Ilustratii despre rugaciune

Ilustratii despre rugaciune

Rugaciunea unei chinezoaice

Majoritatea chinezilor sunt budisti, nu crestini. S-a intamplat insa ca o fetita a urmat un timp scoala unei misiuni crestine. Mai multi misionari europeni ii invatau pe copiii chinezi adevarurile crestine, iar micuta chinezoaica a primit credinta in Dumnezeul Cel Viu si in Fiul Lui – Iisus Christos. Ea l-a indragit fierbinte si L-a primit pe Mantuitor in inima ei de copil.

Toti ai casei insa se inchinau lui Buda si fetita suferea nespus din aceasta cauza. O durea inima vazand ca bunicul ei se inchina unei statui neinsufletite.

Odata, fetita se apropie de dansul, spunandu-i cu toata dragostea ce-i umplea inima: „Bunicule, acest Buda de piatra nu te aude si nu te poate ajuta la nevoie. In schimb misionarii mi-au povestit de Dumnezeul Cel Viu, care L-a trimis pe pamant pe Fiul Lui, ca Acesta sa-si dea viata pentru pacatele noastre si sa ne izbaveasca de vesnica pierzare. M-au invatat si un minunat verset din Biblie: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata„. Sunt cuvintele lui Iisus, in care cred acum si eu. Bunicule, inchina-te Dumnezeului Celui Viu si nu unui idol de piatra”.

Cu toata caldura cu care-i vorbise nepoata, bunicul se supara foc. Pret de o clipa, incremeni de uimire, apoi o impinse cu atata putere, incat fetita cazu jos, amenintand-o ca daca o aude inca odata pomenindu-i de acea invatatura ciudata, nu-i va mai da drumul la scoala.
Prin acele locuri aparuse un talhar, cunoscut sub numele de „lupul alb”. Era rau ca o fiara salbatica si se strecura prin nameti ca un lup, patrunzand pe nesimtite prin localitati. Niciodata nu-si ataca singur victima. Avea o ceata de talhari tot atat de sangerosi si haini ca si el.

Odata, banda lui aparu in oraselul unde locuia mica noastra chinezoaica impreuna cu parintii si bunicului ei. Capetenia talharilor hotari sa-si petreaca noaptea in casa lor. Nesocotind rugamintile batranului, el navali in locuinta lor impreuna cu toata banda lui si-i zavori pe toti ai casei intr-o camaruta. Abia dupa ce hotii parasira casa, ei isi recapatara libertatea. Bunicul se inchina in fata statuii lui Buda, rugandu-l sa-l trasneasca cu blestemul sau pe crancenul talhar.

Peste cateva luni talharul aparu iarasi in oras. Pierzandu-si cumpatul, bunicul i se adresa nepoatei. „Zici ca Dumnezeul tau isi apleaca urechea la rugamintile oamenilor?” o intreba el.  „Da, bunicule, el aude totul”, – ii raspunse fetita.  „Atunci roaga-te Lui si cat mai repede. „Lupul alb” ne da iarasi tarcoale si ma tem ca va navali tot in casa noastra! Roaga-L pe Dumnezeul tau sa-l opreasca!”

Batranul punea astfel la incercare credinta fetitei. Ea alerga indata in odaita ei si incepu sa se roage: „Doamne, iata prilejul cel bun. Te rog, nu ma lasa in impas!”

A doua zi, cand capetenia talharilor se indrepta spre casa lor, calul lui se ridica fara veste pe picioarele dinapoi, refuzand sa treaca podetul ce ducea spre poarta lor. Talharul il lovea cu biciul, dar calul nu se urnea din loc. Atunci oamenii lui ii spusera: „Se vede ca pe aici bantuie duhurile rele, pe care le vede numai calul tau. Mai bine sa facem cale intoarsa!”

Fiind foarte superstitios, talharul le urma pe loc sfatul. Cum ii vazu ca pleaca, fetita isi puse mana pe umarul bunicului si-i spuse: „Precum vezi, Dumnezeu mi-a ascultat ruga, bunicule!” Batranul nu stia ce sa-i raspunda, desi intelegea prea bine ca ceva oprise totusi calul talharului. Astfel el se incredinta ca nepoata lui avea dreptate, cu atat mai mult ca era convins ca in casa lui nu bantuie duhurile rele. Dumnezeul misionarilor isi plecase urechea la ruga fetitei… Batranul se retrase in camera lui ca sa cugete pe indelete asupra celor intamplate. Si avea la ce sa cugete! Dumnezeul crestin savarsise o minune!

