi insa adaugam tot felul de regimuri: fara … fara …fara…

– Dumnezeu ne cere sa respectam cuvantul simplu si clar al Bibliei. Noi insa adaugam traditiile si regulile omenesti…

Lista continua si, din nefericire, este foarte lunga… Cat de usor putem aluneca in pacatul desconsiderarii darului lui Dumnezeu !

“Nu fii prea neprihanit si nu te arata prea intelept. Pentru ce sa te pierzi singur ?”

Sa retinem:

– Biblia nu ne indeamna sa renuntam la idealul neprihanirii. Dimpotriva, fara acest ideal nu vom putea niciodata ajunge sa mostenim cerul si sa stam o vesnicie in prezenta lui Dumnezeu. Caci Dumnezeu este sfant , si doar oameni sfinti si neprihaniti vor putea sta in prezenta Lui.

– Cu toate acestea, niciodata sa nu facem caz de neprihanirea noastra. Traim intr-o lume ostila lui Dumnezeu si valorilor Bibliei, de aceea trebuie sa fim prudenti ca sa nu ne afisam neprihanirea inaintea lumii in mod nenecesar, pentru a nu-i provoca pe oameni impotriva noastra.

-Dar, mai ales, sa nu adaugam niciodata nimic darului neprihanirii facut de Dumnezeu pentru noi. Acest dar este atotsuficient pentru mantuire si orice adaugare sau scadere la ceea ce a facut Dumnezeu pentru noi nu face decat sa ne puna mantuirea in primejdie.

De aceea, “nu fii prea neprihanit si nu te arata prea intelept! Pentru ce sa te pierzi singur ?”

Fii doar neprihanit si intelept si vei trai vesnic !

Lori Balogh

This entry was posted in Caracter and tagged , . Bookmark the permalink.

4 Responses to „Nu fii prea neprihanit !”

  1. Liviu says:

    un articol care imi place,eu intelegeam,dar nu puteam sa-mi explic,….multumesc!!!

  2. Lori Balogh says:

    Cred ca articolul este el insusi un raspuns la intrebarea d-v. Nu exista nicio contradictie intre cerinta Mantuitorului de a fi desavarsiti asemenea Tatalui ceresc si extrema despre care vorbeste Solomon. Cararea spre cer e o carare ingusta ( Matei 7, 13.14 ), insa suficient de larga pentru ca sa incapa pe ea doua persoane care merg alaturi: omul si Creatorul sau. In acest context , a fi desavarsit inseamna a merge alaturi de Domnul si in pas cu El. Nici in urma Lui, nici inaintea Lui, nici singur…
    Din nefericire, constat ca unii crestini, din dorinta de ” a se pune bine cu Dumnezeu ” ( citez din afirmatia unui astfel de „crestin” ), incearca sa faca ceea ce Dumnezeu nu le-a cerut si nu le va cere niciodata.
    La marea intrebare : „Ce sa fac ca sa fiu mantuit?”, Domnul Iisus si apostolii Sai nu au avut decat un singur raspuns: „Crede in Domnul Iisus si vei fi mantuit ” ( Fapte 16, 30.31 ).
    „Nu”, au zis oamenii. „Nu se poate ca mantuirea sa fie oferita intr-un mod atat de simplu !”
    Si asa a aparut tot sirul de fapte facute de om cu scopul de a-L induiosa pe Dumnezeu si a-i oferi mantuirea: penitente, pelerinaje, donatii, autoflagelari, monahism, acte de caritate… Sa nu fiu inteles gresit ! Acestea nu sunt rele prin ele insele, insa cand aceste fapte sunt facute de om ca sa castige bunavointa lui Dumnezeu, ele se incadreaza la indemnul: „Nu fii prea neprihanit !”
    Triburile politeiste aduc de regula mai multe ofrande zeilor lor rai, decat celor buni, in ideea ca cei rai trebuie sa fie imbunati. Oare Dumnezeul Bibliei trebuie El sa fie imbunat pentru ca sa ne ofere mantuirea ? Din nefericire, asa Il cunosc unii oameni pe Dumnezeu.

  3. Sergiu Marius Popilian says:

    Cum se poate intelege ideea dvs. in contextul celor cerute de Isus, citez:
    „Voi fiti dar desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit.”

    Oare nu cere chiar Isus ca acel proces al nasterii din nou sa-l conduca pe om la desavarsirea pe care a avut-o inainte de a cadea, de buna voie si nesilit de nimeni, in pacatul neascultarii de Creator ?

  4. gabi says:

    frumos!

Dă-i un răspuns lui Lori Balogh

Adresa ta de email nu va fi publicată.