Apocalipsa cap. 11 – Fiara din Adanc ( vers. 7 – 14 )

Apocalipsa cap. 11 – Fiara din Adanc

( vers. 7 – 14 )

Comentariu

Vers. 7: “Cand isi vor ispravi marturisirea lor, fiara care se ridica din Adanc va face razboi cu ei, ii va birui si-i va omora.”

“Fiara care se ridica din Adanc” – La sfarsitul perioadei de seceta spirituala de 1260 de ani, timp in care cei doi martori au proorocit in saci, o noua entitate diabolica urma sa apara pe scena istoriei luptei dintre bine si rau: fiara din Adanc. Aceasta aparitie trebuie cautata, conform profetiei, in apropierea anului 1798, cand se incheie perioada de 1260 de ani. Textul spune ca aceasta fiara din abis urma sa declare pe fatza razboi Cuvantului lui Dumnezeu.

Cine este aceasta noua fiara care nu apare in profetiile lui Daniel capitolele 7 si 8 ? Biblia folseste termenul de “fiara” in profetiile apocaliptice ( Daniel si Apocalipsa ) drept simbol al unei puteri politice. Despre cele patru fiare prezente in viziunea lui Daniel din cap. 7, ingerul spune: “Aceste patru fiare mari sunt patru imparati care se vor ridica pe pamant.” ( Daniel 7, 17 ).

Asadar, fiara care se ridica din Adanc trebuie sa fie o putere politica care trebuia sa apara pe scena istoriei in preajma anului 1798, la sfarsitul perioadei de 1260 de ani in care cei doi martori au proorocit in saci. Faptul ca aceasta fiara iese din Adanc ( abis ) arata ca ea urma sa se nasca din haos, din dezordine politica, sociala si morala.

Detaliile pe care ni le ofera versetele urmatoare ne conduc spre o singura concluzie verosimila: fiara din Adanc reprezinta Franta revolutionara. Probabil primul interpret care a aplicat aceasta profetie la Franta revolutionara a fost Jurien, un ministru protestant refugiat in Olanda, care, cu un secol inainte de Revolutia franceza, a scris si publicat despre aceste evenimente: “N-as putea sti cum sa ma opresc de a crede ca aceasta ( profetia din Apoc. 11 ) vorbeste in mod deosebit despre Franta, care fara indoiala este astazi cea mai de frunte dintre provinciile imperiului papal. Regele ei este numit fiul mai mare al bisericii, regele prea crestin, adica prea papal, dupa limbajul Romei. Caci regii Frantei, prin darurile lor, au facut mari pe papi. Ea ( Franta ) este astazi statul cel mai infloritor din Europa. este, intr-un cuvant, “piata cetatii celei mari”. Si cred ca, in deosebi in Franta, trebuie sa moara martorii, adica marturisirea adevaratei religii trebuie sa fie desfiintata in intregime… Adevarul va fi omorat, dar nu va fi ingropat. Mormantul este o stare ce trece dincolo de moarte, el este intotdeauna intovarasit de stricaciune si nimicire totala.” ( 1 )

Perioada anilor 1789-1800 a fost o perioada de mari agitatii revolutionare. Olanda, Irlanda, Belgia, Elvetia, Italia, Ungaria, Polonia, Grecia, si , desigur, America, au fost zguduite de revolutii care au adus sfarsitul asa-zisului “drept divin” al regalitatii si inceputul democratiei si egalitatii tuturor cetatenilor in fatza legii.

Insa, dintre toate revolutiile din aceasta perioada, Revolutia franceza a fost cea mai deosebita prin violenta ei, prin ura fatza de religia crestina si prin urmarile ei pentru viata Europei si a lumii intregi.

Vers. 8: “Si trupurile lor moarte vor zacea in piata cetatii celei mari care, in sens duhovnicesc se cheama Sodoma si Egipt, unde a fost rastignit si Domnul lor.”

