Samson – învins sau învingător?

Samson – învins sau învingător?

În pregătirea noastră pentru viața viitoare – o viață trăită alături de un Dumnezeu sfânt și între ființe sfinte -, legile lui Dumnezeu, normele, regulile, poruncile, sfaturile, îndemnurile și avertismentele își au locul lor important. Însă, dacă apreciem metodele folosite de Dumnezeu în Cuvântul Său pentru a ne crește spiritual după eficiența lor, trebuie să recunoaștem că una dintre cele mai eficiente metode este studiul biografiilor biblice.

Prezentarea vieții unor bărbați și femei așa cum au fost în realitate, cu calități și defecte, cu lumini și umbre, ne poate influența viața de multe ori mai mult decât o poruncă sau un îndemn direct. Este vorba de așa-numita educare prin aluzie, care s-a dovedit deosebit de eficientă.

Spre deosebire de biografiile pe care le întâlnim în literatura profană, – de cele mai multe ori denaturate, romanțate și modificate după cine știe ce interese -, biografiile întâlnite în Cuvântul lui Dumnezeu sunt realiste. Ele nu sunt nici poleite, nici înfrumusețate, nici romanțate, și aceasta pentru simplul motiv că personajele în cauză sunt privite nu dintr-o perspectivă umană (de cele mai multe ori subiectivă), ci dintr-o perspectivă divină, care nu greșește niciodată în aprecierea unui om.

Atunci când studiem viața unui om care a trăit cu mii de ani în urmă, când venim în contact cu calitățile, dar și cu lipsurile și defectele lui de caracter, când vedem cum a lucrat Dumnezeu în viața lui pentru a face din el un cetățean al Împărăției cerurilor, învățăm mult mai mult decât atunci când citim legi și reguli, oricât ar fie ele de bune și necesare. Este ceva în structura noastră interioară care ne face să învățăm mai mult și mai ușor din exemple practice, decât din reguli abstracte.

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a rânduit ca biografiile să ocupe un spațiu destul de însemnat în Cuvântul Său. Pentru această ocazie vă propun să ne oprim asupra vieții unui om care a trăit în vremurile Vechiului Testament, cu peste patru mii de ani în urmă, dar cu care ne putem identifica atât ca persoană, cât și ca biserică. Este vorba de Samson, judecătorul lui Israel într-o perioadă în care națiunea era confruntată cu numeroase probleme și încercări.

Text biblic: Judecătorii 13:1‑5,24,25

O primă observație care trebuie făcută este următoarea: Dintre cele douăzeci și unu de capitole ale cărții Judecătorii, patru sunt dedicate vieții lui Samson, acest Hercules al poporului evreu. Aceasta înseamnă că Providența divină a considerat că avem multe de învățat din viața acestui om.

Întrebările la care am căutat un răspuns în legătură cu viața acestui om – citat de Pavel între eroii credinței din Evrei capitolul 11 -, sunt: A fost Samson un învingător sau un învins? Care au fost cauzele eșecului planului lui Dumnezeu cu Samson? În ce privință riscăm să repetăm experiența lui, atât ca individ, cât și ca biserică?

Samson s-a născut într-o familie aparținând seminției lui Dan, al cărui teritoriu se învecina cu cel al filistenilor. Mai mult decât atât, părinții lui Samson locuiau în Țorea – o localitate aflată exact la granița cu filistenii (dacă privim o hartă a Palestinei de pe timpul judecătorilor).

Acest amănunt ne poate ajuta să descoperim una dintre cauzele care au dus, în final, la eșecul planului lui Dumnezeu cu Samson: influențele păgâne, lumești care, asemenea unui macaz de cale ferată, l-au aruncat pe omul lui Dumnezeu pe o direcție greșită, pe o linie moartă.

Părinții lui Samson erau oameni simpli, muncitori, de condiție modestă, însă deosebit de credincioși. În raportul biblic nu găsim nimic care ar putea să le fie reproșat în legătură cu educația pe care i-au dat-o fiului lor. Dimpotrivă, citind capitolul 13 din Judecătorii, se poate observa grija lor deosebită pentru cunoașterea tuturor lucrurilor pe care trebuiau să le împlinească astfel încât planul lui Dumnezeu cu copilul lor să nu dea greș.

