Dumnezeu Duhul Sfânt

 

Dumnezeu Duhul Sfânt

Considerații generale

     În lumea creștină au existat și există încă numeroase divergențe cu privire la Duhul Sfânt. Sunt puse în discuție personalitatea și divinitatea Sa, precum și raporturile Sale față de Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul.

Unele grupări creștine neagă personalitatea și divinitatea Duhului Sfânt, susținând că El este o simplă energie emanată din Tatăl. Altele, cum este erezia episcopului Macedonius din Constantinopole (macedoneni) susțin că Duhul Sfânt nu ar fi egal cu Tatăl și Fiul, ci mai mic în ierarhie (semiarianism).

De ce este atât de importantă doctrina despre Duhul Sfânt? Importanța acestei doctrine este legată de cel puțin două aspecte:

1) Din punct de vedere al închinării și adorării: Dacă Duhul Sfânt este o Persoană divină, iar noi nu recunoaștem acest lucru, suntem în situația de a jefui o Persoană divină de ceea ce I se cuvine de drept: închinarea noastră.

2) Cu privire la implicațiile în viața noastră practică, dacă noi considerăm că Duhul Sfânt este doar o forță impersonală, atunci vom gândi în felul următor: „Cum aș putea să pun stăpânire pe această „forță”, ca să o folosesc în propriul meu interes?” (vezi Faptele apostolilor 8,18.19 – cererea lui Simon). Dacă, dimpotrivă, considerăm că Duhul Sfânt este o Persoană divină, vom gândi cu totul altfel: „Cum trebuie să mă comport, astfel ca El să mă stăpânească pe mine?”

Cazul lui Anania și Safira, relatat în Faptele apostolilor 5,1‑11, ne arată că, dacă Îl tratăm pe Duhul Sfânt cu superficialitate, ne atragem pieirea. De aceea, păcatul de neiertat se comite împotriva Duhului Sfânt (vezi Matei 12,31.32), deoarece Duhul Sfânt este puntea de legătură cu Dumnezeu. Legătura noastră cu cerul nu se face nici prin Tatăl, nici prin Fiul, care este Mijlocitorul nostru în Templul ceresc, ci prin Duhul Sfânt, Cel care mijlocește pe lângă inima noastră „cu suspine negrăite” (Romani 8,27).

Așadar, cunoașterea adevărului cu privire la Duhul Sfânt are implicații majore, atât în ceea ce privește închinarea adevărată, cât și în privința vieții practice de credință.

Terminologie biblică

     Biblia folosește două cuvinte de bază pentru a denumi Duhul Sfânt:

1) Ruach (ebr.) – suflare, vânt, spirit

2) Pneuma (gr.) – suflare

De fiecare dată când aceste cuvinte sunt însoțite de atributul „sfânt”, ele desemnează Persoana Duhului Sfânt. Folosirea acestor termeni este firească, deoarece mișcarea vântului și suflarea sunt realități pământene, care redau cel mai bine existența, mișcarea și invizibilitatea Sa. După cum Dumnezeu Fiul este numit „Cuvântul” (gr. Logos – Ioan 1,1‑3), tot astfel Dumnezeu Duhul Sfânt este numit „Vântul”, „Suflarea”.

Nume sub care Duhul Sfânt apare în Biblie

1) Duhul lui Dumnezeu (vezi Geneza 1,2)

2) Duhul Sfânt (vezi Psalm 51,11).

3) Mângâietorul (vezi Ioan 14,16)

4) Duhul adevărului (vezi Ioan 14,17)

5) Duhul Meu (vezi Geneza 6,3)

6) Duhul harului (vezi Evrei 10,29)

7) Duhul Domnului (vezi Isaia 11,2)

8) Duhul lui Iisus (vezi Faptele apostolilor 16,7)

9) Duhul cel veșnic (vezi Evrei 9,14)

Duhul Sfânt în istoria biblică

     Contrar unor aparențe și prejudecăți, Duhul Sfânt este prezent atât pe paginile Vechiului, cât și ale Noului Testament. Faptul că Duhul Sfânt este mai puțin prezent în revelația despre Dumnezeire decât Tatăl și Fiul nu înseamnă că El este mai puțin important în lucrarea mântuirii. Duhul Sfânt apare în Scripturi la început ca o putere creatoare a lui Dumnezeu („ruach”, Geneza 1,2).

