„Eu sunt Domnul care te vindecă”

„Eu sunt Domnul care te vindecă!”

– Promisiunea lui Dumnezeu pentru cei bolnavi –

„Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul care te vindecă.”

Exodul 15:26

Avusesem o gripă severă, cu febră mare. După zile de tratament, simptomele gripei au început să dispară, lăsând însă loc altor simptome necunoscute de mine până atunci: stare subfebrilă, lipsa poftei de mâncare, transpirații nocturne și, mai ales, oboseală accentuată la cel mai mic efort.

Îngrijorat, m-am prezentat la medic. Diagnosticul m-a lăsat fără suflare: TBC pulmonar. Când a privit radiografia, medical pneumolog mi-a spus: „Ia-ți la revedere de la patul de acasă, căci ai de stat în spital vreo șapte luni.” Când am auzit „verdictul”, puțina putere pe care o mai aveam în picioare s-a risipit complet. La auzirea cumplitei vești, soția a început să plângă. Era îngrijorată pentru sănătatea mea, pentru viitorul nostru și, mai ales, pentru copilul nostru ce nu împlinise încă nici doi ani. Ce puteam face?

M-am plecat în rugăciune și I-am cerut lui Dumnezeu să o încurajeze pe soția mea și să ne dea amândurora puțină lumină și speranță în situația critică prin care treceam. Dimineața următoare, la altarul familial, înainte de a ne ruga am deschis devoționalul la ziua respectivă și am citit textul biblic indicat pentru acea zi. Era un text din cartea profetului Osea: „Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat, căci mânia Mea s-a abătut de la ei” (Osea 14:4).

Când am citit aceste cuvinte, totul s-a luminat în sufletele noastre. Am simțit că Dumnezeu ne-a vorbit chiar nouă în acea dimineață și o pace lăuntrică, omenește inexplicabilă, a pus stăpânire pe sufletele noastre. Cuvintele acelui verset au venit ca un balsam sufletesc. Din clipa aceea am privit totul cu alți ochi și am întâmpinat toate evenimentele ce urmau să se întâmple cu o atitudine pozitivă, optimistă. Știam că Dumnezeu ne vorbise și că tot ce va urma se va petrece sub supravegherea Lui.

Da, cu toții ne temem de boală. De orice boală! Această teamă este o componentă inerentă a naturii noastre umane, iar instinctul de conservare cu care ne-a înzestrat Creatorul intră în alertă ori de câte ori echilibrul biologic și psihic al plăpândelor noastre ființe este amenințat. Asemenea unei caracatițe cu multe tentacule, din care prada e imposibil să scape, boala ne înlănțuie uneori în așa măsură încât nu mai vedem nicio șansă de eliberare din tentaculele ei.

A spune că noi toți ne temem de boală este un fel de generic. De fapt, sub termenul de „boală” se ascund mii și mii de motive de teamă.

Ne temem de cancer și discopatie, de gonartroză, cataractă și amigdalită; ne temem de paralizie, hepatită, infarct miocardic și gastrită, de dischinezii biliare, schizofrenie, glaucom și candidoza, de parazitoze și carii dentare. Ne temem de calculi renali și biliari, de botulism, arterită, flebită și pancreatită, de coxartroză și reumatism, de depresie, gripă, colită și obezitate. Ne temem de SIDA, diabet, angină pectorală și poliomielită…

Și acesta e doar începutul unei lungi liste. Ne mai temem și de varice, de ulcer, enterită, hemoroizi, varilolă și holeră, de ciumă, miopie și toxiinfecții alimentare. Ne mai temem de luxații, de diverticulită și ateroscleroză, de melanom și sifilis, de tenie și aritmii cardiace. Ne temem… de încă 1001 de „sortimente” de acest fel, de orice dezechilibru pe care boala, oricum s-ar numi ea, îl produce în micul nostru univers intim.

Modul în care privim și tratăm boala, indiferent că suntem creștini, păgâni sau atei, demonstrează că aceasta nu a existat întotdeauna în istoria omenirii, că ea este un intrus, un musafir nedorit, care a apărut cândva în timp, schimbându-ne radical calitatea vieții pe pământ.

Ne putem imagina un Eden proaspăt ieșit din mâinile Creatorului în care virusurile și bacteriile patogene să se plimbe în voie, căutând prilejul să atenteze la sănătatea primilor noștri părinți? Să nu uităm că în raportul Creației (vezi Geneza cap. 1 și 2) este specificat faptul că la sfârșitul fiecărei zile Dumnezeu Și-a verificat lucrarea, constatând de fiecare dată că cele pe care le crease erau bune (vezi Geneza 1:4,10,12,18,21).

