Apocalipsa cap.8 – Cele sapte trambite: Consideratii generale ( vers. 2-6 )

Apocalipsa cap. 8 – Cele sapte trambite: Consideratii generale

( vers. 2-6 )

Introducere

Capitolul 8 ne introduce in cel de-al treilea mare lant profetic al Apocalipsei – cele sapte trambite. Dupa seria celor sapte epistole si a celor sapte peceti, cele sapte trambite vin sa completeze tabloul istoriei bisericii crestine, privita de data aceasta dintr-o alta perspectiva.

In Biblie, trambita este un simbol al razboiului, al conflictelor si al tulburarilor politice ( Tefania 1, 16; Ieremia 4, 19; 42, 14; Ezechiel 7, 14 ). De aceea, tabloul trambitelor ne prezinta , de-a lungul celor sapte perioade ale istoriei sale, evenimente politice ale erei crestine.

Pe parcursul timpului, au existat mai multe interpretari ale celor sapte trambite. Unii comentatori, pornind de la versetul 5 in care apar scene legate de incheierea lucrarii de mijlocire a Domnului Christos in Sanctuarul ceresc, au interpretat cele sapte trambite ca fiind judecati ale lui Dumnezeu paralele cu cele sapte plagi.

Cu toate acestea, cele sapte trambite nu merg in paralel cu plagile, ci cu cele doua lanturi profetice anterioare: cele sapte epistole si cele sapte peceti, vestind judecatile divine din perioada istoriei crestine. Profesorul Edwin R. Thiele afirma urmatoarele despre trambite:

– Trambita intai vorbeste despre judecatile divine cazute asupra Ierusalimului si natiunii iudaice, datorita atitudinii lor fatza de Christos si urmasii Sai.

– Trambita a doua vorbeste despre judecatile lui Dumnezeu cazute asupra Imperiului Roman de Apus.

– Trambita a treia descrie judecatile divine abatute asupra bisericii lui Christos care a devenit corupta si persecutoare.

– Trambita a patra aduce in atentie intunericul Evului Mediu.

– Trambita a cincea vorbeste despre judecatile lui Dumnezeu asupra crestinismului prin raspandirea mahomedanismului in Orientul Mijlociu si Europa.

– Trambita a sasea aduce in prim plan flagelul puterii turcesti asupra unei mari parti din Asia, Africa si Europa.

– Trambita a saptea descrie dezlantuirea pasiunilor si urii omenesti care va caracteriza finalul istoriei pamantului, inainte de revenirea Domnului Christos. ( 1 ).

O problema care se ridica in legatura cu trambitele este legata de limbajul folosit. Este el real sau simbolic ? O observatie utila este aceea ca Ioan foloseste in Apocalipsa un limbaj inspirat din scrierile Vechiului Testament. Una din aceste scrieri este cartea profetului Ioel, o carte cu un limbaj colorat, in care intalnim aceleasi lacuste cu dinti de leu, care apar asemenea unor osti de cai, ca si in cazul trambitelor. De asemenea, Ioel foloseste si el simbolul trambitei pentru a chema poporul la pocainta       ( Ioel 2, 15-17 ).  In concluzie, desi continutul celor sapte trambite este legat de o realitate istorica, limbajul folosit este simbolic.

In privinta interpretarii trambitelor, exista doua linii mari de interpretare: una clasica, pe care o sustine majoritatea comentatorilor, si o interpretare actuala, sustinuta de M. Maxwell, cu totul diferita de cea clasica. Ele vor fi prezentate in paralel, astfel ca cititorul sa-si formeze o idee mai larga asupra continutului celor sapte trambite.

Ca si in cazul epistolelor catre cele sapte biserici si al celor sapte peceti, observam si in cazul trambitelor prezenta cifrei sapte, cifra desavarsirii.  De fapt, pe aceasta cifra este construita intreaga carte a Apocalipsei: sapte sfesnice, sapte stele, sapte epistole, sapte peceti, sapte plagi, sapte trambite, sapte duhuri…

Daca intreaga Creatiune a fost adusa la existenta in sapte zile, noua Creatiune si restabilirea armoniei universale se realizeaza tot in sapte etape, conform Planului Mantuirii.

