Apocalipsa cap. 6 – A sasea pecete: Semnele sfarsitului ( vers. 12-17 )

Apocalipsa cap. 6 – A sasea pecete: Semnele sfarsitului ( 1755-)

( vers. 12- 17 )

Introducere

Prima parte a Apocalipsei este structurata pe trei mari lanturi profetice paralele: cele sapte epistole, cele sapte peceti si cele sapte trambite. Luand in discutie primele doua lanturi profetice, se poate observa ca fiecarei epistole din cele sapte ii corespunde cate o pecete.

Exista insa o deosebire majora in ceea ce priveste perioadele de timp la care se refera ultimele doua epistole si peceti: pecetea a sasea nu corespunde doar celei de-a sasea epistole ( Filadelfia ), ci si urmatoarei epistole ( Laodicea). Aceasta a sasea pecete ( sigiliu ) prezinta evenimente care trebuie sa aiba loc inainte de revenirea Domnului Christos. A saptea pecete reda tocmai acest maret eveniment care va incheia istoria pacatului pe pamant.

Pecetea a sasea mentioneaza patru evenimente care sunt amintite si in predica de pe munte a Mantuitorului ( Matei 24, 29 ): un mare cutremur de pamant, intunecarea soarelui, luna rosie, ca sangele, si caderea stelelor. De asemenea, trebuie mentionat faptul ca noi ne gasim in mijlocul evenimentelor mentionate in acest al saselea sigiliu, cu precizarea ca unele din aceste evenimente s-au implinit deja ( semnele sfarsitului amintite in vers. 12-13 ), in timp ce altele apartin viitorului ( cele mentionate in vers. 14-17 ).

Evenimentele mentionate in pecetea a sasea, care preced ziua cea mare a revenirii Domnului Christos, apar amintite si in scrierile altor profeti. Astfel, Ioel scrie despre intunecarea soarelui si prefacerea lunii in sange inainte de Ziua Domnului ( Ioel 2, 31 ); Hagai vorbeste de “clatinarea” cerurilor si a pamantului; Isaia aminteste si el de intunecarea soarelui,  a lunii si stelelor inainte de ziua cea mare a venirii Domnului ( Isaia 13, 10 ); tot Isaia descrie in mod plastic cum “cerurile sunt facute sul ca o carte si toata ostirea lor cade , cum cade frunza de vita, cum cade frunza de smochin” ( Isaia 34, 4 ); Ieremia, referindu-se la acelasi eveniment glorios, scrie: “Ma uit la pamant , si iata ca este pustiu si gol; ma uit la ceruri, si lumina lor a pierit … Cerurile sus sunt intunecate, caci Eu am zis, am hotarat lucrul acesta…” ( Ieremia 4, 23-28 ).

In predica Sa de pe munte, Mantuitorul reia tema acestor evenimente cosmice : “Indata dupa acele zile de necaz, soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor vor fi clatinate” ( Matei 24, 29 ).

Marea deosebire intre primele cinci peceti ( sigilii ) si a sasea pecete consta in faptul ca se trece de la limbajul simbolic la cel literal. Ioan renunta la simboluri si reda evenimente reale, asa cum urmau sa se intample. Daca in cazul primelor cinci sigilii nu avem cum sa interpretam literal continutul lor,  in cazul sigiliului al saselea ne este imposibil sa-l interpretam simbolic.  Uriah Smith remarca si el aceasta schimbare, afirmand: “De aceea, trebuie sa acceptam schimbarea, chiar daca nu putem sa o explicam” ( 1 ).

Evenimentele descrise in pecetea a sasea sunt asezate de Domnul Christos la sfarsitul perioadei stramtorarii – acea lunga perioada a suprematiei papale, care trebuia sa dureze, conform profetiei din Daniel 7, 25,  1260 de ani. Aceasta perioada s-a incheiat in 1798, odata cu arestarea papei de catre generalii lui Napoleon. Mantuitorul a precizat insa ca acele zile de necaz vor fi scurtate, fapt perfect adevarat si confirmat de istorie.

