Apocalipsa capitolul 8 – Trâmbița a treia: O stea căzută din cer

Apocalipsa capitolul 8 – Trâmbița a treia: O stea căzută din cer

(vers.10.11)

Vers.10.11: „Al treilea înger a sunat din trâmbiță. Și a căzut din cer o stea mare care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor. Steaua se numea „Pelin”; și a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Și mulți oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.”

Interpretarea clasică

Trâmbița a treia ne aduce în atenție un simbol nou: o stea mare căzută din cer, arzând ca o făclie. În Biblie, stelele îi simbolizează fie pe oameni, fie pe îngeri:

– În primul capitol al „Apocalipsei”, Domnul Christos este văzut ținând în mâna Sa cele șapte stele, simbolizându-i pe conducătorii Bisericii Sale (vezi cap.1,16.20).

– În cartea lui Daniel ni se dă asigurarea că „cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele” (Daniel 12,3).

– Iar în visul lui Iosif, părinții săi sunt simbolizați prin soare și lună, în timp ce frații săi sunt simbolizați prin unsprezece stele care se închină înaintea lui (vezi Geneza 37,9.10).

Însă stelele îi reprezintă și pe îngeri:

– În cartea profetului Isaia, Satana însuși este simbolizat printr-un luceafăr strălucitor (vezi Isaia14,12.13).

– În războiul din cer descris în „Apocalipsa”, „balaurul”, identificat cu Diavolul și Satana, este văzut trăgând după sine a treia parte din stelele cerului – simbol al îngerilor care au trecut de partea lui în marele conflict cosmic (vezi Apocalipsa 12,4;7‑9).

Ținând cont de simbolistica Bibliei, o stea care cade din cer pe pământ reprezintă o putere malefică, aflată sub conducerea directă a lui Satana. Cea de-a treia trâmbiță ne vorbește despre al treilea eveniment care a zdruncinat din temelii Imperiul Roman, provocându-i căderea: invazia hunilor lui Attila.

Dacă prima trâmbiță ne vorbește despre judecățile lui Dumnezeu căzute pe uscat, prin invazia goților lui Alaric, iar a doua trâmbiță ne trimite la judecata ce avea să fie revărsată pe mare prin vandalii lui Genzeric, cea de-a treia trâmbiță vorbește despre pedepsele divine căzute asupra unor teritorii aflate pe cursul izvoarelor râurilor, prin invazia hunilor lui Attila.

Apariția neașteptată și înspăimântătoare a hunilor în centrul marilor bazine și de-a lungul principalelor fluvii apusene: Dunăre, Rin, Loara, Sena și Mozela, a umplut de amărăciune existența locuitorilor Imperiului Roman, asemenea pelinului.

Comparația cu o stea căzută din cer, folosită de Biblie, nu este întâmplătoare, ea regăsindu-se și în literatură. Astfel, Francois Coopee, scriind despre Napoleon, îl numește „un meteor asemenea căruia n-au licărit decât vreo patru sau cinci în istorie”, în timp ce Victor Hugo îl numește pe același Napoleon „semnul unui astru” (1).

„Pentru înțelegerea acestei trâmbițe”, spune Albert Barnes, „trebuie să fie vreun conducător, vreun războinic care să fie comparat cu un meteor strălucitor, al cărui curs să fie strălucitor și unic în felul lui, un meteor care să apară dintr-o dată, ca o stea strălucitoare, și care să dispară asemenea unei stele a cărui lumină și strălucire să fie stinsă și înghițită de ape. Cursa pustiitoare a acestui meteor va traversa în mod deosebit acele părți ale pământului care sunt bogate în izvoare de apă și râuri” (2).

Faptele istorice

Hunii au apărut în Europa pe la sfârșitul secolului al IV-lea, așezându-se în regiunea dintre Tisa și Dunărea de mijloc. Apariția lor a produs mișcări mari pe bătrânul continent. Triburile slavone, lipsite de unitate, au fost călcate în picioare, iar alanii și goții au fost zdrobiți.

După înlăturarea fratelui său Bleda, cu care urma să împartă domnia, Attila, un om mic de statură, îngrozitor de urât, ros de ambiții, sălbatic și lipsit de milă, începe campaniile sale nimicitoare. Într-un timp extrem de scurt, cel care pretindea despre sine că are sabia lui Marte, că este „biciul lui Dumnezeu” și „ciocanul universal”, reușește să aducă sub stăpânirea lui o mare mulțime de popoare.