Erau oameni cu temere de Dumnezeu, deplin conștienți de responsabilitatea lor în calitate de părinți. „Doamne, te rog” – spune Manoah -, „să mai vină o dată la noi omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimis și să ne învețe ce să facem pentru copilul ce se va naște!” (Judecătorii 13:8).

Chiar după ani, când Samson era deja în plinătatea vârstei și când ei observă că fiul lor trage cu ochiul dincolo de gard, vrând să se însoare cu o femeie filisteană, ei fac tot ceea ce pot într-o asemenea situație: „Tatăl său și mama sa i-au zis: „Nu este nicio femeie între fetele fraților tăi și în tot poporul nostru, de te duci să-ți iei nevastă de la filisteni, care sunt netăiați împrejur?” (cap. 14:3).

Influențele prenatale

Părinții lui Samson au primit din partea lui Dumnezeu o serie de îndrumări pe care trebuiau să le respecte – îndeosebi mama -, dacă doreau să aibă un copil sănătos: „Acum ia bine seama, să nu bei nici vin, nici băutură tare, și să nu mănânci nimic necurat… Să nu guste niciun rod din viță, să nu bea nici vin, nici băutură tare și să nu mănânce nimic necurat; să păzească tot ce i-am poruncit” (cap. 13:4,14).

Fără a insista asupra acestui aspect, care el însuși merită o abordare aparte, este demn de remarcat influența obiceiurilor mamei în timpul sarcinii (stil de viață, odihnă și activitate, problema fumatului, alcoolului și drogurilor, stresul fizic și emoțional) asupra viitorului copilului ce se va naște.

Nazireatul

Planul lui Dumnezeu pentru Samson era să fie un nazireu pe viață. Biblia raportează doar două cazuri de nazireat pe viață: Samson și Samuel. Termenul „nazireu” provine de la ebraicul „nazar” care înseamnă „a se lega”. Nazireul era acea persoană care era închinată lui Dumnezeu pentru o anumită perioadă de timp, rămânând în stare de puritate pe toată durata nazireului său.

Legământul de nazireat se făcea atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Durata lui era de minimum treizeci de zile și se făcea, de regulă, din propria voință. În perioada nazireatului erau câteva interdicții de care nazireul trebuia să țină seama:

– Nu avea voie să consume vin, băuturi alcoolice și niciun produs al viței.

– Nu avea voie să-și taie părul.

– Nu avea voie să se apropie de vreun cadavru, chiar dacă era vorba de o rudă sau membru al familiei. Atingerea accidentală de un mort făcea ca legământul de nazireat să fie întrerupt, el urmând să fie refăcut după ce părul de pe cap era ras.

În cazul nazireatului pe viață, nu mai există interdicția de a nu se atinge de un mort. Acest nazireat pe viață se făcea, de obicei, după dobândirea sănătății după o boală gravă, după nașterea unui copil mult așteptat sau pur și simplu pentru purificare.

Rabinii evrei descurajau legământul de nazireat, ca de altfel orice practică de asceză. Potrivit lor, nazireatul era posibil doar pe teritoriul lui Israel și doar pe timpul în care preoții puteau sluji în templu. Cu toate acestea, au existat și cazuri de nazireat în diaspora (în afara granițelor lui Israel).

Cu privire la nazireatul lui Samson se ridică o întrebare justificată: Dacă nazireatul era un legământ de bună voie, făcut între un om și Dumnezeu, de ce atunci familiei lui Samson i s-a impus de către Dumnezeu acest nazireat? Samson s-a născut nazireu, fără ca el să-și dea consimțământul.

Trebuie să recunoaștem că avem în atenție un caz unic. Chiar dacă și Samuel a fost un nazireu pe viață, totuși, în cazul lui, părinții l-au închinat Domnului de bună voie. În cazul lui Samson, nazireatul se pare că a fost impus prin hotărâre divină. Este corect lucrul acesta?

Da, la prima vedere se pare că este vorba de o hotărâre arbitrară a lui Dumnezeu. El poruncește, iar omul trebuie să se conformeze…

În realitate, ceea ce pare a fi o hotărâre divină arbitrară nu este altceva decât un plan al lui Dumnezeu pentru Samson, pentru familia sa și pentru întregul popor Israel. Un plan pe care părinții puteau să-l refuze sau să-l zădărnicească dacă doreau aceasta, un plan pe care însuși Samson putea să-l refuze sau să-l zădărnicească, dacă dorea – lucru care, de fapt, s-a și întâmplat.