Persecutiile impotriva crestinilor care doreau sa-si pastreze constiinta libera au incetat, in general, in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, cu cateva decenii inainte de sfarsitul perioadei de 1260 de ani, adica in anul 1798.

Asadar, evenimentele descrise de Mantuitorul “indata dupa acele zile de necaz” ( Matei 24, 29 ) si reluate in pecetea a sasea trebuie sa fie regasite imediat dupa mijlocul secolului al XVIII-lea, intre 1750 si 1798.

Comentariu

Vers. 12: “Cand a rupt Mielul pecetea a sasea, m-am uitat si iata ca s-a facut un mare cutremur de pamant. Soarele s-a facut negru ca un sac de par, luna s-a facut toata ca sangele…”

“Un mare cutremur de pamant” – Este primul din cele patru semne cosmice care marcheaza inceputul pecetii a sasea. Aceasta profetie si-a gasit implinirea in  marele cutremur de pamant din Lisabona, din 1 Noiembrie 1755.

Acest cutremur a zguduit trei continente: Europa, Africa si America de Nord, fiind resimtit si in Groenlanda, Antile, Scandinavia, Anglia, Islanda si Algeria.  In Africa, cutremurul s-a resimtit la fel de puternic ca si in Europa. Valurile tsunami de 20 de metri inaltime care au urmat miscarilor telurice au maturat coastele Spaniei, ale Africii de Nord si ale insulelor Martinica si Barbados, provocand pagube incalculabile. Algerul a fost distrus partial, iar Marocul – oras cu opt mii de locuitori, a disparut complet.

Epicentrul cutremurului a fost in Lisabona. La ora noua si patruzeci de minute dimineata, s-a dezlantuit marele cutremur care in doar sase minute a lasat in ruina 30 000 de case si a omorat circa 90 000 de locuitori ai orasului. Oamenii s-au refugiat in biserici si manastiri, care au devenit insa cimitire comune, prabusindu-se peste ei. Multimea alerga inspaimantata, strigand: “Doamne, Dumnezeule ! A venit sfarsitul lumii.”

Referitor la acest cutremur, filozoful Immanuel Kant spunea: “Istoria nu ne mai poate oferi un alt exemplu de zguduire a tuturor apelor si a unei mari parti de uscat, zguduire simtita asa de repede intr-o foarte mare parte a pamantului.” ( 2 )

James Porton, scriitor englez, scrie in lucrarea sa “Viata lui Voltaire”: “Cutremurul de la Lisabona din 1 noiembrie 1755 a dat mult de gandit teologilor si filozofilor… La ora noua si douazeci de minute dimineata, Lisabona era mareata si in toata siguranta intr-una din pozitiile cele mai pitoresti si mai dominante din lume, oras cu o infatisare superba… In sase minute, orasul era o ruina… O jumatate din intreaga lume a simtit acele zguduiri… Timp de saptamani de zile, asa cum intalnim scris in memoriile si scrisorile din acel timp, oamenii din tinuturi foarte departate ale Europei mergeau seara la culcare foarte alarmati, si se sculau dimineata multumiti ca inca o noapte au scapat de soarta Lisabonei.” ( 3 )

Un biograf al lui Volatire remarca: “Lumea se facuse foarte serioasa, asa ca publicul, stapanit pretutindeni de groaza cutremurului,  parasise teatrele si se inghesuise cu gramada in biserici.”

Uriah Smith, citand din rapoartele Redembacher p. 703, aminteste ca acest cutremur a fost o pedeapsa dumnezeiasca: ”Asupra acestu oras venise intr-adevar mania lui Dumnezeu. Caci comorile din minele braziliene de aur si diamante erau folosite pentru vanitatea si poftele destrabalate ale locuitorilor acestuia. Astfel, palatal regal s-a scufundat in inima pamantului cu toate bogatiile sale, peste masura. Dar prima cladire care s-a prabusit a fost tribunalul inchizitiei. Dupa acesta a urmat cladirea mareata a colegiului iezuit. Si a ingropat pe toti locuitorii sai, ca si cand Domnul ar fi prevestit pieirea ce o astepta pe aceasta asociatie ( ordin ) de oameni lipsiti de constiinta “ ( 4 ).