Si trupurile lor moarte vor zacea in piata cetatii celei mari” – La sfarsitul perioadei de 1260 de ani, in preajma anului 1798, profetia spune ca trupurile moarte ale celor doi martori vor zacea in piata cetatii celei mari. Textul ne vorbeste despre un razboi violent pornit de fiara din abis impotriva Cuvantului lui Dumnezeu. Istoria nu ne arata nicio natiune care sa fi tagaduit cu atata violenta existenta lui Dumnezeu si care sa se fi impotrivit  atat de mult Scripturilor ca Franta in timpul Revolutiei.

Poporul francez, pe vremuri religios pana la superstitie, ajunge sa-L  tagaduiasca pe Creatorul tuturor lucrurilor. Pe data de 5 august 1793 este votat un nou calendar care sfideaza impartirea timpului bazat pe saptamana biblica si care rupe natiunea franceza de 18 veacuri de crestinism. La 7 noiembrie este proclamat oficial ateismul, iar cu trei zile mai tarziu se inaugureaza cultul ratiunii. Printr-un decret din 20 noiembrie al aceluiasi an, Conventia desfiinteaza cultele religioase, iar oratorul Dubois proclama sfarsitul religiei crestine:

“Ratiunea a castigat o mare biruinta asupra fanatismului. O religie a ratacirii si varsarilor de sange a fost nimicita. De 18 veacuri ea n-a facut decat rele, macar ca era numita ca fiind divina. Razboaiele cruciadelor, valdenzilor si albigenzilor, masacrele de la Sf. Bartolomeu …iata-i trofeele ! Sa piara de pe fatza pamatului ! … Juram sa n-avem alt cult decat acela al ratiunii, al libertatii, egalitatii si al republicii.” ( 2 )

Mii de carti religioase, intre care o multime de Biblii, au fost adunate in pietele publice ale mai multor orase si apoi arse. La Rochefort, sunt arse circa 5000-6000 de volume, unele dintre ele fiind aduse de evrei care au renuntat sa-L mai astepte pe Mesia. Gramada de carti a fost atat de mare incat focul a ars toata noaptea, si a doua zi la ora zece el inca nu era stins.

In orasele franceze se aprind o multime de ruguri in care sunt arse icoane, carti religioase si statui. Preotii care se leapada de credinta isi ard certificatele de preotie, iar poporul se leapada de botez. Cei care se impotrivesc sunt inchisi, torturati si executati. La Lyon, intr-o singura zi sunt condamnati la moarte o suta douazeci de preoti.

Ziua de odihna saptamanala este desfiintata, in locul ei fiind stabilita ca zi de odihna fiecare a zecea zi ( decada ) care trebuia dedicata petrecerilor. Botezul si Sfanta Cina sunt interzise, iar pe morminte inscriptiile trebuiau sa declare moartea ca fiind un somn vesnic. Se sustine ca temerea de Dumnezeu nu este inceputul intelepciunii, ci al nebuniei.

Se porneste o adevarata vanatoare de preoti, care sunt fugariti, masacrati sau inchisi. Pretutindeni oamenii striga: “Jos cu preotii !” Bisericile sunt inchise, iar obiectele de valoare aflate in ele sunt folosite pentru intretinerea nou infiintatei armate a Revolutiei.

Zeita ratiunii este instalata la Notre Dame, in Paris, precum si in principalele orase ale Frantei, in mijlocul veseliei si a unei bune dispozitii generale. Cei suspectati ca ar fi impotriva acestor masuri, sau chiar indiferenti fatza de ele, sunt aruncati in inchisorile deja supraaglomerate. Se estimeaza ca doar in Paris erau inchisi peste  o suta de mii de oameni, in timp ce intreaga populatie a orasului se ridica la sapte sute de mii de locuitori.  Ghilotina, masina de taiat capete a dr. J. Guillotine, functioneaza non stop, cazandu-i victima chiar Robespiere, promotorul “domniei teroarei”.