De fapt, experiența vieții lui Samson este o ilustrare a modului în care un om poate, prin propria lui voință, să zădărnicească planurile lui Dumnezeu cu el. Rolul părinților în acest nazireat era acela de a-l educa și a-l influența pe copilul Samson să accepte acest plan divin și să-l determine să se consacre pe sine pentru a-l îndeplini.

Din nefericire, în pofida sincerității și eforturilor făcute de părinți, la maturitate Samson a refuzat să-și ducă viața conform planului lui Dumnezeu. Consecința? Propria sa viață, precum și planul divin cu el și poporul din care făcea parte, au eșuat lamentabil.

Uneori se predică de la amvoanele bisericii că vina pentru alegerea greșita a copiilor crescuți într-un cămin creștin le aparține în totalitate părinților, aceștia neștiind să-i educe. S-a spus chiar că acești părinți, ai căror copii au ales la maturitate calea lumii, au avut o viață dublă, iar această duplicitate i-a determinat pe copii să se îndepărteze de biserică.

Nimeni nu poate nega faptul că părinții pot greși uneori în educație. Toți greșim în multe feluri și nu suntem scutiți nici la acest capitol. Am văzut însă familii în care părinții au făcut greșeli grave, atât în ce privește educația, cât și în ceea ce privește exemplul dat copiilor. Părinți care se pretind buni creștini, dar care sunt supuși viciilor, neglijenți, călcători ai Poruncii a șaptea, mincinoși și violenți au parte, în mod paradoxal, de copii care la vârsta maturității rămân lângă Dumnezeu și Biserica Sa.

Din nefericire, există și familii în care părinții au făcut tot ce au putut cu ajutorul lui Dumnezeu pentru a-și crește copiii în credință și totuși, copiii lor, aflați la vârsta alegerilor, au preferat, pentru moment, să aleagă calea lumii. Pot fi acuzați acești părinți că au avut o viață dublă?

Priviți la părinții lui Samson! Cu câtă grijă cer ei instrucțiuni de la Dumnezeu cu privire la creșterea copilului promis! Deși Biblia nu ne oferă detalii cu privire la perioada copilăriei și adolescenței, putem înțelege printre rânduri că părinții lui Samson și-au făcut datoria pe deplin, urmând toate indicațiile lui Dumnezeu pentru creșterea copilului.

Și totuși… La vârsta maturității, Samson a ales singur drumul pe care dorea să-l urmeze. Iar alegerea lui a fost profund greșită, spre totala nefericire a părinților lui și a lui Dumnezeu și spre nenorocirea propriei vieți și a unui popor întreg.

Ce ușor ne pricepem să-i învinuim pe semenii noștri când vin în viața lor necazuri de felul acesta! Oare Adam și Eva au avut o viață dublă, astfel încât Cain a ales să trăiască asemenea unui criminal, fugind întreaga viață de Dumnezeul său? Oare Samuel a avut și el o viață dublă, astfel încât Scriptura să afirme despre copiii săi că „n-au călcat pe urmele lui, ci se dedau la lăcomie, luau mită și călcau dreptatea” (1 Samuel 8:3)?

Și, dați-mi voie să merg până la extrem cu exemplificarea: Oare Dumnezeu a avut o viață dublă din moment ce fiii Săi, Adam și Eva, au ales să asculte mai mult de șarpele cel viclean decât de porunca Lui?

Cei care se grăbesc să judece în astfel de situații delicate și deosebit de dureroase pentru părinți nu numai că dau dovadă de lipsă de dragoste, înțelegere și compasiune față de cei întristați, dar ei dovedesc faptul că nu au înțeles nimic din ceea ce înseamnă adevărata libertate de alegere pe care Dumnezeu o acordă fiecărui om.

Lecții din viața lui Samson

Din trista experiență ălui Samson învățăm o mulțime de lucruri:

1) Samson L-a iubit pe Dumnezeu. L-a iubit mult, cu pasiune chiar. Vedem lucrul acesta din faptele lui mărețe, demne de un adevărat erou național, asemenea lui Hercules al grecilor. Problema lui a fost aceea că s-a iubit pe sine mai mult decât pe Dumnezeu, iar pe femei le-a iubit mai mult decât pe sine.