El este amintit și în legătură cu evenimentele Potopului când, constatând că „răutatea omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Geneza 6,5), Dumnezeu a hotărât: „Duhul Meu nu va rămânea pururea în om, căci și omul nu este decât carne păcătoasă” (Geneza 6,3).

Apoi, în derularea istoriei sacre, Duhul Sfânt apare ca o putere care îl ajută pe om să ducă la îndeplinire o anumită misiune încredințată de Dumnezeu (vezi cazul lui Samson – Judecătorii 14,6 și al lui Saul – 1 Samuel 10,10).

Însă, odată cu trecerea timpului, apar tot mai multe clarificări cu privire la natura și lucrarea Duhului Sfânt. În Psalmi, Duhul lui Dumnezeu e numit „Sfânt” (vezi Psalmul 51,11), lucru care va fi confirmat și de prorocul Isaia (vezi Isaia 63,10). Profetul Ioel, de partea sa, asociază revărsarea Duhului Sfânt cu primirea de către om a darului profetic (vezi  2,28).

În Evangheliile sinoptice (Matei, Marcu și Luca), avem opt pasaje în care Iisus face referire la Duhul Sfânt:

Matei 12,31.32; Marcu 3,2830; Luca 12,10 – păcatul împotriva Duhului Sfânt

Marcu 13,11 – făgăduința călăuzirii Duhului Sfânt în timp de persecuție

Matei 12,28 – scoaterea duhurilor rele cu ajutorul Duhului Sfânt

Matei 22,43; Marcu 12,36 – Iisus afirmă că David a fost inspirat de Duhul Sfânt când a scris Psalmul 110.

Luca 11,13 – Tatăl este dispus să ofere Duhul Sfânt celor ce Îl cer.

Matei 28,19 – formula de botez, în care Duhul Sfânt este amintit alături de Tatăl și Fiul

Luca 4, 1620 – predica lui Iisus din sinagoga din Nazaret

Luca 24,49 – promisiunea revărsării Duhului Sfânt la Cincizecime

Cele mai remarcabile referiri la Persoana și lucrarea Duhului Sfânt apar în Evanghelia lui Ioan. La începutul Evangheliei, Duhul Sfânt nu este mai proeminent decât în Evangheliile sinoptice. În discuția cu femeia din Samaria, Dumnezeu este numit Duh de către Iisus (vezi Ioan 4,24), iar în discuția cu Nicodim, El accentuează necesitatea nașterii din nou din apă și din Duh (vezi Ioan 3,5).

În a doua partea a Evangheliei lui Ioan, Iisus ne dezvăluie o mulțime de detalii despre natura, misiunea și lucrarea Duhului Sfânt. Prezentarea Lui ca Mângâietor reprezintă un pas uriaș față de „ruach” al Vechiului Testament (vezi Ioan 14,16.26; 15,26; 16,13).

De la aparența unei forțe impersonale, se ajunge la o personalitate morală care îi va învăța pe ucenici (vezi Ioan 14,26), va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul (vezi Ioan 16,8), îi va călăuzi pe urmașii lui Iisus în tot adevărul (vezi Ioan 16,13), Îl va proslăvi pe Iisus și va descoperi lucrurile viitoare (vezi Ioan 16,13.14) și îi va mângâia pe creștini în locul Mântuitorului (vezi Ioan 14,16).

Toate aceste lucrări ale Duhului Sfânt indică o asemănare în natură, scopuri și caracter cu Fiul lui Dumnezeu. Faptul că Duhul Sfânt nu S-a întrupat asemenea Fiului lui Dumnezeu implică unele dificultăți de înțelegere a naturii și lucrării Sale, fapt ce a dus la negarea personalității și divinității Sale de către unii creștini chiar din epoca Bisericii primare (monarhianisti, socinieni, iar mai târziu unitarieni).