Odata cu pierderea credintei are loc o prabusire a moralitatii . In timp ce la curtea lui Ludovic al XV-lea se cheltuiau sume fabuloase pentru lux si desfrau ( o singura curtezana a fost platita de Ludovic al XV-lea cu 36 milioane de franci ), taranii traiau in cea mai neagra mizerie, salbaticiti si mancand radacini si ierburi.

Odata izbucnita Revolutia, aceasta natiune satula de nedreptatile pe care le vedea la fiecare pas, a rasturnat totul in calea ei, fara sa mai faca deosebire intre religia Bibliei si cea a Romei, intre libertate si dezmat, intre vinovati si nevinovati, intre poruncile lui Dumnezeu si cele ale oamenilor. “

“Care, in sens duhovnicesc se cheama Sodoma si Egipt” – Comparatia pe care Apocalipsa o face acestei puteri politice cu Egiptul este pe deplin justificata. Atunci cand Moise i-a cerut lui faraon, in Numele Domnului, sa lase pe Israel sa plece, acesta a raspuns sfidator: “Cine este Domnul ca sa ascult de glasul Lui si sa las pe Israel sa plece ? Eu nu cunosc pe Domnul si nu voi lasa pe Israel sa plece.” ( Exod 5, 2 ) Aceasta negare sfidatoare a existentei lui Dumnezeu si a autoritatii Cuvantului Sau a fost una din caracteristicile Revolutiei franceze.

Asemanarea cu Sodoma merge pe un alt plan. Sodoma a ramas in istoria biblica drept un simbol al desfraului si imoralitatii, o alta caracteristica  Revolutiei franceze. Necredinciosi, atei si destrabalati au existat in toate timpurile si pe toate continentele, insa Franta ramane in istoria lumii ca singurul stat care a decretat in adunarile sale legiuitoare ca nu exista Dumnezeu, iar Cuvantul sau trebuie distrus cu desavarsire.

“Sa mi se arate alta tara pe lume”, spunea Joseph de Maistre, “in care sa se vada intr-un spatiu de timp atat de scurt numele cele mai ilustre figurand in procesele cele mai scandaloase, in care jaful, violul, furtul, falsul si prostitutia  faceau sa rasune tribunalele uimite si sa tremure umbrele vitejilor strabuni… As putea sa intinez douazeci de pagini cu dovezile inspaimantatoare ale stricaciunii si decaderii, din nenorocire prea raspandite, care domneau in Franta in momentul Revolutiei.” ( 3 )

“Unde a fost rastignit si Domnul lor.” – Tinand cont de cuvintele Mantuitorului : “Ori de cate ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut” ( Matei 25, 40 ), precum si de faptul ca in Franta persecutia papala impotriva crestinilor necatolici a atins apogeul in cei 1260 ani de suprematie a Romei, expresia “unde a fost rastignit Domnul lor” este pe deplin justificata.

Franta isi facuse o glorie din a sustine cerintele papalitatii in ce priveste reprimarea ereticilor. Este de altfel recunoscuta represiunea sangeroasa a albigenzilor, dar si persecutiile indreptate impotriva protestantilor aparuti in urma Reformei. Noaptea Sf. Bartolomeu ( 23-24 august 1572 ), dragonadele si revocarea Edictului de la Nantes sunt doar cateva momente mai importante ale luptei Frantei impotriva celor pe care Roma ii numea eretici.

Insa Franta a trebuit sa culeaga roadele acestei atitudini ostile fatza de necatolici timp de atatea veacuri. “Cine seamana vant, culege furtuna ”. Persecutiile pornite de catolici impotriva protestantilor s-au intors asemenea unui bumerang chiar asupra lor. Ateismul oficializat in timpul Revolutiei a fost rodul tuturor abuzurilor si nedreptatilor pe care biserica Romei le-a incurajat secole de-a randul. In timpul Revolutiei, biserica Romei a trebuit sa sufere cel mai mult…

Vers. 9: “Si oameni din orice norod, din orice semintie, de orice limba si de orice neam vor sta trei zile si jumatate si vor privi trupurile lor moarte, si nu vor da voie ca trupurile lor moarte sa fie puse in mormant.