Scriptura relatează că în viața lui Samson au existat trei femei, toate aflate dincolo de gard, toate filistene. Probabil că această înclinație a lui Samson pentru ce se afla dincolo de principiile morale învățate de la părinții săi era cauzată și vecinătatea foarte apropiată cu filistenii. Un proverb spune că cine umblă cu lupii învață să urle ca ei. Țorea – localitatea natală a lui Samson -, se afla, așa cum am văzut, chiar la granița cu filistenii. Cât de primejdios este pentru un copil al lui Dumnezeu să-și trăiască viața la granița dintre biserică și lume, dintre cerințele lui Dumnezeu și pretențiile lumii!

Dintre cele trei femei, una i-a devenit soție (cel puțin în acte), una a fost o prostituată, iar a treia, Dalila, era o metresă. Nu ni se spune dacă Samson avea intenția de a se căsători cu Dalila. Femeile – aceasta a fost slăbiciune lui, slăbiciune care l-au făcut să uite complet de nazireatul lui și de chemarea făcută de Dumnezeu pentru o lucrare specială, într-un timp de criză pentru popor.

Samson a uitat textul din Geneza 2:24: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de nevasta sa; și cei doi se vor face un singur trup.” El a interpretat acest principiu, stabilit de Creator încă din primele zile ale existenței lumii noastre, într-un mod cu totul personal și original: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de … nevestele sale…”, încercând să obțină același rezultat: „să fie un singur trup.” Numai că schimbările făcute de om în ecuația lui Dumnezeu nu duc la același rezultat.

Și iată-l pe Samson încheindu-și viața, pe când era în deplină maturitate și putere fizică și intelectuală, singur și părăsit de aceia și acelea pe care i-a iubit.

2) Al doilea lucru pe care îl învățăm din trista experiență a lui Samson este acela că Dumnezeu nu-și abandonează copiii atât de ușor pe cât credem noi.

Știți cât timp a fost Samson judecător în Israel? Douăzeci de ani! În tot acest timp Dumnezeu a arătat îndelungă răbdare față de copilul Său rebel, încercând pe toate căile să-i îndrepte pașii pe calea cea bună. L-a sprijinit când a avut nevoie, l-a avertizat, a îngăduit să vină în viața lui Samson tot felul de încercări și suferințe, dar nu l-a abandonat. Dumnezeu știa că în inima lui Samson, oricât de lumească părea, mai licărea o scânteie de credință și dragoste după neprihănire.

Dacă noi am fi fost în locul lui Dumnezeu, am fi răbdat toate escapadele lui Samson? Am fi așteptat douăzeci de ani ca omul numărul 1 al națiunii și al bisericii din acea vreme să-și vină în fire și să-și îndrepte căile? Și totuși, Dumnezeu îl rabdă, îl ajută în momentele dificile, iar în final, când Samson se trezește la realitate, îi ascultă ultima rugăciune și face prin el o lucrare pe care nu o făcuse întreaga viață.

Cât de adevărat este cuvântul care spune: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își tine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul” (Exodul 34:6,7)!

3) Samson a avut un caracter dificil. Poate tocmai din cauza acestui fapt, în preștiința Sa, Dumnezeu a dat părinților lui instrucțiuni cât se poate de clare cu privire la creșterea lui – legea nazireatului. Însă, deși avea ochi, Samson era orb spiritual. Samson nu-și vedea defectele, nu-și recunoștea slăbiciunile și înclinațiile păcătoase, nu lua aminte la îndemnurile celor din jurul său de a merge pe calea cea bună.

La finalul vieții sale scurte, dar trăită la intensitate maximă, asemenea unei lumânări aprinse la ambele capete, Samson a orbit fizic, dar și-a recăpătat vederea spirituală. Acolo, în întunericul ființei sale lipsită de lumina soarelui, dar și în întunericul închisorii filistene, când trebuia să fie condus de mână pentru a supraviețui, dar mai ales pe scena pe care a fost umilit să apară în fața a peste trei mii de filisteni, vrăjmași ai poporului lui Dumnezeu, acolo Samson a început să vadă cu adevărat.

A fost orb când s-a căsătorit cu o femeie filisteană; a fost orb când s-a dus la o prostituată; a fost orb când s-a lăsat ademenit de farmecele Dalilei; a fost orb când nu a ascultat de sfaturile bune ale părinților și de îndemnurile Duhului Sfânt din conștiință. A fost orb, dar el nu știa că este orb…

Acum, când lumina ochilor nu mai era, Samson a început să vadă. A început să vadă cât era de păcătos și nevrednic pentru o chemare atât de înaltă, și cât era de orb față de îndurările lui Dumnezeu. A început să fie conștient de câtă dezonoare i-a adus lui Dumnezeu comportamentul său și ce lucruri mărețe s-ar fi putut face prin el pentru poporul său. Acum vedea, dar era prea târziu… Mult prea târziu…

Învins sau învingător?