După cum a avut loc o venire istorică a Fiului lui Dumnezeu în lume „la împlinirea vremii” (vezi Galateni 4,4), la fel s-a întâmplat și în privința venirii Duhului Sfânt. Diferența între cele două veniri este însă majoră: Duhul Sfânt nu S-a întrupat asemenea Fiului lui Dumnezeu. De ce? Pentru că întruparea Fiului, atât de necesară aducerii la îndeplinire a Planului de Mântuire prin jertfa Sa, a limitat accesul oamenilor la prezența Sa divină, pe când venirea Duhului Sfânt a fost de așa natură încât toți oamenii să poată beneficia de prezența Sa în același timp. Din acest motiv, Iisus le-a spus ucenicilor că este de folos ca El să plece, lăsând în locul Său o altă Persoană, cu care toți urmașii Săi puteau să aibă o legătură directă (vezi Ioan 16,7).

În Vechiul Testament, Duhul Sfânt nu este revelat în mod explicit ca o Persoană divină, lucru care s-a realizat abia după revelarea lui Iisus Christos ca Fiu al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, unele referințe din Vechiul Testament ne pot conduce la ideea că Duhul Sfânt este o Persoană divină. David, de exemplu, era conștient că schimbarea inimii omului decăzut înseamnă o nouă creație, care nu poate fi realizată decât de Dumnezeu Însuși. Or, în Psalmul 51,10.11, psalmistul Îi cere lui Dumnezeu prezența Duhului Sfânt pentru a se putea bucura de schimbarea lăuntrică după care tânjea.

De partea sa, Saul, primul împărat al lui Israel, a fost schimbat într-un alt om atunci când Duhul Sfânt S-a coborât în ființa sa (vezi 1 Samuel 10,6.9). De asemenea, israeliților li s-a promis o redeșteptare religioasă ca urmare a coborârii Duhului Sfânt în viața lor (vezi Ezechiel 36,26.27; 37, 1‑14).

În Vechiul Testament, Duhul lui Dumnezeu este asociat cu locuirea divină în interiorul ființei umane. De la acest punct, Iisus Christos a dus revelația mai departe, vorbind despre Duhul Sfânt ca despre o Persoană divină, distinctă de Tatăl și Fiul. Deși lucrarea Sa o continuă pe cea făcută în Vechiul Testament, apare totuși o noutate: în Noul Testament, Duhul Sfânt apare ca fiind reprezentantul lui Christos și continuatorul lucrării Sale pe pământ.

Odată cu întronarea lui Iisus Christos ca Mare Preot în Sanctuarul ceresc (vezi Evrei 8,1.2), pe pământ era necesară revelația unei alte prezențe divine: Persoana Duhului Sfânt. Deși Acesta urma să continue aceeași lucrare în favoarea mântuirii omului ca și în Vechiul Testament, El a dobândit în Noul Testament un nou statut: ca reprezentant al biruinței lui Christos pe cruce și al domniei Sale în ceruri.

Armonia care domnește în interiorul Dumnezeirii a fost subliniată de Iisus Christos atunci când a afirmat despre Duhul Sfânt că este nu doar reprezentantul Său (vezi Ioan 16,13.14), ci și al Tatălui (vezi Ioan 14,16.17).

     „Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10,30) – afirmă Iisus, iar Duhul Sfânt trimis de Tatăl și de Fiul deopotrivă arată deplina armonie care există în interiorul Trinității. De aceea, expresiile „în Christos” și „în Duhul” sunt practic sinonime (vezi Romani 6,11.23; 8,1; 14,17; Coloseni 1,8).

Venirea Duhului Sfânt la Cincizecime a fost un eveniment istoric pentru Biserica creștină, fiind însoțit de anumite semne și manifestări supranaturale. Venirea Duhului Sfânt în inima omului sau în mijlocul Bisericii de astăzi nu trebuie să fie neapărat însoțită de aceleași semne și manifestări, căci Cincizecimea a fost un eveniment istoric unic, ca împlinire a unei promisiuni făcute de Iisus Christos. Creștinii ar trebui să se roage nu atât pentru semnele care au însoțit venirea Duhului Sfânt la Cincizecime, cât mai ales pentru ca ei să se lase conduși în supunere față de El, iar Duhul Sfânt să fie prezent în Biserică.