Franta devenise o scena pentru intreaga lume crestina. Versetul descrie simtamintele si atitudinea pe care le-au avut celelalte natiuni europene la vederea celor ce se intamplau in Franta revolutionara. Atrocitatile produse in timpul Revolutiei franceze au produs numeroase treziri de constiinta atat in Europa, cat si in America. Speriati de cele ce se petreceau in Franta, oamenii s-au apropiat mai mult de Dumnezeu, iar interesul pentru studiul profetiilor s-a intensificat, multi ajungand la convingerea ca Revolutia franceza era un semn al sfarsitului.

In general, natiunile Europei n-au luat parte la nelegiuirile comise in Franta si n-au permis ca martorii omorati sa fie ingropati, disparand definitiv. Desi  Franta a adus la tacere glasul Cuvantului lui Dumnezeu timp de trei ani si jumatate ( de la 7 noiembrie 1793, pana la 17 iunie 1797 ), celelalte popoare nu i-au urmat exemplul.

O, Franta ,”, spunea Lavatei, predicatorul din Zurich,”exemplu fara de exemplu ! Nu ne vei servi tu ca avertisment ?”

Vers. 10: “Si locuitorii de pe pamant se vor bucura si se vor veseli de ei; si isi vor trimite daruri unii altora, pentru ca acesti doi prooroci chinuisera pe locuitorii pamantului.”

Desi crestinii sinceri din celelalte natiuni europene au strans randurile in jurul Cuvantului lui Dumnezeu, multimile necredincioase din toate tarile tresaltau de bucurie la vederea celor ce se petreceau in Franta, aplaudand spectacolul Revolutiei. “Profesorii germani, spune J. de Maistre, “ se extaziau in fatza celor ce se intamplau in Franta si multi se ridicau si tindeau spre Paris intr-o miscare de afinitate.” ( 4 )

In multe parti oamenii Il provocau pe Dumnezeu in mod public, strigand: “Oare stie Dumnezeu,  si Cel Prea Inalt are oare stiinta de acesta ?” ( 5 )

“Cu o semetie plina de hula care intrece aproape orice inchipuire, unul dintre preotii noii ordini zise: “Daca Tu, Dumnezeule, existi, atunci razbuna Numele Tau insultat. Iata, eu ma impotrivesc Tie, si Tu taci. Tu nu indraznesti a da drumul tunetelor Tale. Cine va mai crede de acum incolo in existenta Ta?” ( 6 )

Nu sunt aceste cuvinte un ecou al raspunsului sfidator al lui faraon: “Cine este Domnul ca sa ascult de glasul Lui si sa las pe Israel sa plece ? Eu nu cunosc pe Domnul si nu voi lasa pe Israel sa plece.” ( Exod 5, 2 )  ?

Vers. 11 : “Dar dupa cele trei zile si jumatate, duhul de viata de la Dumnezeu a intrat in ei si s-au ridicat in picioare, si o mare frica i-a apucat pe cei ce i-au vazut.”

Franta nu a putut suporta mult timp consecintele razboiului impotriva religiei crestine, a Bibliei si, in final, impotriva lui Dumnezeu. Decaderea era vizibila in toate domeniile: familia se destrama, iar intreaga societate se clatina din temelie.