Ca o măsură suplimentară (nu pentru El, căci El este atotștiutor prin natura Sa, ci pentru noi, ca să avem deplină încredere în El!), la sfârșitul Creației El a verificat din nou tot ceea ce crease. De data aceasta, Creatorul le-a verificat în interconexiunile lor, observând cum interacționează lumea animală cu lumea vegetală și cea minerală, toate acestea în prezența omului, capodopera Creației. Concluzia acestei auto-verificări este redată în raportul biblic astfel: „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune” (Geneza 1:31).

Un alt argument (dacă mai e nevoie de așa ceva!) că boala nu a existat în momentele de început ale istoriei omenirii este promisiunea lui Dumnezeu cu privire la lumea viitoare: „El va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:4).

Asigurarea că pe Noul Pământ nu va mai exista suferință este o dovadă indirectă că în planul inițial al lui Dumnezeu cu privire la omenire boala nu își găsea locul. Ea a apărut, nu ca o pedeapsă directă a lui Dumnezeu, ci mai degrabă ca o consecință a pătrunderii păcatului în lumea noastră.

Lăsând la o parte teologia suferinței (pe care alții o pot face mult mai bine decât mine!), vreau să te întreb: Ți-e teamă de boală? E firesc să te temi, dar doresc să te ajut, dându-ți câteva sugestii (dacă le accepți!) care te pot ajuta să depășești cu bine momentele critice ale suferinței. Iată câteva dintre ele:

1) Când boala a reușit să-și croiască drum spre trupul tău, nu intra în panică! Starea de panică agravează în mod inutil problema deja existentă. Nimeni nu se va vindeca de vreo boală intrând în panică din cauza ei. Nimeni nu va lua hotărârile cele mai bune în stare de panică. Dimpotrivă, cele mai greșite și pripite decizii se iau sub imperiul panicii. Oricât de gravă ar fi boala, păstrează-ți echilibrul, judecă situația la rece (pe cât e posibil!) și cântărește oportunitățile pe care le ai.

2) Nu considera că boala pe care tocmai ți-a descoperit-o medicul este o pedeapsă divină. Noi trăim încă în timp de har și nu de pedeapsă. Adevărata pedeapsă va fi dată de Dumnezeu doar după consumarea judecății.

Dacă Satana îți șoptește în ureche că Dumnezeu te-a pedepsit prin această boală și, prin urmare, El nu mai are plăcere de tine și nu mai ești în dragostea Lui, alungă acest gând! Adu-ți aminte că marii bărbați ai credinței, care au făcut lucruri mari pentru Dumnezeu, au au suferit și ei, fără ca boala lor să fie catalogată de Scripturi ca fiind o pedeapsă divină. Elisei, profetul lui Dumnezeu, spre sfârșitul vieții s-a îmbolnăvit de o boală gravă care i-a grăbit sfârșitul (vezi 2 Împărați 13:14). Cu toate acestea, Elisei a rămas până la sfârșitul vieții un profet credincios al cerului.

Pavel, marele apostol al creștinismului, a trăit până la moarte cu un „țepuș în carne, un sol al Satanei” (se pare că este vorba de o vedere slabă, cauzată de vedenia pe care o avusese pe drumul spre Damasc). Deși s-a rugat – mărturisește însuși Pavel – de trei ori pentru ca Domnul să-i ia acest „țepuș” din trupul său, nu a fost ascultat (vezi 2 Corinteni 12:7‑9).

3) Înainte de a alerga la medic, indiferent cine ar fi acesta și indiferent câte diplome are în vitrină, aleargă la Marele Medic! Spune-I lui Dumnezeu toate temerile tale și roagă-L să te îndrume spre medicul omenesc care îți poate da cel mai bun tratament posibil. În felul acesta vei avea siguranța că tot ce va urma va fi sub directa călăuzire a cerului.

A alerga mai întâi la oameni și tratamentele lor, fără să apelezi întâi la Dumnezeu, este ca și când, aflându-te într-o mare clinică universitară pentru consult, în loc să apelezi la cel mai renumit profesor doctor din clinică, te adresezi unui tânăr medic stagiar, pe diploma căruia cerneala încă nu s-a uscat.

Pune-L pe Marele Medic pe primul și cel mai bun loc în viață atunci când ești bolnav (și nu doar atunci!) și vei vedea cum se vor deschide uși care până atunci fuseseră închise, iar căi nebănuite de rezolvare vor apărea ca din senin înaintea pașilor tăi. Gândește-te puțin: cum te-ai simți să afli că propriul tău copil se duce întâi la străini atunci când are o problemă? Nu te-ai simți jignit? Oare cum se simte Dumnezeu când alergăm întâi la oameni pentru ajutor și doar în final, când nu mai găsim soluții, venim la El?

