Ilustrații despre pocăință
Păcat și pocăință
Împăratul Teodosie a omorât 7 000 de oameni din pricina unei răscoale în Tesalonic. Îndată după aceea voia să se ducă la biserică în Milan. Episcopul Ambrosie, care-l mustrase mai înainte printr-o scrisoare, l-a oprit și i-a zis că nu poate să facă parte din turma lui Christos, pătat astfel de sânge. Împăratul supărat s-a legat de pilda lui David, spunând că și el a săvârșit omor. Ambrosie i-a răspuns:
„Urmează-l pe David și în pocăință, cum l-ai urmat în păcat.”
Istoria imnului „Așa cum sunt”
Charlotte Elliott a fost o tânără care nu găsise mântuirea sufletului ei. Predicatorul a stat de vorbă cu ea, dar în mod repulsiv ea nu a vrut să discute problema mântuirii.
După o vreme de frământări, ea l-a căutat pe predicator și l-a întrebat ce ar trebui ea să facă spre a fi vrednică să primească mântuirea. Dr. Malan i-a spus că nu trebuie să facă nimic, ci să vină la Domnul Iisus așa cum este.
Ea n-a fost gata imediat. Fiind bolnavă, gândurile au început s-o frământe tot mai mult. În sfârșit, după zile de frământări și nopți nedormite, ea s-a convins că nu poate face nimic ca să merite mântuirea. Și atunci, așa păcătoasă cum era, a venit la Domnul Iisus.
Acea experiență ea a scris-o în cântarea „Așa cum sunt, la Tine vin”. Mereu se repetă cuvintele „așa cum sunt” și ” eu vin, eu vin!”. Ferice de toți cei ce sunt gata să vină așa cum sunt la Mântuitorul!
Acum ori niciodată
Charles G. Finney lucra într-un birou de avocatură. Citea Biblia și mergea la biserică, dar nu avea mântuirea sufletului. Avea 29 ani, era foarte mândru și nu dorea ca alții să știe frământările și luptele sale sufletești.
Într-o duminică i se păru că nu poate merge mai departe așa. Își dădea seama că e păcătos și se gândea să nu moară în starea aceea, căci ar fi pierdut pe veci de veci. Rațiunea lui de avocat îi cerea să-și rezolve problema sufletului, dar inima sa era împietrită. Nu se putea ruga. A trecut și ziua de luni, și cea de marți, fără să găsească pacea sufletului său. Atunci și-a dat seama că mândria e o mare piedică. El se temea, se rușina de oameni…
Dându-și seama de aceasta, miercuri a plecat mai de dimineață spre birou, dar și-a schimbat direcția și a mers în pădurea de la marginea orășelului lor, hotărât să nu se reîntoarcă până nu se predă Domnului și nu primește pacea sufletului. Ajuns în pădure, se uita mereu în toate părțile dacă nu-l vede cineva. Într-un loc erau vreo trei copaci răsturnați și în mijloc o groapă. S-a dus acolo și a coborât în groapă, ca nimeni să nu-l vadă.
Voia să se roage, dar inima îi era de piatră, iar gura mută. Lupta lăuntrică a fost cumplită. Se părea că a ajuns la disperare, dar fiindcă a spus că nu se reîntoarce de acolo până nu se predă Domnului, a rămas acolo în groapă, nu a fost gata să plece.
Orice mișcare a unei frunze îl făcea să tresară, să se uite dacă nu vine cineva. S-a convins că mândria îi este adevărata piedică. Atunci și-a zis că dacă ar veni toată lumea să-l vadă, el se predă Domnului. Atunci a strigat cu toată puterea către Dumnezeu, fără să-i mai fie rușine de oameni. Și Dumnezeu i-a mântuit sufletul. Mai târziu, el a devenit unul dintre marii evangheliști ai Americii.
Pocăința aduce schimbare
Scriitoarea Nell Mohney a povestit despre o schimbare deosebită trăită de una dintre prietenele sale, o femeie foarte certăreață. Modul de exprimare al acestei prietene era agresiv și cu cuvinte jignitoare. Într-o zi însă, când s-a întâlnit cu prietena sa, aceasta i-a povestit că Dumnezeu i-a schimbat viața și acum are o vorbire nouă.