Reprezentări ale Duhului Sfânt

     Din cauza faptului că nu S-a întrupat asemenea Fiului lui Dumnezeu, Duhul Sfânt se manifestă într-un mod cu totul diferit. Fiecare dintre reprezentările Duhului Sfânt prezente în Biblie scoate în evidență un anumit aspect al lucrării Sale în cadrul Planului de Mântuire. Astfel, Duhul Sfânt este reprezentat prin:

1) Suflare sau vânt (ebr. „ruach” – gr. „pneuma”) – Aceasta reprezentare ne ajută să înțelegem câteva adevăruri esențiale despre Duhul Sfânt:

– Lucrarea Lui nu poate fi controlată de către om, după cum „vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge” (Ioan 3,8)

– Manifestarea Lui e plină de putere (vezi 1 Împărați 19,11)

– Duhul Sfânt readuce la viață (vezi Ezechiel 37,9.10)

2) Porumbelul, sub înfățișarea căruia Duhul Sfânt a coborât asupra lui Iisus după botez (vezi Luca 3,22). Ca simbol, porumbelul semnifică lipsa răutății și pacea (vezi Matei 10,16).

3) Apa, sub forma ploii timpurii și târzii (vezi Isaia 44,3; Zaharia 10,1). Această reprezentare ne sugerează alte lucrări importante ale Duhului Sfânt: curățarea, aducerea de rod și aducerea de viață.

4) Focul – Duhul Sfânt și-a manifestat prezența la Rusalii sub forma unor limbi de foc (vezi Fapte 2,3). Această reprezentare ne vorbește despre puterea Duhului Sfânt de a alunga întunericul spiritual, de a purifica sufletul, de a încălzi inima și a aduce viața.

5) Uleiul – Simbolul ne vorbește despre lucrarea Duhului Sfânt de a consacra anumite persoane pentru o anumită lucrare (vezi Luca 4,18; Fapte 10,38; 1 Ioan 2,20), dar și de a vindeca răni sufletești și de a mângâia în suferință.

6) Sigiliul (pecetea) – Simbolul sigiliului sub care este reprezentat uneori Duhul Sfânt în Biblie ne vorbește despre lucrarea Sa de autentificare (legalizare) a unui act. Când Dumnezeu ii „sigilează” pe oameni cu Duhul Sfânt, aceasta înseamnă că El își pune aprobarea asupra caracterului acelor oameni (vezi Apocalipsa 7,2; Efeseni 1,13).

Lucrarea Duhului Sfânt în cadrul Planului de Mântuire, fiind atât de complexă, nu putea fi reprezentată printr-un singur simbol pământesc. Pentru a înțelege întreaga Sa lucrare, trebuie să acordăm atenție în egală măsură tuturor reprezentărilor sub care Duhul Sfânt apare pe paginile Bibliei.

Personalitatea Duhului Sfânt

În aparență, problemă personalității Duhului Sfânt nu are o importanță prea mare pentru viața practică a unui creștin. În realitate, de modul în care înțelegem acest subiect depinde calitatea închinării noastre, precum și profunzimea experienței noastre cu Dumnezeu. Nu ne este indiferent dacă Duhul Sfânt este o simplă forța impersonală, fără voință și sentimente, sau dacă, dimpotrivă, El este o Persoană divină, cu atribute egale cu ale Tatălui și ale Fiului.