     Cutremurul din Lisabona a fost discutat indelung, fiind primul studiat stiintific. El a dus la nasterea seismologiei moderne. Geologii estimeaza ca acest cutremur a avut o magnitudine de aproximativ 9 pe scara Richter, cu epicentrul in Oceanul Atlantic, la circa 200 km sud-vest de Capul St. Vincent.

     Rapoartele vremii arata ca el a durat aproximativ sase minute, provocand fisuri uriase in scoarta terestra, unele chiar de cinci metri. Supravietuitorii refugiati ingroziti pe malul oceanului au fost martorii unui fenomen neobisnuit: oceanul s-a retras cateva sute de metri spre larg, lasand la vedere epavele unor nave esuate cu secole in urma. Dupa incetarea cutremurului, la circa 40 de minute, un tsunami enorm a maturat intreaga coasta, ucigandu-i pe majoritatea supravietuitorilor.

“Soarele s-a facut negru ca un sac de par” – Asemenea marelui cutremur din Lisabona, intunecarea soarelui a fost un eveniment cat se poate de real in perioada pecetii a sasea. Evenimentul a avut loc in 19 mai 1780 in America, si in 1783 in Europa, fiind prezis de mai multi profeti ( Matei 24, 29; Luca 21, 25; Ioel 2, 30.31; Amos 8, 9; Ezechiel 32, 7; Isaia 13, 10.11 ).

Intunecarea soarelui a durat de la orele zece dimineata pana la miezul noptii. Intunericul a fost atat de dens incat la ora 11 au fost aprinse lumanarile, iar pasarile de curte s-au dus la culcare. Calatorii si-au intrerupt calatoria, iar oamenii din ateliere sau aflati la camp si-au intrerupt lucrul. O bucata de hartie tinuta la cativa centimetri inaintea ochilor era la fel de neagra ca oricare alt material.

Exista numeroase marturii ale vremii care descriu evenimentul in sine, subliniind faptul ca nu exista nicio explicatie stiintifica pentru producerea lui. Iata cateva din aceste marturii:

“Intunecarea a avut o intindere de remarcat. Dupa rapoartele primite, s-a intins asupra tuturor statelor din America… La apus, a ajuns pana la locurile cele mai departate din Connecticut si Albany. Spre sud, s-a observat pe toata coasta marii, iar spre nord, pana acolo unde se intind coloniile noastre. In ceea ce priveste durata, ea a fost de 14 ore. Faptul in sine si efectele lui au tulburat si au miscat pe toti. Prin case s-au aprins lumanari. Pasarile au inceput sa cante de culcare, s-au ascuns si au tacut. Cocosii cantau ca in zorii zilei in toate partile. In scurt timp, toate au luat infatisarea pe care o au in timpul unei nopti intunecate.” ( 5 )

“Ziua intunecata din 19 mai 1780, numita astfel din cauza unei intunecimi vrednice de luat in seama, care s-a intins asupra intregii Anglii Noi… Intunecimea a inceput la ora zece dimineata, si a tinut pana la miezul noptii urmatoare… Adevarata cauza a acestui fenomen este necunoscuta.” ( 6 )

“Ca aceasta intunecime nu s-a produs printr-o eclipsa de soare sau de luna se intelege atunci cand se studiaza pozitia pe care o aveau la acea data planetele sistemului solar, caci in tot cursul zilei luna a fost la 150 * departare de soare. Adevarata cauza trebuie sa fie Acela care umbla deasupra cercului pamantului, care a intins cerul ca o panza, care umbla pe nori si merge pe aripile vantului… Iar aceasta intunecime n-a fost numai un semn ca cerul nu are placere de strigatele nedreptatii si ticalosia oamenilor, ci un semn prevestitor al evenimentelor viitoare.” ( 7 )