A doua zi el se infatisa la centrul misionar, dornic sa afle cat mai multe despre Dumnezeul facator de minuni care isi apleaca urechea la rugile omului. Curand ajunse sa creada la randul lui in Dumnezeul Cel Viu, precum si in Fiul Lui – Iisus Christos. Multumita rugaciunii fetitei, Dumnezeu savarsise o minune.

 

Rugaciunea unui fariseu

„Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov,

Iata-ma acum la biserica, inaintea Ta. Am intarziat putin… Motivul? Nevasta. Nu mi-a calcat camasa la timp. De aceea nici nu am luat-o cu masina. Sa vina cu tramvaiul!
Iti multumesc ca sunt aici. Priveste-ma si vezi-mi sfintenia! Ma scol in fiecare dimineata si 10 minute citesc si ma rog. Spune-mi Doamne, mai este cineva pe aici care sa bata acest record? Eu sunt prezent la fiecare program de la biserica. Sunt implicat in toate lucrarile spirituale posibile: comitet, fanfara, cor, comunitate, uniune…!!!
In lucrarea cu copiii? Cum sa cobor pana acolo? Familia? De aceea am nevasta, si sper ca profesorii de la liceul crestin sa-mi educe asa cum trebuie copiii. Doamne, uite plicul de anul acesta, priveste suma si minuneaza-te… Am dat 11% din profitul de la magazinul alimentar. Asa cum spuneam, Doamne, sunt implicat in toate lucrarile… sunt peste tot prezent. Incep sa seaman cu Tine tot mai mult in atotprezenta!
Iti multumesc ca nu sunt ca toti pacatosii acestia… Au mult de lucru pentru a ajunge la nivelul meu. Sper ca sesizezi ca si  masina mea este pocaita. Am abtibild cu „God is my copilot”, semnul pestelui. Binenteles ca in limba engleza… De ce nu ?  Fratii din biserica trebuie sa invete limba engleza, de aceea am pus pe doua usi la biserica cuvintele: „man” si „woman”. Si fratii stiu ce inseamna.
Doamne ce pot sa mai spun? Faptele vorbesc de la sine. Respectul pe care l-am castigat impune. Pacatosii se tem de mine, ma saluta respectos, zambesc… Dar eu ma incrunt… Cum sa zambesti la biserica? Este un sacrilegiu. Si, Doamne, daca este nevoie de ceva, se rezolva, am usi deschise oriunde: la politie, la pasapoarte, la maternitate, la toate nivelele… Multumesc pentru harul acesta!

Eu, fariseu de soi,
John Fariseying.”
Radeti sau plangeti?

Lista de cumparaturi

Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente. I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti.
John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau. Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: „Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.”

John insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.  Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa. Bacanul raspunse parca in sila: „Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie? „

Louise a raspuns: „Da, domnule.” „O.K”, spuse bacanul, „atunci pune-o pe cantar si  eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.”

Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: „Nu-mi vine sa cred!”

Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire. Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa: „Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale.”

Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: „A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.”
Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde! (Isaia 65,24)

Intr-o noapte am lucrat din greu ca sa asist o mama la nastere, dar in ciuda tuturor stradaniilor noastre, ea a murit lasand in urma un bebelus mititel, nascut prematur, si o fetita de doi ani, plangand. A fost dificil sa pastram bebelusul in viata, deoarece nu aveam incubator (nu era electricitate pentru alimentarea unui incubator) si nimic care sa faciliteze metodele necesare si speciale de hranire.

Cu toate ca ne aflam la ecuator, noptile erau deseori friguroase, cu accese inselatoare. Una din moasele studente a mers dupa cutia pe care o aveam pentru asemenea copii si dupa scutecul de bumbac in care bebelusul avea sa fie infasurat. Alta a mers sa puna lemne pe foc si sa umple o sticla cu apa fierbinte. Putin mai tarziu, a venit inapoi suparata si mi-a spus ca, in timp ce umplea sticla, aceasta s-a crapat. Cauciucul se distruge usor in climatul tropical. „Si era ultima noastra sticla pentru apa fierbinte!” exclama ea. Asa cum in Vest nu are nici un rost sa plangi pentru laptele varsat, asa si in Africa Centrala poate fi considerat fara rost sa plangi dupa sticle sparte. Dar nu cresc in copaci si nu sunt nici magazine pe cararile padurii. „Bine”, i-am spus „pune copilul langa foc cat se poate de aproape ca sa fie in siguranta si tu culca-te intre bebelus si usa ca sa-l aperi de curent. Misiunea ta e sa tii copilul cald.”