În Scriptură ne este lăsat un raport trist despre unul dintre împărții lui Iuda, legat tocmai de întâietatea pe care ar trebui să I-o acordăm doar lui Dumnezeu, indiferent de situație:

„În al 39‑lea an al domniei sale, Asa s-a îmbolnăvit de picioare, așa încât avea mari dureri. Chiar în timpul bolii lui, n-a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doctori” (2 Cronici 16:12).

4) Încearcă să înțelegi care este mesajul pe care Dumnezeu vrea să ți-l trimită prin această boală. Și, deoarece singur îți va fi greu (sau chiar imposibil!) să-l descoperi, cere-I Lui, în rugăciune, să ți-l descopere.

Tatăl ceresc nu e autorul direct al bolii și al suferinței. „Brevetul de invenție” îi aparține lui Satana, autorul a tot ce este rău în acest Univers. Cu toate acestea, Dumnezeu poate folosi consecințele păcatului într-un scop bun. El poate transforma blestemul într-o binecuvântare cu efecte veșnice (vezi Deuteronomul 23:5; Neemia 13:2). Câți oameni mântuiți nu-I vor fi veșnic recunoscători lui Dumnezeu pentru că i-a abătut de la căile lor rele, îngăduind ca o boală sau o suferință oarecare să-i trezească la realitate?

5) Nu fii mâniat pe Dumnezeu pentru ceea ce ți se întâmplă rău! Nuiaua care îl atinge pe copilul neascultător nu are menirea să-l distrugă, ci doar să-l disciplineze. Crede-mă, Dumnezeu nu poate să ne urască. El rămâne dragoste (vezi 1 Ioan 4:8) chiar și atunci când e nevoit să îngăduie o suferință în viața unuia dintre fiii Săi. De aceea, te rog să iei aminte la sfatul apostolului Pavel: „Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El. Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește. Suferiți pedeapsa. Dumnezeu se poartă cu voi ca și cu niște fii, căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl?” (Evrei 12, 5‑7).

6) După ce Dumnezeu ți-a descoperit calea de urmat pentru redobândirea sănătății (sau, cel puțin, ameliorarea ei), urmează cu atenție tratamentul prescris și respectă tot ce știi și ești învățat cu privire la o viețuire sănătoasă. Pretenția de a fi vindecat și a te bucura de o sănătate bună, în timp ce calci legile elementare ale sănătății, este absurdă și Îl dezonorează pe Dumnezeu.

Orice eșec, în acest caz, te face direct răspunzător. Nu vor fi răspunzători de eșec nici medicii, nici Dumnezeu, nici tratamentele, dacă vei continua un mod de viață nesănătos (tutun, alcool, droguri, excitante, muncă peste măsură, sedentarism etc.). Încearcă să-ți însușești principiile elementare ale unei viețuiri sănătoase și apoi, cu perseverență, în ciuda rezervei afișate de către cei din jur, fă o schimbare radicală în stilul de viață. Fă un nou început! Știi de ce îți dau acest sfat? Este simplu (și biblic!) : ca să nu ți se întâmple ceva mai rău (vezi Ioan 5:14).

7) Nu te îndoi de faptul că Dumnezeu te iubește chiar dacă a îngăduit să vină această încercare în viața ta! Dacă te ispitește gândul că El e prea mare și prea ocupat ca să dea atenție micilor noastre probleme, aruncă, te rog, o privire în Evanghelii și urmărește în câte ocazii Mântuitorul S-a ocupat de bolile și suferințele oamenilor. El a vindecat mai mult decât a predicat. Dacă Iisus a manifestat o asemenea preocupare pentru binele fizic și psihic al oamenilor, aceasta s-a datorat unui simțământ profund de milă față de tot ce înseamnă suferința umană (vezi Marcu 1:41; Matei 20:34; 15:32).

În toată istoria dramatică a omenirii, de când a intrat păcatul în lume, Dumnezeu a fost întotdeauna de partea omului suferind, lovit, zdrobit și împovărat. El Însuși ne asigură de acest lucru, chiar dacă norii deznădejdii sunt atât de grei încât ascund orice rază de speranță:

„Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite” (Isaia 57:15).

8) Poate că te-ai rugat intens și îndelungat pentru vindecare, iar zilele, lunile și poate chiar anii au trecut fără să primești vreun răspuns. Nu te descuraja! Nu considera că Dumnezeu te-a părăsit sau că nu te mai iubește. Nu te îndoi niciodată de dragostea Lui față de tine. Dacă El nu-ți răspunde așa cum te-ai așteptat, nu înseamnă că nu ți-a ascultat rugăciunea.