Attila îi impune împăratului Teodoțiu II un tratat umilitor, prin care acesta trebuia să le plătească hunilor un tribut anual de 700 de galbeni, apoi trece Volga și îi bate pe perși, ajungând până în China. Însă tratatul încheiat cu Teodoțiu II nu este respectat de acesta, drept urmare Attila trece Dunărea, îi bate pe greci în trei bătălii, distruge 70 de orașe, ia o mulțime de prizonieri și ajunge sub zidurile Constantinopolului. Aici însă, lăsându-se înduplecat de darurile grecilor și de promisiunea unui tribut anual, Attila se retrage.

Sub drapelul său, Attila avea în jur de 700 000 de războinici care nu cunoșteau frica, dar nici mila. Popoare întregi, ca ostrogoții, gepizii, lombarzii și alte triburi germanice, se numărau printre supușii lui.

În anul 450, după moartea lui Teodoțiu II, Attila îi pretinde împăratului roman jumătate din statele lui. Cu o armată de 600 000 de soldați, trece Rinul, pustiește Belgia, traversează Mozela și Sena, ajungând la Orleans. Totul este trecut prin foc și sabie. La Metz, hunii îi înjunghie pe toți locuitorii, inclusiv pe copilașii de abia botezați de episcop, orașul fiind dat pradă flăcărilor. Descriind atrocitățile săvârșite de huni, Salvian, preot de Marsilia, spune că a văzut orașe pline de cadavre, printre care câinii și păsările de pradă îmbuibate erau singurele vietăți care mai trăiau prin acele locuri.

La Orleans, s-a dat una dintre cele mai mari bătălii din istoria lumii, o bătălie care a influențat radical soarta lumii și civilizației. În fruntea unei armate compusă din romani, vizigoți, franci și burgunzi, Acțiu îl învinge pe Attila pe Câmpia Catalaniei (Châlons-sur-Marne), acesta fiind nevoit să se retragă. 172 000 de oameni au pierit în această mare bătălie.

În anul următor, 452, hunii năvălesc în Italia, distrugând Acvillea, Milano și orașele învecinate. Pustiesc cetățile din regiunea Padului, trec Apeninii și ajung la Roma. Aici însă, Attila cedează în fața rugăminților, lacrimilor și mai ales a darurilor papei Leon I și se retrage în Ungaria, unde moare în 453.

După moartea lui Attila, imperiul său se destramă. Popoarele subjugate își recâștigă independența, în timp ce ultimele rămășițe ale hunilor sunt zdrobite după încercarea lor de a intra în Imperiul Roman de Răsărit. Cei scăpați dintre huni s-au contopit cu bulgarii, cebarii și kazacii.

Attila a apărut și a dispărut de pe firmamentul istoriei asemenea unei comete care îngrozește lumea. Istoricul Gibbon spunea despre Attila: „Cu mândrie setoasă de sânge, Attila zicea că pe unde calcă al său cal niciun fir de iarbă nu mai crește. Războiul era desfătarea sa, uciderea – bucuria sa, și ori pe unde mergea, lăsa în urmă pârjol și moarte” (3).

Ieronim recunoaște cu durere că, asemenea lui Alaric și Genzeric, Attila a fost un bici al lui Dumnezeu pentru pedepsirea Romei decăzute și corupte: „Dacă aș avea o sută de limbi și o sută de guri cu un glas de fier, tot n-aș fi în stare să descriu toată mizeria și jalea noastră” (4).

Trâmbița a treia și-a încheiat astfel lucrarea ei amară, asemenea pelinului. Ea a durat doar trei ani, dar a făcut să cadă asupra unei treimi din pământ și din ape unele dintre cele mai mari nenorociri din istorie.

Interpretarea actuală

Noua interpretare a trâmbiței a treia susține că steaua Pelin căzută din cer îl reprezintă chiar pe Satana, conform pasajului din Apocalipsa 12,7‑9 și Luca 10,18. Otrăvirea apelor cu pelin ar însemna pătrunderea în Biserica lui Christos a tot felul de învățături străine de Biblie, satanice. Potrivit acestei interpretări, evenimentele descrise în trâmbița a treia s-au petrecut între anii 313‑538, adică în timpul celei de-a treia biserici (Pergam) și a celei de-a treia peceți („calul negru”).

Lori Balogh

Referințe:

(1) – Jean Vuilleumier, „Apocalipsa”

(2) – A. Barnes, „Notes on Revelation”, p. 239, citat de D. Popa în „Apocalipsa lui Ioan, apostolul”, vol II, p. 142.143

(3) – Gibbon, VI, p. 269

(4) – D. Popa, „Apocalipsa lui Ioan, apostolul”, vol. II, p. 145