Urmatoarea zi, pe la pranz, asa cum faceam in majoritatea zilelor, am mers sa ma rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau sa ma insoteasca. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive de rugaciune si le-am spus si despre bebelus. Le-am explicat problema noastra, aceea de a tine copilul tot timpul destul de cald, mentionand si despre sticla pentru apa fierbinte. Bebelusul putea muri imediat daca facea friguri. Le-am spus si despre sora lui de doi ani, care plange pentru ca mama ei a murit.

O fetita de zece ani, Ruth, s-a rugat cu obisnuita sinceritate specifica copiilor nostri africani. „Doamne, te rog”, s-a rugat ea „trimite-ne o sticla. Nu maine, ca n-ar mai fi de nici un folos pentru ca maine copilul va fi mort, ci trimite-o, te rugam, in dupa-amiaza asta.” In timp ce ma sufocam in mine din pricina indraznelii rugaciunii, ea a adaugat in incheiere: „Si daca tot te ocupi de asta, n-ai vrea sa trimiti si o papusica pentru fetita, astfel incat sa stie ca Tu te gandesti la ea?”

Asa cum se intampla deseori la rugaciunile copiilor, eram pusa intr-o situatie dificila. Puteam sa spun din toata inima: „Amin”? Pur si simplu nu credeam ca Dumnezeu ar putea face asta. O, da, stiam ca El poate face orice. Asa spune Biblia. Dar sunt limite, nu-i asa? Singurul mod prin care Dumnezeu putea raspunde acestei rugaciuni aparte era primirea unui pachet de acasa. Eram in Africa de mai mult de patru ani si niciodata nu primisem nici macar un pachet de acasa; si chiar daca cineva mi-ar fi trimis un pachet, cine ar fi pus in el o sticla pentru apa fierbinte? Eram doar la ecuator!

La jumatatea dupa-amiezii, in timp ce predam la scoala de asistente, am primit un mesaj ca era o masina la usa din fata a casei mele. Cand am ajuns acasa, masina plecase, dar acolo, pe veranda, era un pachet mare, de mai multe kilograme. Am simtit cum mi se adunau lacrimi in ochi. N-am putut sa deschid singura pachetul, asa ca am trimis dupa copiii orfani.

Impreuna am scos snurul, desfacand cu grija fiecare nod. Am impaturit hartia, avand grija ca sa nu o rupem degeaba. Curiozitatea si emotia cresteau. Treizeci sau patruzeci de ochi priveau cu cea mai mare atentie cutia cea mare de carton. Intai am scos pulovere impletite, frumos colorate. Ochii le straluceau cand le-am impartit. Apoi am gasit bandaje tricotate pentru pacientii leprozeriei si copiii pareau putin plictisiti. A urmat o cutie de stafide – aveam sa umplem un cuptor cu minunate chifle pentru week-end. Cand am controlat din nou cu mana in cutie, am simtit… ar fi putut fi? Am apucat si am scos din cutie – “Da, o sticla de cauciuc pentru apa fierbinte, nou-nouta!” am strigat.

Ruth era in primul rand de copii. S-a repezit in fata, strigand: „Daca Dumnezeu a trimis sticla, sigur este si papusa!” Scotocind prin cutie, ea scoase o papusa mica, imbracata minunat. Ochii ii stralucira! Nu se indoise deloc. Uitandu-se la mine, intreba: „As putea merge cu tine, mami, sa dau papusica acelei fetite ca sa stie ca Iisus cu adevarat o iubeste?”

Acel pachet calatorise timp de cinci luni. Fusese trimis de fostul meu instructor, al carei lider a auzit si a ascultat indemnul lui Dumnezeu de a trimite o sticla pentru apa fierbinte chiar la ecuator. Si o fetita pusese inauntru o papusa pentru un copil african – cu cinci luni inainte – ca raspuns la rugaciunea plina de credinta a uneia de zece ani care a spus „in dupa amiaza asta”.

„Inainte ca sa ma cheme, le voi raspunde!” Isaia 65:24

 

Ajutoarele sunt pe drum

Intr-un an, un oras din centrul SUA, situat in valea dintre doua rauri a fost inundat. Ambele rauri au iesit din matca iar ploaia continua sa cada zi si noapte in acea zona. Nu se intrezarea nici o urma de speranta in oprirea ploii, asa ca orasul urma sa fie inundat din plin. Toata lumea a fost evacuata, cu exceptia unui singur om care refuza sa isi paraseasca casa – care, in curand urma sa fie complet acoperita de apa.