Perioada acoperita de cele sapte trambite este aceeasi cu cea la care se refera primele doua lanturi profetice, respectiv timpul de la Ioan pana la revenirea in glorie a Domnului Christos. Evenimentele descrise in acest nou tablou redau duritatea luptei dintre imparatia luminii si cea a intunericului, pana la biruinta finala a binelui asupra raului.

Desi evenimentele descrise in cele sapte trambite merg in paralel cu cele din epistole si peceti, ele nu se suprapun intotdeauna. Daca cele sapte epistole descriu starea launtrica a bisericii, iar cele sapte peceti se ocupa cu starea ei exterioara, cele sapte trambite ne prezinta pedepsele divine cazute asupra persecutorilor ei. Pentru a avea o imagine completa a istoriei bisericii lui Christos, toate cele trei tablouri ( epistole, peceti si trambite ) trebuie private impreuna, caci ele se completeaza reciproc.

Limbajul folosit in cele sapte trambite nu este bland. Este vorba de avertismente cat se poate de serioase, prin care Dumnezeu pare sa strige la noi: “Aveti grija incotro mergeti !” Asprimea limbajului nu este insa in cotradictie cu dragostea lui Dumnezeu. Prin aceste avertismente El incearca sa determine omenirea sa se pocaiasca, pentru a nu avea parte de judecata finala. Din nefericire, oamenii nu se vor pocai ( Apocalipsa 9, 20 ).

Exista o asemanare intre lantul profetic al celor sapte peceti si al celor sapte trambite: ambele sunt intrerupte printr-un moment de respiro. Daca intre pecetile a sasea si a saptea este intercalata viziunea celor 144 000 si a marii gloate, in cazul trambitelor exista de asemenea o intrerupere. Intre trambita a sasea si a saptea este prezenta viziunea ingerului cu carticica si a masurarii templului ( Apocalipsa cap. 10 si 11 ).

In derularea epistolelor, pecetilor si trambitelor putem observa o largire a perspectivei din care este privita istoria. Daca epistolele se ocupa exclusiv cu biserica crestina, iar pecetile cu civilizatia crestina apuseana, cele sapte trambite aduc in prim plan toate cele trei mari religii universale care se inchina Dumnezeului Bibliei: iudaismul, crestinismul si islamismul.

Comentariul textelor

Vers. 2: “Si am vazut pe cei sapte ingeri care stau inaintea lui Dumnezeu; si li s-au dat sapte trambite.”

Versetele introductive descriu o scena care are loc in Sanctuarul ceresc, inainte ca cele sapte trambite sa inceapa sa sune. Aceeasi modalitate de introducere a unui nou lant profetic o intalnim si in cazul epistolelor si pecetilor.

Astfel, inainte ca sa se dea citire epistolelor catre cele sapte biserici, Apocalipsa ne descrie tabloul Domnului Christos aflat in Sanctuar, imbracat in haine de mare preot si umbland in mijlocul celor sapte sfesnice ( cap. 1 ). De asemenea, inainte de a fi rupte cele sapte peceti, ne este prezentat un alt tablou, infatisandu-L pe Domnul Christos ca un miel care parea junghiat, stand inaintea tronului lui Dumnezeu    ( cap. 5 si 6 ).

In cazul trambitelor, inainte ca ele sa sune, un alt tablou ceresc ne este zugravit: un inger care aduce tamaie pe altarul de aur din Sanctuarul ceresc. Acelasi inger ia apoi din focul de pe altar si il arunca pe pamant, starnind “tunete, glasuri, fulgere si un cutremur de pamant” ( cap. 8, 5 ).

“Cei sapte ingeri” – Ioan nu ne spune numele lor, insa ne precizeaza pozitia lor inalta in curtile ceresti: ei “stau inaintea lui Dumnezeu”.

In lucrarea apocrifa I Enoch, ni se specifica si numele acestor sapte ingeri: “Uriel, Rafael, Raguel, Michael, Sarazuel, Gabriel si Remiel”. Insa, ca in cazul oricarei lucrari apocrife, informatiile nu sunt demne de crezare.

“Li s-au dat sapte trambite” – Celor sapte ingeri le sunt date sapte trambite, care in Apocalipsa au legatura cu evenimentele sfarsitului. Ele anunta patru mari calamitati ( cap. 8, 7-12 ), doua plagi revarsate asupra celor nepocaiti    ( cap. 9, 1-21 ) si vestea ca lumea a trecut in stapanirea Celui Atotputernic ( cap. 11, 15 ).