Astfel, in mai 1797, in Consiliul celor 500, s-a constituit o comisie care trebuia sa elaboreze o noua lege a cultelor. In 17 iunie, Camille Jordan, presedintele Comisiei a declarat intr-o sedinta publica: “Credinta in Dumnezeu este pentru stat o garantie pentru ordine si stabilitate pe care nicio lege cat de buna nu este in stare a o inlocui” ( 7 )

In aceeasi sedinta, el proclama in mod solemn reabilitarea religiei crestine: “Toti concetatenii nostri sa fie astazi pe deplin asigurati ca toti catolicii si protestantii care au depus sau nu juramantul in fatza Conventiunii, sa stie ca este vointa legislatorului, ca si a legii, sa-si urmeze in libertate religia pe care a ales-o inima lor. Se reinnoieste , in numele d-v, fagaduinta sfanta: toate cultele sunt libere in Franta.”( 8 )

Raportul comisiei prevedea cateva lucruri importante: separarea bisericii de stat, libertatea alegerii zilei de cult, precum si neamestecul statului in problemele bisericii. Oratorii au subliniat ca nu se va reveni la acea religie care a dus la cruciadele si masacrele Evului Mediu, ci la credinta in adevaratul Dumnezeu. Astfel, cei doi martori ( Cuvantul lui Dumnezeu ) au primit o noua putere de marturisire.

“Dupa cele trei zile si jumatate” – De la  data la care a fost dat decretul cu privire la interzicerea cultelor ( 20 noiembrie 1793 ) si pana la decretarea restaurarii lor ( 17 mai 1797 ), au trecut trei ani, sase luni si douazeci si opt de zile, adica exact cat era profetizat. Cele trei zile si jumatate profetice reprezinta trei ani si jumatate, conform principiului de interpretare a profetiilor, in care o zi in profetie inseamna un an real ( Numeri 14, 34; Ezechiel 4, 6 ).

“O mare frica i-a apucat pe cei ce i-au vazut” – Documentele timpului ne vorbesc despre o redesteptare religioasa si o intoarcere spre esenta religiei crestine, lasand formele pe un plan secundar. Oamenii erau incurajati sa citeasca Biblia si sa inalte rugaciuni catre Dumnezeu. Aceeasi Biblie care cu catva timp in urma era aruncata in rugurile aprinse in pietele oraselor, este acum din nou in centrul religiei adevarate. Se observa schimbari si in optica clerului care se ocupa mai mult de fondul religiei si mai putin de ceremonii. Episcopul Gregoire spunea in acele zile de reinviere spirituala: “Sa reinvie religia, sa reinvie curata asa cum a iesit din mainile Domnului nostru Christos ! Suntem asezati din nou la inceputurile bisericii.” ( 9 )

Vers. 12: “Si au auzit din cer un glas tare care le zicea: “Suiti-va aici !” Si s-au suit intr-un nor spre cer, iar vrajmasii lor i-au vazut.”

Reabilitarea celor doi martori s-a incheiat cu o apoteoza. Folosind imaginea plastica a suirii celor doi martori la cer, profetia vrea sa arate spre miscarea de raspandire a Bibliei care a aparut in mai multe parti ale lumii dupa Revolutia franceza.

Intre 1792 si 1822 au luat fiinta marile societati biblice si misionare protestante. Este inceputul asa-zisului “veac al Bibliei si al misiunii”. In 1804 ia fiinta Societatea Biblica Britanica si straina. In 1816 apare Societatea Biblica Americana, iar in 1818 ia fiinta Societatea Biblica Protestanta din Paris.

In 1831, ministrul francez al instructiunii publice a comandat 20 000 de exemplare din Noul Testament pentru a fi folosite in scoli. In anul urmator, alte 40 000 de exemplare au fost impartite elevilor din 16 regiuni ale Frantei.

In 1833, Societatea Biblica Britanica facea bilantul activitatii sale: tiparise si raspandise pana la acea data aproximativ 450 de milioane de Biblii. In decurs de 32 de ani, una din societatile biblice a raspandit in Franta 750 000 de exemplare ale Sfintei Scripturi, iar in cursul razboiului din 1870, soldatilor francezi li s-au distribuit un milion de Biblii.

Astfel, razboiul impotriva Cuvantului lui Dumnezeu s-a dovedit a fi un esec total. Din acest razboi dur, violent si necrutator, Biblia a iesit victoriaosa, caci in spatele ei se afla Cineva care vegheaza asupra Cuvantului sau.