„Eu am credinta in Dumnezeu ca ma va scapa,” spunea batranul celor care il implorau sa mearga cu ei spre terenuri mai inalte. Omul credea in puterea rugaciunii si se incredea in Dumnezeu ca sa fie salvat.

Apa a acoperit drumurile, facandu-le de netrecut petntru masini. Totusi, un om intr-o masina de teren s-a oprit la casa batranului si a strigat: „Grabeste-te, vino cu mine! Te voi duce la un loc sigur! Nu mai ai mult timp! ” Dar batranul continua sa se roage. Nu vroia sa isi paraseasca casa.

In cateva ore apa s-a ridicat cu peste un metru, inundandu-i complet casa. Ploaia continua. Batranul s-a urcat pe masa de bucatarie si a continuat sa se roage. Apa ii ajunse-se la calcaie, in momentul in care un om cu o barca a venit la casa lui si l-a strigat prin fereastra: „Domnule, veniti cu mine! Va voi duce la un loc sigur!”

Nu”, a raspuns batranul. „Dumnezeu ma va scapa din aceasta inundatie!”
Apa s-a ridicat tot mai mult, si curand batranul a trebuit sa se catere pe acoperis. Ploaia torentiala persista. In timp ce se ruga a auzit sunetul unui elicopter. A privit in sus si a vazut un elicopter deasupra casei sale. O scara a fost coborata din elicopter pentru el.
Dar el a strigat: „Pleaca! Ma faci sa cad de pe acoperis! Dumnezeu ma va salva! Tu du-te si salveaza pe altcineva!”

Elicopterul n-a putut sta acolo toata ziua, asa ca a plecat, lasandu-l pe batran pe acoperis. In final, apa a acoperit casa iar batranul a murit inecat. Cand acesta a ajuns la portile raiului, el a cerut lui Petru sa-i inlesneasca o intalnire cu Dumnezeu. Petru l-a dus la tronul harului.

„Doamne, m-am rugat cu atata ardoare ca sa opresti ploaia si sa ma salvezi de inundatie. Dar m-ai lasat sa ma inec. Nu inteleg!”

„Copilul Meu, am auzit rugaciunile tale. Ti-am trimis o masina de teren, o barca si un elicopter. De ce le-ai respins pe toate?”

APLICATIE:
Dumnezeu nu raspunde intotdeauna la rugaciunile noastre asa cum ne asteptam. Dar El raspunde. A avea credinta si incredere in Dumnezeu inseamna a recunoaste interventia Sa in circumstante, indiferent de cat de disperate par acestea. in ochii nostri lucrurile pot parea ca se inrautatesc si ca Dumnezeu ne-a abandonat. Dar El vede imaginea completa si noi putem sa ne incredem ca El nu ne va uita niciodata. El este la lucru, chiar si atunci cand noi nu ne dam seama. „Stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” (Romani 8:28).

De asemenea trebuie sa ne amintim ca Dumnezeu lucreaza prin oameni de rand asemenea noua. Asemenea salvatorilor din povestire, cand oferim ajutor sau ne purtam cu bunatate, cu cineva s-ar putea sa fim un raspuns la rugaciunile lor.

 

Prea multa rugaciune

din „Ilustratii fierbinti” de Wayne Rice

Johnny, un pusti de 5 anisori, foarte istet, i-a spus tatalui sau ca i-ar place sa aiba un fratior mai mic si pe langa cererea sa era gata sa faca orice sa ajute. Tatal sau, un barbat de 35 de ani, foarte istet si el, s-a oprit un moment si apoi a raspuns: „Iti spun eu ce sa faci. Daca te rogi in fiecare zi timp de doua luni iti garantez ca Dumnezeu iti va da un fratior!”

Johnny a raspuns foarte pozitiv la propunerea tatalui sau si in seara aceea s-a dus in dormitorul sau si a inceput sa se roage pentru un fratior mai mic. S-a rugat in fiecare seara pentru un fratior timp de o luna, dar dupa acea perioada a inceput sa fie tot mai sceptic. A privit imprejur si a aflat ca ceea ce cerea el nu se intamplase niciodata in acea zona. Nu te rogi doua luni dupa care BANG! apare un fratior. Asa ca Johnny s-a oprit din rugaciune.