A asculta și a împlini o rugăciune sunt două lucruri total diferite. Amintește-ți de apostolul Pavel, despre care Însuși Dumnezeu afirmă că este un „vas ales” (vezi Faptele apostolilor 9:15). Pavel însuși mărturisește că L-a rugat de trei ori pe Domnul pentru vindecare (2 Corinteni 12:8‑9), fără să primească răspunsul așteptat de el. În astfel de momente, un gând inspirat te poate ajuta mult:

„A pretinde ca rugăciunea să fie întotdeauna împlinită chiar în felul dorit de noi ar fi o îndrăzneală necuvenită din partea noastră. Dumnezeu este prea înțelept ca să poată greși și prea bun ca să rețină vreun bine de la cei ce umblă în neprihănire. Deci nu trebuie să ne temem a ne încrede în El, chiar dacă nu vedem imediat răspunsul la rugăciunile noastre” (1).

Și acum, doresc să te mai întreb ceva: Ce e mai de preferat: încă câțiva ani de trăit din această viață mizerabilă, plină de nesiguranță și păcat, sau o veșnicie trăită alături de Mântuitorul sufletelor noastre, într-o armonie desăvârșită cu propriul nostru suflet, cu semenii noștri și cu Creatorul nostru?

Sunt fericiți cei care pot spune cu fruntea senină, asemenea lui Pavel: „Căci pentru mine a trăi este Christos, iar a muri este un câștig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc. Și nu știu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părți: aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Christos, căci ar fi cu mult mai bine. Dar pentru voi este mai de trebuință să rămân în trup” (Filipeni 1:21‑24).

Fericită dilemă! Numai un om care are o relație desăvârșită cu Creatorul său o poate experimenta. De ce nu ai fi și tu unul dintre ei? De ce nu aș fi și eu?

Și acum, permite-mi, te rog, să continui experiența relatată în introducerea acestui material.

După ce mi s-a pus diagnosticul, medicul, măsurându-mă din cap până în picioare, mi-a spus că imediat după internare va trebui să-mi dea câteva perfuzii, căci păream foarte anemiat. Problema era că nu erau locuri libere în spital, fapt pentru care internarea mea a întârziat câteva zile.

Profitând de cele câteva zile petrecute acasă, mi-am adus aminte că există un fruct indicat mai ales în cazuri de anemii, ajutând mult la regenerarea sângelui. Fiind vară, era tocmai vremea coacăzelor negre. Am cumpărat câteva kilograme și zilnic am consumat o anumită cantitate la fiecare masă.

A sosit și ziua internării. Desigur, primul lucru ce mi s-a făcut au fost analizele de sânge. Rezultatul? Stupoare, mai ales pentru medic. Sângele meu era foarte bun, așadar nu mai era nevoie de perfuzii. Nu i-am spus medicului de „tratamentul” meu cu coacăze negre, căci știam că nu crede în el. Eu însă credeam în tratamente naturiste, dar mai ales credeam în puterea lui Dumnezeu de vindecare.

Au urmat zile și săptămâni de tratament cu medicamente puternice. După doar o lună, mă simțeam deja vindecat. L-am rugat pe medic să-mi facă o radiografie, însă m-a refuzat, motivând că, din rațiuni de economie, radiografiile nu se puteau face mai devreme de trei luni. Deși mă simțeam foarte bine, a trebuit să continui tratamentul încă o lună și jumătate, după care mi s-a făcut prima radiografie de control.

Când a privit radiografia, medicul a rămas uimit. „Cu tine s-a întâmplat o minune. Ești complet vindecat.” Previziunile lui că va trebui să stau în spital în jur de șapte luni nu s-au adeverit. După numai două luni și jumătate, puteam pleca acasă, pe deplin vindecat. Probabil că aș fi putut pleca mult mai repede, dacă nu ar fi fost problema radiografiei.

Când privesc în urmă spre acele momente de grea încercare, atât pentru mine, cât și pentru întreaga familie, nu pot decât să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru atât de prețioasa Lui promisiune pentru cei loviți de suferințe fizice. Atunci, în acele momente de cumpănă, l-am cunoscut pe Creator dintr-o altă perspectivă. L-am cunoscut din proprie experiență pe Cel despre care psalmistul David spune: „El iți iartă toate fărădelegile tale, El iți vindecă toate bolile tale” (Psalmul 103:3). Da, atunci am început să-L cunosc pe Cel care ne asigură pe fiecare dintre noi:

„Eu sunt Domnul care te vindecă!”

Lori Balogh

Referințe:

(1) E. G. White, „Calea către Christos”, cap. 11, Înaltul privilegiu al rugăciunii