Vers. 13: “In clipa aceea s-a facut un mare cutremur de pamant, si s-a prabusit a zecea parte din cetate. Sapte mii de oameni au fost ucisi in cutremurul acesta de pamant. Si cei ramasi s-au ingrozit si au dat slava Dumnezeului cerului.

“S-a facut un mare cutremur de pamant” – Acest ultim tablou profetic este un rezumat al laturii politice a Revolutiei franceze. Lamartine spunea despre Revolutie ca ea a transformat Franta intr-un imens cimitir: “Impuscati la Lyon, inecati la Nantes, ghilotinati la Paris, inchisi, vanduti, sechestrati, inspaimantati pretutindeni, Franta seamana unei natiuni cucerite si pustiite de una din acele mari invazii de popoare care au maturat vechile civilizatii la caderea Imperiului Roman. Regele a fost executat. Toate tronurile s-au cutremurat. Toate popoarele au dat inapoi de spaima si uimire in fatza acestui mare sacrilegiu al regalitatii.” ( 10 )

“S-a prabusit a zecea parte din cetate” – Cetatea la care face referire profetia  este aceeasi cu cea despre care este vorba in cap. 17, 18: “Si femeia pe care ai vazut-o este cetatea cea mare care are stapanire peste imparatii pamantului.”

Uriah Smith identifica aceasta cetate cu Roma papala, in timp ce Franta este unul din cele zece regate  care au luat nastere pe ruinele fostului Imperiu Roman de Apus ( vezi explicatia la Daniel cap. 2 ). Asadar, Franta este a zecea parte a “cetatii”, cea care a ramas ruinata , pustiita si debusolata dupa marele “cutremur” al Revolutiei.

Sapte mii de oameni au fost ucisi in cutremurul acesta de pamant” – Versiunile Bibliei care folosesc manuscrisul Vaticanului traduc aceasta expresie astfel: “Si au pierit in cutremur sapte mii de nume de oameni ( sau titluri de oameni ).”

Aceasta traducere este conforma cu realitatea din timpul Revolutiei franceze. Se estimeaza ca titlurile de noblete desfiintate de diferitele guverne revolutionare, de la 1789 pana la 1797, se ridica la aproximativ sapte mii.

Vers. 14: “A doua nenorocire a trecut. Iata ca a treia nenorocire vine curand.”

Ne aflam la sfarsitul trambitei a sasea. Evenimentele legate de Revolutia franceza au incheiat faza occidentala a acestei trambite. Faza orientala s-a incheiat in 1840, odata cu caderea puterii otomane. Dupa acest an, lumea trebuia sa se astepte sa rasune cea de-a saptea trambita ( al treilea vai ).

Acesta este timpul in care traim noi, un timp in care nu ni se promite un mileniu de pace si prosperitate, ci unul caracterizat prin tulburari, suferinta si dezastre, toate concentrate intr-un singur cuvant: “vai”.

Ceea ce este incurajator este faptul ca acest al treilea “vai” este si ultimul. Dupa ce el se va fi consumat, ramanand in istorie doar ca o amintire dureroasa, revenirea Domnului Christos va readuce pacea si armonia, bucuria si mantuirea vesnica.

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – Jurien, L’acomplissement des Propheties, Rotterdam, 1686, vol. III, p. 175, citat de J. Vuilleumier in Apocalipsa

( 2 ) – J. Vuilleumier, Apocalipsa

( 3 ) – Joseph de Maistre, Melanges inedites, p. 109 ( nota ), p. 24, citat de J. Vuilleumier in Apocalipsa

( 4 ) – Idem

( 5 ) – Uriah Smith, Explicatia profetiilor lui Daniel si Apocalipsa , p. 373

( 6 ) – Idem

( 7 ) – Jean Vuilleumier, Apocalipsa

( 8 ) – Idem

( 9 ) – Idem

( 10 ) – Lamartine, Histoire des girondins, p. 28, citat de J. Vuilleumier in Apocalipsa

This entry was posted in Apocalipsa and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.