“Aproximativ pe la ora 11, s-a facut un intuneric care ne-a atras atentia si ne-a determinat sa facem observatii. Dupa o ora, fiind intr-o camera cu trei ferestre, fiecare cu 24 de ochiuri, privind toate spre   S-E, si toate fiind deschise, nu puteam citi literele cele mari de tipar. Pe la ora 13, pieri si ultima pata de lumina si intunericul a ajuns la gradul cel mai mare. La ora 14, am luat masa; aveam ferestrele deschise si pe masa doua lumanari aprinse .” ( 8 )

“Luna s-a facut toata ca sangele” – Fenomenul a fost observat in noaptea urmatoare dupa intunecarea soarelui. Luna a aparut mult timp asemenea unei pete de sange, fara sa existe o explicatie stiintifica a fenomenului.

Unii au incercat sa explice neobisnuita aparitie a lunii prin incendii de padure produse in zona, insa explicatia este nesatisfacatoare. Altii au afirmat ca a fost vorba de o eclipsa de soare, insa faza in care se afla luna in acea noapte dovedeste ca o eclipsa era imposibila la acea data. Iata cateva marturii ale vremii:

“Tatal si mama mea, care erau tematori de Dumnezeu, au crezut ca s-a apropiat ceasul judecatii. Au ramas treji toata noaptea si au spus, spre dimineata, ca intunecimea disparea si ca cerul ajungea sa aiba din nou infatisarea obisnuita. Dar luna, care era plina, avea culoarea sangelui” ( 9 ).

“Cand s-a aratat luna, in noaptea aceea, un timp a avut infatisarea unei mari pete de sange pe cer.” ( 10 )

“ La ora trei dimineata, luna, care de catva timp era acoperita de un nor, aparu pe neasteptate, dar de culoare rosie inchisa, ca a sangelui, si, din loc in loc, era taiata de cate o cruce neagra si incadrata la dreapta si la stanga de doua benzi pararele de culorile curcubeului.” ( 11 ).

Vers. 13: “Si stelele au cazut din cer pe pamant, cum cad smochinele verzi din pom, cand este scuturat de un vant puternic”

Caderea de stele ( ploaie meteorica ) la care se face referire in pecetea a sasea a avut loc in noaptea de 12 spre 13 noiembrie 1833. Marturiile vremii ne ajuta sa ne facem o imagine despre amploarea acestui fenomen.

“Niciun invatat sau filozof n-a descris si n-a raportat un eveniment ca acela de ieri dimineata. Un profet insa l-a prezis cu 1800 de ani in urma, daca admitem ca sub expresia “stele cazatoare” se intelege “caderea stelelor”. ( 12 )

“Numarul meteoritilor care s-au putut observa in 1833 intr-o singura noapte a fost de circa 500 000; cerul intreg parea acoperit de o ploaie de foc.” ( 13 )

Un corespondent al publicatiei Our First Century afirma ca “omul n-a contemplat niciodata un spectacol de o grandoare si de o sublimitate atat de infricosatoare ca acest aspect al firmamentului care se revarsa in torente de foc peste apele intunecate si zgomotoase ale cataractei ( Casacada Niagara )” “Meteorii” , spune astronomul Herschell, “erau aruncati in toate partile cerului cu o miscare rapida si maiestoasa. Spectacolul era maret de privit, dar prea minunat si surprinzator ca sa poata fi descris” ( 14 )

Dictionarul Trousset descrie scenele grandioase ale acelei nopti astfel: “Globuri mari de foc, care se azvarleau la intervale descriind in cateva secunde unghiuri de 30-40 grade. Globurile acestea lasau in urma lor o dara luminoasa care ramanea vizibila timp de mai multe minute si, cateodata, chiar o jumatate de ora si mai mult.” ( 15 )