În Biblie, Duhul Sfânt este reprezentat prin câteva simboluri ca: uleiul (vezi Zaharia cap. 4), porumbelul (vezi Luca 3, 21.22), focul (vezi Fapte 2,1‑4), apa (vezi Isaia 44,31), sigiliul (vezi Efeseni 1,13; 4,30) și vântul (vezi Ezechiel 37,9.10). Dacă la toate acestea mai adăugăm și faptul că în limba greacă substantivul „pneuma” („duh”, „spirit”) este de genul neutru (ca și în limba română – „duh”, genul neutru), înțelegem de ce unii oameni, citind superficial Cuvântul lui Dumnezeu, au ajuns la concluzia că Duhul Sfânt este mai degrabă o forță impersonală, o putere fără voință, decât o persoană. Chiar Numele pe care Biblia îl folosește în dreptul Său („Duhul”) ne poate conduce la o asemenea concluzie greșită.

Însă pentru a trage o concluzie finală cu privire la personalitatea sau impersonalitatea Duhului Sfânt, toate aceste aspecte legate de prezența Sa trebuie corelate cu pasajele biblice explicite.

Argumente care susțin personalitatea Duhului Sfânt

1) Întrebuințarea pronumelui personal masculin El atunci când este vorba de Duhul Sfânt. În contextul limbajului biblic, doar unei persoane i se poate atribui acest pronume personal – Ioan 15,26: „El vă mărturisi despre Mine”.

2) Titlurile pe care le primește Duhul Sfânt în Noul Testament în limba greacă se acordă doar unei persoane – Ioan 14,16.17: Mângâietor, Avocat, Paraclet.

3) Domnul Iisus vorbește despre Duhul Sfânt ca fiind un înlocuitor al Său pe pământ, ceea ce înseamnă că acest Înlocuitor trebuie să fie tot o Persoană divină – Ioan 14,16: „Și Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor care să rămână cu voi în veac”.

4) În formula de botez lăsată de Mântuitorul, Duhul Sfânt este prezent alături de primele două Persoane divine – Matei 28,19: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh”.

5) În binecuvântarea apostolică, Duhul Sfânt este prezent alături de celelalte două Persoane divine – 2 Corinteni 13,14: „Harul Domnului nostru Iisus Christos, și dragostea lui Dumnezeu, și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți ! Amin!”.

6) Duhul Sfânt are o misiune specială, conform unui plan divin. El este trimis de Tatăl și Fiul cu scopul de a mărturisi despre Fiul – Ioan 15,26: „El vă mărturisi despre Mine”.

7) Duhul Sfânt împarte daruri spirituale, asemenea unei persoane – 1 Corinteni 12,4‑11: „Toate aceste lucruri le face unul și același Duh, care da fiecăruia în parte cum voiește”.

8) Primii creștini Îl considerau pe Duhul Sfânt o Persoană – Fapte 15,28: „Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt și nouă…”

9) Duhul Sfânt conduce lucrările Bisericii – Fapte 13,2: „Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: Puneți-mi deoparte pe Barnaba și Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”

10) Duhul Sfânt are un templu: trupul nostru – 1 Corinteni 6,19: „Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu?”

Semnele personalității Duhului Sfânt

Legat de personalitatea Duhului Sfânt, trebuie făcută o observație deosebit de importantă: noțiunea de personalitate nu ne obligă să ne gândim la existența unui trup, ca în cazul omului.

     „Personalitatea implică existența unei ființe conștiente de sine, care se cunoaște pe sine, care are o voință proprie și o hotărâre proprie. O persoană este deci o ființă de care cineva se poate apropia, în care te poți încrede sau de care te poți îndoi, pe care o poți iubi sau urî, adora sau insulta. Aceste caracteristici esențiale ale personalității sunt mărginite și nedesăvârșite în om, dar fără margini și desăvârșite în Dumnezeu. De aceea și personalitatea Duhului Sfânt nu trebuie mărginită la comparații cu omul. În seama Duhului Sfânt sunt puse calități personale, acțiuni personale și legături personale. Semnele personalității sunt cunoștințaă, simțirea, voința și iubirea, iar nu mâinile și picioarele.” (E. G. White, „Venirea Mângâietorului”, p. 40‑42)

Cunoașterea, inteligența – 1 Corinteni 2,11: „Nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu”.

Voința – 1 Corinteni 12,11: „Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh care dă fiecăruia în parte cum voiește.”