Când a fost întrebată despre experiența sa, aceasta a mărturisit ca într-o zi, fără ca ea să știe, soțul ei a înregistrat-o pe o bandă magnetică. După o lungă și aprinsă conversație, soțul ei a luat caseta pe care a înregistrat-o și a pus-o într-un casetofon pentru ca ea să o poată auzi.
În acele momente în care ea asculta tot ceea spusese anterior, a început să plângă în hohote. După câteva clipe de nedumerire și mâhnire profundă, și-a întrebat soțul dacă acestea sunt cu adevărat cuvintele ei. Nu-i venea să creadă că ele sună așa de urât, pentru ca în clipele ei de furie nu mai avea timp să se asculte.
Chiar în acele momente și-a cerut iertare de la soțul ei și i-a cerut lui Dumnezeu să-i arate ce trebuie să facă. După o săptămâna, timp în care Dumnezeu a lucrat în viața acestei femei, ea a mărturisit că în acest timp de pocăință, a fost profund cercetată de un articol al unei reviste creștine ce avea titlul: „Lumina unei lumânări este mai de preferat decât întunericul!”
Și-a dat seama că trăise în întuneric atât de multă vreme, de aceea a început să citească și să studieze toate versetele Bibliei care vorbeau despre lumină. În urma adevărurilor pe care le-a descoperit, viața ei a fost schimbată profund și în inimă i s-a aprins adevărata lumină. Vei lăsa ca lumina lui Christos să strălucească în viața ta?
Pocăință după gratii
Un mare demnitar a intrat într-o închisoare și, mergând din celulă în celulă, i-a auzit pe toți pușcăriașii susținându-și nevinovăția. Într-un târziu a ajuns la unul care și-a mărturisit păcatul, considerându-se vinovat. Demnitarul l-a chemat pe gardian și i-a ordonat:
„Eliberează-l cât mai repede pe omul acesta, până nu îi contaminează și pe acești „nevinovați”.
Mihail Kalașnikov și problemele de conștiință
Presa rusă a publicat scrisoarea trimisă patriarhului Kiril al Rusiei, în care Mihail Kalașnikov, inventatorul celebrei arme de asalt AK‑47, se arăta îngrijorat de consecințele pe care le-a adus invenția sa.
„Durerea mea este de nesuportat: Dacă arma mea a răpit viața unor oameni, înseamnă că eu, Mihail Kalașnikov, fiu de țăran creștin ortodox, sunt responsabil de moartea acestor oameni, chiar dacă erau dușmani?” – se întreba Kalașnikov în scrisoarea datată 7 aprilie 2013 și citată de cotidianul Izvestia. „Cu cât trăiesc mai mult, cu atât această întrebare îmi sfredelește creierul și mă întreb de ce Dumnezeu le-a permis oamenilor astfel de invidii, lăcomii și agresiuni diavolești” – explica el.
Kalașnikov, care a murit pe 23 decembrie 2013 la vârsta de 94 de ani, a mărturisit că se simțea vinovat pentru fiecare persoană care a fost ucisă din cauza puștii proiectate de el. Paradoxal, el a trăit ca un ateu întreaga viață, cu toate că fusese botezat în copilărie după tradiția ortodoxă. Prima intrare conștientă în biserică la vârsta adultă a avut loc la vârsta de 91 de ani, când s-a și botezat după ce și-a exprimat pocăința față de păcatele din viața sa.
Scrisoarea trimisă de Kalașnikov nu depășește însă surpriza oferită de răspunsul din partea Patriarhiei Ortodoxe, care pare a nu ține cont de porunca: „Să nu ucizi!”
„Biserica are o poziție clară în această problemă: Când armele sunt folosite pentru apărarea patriei, biserica sprijină atât inventatorii, cât și soldații care le folosesc” – a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei ruse.
Arma de asalt Kalașnikov AK‑47, inventată în 1947, a devenit simbolul luptei pentru independență și se află pe numeroase drapele, printre care cel al Mozambicului sau al mișcării șiite Hezbollah.
Sursa: semneletimpului.ro
Culegere de Lori Balogh