Un cultivator de bumbac din Carolina de Sud descrie astfel acea noapte memorabila: “Am fost trezit din somn de urlete disperate. Cea mai mare parte din negrii de pe plantatie, al caror numar se ridica la 800, scoteau strigate de groaza si Il rugau pe Creator sa se indure de ei. In timp ce ma intrebam care sa fi fost cauza acestor strigate, am auzit un glas plangator care ma chema pe nume. Ridicandu-ma brusc si luand sabia in mana, ma rugam sa ma scol, zicand: “Ah ! Dumnezeule, s-a aprins pamantul!” Am iesit… Mi-ar fi cu neputinta sa spun ce m-a impresionat mai mult: nenorocirea acestor sarmani negri sau scena mareata care se prezenta inaintea ochilor mei. Inaintea mea, sute de oameni culcati la pamant, unii amutiti de groaza, altii cu bratele inaltate spre cer, rugand pe Dumnezeu sa-i scape. Deasupra capetelor noastre, ce spectacol solemn: o ploaie de stele de neuitat ! La rasarit, la apus, la miazanoapte si miazazi, pretutindeni acelasi tablou. Intregul cer parea ca este in miscare.” ( 16 )

Ploi meteorice au existat intotdeauna, ele fiind atent consemnate in cronicile vremii. Daca statisticile sunt complete, rezulta un numar de 28 de ploi meteorice in opt secole, intre anii 1000-1800, si 41 de astfel de fenomene intr-o singura suta de ani, intre 1800-1900. Comparand datele, se ajunge la o medie de 3,5 ploi meteorice pe secol, intre 1000-1800 si 41 de ploi meteorice in secolul al XIX-lea, adica de 11 ori mai frecvente.

Cele mai importante dintre ele au avut loc in anii 1799, 1833 si 1866, la 33 de ani diferenta. Ploaia meteorica din 1833 a fost insa, dupa opinia profesorului Olmstead de la Yale College, “cel mai impunator foc de artificii care s-a cunoscut vreodata” ( 17 ).

In 1866, fenomenul s-a repetat cu aceeasi grandoare, insa el a fost abia vizibil in SUA. El a putut fi contemplat in Europa, Mexic, America de Sud, Siria, Turcia, Africa de Nord. Ultima ploaie de stele cunoscuta a fost cea din 1885. A fost o ploaie meteorica universala, revarsand, dupa ziarul Times, peste 100 000 de meteori. ( 18 ).

Vers. 14: “Cerul s-a strans ca o carte de piele, pe care o faci sul. Si toti muntii si toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.”

Pana in acest punct al pecetii a sasea, scenele descrise in profetie s-au implinit literal, oferind lumii intregi semnele vizibile ale apropierii sfarsitului timpului de har. Incepand cu versetul 14, scenele descrise sunt escatologice. Ele apartin viitorului apropiat, fiind mentionate de numerosi profeti ai Noului si ai Vechiului Testament. Daca semnele prevestitoare ale revenirii Domnului Christos s-au implinit literal, avem toata convingerea ca si cele legate de revenirea Sa in slava se vor implini in curand.

Imaginea unui cer care se strange asemenea unei carti de piele este legata de conceptia care exista in primul secol al erei crestine cand se credea ca cerul este o bolta solida. Ioan se foloseste de aceasta conceptie ( desi e gresita ! ) si, in termeni plastici, descrie deplina nimicire a sistemului cosmic actual, pentru a deschide calea unei noi creatii.

Despre “clatinarea puterilor cerului” vorbesc si alte profetii biblice: Evrei 12, 25-27; Ioel 3, 16; Isaia 24, 19-21.

Vers. 15: “Imparatii pamantului, domnitorii, capitanii ostilor, cei bogati si cei puternici, toti robii si toti oamenii slobozi s-au ascuns in pesteri si in stancile muntilor.”

In fatza unor cataclisme cosmice, nimeni nu are nicio sansa de scapare, cu exceptia celor a caror viata a fost sfintita de adevar. Scenele descrise in ultima parte a pecetii a sasea redau vaiul si disperarea generala care va pune stapanire pe oamenii care au intors spatele lui Dumnezeu. Robi, comandanti de armate, potentati ai vremii, bogati si saraci, toti cei care s-au increzut in ei insisi, in puterea, bogatia si intelepciunea lor, isi dau acum seama ca sprijinul lor a disparut dintr-o data. Lumea ajunge sa culeaga ceea ce a samanat de-a lungul mileniilor de istorie a pacatului.