Dupa o alta luna mama lui Johnny a fost dusa la spital. Cand s-a intors acasa, parintii l-au chemat in dormitorul lor. A intrat precaut, fara insa sa se astepte sa gaseasca ceva, dar acolo se afla o gramajoara acoperita langa mama sa. Tatal sau a tras patura si iata … nu un bebelus, ci doi! Mama sa a avut gemeni! Tatal lui Johnny a privit la el si a spus:  „Nu esti bucuros ca te-ai rugat?” Johnny a ezitat dupa care a privit la tatal sau si a spus: „Dar tu nu te bucuri ca m-am oprit dupa o luna?”

APLICATIE
: Tatal lui Johnny a stiut in avans ca rugaciunile fiului sau vor avea un raspuns iar Tatal nostru ceresc stie si El in avans daca rugaciunile noastre vor fi sau nu implinite. El poate vedea viitorul. Biblia ne spune, de asemenea, ca Dumnezeu cunoaste dorintele si nevoile noastre chiar inainte sa le spunem. Deci de ce sa ne mai rugam?
In primul rand pentru ca Dumnezeu vrea sa ii demonstram credinta in El. El vrea sa ii demonstram dependenta de El. De aceea Isus ne-a invatat sa ne rugam: „Da-ne noua astazi painea cea de toate zilele.” Dumnezeu stie ca avem nevoie de mancare si de imbracaminte si de sanatate si chiar de fratiori (uneori). Dar Dumnezeu vrea sa mergem la El in rugaciune oricum. Rugaciunea este un lucru foarte puternic. Rugaciunea noastra conteaza! Acesta nu este doar un exercitiu de credinta. Da, Dumnezeu stie ce ne asteapta in viitor, dar daca nu ne rugam uitam de dreptul nostru de a influenta viitorul si de a fi de acord cu Dumnezeu referitor la viitor. El asteapta, dornic sa auda vesti de la tine!

 

Rugaciune pentru cele mai mici lucruri

In timpul iernii anului 1940, sotul Josephinei Knutz , un zugrav si lucrator cu produse textile, a ramas temporar fara lucru. Era un timp deosebit de greu pentru familie, literalmente ei raminind fara nici un ban. Fiica lor Rachel de numai 18 luni, era in covalescenta dupa ce avusese pneumonie. Pentru ca era foarte slabita, doctorul i-a prescris ca in fiecare zi  Rachel sa manince un ou fiert. Pentru aceasta familie fara nici un venit si acest lucru, neinsemnat pentru unii, era imposibil .

„De ce nu te rogi pentru un ou ?”-
i-a sugerat un prieten mai tinar . Ei mergeau la Biserica cu regularitate, dar ideea de-a se ruga pentru nevoile lor actuale era ceva ce nu luasera inca in considerare.

Josephine n-a mai pierdut timpul.  Plecandu-se pe genunchi, a cerut ca Dumnezeu sa-i pregateasca un ou in fiecare zi  pentru fetita ei. Mai tirziu, in acea dimineata, Josephine a auzit o cotcodaceala venind din partea din spate a gradinii casei lor. De sub niste crengi a aparut o gaina rosie. Ea nu mai vazuse aceasta gaina inainte si nici nu stia cum a ajuns acolo. Pe cind inca privea cu uimire, gaina a plecat in lungul drumului facaind acelasi zgomot. Cind s-a uitat sub crengi a observat ca acolo era un ou.

Asa s-a intimplat in fiecare zi mai mult de o saptamina. In acest fel micuta Rachel a avut un ou proaspat in fiecare zi, asa cum mama sa se rugase !.

Dupa acest timp , vremea s-a inbunatatit si sotul Josephinei s-a reintors la lucru. Cind el a inceput sa lucreze, Josephina s-a uitat pe fereastra sa vada din nou gaina rosie. Aceasta n-a mai venit !
Tu ai vorbit Domnului Iisus, despre nevoile tale ?

 

As putea sa raspund la rugaciunile tale

Autor : C.L.Paddock .

Un anume membru al Bisericii, care locuia intr-o casa luxoasa, care avea multe proprietati si un mare cont in banca, obisnuia sa se inchine impreuna cu familia in fiecare dimineata inainte de a incepe ziua.

De obicei citeau un pasaj din Scriptura si apoi se ruga fierbinte si cu seriozitate pentru saracii in nevoie din vecinatate, din comunitate sau de mai departe. Se ruga si pentru alte lucruri, dar focul rugaciunii lui din fiecare dimineata era pentru cei in nevoie.
Bucurandu-se de confort, nu facea nimic pentru a ajuta pe cei saraci din jur. Intr-o dimineata, dupa rugaciunea obisnuita, fiul sau cel mic ii spuse :
« Taticule, mi-ar placea sa am hambarele tale ! »
« Dar ce ai vrea sa faci cu ele ? »
« As putea sa raspund eu insumi la multe din rugaciunile tale ! »
Ma intreb daca nu cumva unii din noi ar putea raspunde la propriile rugaciuni ! …

 

Push – Roaga-te pana ceva se intampla !