Năzuința – Romani 8,27: „Cel ce cercetează inimile știe care este năzuința Duhului”.

Mijlocirea – Romani 8,26.27: „Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite… El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.” Doar o persoană poate mijloci între alte două persoane. O forță impersonală nu poate face această lucrare.

Dragostea – Romani 15, 30: „dragostea Duhului”  Duhul Sfânt iubește, lucru pe care nu-l poate face o forță impersonală.

Prezența sentimentelor – Efeseni 4,30: „Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.”

Vorbirea, comunicarea – 1 Timotei 4,1: „Duhul spune lămurit că în vremile din urmă…”; Fapte 8,29: „Duhul a zis lui Filip: „Du-te și ajunge carul acesta!”; Fapte 13,2: „Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!”

Auzul – Ioan 16,13: „El va vorbi tot ce va fi auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare.”

Poate fi mințit – Fapte 5,3.4: „Pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt?”

Poate fi ispitit – Fapte 5,9: „Cum v-ați înțeles între voi ca să ispitiți pe Duhul Domnului”

Se poate păcătui împotriva Lui – Matei 12,31: „Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.”

Poate fi insultat, batjocorit – Evrei 10,29: „Va batjocori pe Duhul harului”

I se poate împotrivi – Fapte 7,51: „Voi totdeauna va împotriviți Duhului Sfânt.”

Luptă – Isaia 63,10: „Dar ei au fost neascultători și au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt; iar El li S-a făcut vrăjmaș și a luptat împotriva lor.” (vezi și Geneza 6,3).

Învață – Luca 12,12: „Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiți.”

Convinge de vinovăția păcatului – Ioan 16,8: „Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata.”

Judecă – Fapte 15,28: „Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt și nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie”.

Proslăvește pe Fiul – Fapte 16,14: „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi. „

Trimite în misiune – Fapte 10,20: „Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni; scoală-te, pogoară-te și du-te cu ei fără șovăire.”

Interzice – Fapte 16,6.7: „Fiindcă au fost opriți de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ținutul Frigiei și Galatiei. Ajunși lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia, dar Duhul lui Iisus nu le-a dat voie.”

Poruncește – Fapte 11,12: „Duhul mi-a spus să plec cu ei fără să fac vreo deosebire.”

Poate fi hulit – Matei 12,31.32: „De aceea, vă spun: Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului va fi iertat; dar oricine vă vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.”

Reamintește învățăturile lui Iisus – Ioan 14,26: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

Mărturisește despre Iisus – Ioan 15,26: „Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului care purcede de la Tatăl, El vă mărturisi despre Mine.”

Călăuzește în adevăr – Ioan 16,13: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.”

Descoperă lucrurile viitoare – Ioan 16,13: „… și vă va descoperi lucrurile viitoare”

Toate aceste argumente dovedesc faptul că Duhul Sfânt este mult mai mult decât o simplă forță impersonală. El este o Ființă care întrunește toate trăsăturile unei persoane. Dacă afirmăm că Duhul Sfânt este doar o forță impersonală, atunci, pentru a rămâne consecvenți, ar trebui să admitem că și duhurile necurate sunt tot niște forțe impersonale.

Mai mult decât atât, în acest caz, și pe Dumnezeu ar trebui să-L privim ca pe o forță impersonală, deoarece Însuși Fiul Său afirma despre El că este Duh (vezi Ioan 4,24). Cât despre îngeri, despre care autorul Epistolei către evrei spune că sunt „duhuri slujitoare” (vezi Evrei 1,14), și aceștia ar trebui să fie priviți la fel: doar niște forțe lipsite de personalitate.

Însă, dacă nimeni nu se îndoiește că Dumnezeu, care este Duh, este totuși o Persoană; dacă nimeni nu se îndoiește că duhurile rele sunt și ele niște entități personale, nu doar niște forțe oarbe; și dacă nimeni nu se îndoiește că îngerii lui Dumnezeu, care sunt „duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea” (Evrei 1,14) sunt tot ființe personale, de ce în cazul Duhului Sfânt am avea o cu totul altă optică?