Vers. 16: “Si ziceau muntilor si stancilor: “Cadeti peste noi si ascundeti-ne de fatza Celui ce sade pe scaunul lui de domnie si de mania Mielului.”

Cei care in viata lor pamanteasca nu s-au rugat niciodata lui Dumnezeu rostesc acum, in mijlocul scenelor de groaza, ultima lor rugaciune. Insa aceasta rugaciune nu Ii este adresata Creatorului, ci muntilor si stancilor. Ce groaza teribila trebuie sa simta un om care rosteste o astfel de rugaciune ! Textul este o dovada in plus ca pacatul si pacatosii nu pot rezista in fatza sfinteniei lui Dumnezeu. Pentru ei, Dumnezeu este “un foc mistuitor” ( Evrei 12, 29 ).

“Mania Mielului” – Expresia aceasta poate fi gasita doar in acest pasaj biblic. Asocierea dintre “manie” si “Miel” este pe cat de rara in Scriptura, pe atat de ciudata. Mesajul este insa clar. Iisus, “Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” ( Ioan 1, 29 ) va aduce dreptatea pe pamant. Lucrarea Sa de a-i pedepsi pe cei nelegiuiti nu ii sta in caracter. Este o lucrare ciudata si nepotrivita cu natura caracterului Sau. Insa ea trebuie sa fie facuta, spre binele intregii Creatii. In actul nimicirii depline si definitive a pacatului, cu radacina si ramura, iubirea si dreptatea divina se imbina in mod armonios, aducandu-ne garantia ca istoria pacatului nu se va mai repeta niciodata in  vesnicie.

Vers. 17: “Caci a venit ziua cea mare a maniei Lui si cine poate sta in picioare?”

Expresia reda acea secventa de timp care marcheaza sfarsitul istoriei acestei lumi si inaugurarea Imparatiei slavei lui Dumnezeu. Aceasta zi mai este numita in Scripturi si “ziua Domnului” ( 2 Tesaloniceni 2, 2 ), “ziua lui Christos” ( Filipeni 1, 10 ), “ziua Domnului Iisus Christos” ( 1 Corinteni  1, 8 ), “ziua maniei” ( Romani 2, 5 ) sau “ziua rascumpararii” ( Efeseni 4, 30 ).

Pecetea a sasea se incheie cu o intrebare: “Cine poate sta in picioare” in ziua finala a maniei     divine ? Intrebarea nu este insa retorica. Ea primeste un raspuns cat se poate de incurajator in capitolul urmator ( 7 ) – un interludiu intre pecetea a sasea si a saptea.

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) –  U. Smith, Daniel and Revelation, p. 437

( 2 ) –   Jean Vuilleumier, Apocalipsa

( 3 ) –  James Porton, Viata lui Voltaire, citat de Jean Vuilleumier in Apocalipsa

( 4 ) –  Uriah Smith, Daniel and Revelation, p. 303

( 5 ) –  Samuel Williams, profesor de matematica si filozofie la Universitatea Cambridge, Memoirs of the American Academy of Arts and Sciences, Boston, 1785, citat de J. Vuilleumier in Apocalipsa

( 6 ) –  Dictionarul Webster 1883

( 7 ) –  Independent Chronicle, 27 iunie 1780

( 8 ) –  Un ziar din Boston, 29 mai 1780

( 9 ) –  Jean Vuilleumier, Apocalipsa, p. 64

( 10 ) –   Idem

( 11 ) –  Idem

( 12 ) – Journal of Commerce, 14 noiembrie 1833

( 13 ) – Profesorul de astronomie Olmstead de la Univeritatea Yale

( 14 ) – Dumitru Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, vol. II, p. 87

( 15 ) – Idem

( 16 ) – Thomas Milner, F. R. G. S. ,Gallery of Nature, Londra, 1852, p. 140

( 17 ) – Lournal of Science, vol. XXV, 1834, p. 363.364 , citata de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 87

( 18 ) – Jean Vuilleumier, Apocalipsa, p. 64-68