Privind la întreaga lui viață ca la un ecran panoramic, putem spune că Samson a fost un învins. A eșuat pe toate planurile, sfârșind singur, orb, umilit, disprețuit de vrăjmașii lui Dumnezeu și având în suflet amărăciunea unui destin atât de luminos, dar ratat.

Și totuși, viața lui Samson se încheie cu o biruință. Și nu cu o biruință oarecare, ci cu una care le-a întrecut pe toate celelalte luate împreună: „Cei pe care i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulți decât cei pe care îi omorâse în timpul vieții” (Judecătorii 16:30).

O biruință câștigată târziu, cu pierderi uriașe pentru el, dar prin care Dumnezeu a fost onorat în final. De fapt, adevărata biruință de la sfârșitul vieții lui Samson a fost biruința asupra lui însuși. Când Samson se roagă: „Doamne, Dumnezeule! Adu-ți aminte de mine, Te rog! Dumnezeule, dă-mi putere numai de această dată și cu o singură lovitură să-mi răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei” (Judecătorii 16:28), de fapt el cere: „Vreau, Doamne, să salvez onoarea Ta.”

Nu este vorba aici de o simplă răzbunare personală pentru cei doi ochi scoși de filisteni, căci oricum, atunci când avea ochi, aceștia îl conduseseră întotdeauna spre păcat. Samson se roagă pentru reabilitarea onoarei lui Dumnezeu în fața dușmanilor poporului Său.

Concluzii

Ce legătură există între viața lui Samson și noi – fiii veacului al XXI-lea? Cartea Judecătorii acordă vieții lui Samson patru capitole. De ce oare? Ce semnificație au înfrângerile și biruințele lui Samson pentru biserica noastră, acum, la sfârșit de timp și de istorie?

Samson este un prototip al Bisericii Laodicea. Samson suntem noi, cei cărora Dumnezeu ne-a făcut o chemare atât de sfântă și pentru care El are planuri atât de mărețe. Ca și în cazul părinților lui Samson, bisericii așteptătoare a revenirii Mântuitorului i s-au dat instrucțiuni detaliate cu privire la cum să ne comportăm în familie și societate, cum să ne hrănim sănătos, cum să ne recreăm, cum să lucrăm pentru Domnul.

Din nefericire, Laodicea, asemenea lui Samson, are ochi dar nu vede. Suntem orbi față de ocaziile oferite de Dumnezeu, orbi față de nevoia noastră de Duh Sfânt, orbi cu privire la defectele noastre de caracter, orbi față de chemarea făcută de Dumnezeu, orbi față de răsplătirea promisă celor mântuiți.

Samson a fost un uriaș cu simțurile morale amorțite. Când s-a trezit însă, zguduit de lucrarea Duhului în conștiință, dar și de curgerea evenimentelor din viața sa, Samson a biruit.

Biserica Laodicea este un uriaș care doarme. Când Dumnezeu va considera că a sosit timpul, El o va trezi din somnul morții și va folosi acest „uriaș” pentru a-Și aduce la ideplinire planurile și pentru ca Numele Său, Legea Sa și adevărul Său să fie reabilitate în fața întregului Univers.

Timpul acela nu este departe de noi. Samson și-a încheiat viața cu o biruință câștigată cu un preț uriaș. La fel, la încheierea istoriei acestei lumi, Laodicea – ultima biserică ce va juca ultimul act al luptei dintre bine și rău -, va fi biruitoare.

Dacă nu ar fi așa, cum ar fi dat Iisus – Martorul credincios și adevărat -, cea mai frumoasă făgăduință acestei biserici: „Celui ce va birui îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apocalipsa 3,:1)?

Problema este că Laodicea este astăzi o biserică încă luptătoare, nu biruitoare. În ea se găsesc și grâu, dar și neghină; și pești buni, dar și pești răi; și robi buni, dar și robi răi; și fecioare înțelepte, dar și fecioare neînțelepte…

Din care clasă crezi că faci parte?

Lori Balogh