Vers. 3-5: “Apoi a venit un alt inger care s-a oprit in fatza altarului cu o cadelnita de aur. I s-a dat tamaie multa ca s-o aduca impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor pe altarul de aur care este inaintea scaunului de domnie. Fumul de tamaie s-a ridicat din mana ingerului inaintea lui Dumnezeu, impreuna cu rugaciunile sfintilor. Apoi ingerul a luat cadelnita, a umplut-o din focul de pe altar si l-a aruncat pe pamant. Si s-au starnit tunete, glasuri, fulgere si un cutremur de pamant. Si cei sapte ingeri, care aveau cele sapte trambite, s-au pregatit sa sune din ele.”

“Un alt inger” – Scena premergatoare celor sapte trambite este incurajatoare pentru orice crestin care are o relatie cu Mantuitorul sau. Ce poate fi mai miscator decat sa stim ca rugaciunile noastre sunt inregistrate in cer si sunt in atentia lui Dumnezeu ?

Ne-am fi asteptat poate sa-L vedem pe Iisus slujind in fatza altarului de aur, aducand tamaia meritelor Sale impreuna cu rugaciunile sfintilor. Unii comentatori sustin ca acest “inger” este chiar Iisus in persoana, aducand argumentul ca termenul “inger” este folosit in Biblie intr-un sens mai larg decat acela de fiinta creata din locurile ceresti. “Inger” mai inseamna si “sol”, “trimis”, “mesager” al lui Dumnezeu. De asemenea, Biblia face deseori referire la Domnul Iisus ca fiind un “inger” ( Exod 3, 1-6; Geneza 48, 16 ).

Alti comentatori, dimpotriva, sustin ca “ingerul” nu poate fi Iisus deoarece Ioan L-ar fi recunoscut cu siguranta, avand in vedere ca a fost alaturi de El timp de trei ani si jumatate, in timpul activitati Sale publice. Maxwell, un alt comentator al Apocalipsei, vede aici pe ingerul altarului si focului, care apare si in cap. 14, 18.

Dar indiferent de identitatea acestui inger, mesajul Apocalipsei cuprins in acest pasaj este deosebit de important pentru noi: rugaciunile poporului lui Dumnezeu au o mare importanta pentru cer. Desi sunt rostite pe pamant, uneori in cele mai neplacute imprejurari, aceste rugaciuni se regasesc in cel mai sfant loc din Univers, in Templul ceresc, in fatza tronului lui Dumnezeu.

“I s-a dat tamaie multa” – De ce e nevoie ca tamaia sa insoteasca aceste rugaciuni ? Pentru ca rugaciunile copiilor lui Dumnezeu sunt imperfecte si ele au nevoie sa fie insotite de meritele Domnului Christos pentru a fi primite de Dumnezeu ( Romani 8, 26.27 ).

“A luat cadelnita, a umplut-o din focul de pe altar” – Tabloul se schimba brusc in momentul in care acest inger isi umple cadelnita cu carbuni aprinsi pe care ii arunca pe pamant. De data aceasta nu mai este prezenta tamaia, gestul lui fiind  un simbol al judecatilor lui Dumnezeu ce urmau sa se reverse peste pamant odata cu cele sapte trambite.

Inainte de a intra in continutul celor sapte trambite, sa ne reamintim, impreuna cu Jean Vuilleumier, ca “viziunea celor sapte trambite este cel de-al treilea cadran al marelui orologiu profetic al Apocalipsei. Dupa cum se arata, simbolul acesta razboinic, acest film nou in sapte episoade, va face sa defileze prin fatza noastra evenimentele politice ale erei crestine. Cele sapte trambite ne fac sa participam la caderea Imperiului Roman si deschide succesiunea acestui urias. Prin imaginea unei serii de catastrofe cosmice, ele descriu invaziile care pun capat, in Occident si Orient, hegemoniei celui de-al patrulea imperiu mondial ( Imperiul Roman ) “  ( 2 )

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 128

( 2 ) –  J.Vuilleumier, Apocalipsa, p. 77