„O mie să cadă alături de tine…”
Psalmul 91,7.8
Îmi amintesc de clipele fierbinți ale așa-zisei revoluții din 1989. În orașul de la poalele Tâmpei se trăgea din plin, fapt pentru care serviciile divine au fost suspendate pentru un timp. Credincioșii au fost îndemnați să se adune pe la casele cunoscuților și acolo să se închine lui Dumnezeu.
Așa am făcut și noi. Ne-am adunat câteva persoane în casa unor cunoscuți, iar acolo am ținut un serviciu divin nepretențios, dar plin de binecuvântări. La final, îmi amintesc că am citit Psalmul 91 în întregime și ne-am predat Domnului în rugăciune. Apoi, împreună cu soția și copilul nostru, ne-am îndreptat spre gară pentru a lua un tren spre casă.
Din cauza agitației generale, nu circula niciun mijloc de transport în comun. Eram nevoiți să mergem pe jos până la gară. Nu aveam de ales. Ne-am întâlnit cu tot felul de grupuri de oameni agitați, am fost martori la perchezițiile făcute unor mașini, dar ținta noastră era să ajungem la gară.
Cu puțin înainte de aceasta, ne-am trezit dintr-o dată singuri pe trotuar. Nu știam de ce oamenii stăteau ascunși în scările blocurilor și nimeni nu mai circula pe stradă. Nu am apucat însă să ne gândim prea mult la acest lucru, că am înțeles curând, pe propria noastră piele, motivul pentru care oamenii stăteau adăpostiți în scările blocurilor.
Pe neașteptate, două șuierături de glonț ne-au trecut pe lângă ureche. Ne-am uitat în jur… Nimeni nu mai era pe trotuar. Cineva a dorit să ne trimită în lumea umbrelor… Dar nu a reușit. Mai târziu, după ce a trecut emoția momentului și ne aflam în tren, am realizat ce se putea întâmpla. Dar ne-am reamintit în același timp de promisiunea lui Dumnezeu pe care tocmai o citisem la plecare:
„Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea înalt și se odihnește la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred… Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata (glonțul n.n.) care zboară ziua… O mie să cadă alături de tine și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia… căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale…” (Psalmul 91, 1.2.5.7.11).
Ce s-ar fi întâmplat cu noi dacă Dumnezeu nu ne-ar fi ocrotit în acele momente? Nici nu vreau să mă gândesc…
Va veni o zi în care filmul vieții noastre se va derula prin fața ochilor noștri, dezvăluindu-ne toate aspectele necunoscute nouă astăzi. Vom rămânea uimiți de câte ori Dumnezeu ne-a salvat din primejdii pe care nici nu le bănuiam. Și atunci, cu sufletele pline de recunoștință, vom cânta versurile „cântării lui Moise”:
„Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor !” (Apocalipsa 15,3).
Lori Balogh