Un om dormea in coliba lui, cand dintr-odata, intr-o noapte,  camera s-a umplut de lumina si i-a aparut Dumnezeu. Domnul i-a cerut sa faca o munca pentru el si i-a aratat o stanca mare din fata colibei. I-a explicat ca va trebui sa impinga piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a si facut si dupa zi.

Multi ani a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingea din toate puterile, cu umerii proptiti pe suprafata masiva si rece a stancii de neclinitit. In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.

Tocmai cand barbatul era mai descurajat, Adversarul (Satana) a decis sa-si faca aparitia in gandurile plicitisite ale acestuia :”De atata timp impingi piatra si ea nici nici nu s-a clintit”.

Asa omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec. Aceste idei l-au deprimat si decurajat pe barbat. Satan i-a spus: „De ce te distrugi singur pentru asta? petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine”.

Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul lui Domnului.

„Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Ce am gresit? De ce am esuat?”

Domnul i-a raspuns intelegator: „Prietene, cand ti-am cerut sa-mi slujesti si tu ai acceptat, ti-am spus ca sarcina ta era sa impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut. Niciodata nu am spus ca astept ca tu sa o misti.  Sarcina ta era doar sa impingi. Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat. Dar chiar asta e realitatea? Priveste la tine. Bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice. Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta sa ai. Adevarat, nu ai miscat stanca. Dar vocatia ta a fost sa ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare credinta si increderea in inteleciunea Mea. Ceea ce ai si facut. Acuma Eu, prietene, voi muta stanca.”

Cateodata, cand auzim cuvantul Domnului, avem tendinta sa ne folosim gandirea noastra pentru a descifra ce vrea El, cand, de obicei, Domnul nu ne cere decat simpla ascultare si incredere in El. Cu toate ca noi credem ca prin credinta mutam muntii, de fapt tot Domnul este cel care ii muta din loc.

Cand totul pare sa-ti mearga rau, doar P.U.S.H
Cand nu mai ai loc de munca, doar P.U.S.H
Cand oamenii nu reactiuoneaza asa cum ai vrea, doar P.U.S.H
Cand nu mai ai bani si vine scadenta, doar P.U.S.H
Cand ceilalti nu te inteleg, (spune) doar P.U.S.H

P  =  pray (roaga-te)
U  =  until (cand)       Roaga-te pana cand ceva se intampla.
S  =  something (ceva)
H  =  happens  (se intampla)

 

Ce poate rugaciunea

„Domnul este langa toti cei ce-L cheama, langa cei ce-L cheama cu toata inima.El implineste dorintele celor ce se tem de El, le aude strigatul si-i scapa.” Psalmul 145:18,19

Cand misionarul Hudson Taylor s-a aflat in prima sa calatorie spre China, nava cu vele a fost impiedicata sa atinga tarmul de mai multe ori de vanturi impotrivitoare sau de lipsa vantului. Astfel, intr-o zi, vaporul s-a indreptat pe o acalmie mare spre o insula locuita de canibali. Salbaticii se puteau deja observa facand pregatiri pentru primirea strainilor.

Capitanul i s-a adresat misionarului si i-a spus: „Dumneavoastra credeti ca Dumnezeu asculta rugaciuni. Strigati la El, alftel suntem pierduti!” Hudson Taylor i-a spus: „Ma voi ruga, dar mai intai ridicati velele.” Capitanul, care nu a vrut sa se faca de ras, a refuzat sa ridice velele, deoarece era o liniste absoluta. Misionarul a refuzat atunci sa se roage. Insula era foarte aproape. Desi nu adia nici un vant, capitanul a dat in sfarsit ordin sa se ridice velele. Hudson Taylor s-a retras in cabina sa si i-a prezentat Domnului necazul. In timp ce se ruga, a auzit batai in usa si capitanul i-a strigat: „Va mai rugati? Puteti sa va opriti! Este mai mult vand decat este nevoie!” Intr-adevar asa a fost. In clipa celui mai mare pericol, cand vaporul se apropia de tarm, s-a iscat un vant puternic care a impins vaporul in larg.

Asa rasplateste Dumnezeu credinta care nu se indoieste de dragostea Sa neschimbata! Sa ne incredem mai mult in El!

 

Si rugaciunile neascultate sunt o binecuvantare

Garth Brooks , este unul dintre cei mai populari artisti crestini ai zilelor noastre. Pe unul dintre albumele sale, acest cantaret are un cantec intitulat : „ Rugaciuni neascultate „! In acest cantec el atrage atentia spre un subiect care tulbura pe multi crestini : „Rugaciunile ce nu primesc raspunsul pe care il dorim „!

Subiectul cantecului vorbeste despre o dragoste esuata si framantarile sufletesti prin care a trecut o tanara ce iubea sincer un baiat, pe care il astepta sa o ceara an casatorie.

Ea s-a rugat adesea ca Dumnezeu sa aduca acel moment atat de mult asteptat, cand alesul inimii sa-i devina sot. Rugaciunea ei insa n-a primit raspunsul asteptat. Acel tanar s-a casatorit cu altcineva. Desi la inceput cei doi pareau fericiti , viata lor de familie a ajuns un dezastru. El a ajuns un alcoolic iar tanara cu care acesta s-a casatorit, l-a parasit.

Tanara care s-a rugat ca acest baiat sa-i fie daruit de Dumnezeu ca sot, a ajuns sa se casatoreasca cu un alt baiat pe care nici nu-l observase inainte si a trait o viata de familie fericita si amplinita. Acum cand se uita anapoi si compara ce-a ajuns dragostea ei pierduta, cu fericirea pe care o traieste alaturi de barbatul pe care Dumnezeu i L-a daruit , isi da seama ca nu exista niciun termen de asemanare.

Desi rugaciunea nu i-a fost ascultata si dorinta staruitoare a inimii ei a ramas neamplinita, Dumnezeu i-a daruit ceva mai bun. Ca o concluzie a acestei experiente, in strofa de refren a cantecului sau Gartth Brooks, repeta mereu fraza : „ Unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu sunt: „Rugaciunile neascultate „!

Aceasta ni se intampla deseori si noua , nu-i asa ? De cate ori nu ne-am rugat cu insistenta pentru un anume lucru, crezand ca viata ne va ramane goala si fara sens daca nu-l vom primi ? In acele momente cand n-am primit ceea ce asteptam cu atata ardoare cu siguranta ca am fost zdrobiti si nefericiti ! Mai tarziu insa, cand ne-am dat seama ca Dumnezeu controla si acea situatie , am inteles ca El nu ne-a raspuns la ceea ce ceream, pentru ca ne pregatisera ceva mai bun.

De fapt „Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu”! An toate aceste lucruri sunt cuprinse si „Rugaciunile neascultate”!

 

Maini care se roaga

Astazi, mii de iubitori de arta, dar si multi crestini din intreaga lume, sunt familiarizati cu tabloul „Maini care se roaga” – opera marelui pictor german Albrecht Durer. Tabloul este cu atat mai impresionant, cu cat subiectul este contrar asteptarilor. Mainile, nu sunt mainile frumoase ale unei femei. Departe de a fi maini perfecte, ele sunt mainile aspre si muncite ale unui lucrator.

Aproape oricine se poate intreba: De ce un artist asa de talentat ca el si cu atit de multe modele la indemana s-a hotarat sa picteze maini ca acestea? Exista o explicatie surprinzatoare care lamureste alegerea artistului…

Cu mai multi ani inainte, cand Durer a inceput sa studieze pictura, El a inchiriat o camera cu un alt student ambitios. Amindoi tinerii erau insa impiedicati de lipsa mijloacelor materiale pentru intretinerea vietii. Ei munceau la orice fel de munca ca sa se poata intretine si singurul timp pe care-l aveau ca sa studieze pictura, era dupa orele de munca.

Timpul disponibil pentru studiu era tot mai putin si impreuna au luat o hotarire. Au ajuns la concluzia ca era mai intelept pentru ei ca unul sa munceasca, iar celalalt sa studieze fara intrerupere. Iar cind primul isi completa studiile, avea sa foloseasca arta ca sa intretina pe celalalt la completarea studiilor.

Marinimos si neegoist din fire, colegul care era mai in varsta a insistat ca Durer sa fie primul care sa studieze. Muncind ore indelungate si savarsind cele mai grele munci, acesta reusi sa cistige suficient pentru intretinerea lor in timp ce tanarul sau coleg frecventa cursurile. In schimb, avea mare satisfactie cand vedea ca talentul lui Durer se dezvolta sub ochii sai…

A venit, in sfarsit, si ziua cand tinarul invatase tot ce-i putea oferi scoala. In curind Durer si-a facut un nume celebru in lumea artelor si a fost in masura sa faca aranjamentele necesare pentru ca si prietenul sau devotat sa primeasca educatia necesara pentru aceasta cariera.

Dar vai! Cand prietenul sau se intoarse la studiu, el facu o descoperire zdrobitoare: Anii grei de munca vatamasera degetele si mainile sale. Incheieturile erau umflate si degetele sale erau asa de intepenite, incat nu mai erau in stare sa manuiasca penelul cu finetea care se cere unui artist. Cu inima intristata, dupa mai multe incercari, el renunta la visul sau scump si se retrase din scoala. Pentru Drurer, soarta prietenului sau a fost o cauza de mare mahnire. Artistul nu putea uita sacrificiul prietenului sau, care i-a facut posibil succesul.

Acum Drurer era o celebritate si se bucura de un mare numar de admiratori. Ca recunostinta fata de prietenul sau credincios s-a hotarat sa-i picteze mainile. Colegul sau a sezut cu rabdare in atelier, in timp ce artistul a imortalizat mainile pe panza. Degetele lui erau incordate si noduroase, iar vinele umflate aratau ani lungi de munca grea – dar pentru Drurer erau mainile cele mai frumoase.

El le-a pictat asa cum le vazuse adesea ridicate in rugaciune pentru succesul sau. Poate ca in timp ce lucra cu pensulele, a trecut prin mintea artistului ca nici un om n-a facut mai mult de cat facuse prietenul sau ca sa-si implineasca rugaciunea. Daca Drurer ar trai astazi, nu s-ar mira sa afle cu placere ca tabloul sau cu „Maini care se roaga” este socotit ca fiind opera sa suprema.

 

Rugaciunea unei vaduve

     Luther a scris pamflete in care oferea argumente biblice impotriva nesupunerii fatza de autoritati. Iata un exemplu:

„Citim despre o vaduva care s-a ridicat in picioare si s-a rugat cu mult zel pentru asupritorul ei, cerandu-I lui Dumnezeu sa-i dea acestuia viata lunga. Stapanul a auzit rugaciunea si a fost umilit, stiind ca facuse femeii aceleia mult rau, iar o rugaciune obisnuita a unui om pentru stapanul sau nu era in niciun caz de acest fel.

Oamenii nu se roaga de obicei in felul acesta pentru asupritorii lor, asa ca a intrebat-o de ce s-a rugat asa pentru el. Aceasta i-a raspuns: „In vremea cand traia si domnea bunicul dumneavoastra, aveam zece vaci. El mi-a luat doua dintre ele, asa ca m-am rugat sa moara si sa vina la domnie tatal dumneavoastra. S-a intamplat exact asa si tatal dumneavoastra mi-a luat trei vaci. M-am rugat iarasi ca dumneavoastra sa ajungeti domnitor si sa moara tatal. Acum mi-ati luat patru vaci, asa ca ma rog sa traiti, pentru ca mi-e teama ca urmasul dumneavoastra imi va lua si ultima vaca pe care o mai am.”

 

„Se roaga cercetatorii?”

     „Se roaga cercetatorii?” Aceasta a fost una dintre intrebarile care i-au fost puse marelui Albert Einstein si care a venit in forma unei scrisori trimise de o fetita pe nume Phyllis, din New York. La 24 ianuarie 1936, dupa cinci zile, Einstein i-a trimis urmatorul raspuns:

„Draga Phyllis,

Voi incerca sa iti raspund cat mai simplu la intrebare. Iata raspunsul meu: cercetatorii cred ca orice intamplare, chiar si in ce priveste chestiunile omenesti, se datoreaza legilor naturii. Prin urmare, un cercetator nu poate avea tendinta sa creada ca desfasurarea evenimentelor poate fi influentata de rugaciune, adica printr-o dorinta manifestata supranatural.

Cu toate acestea, trebuie sa recunoastem ca propriile noastre cunostinte despre aceste forte sunt imperfecte, asa ca pana la urma, convingerea ca exista un spirit primar se trage dintr-un fel de credinta. Chiar si cu realizarile recente ale stiintei, o asemenea convingere ramane inca foarte raspandita.

Insa, oricine este serios implicat in domeniul stiintific ajunge sa se convinga ca exista un spirit care se manifesta in legile universului, unul care este mult superior celui uman. Din acest punct de vedere, stiinta duce la un sentiment special de religiozitate, care este categoric diferit de religiozitatea unei persoane mai naive.”

Culegere de Lori Balogh

This entry was posted in Ilustratii pentru predici and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.