Numele de Duh al lui Dumnezeu nu intenționează să ne arate că El este o parte din Dumnezeu Tatăl, după cum Numele de Cuvânt al lui Dumnezeu, dat Fiului, nu înseamnă că Acesta este doar expresia vocală a Tatălui.

Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu. Însă și Iisus este numit de apostolul Pavel „puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu” (vezi 1 Corinteni 1,24), fără ca prin această afirmație cineva să se îndoiască de personalitatea Fiului lui Dumnezeu.

Numele Duhul Sfânt are rolul de a-L pune pe Duhul lui Dumnezeu în contrast cu duhurile necurate, care nu sunt doar niște forțe malefice impersonale, ci entități cu trăsături personale distincte. Dacă Duhul Sfânt ar fi doar o manifestare a Tatălui sau a Fiului, ar fi greu de înțeles de ce scriitorii Bibliei nu se referă direct la Tatăl și Fiul, ci apelează doar la o manifestare impersonală a Lor.

Scriitorii Noului Testament, deși nu au putut schimba genul neutru al cuvântului grecesc „pneuma”, din care a fost tradus cuvântul „duh”, totuși au făcut ceva pentru a scoate în evidență personalitatea Duhului Sfânt: Atunci când s-au referit la lucrarea Sa, ei au folosit pronumele personal masculin „El” („Ekeinos” gr. ).

„Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului care purcede de la Tatăl, El („Ekeinos”, gr.) vă mărturisi despre Mine.” (Ioan 15,26).

„Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El („Ekeinos”, gr.) nu va vorbi de la El („Ekeinos”, gr.), ci va vorbi tot ce va fi auzit, și vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16,13)

Deoarece în limba greacă cuvântul „pneuma” este de genul neutru, apare o dilemă: Fie Ioan a comis o gravă greșeală gramaticală, folosind pronumele personal masculin „Ekeinos” („El”) în dreptul Duhului Sfânt, fie el a folosit intenționat acest pronume, pentru a arăta că Duhul Sfânt este o Persoană, nu o simplă forță impersonală. Însă, folosind pronumele personal masculin în dreptul Duhului Sfânt, Ioan nu a intenționat să arate genul, ci doar personalitatea Sa.

Pocăința, sfințirea și misiunea la care suntem chemați presupun să fim asistați de o Persoană divină, nu doar de o forță care emană din Tatăl sau Fiul. Numai o Persoană divină ne poate însoți în rugăciunile noastre, conectând mintea noastră la „năzuința” Lui (vezi Romani 8,26.27). Numai o Persoană divină ne poate aduce beneficiile lucrării Marelui nostru Preot din cer, acționând ca Mângâietor (Apărător, Avocat). Numai o Persoană divină poate aduce prezența salvatoare a lui Iisus Christos în inimile celor ce cred în același timp, oriunde s-ar afla ei.

Așadar, Duhul Sfânt este Cineva, nu Ceva!

Divinitatea Duhului Sfânt

     Dovezile biblice directe cu privire la divinitatea Duhului Sfânt sunt puține la număr. Din această cauză, unii creștini se îndoiesc de divinitatea Sa, care este mai degrabă dedusă din unele afirmații biblice, decât prezentată în mod explicit. Totuși, Scriptura ne prezintă suficiente dovezi în favoarea divinității Duhului Sfânt, care este una în esență și egal în măreție și putere cu Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul.

Argumente care demonstrează divinitatea Duhului Sfânt:

1) Duhul Sfânt are atribute divine, asemenea Tatălui și Fiului:

Omniprezența – Psalmul 139, 7: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de Fața Ta?”

Atotputernicia – Zaharia 4,6: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul.”

Veșnicia – Evrei 9,14: „Cu cât mai mult sângele lui Christos, care prin Duhul cel veșnic S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu…” (vezi Deuteronomul 33,27 – „Dumnezeul cel veșnic”)

El este viața – Romani 8,2: „Legea Duhului de viață în Christos Iisus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții.”

El este adevărul – Ioan 14,17: „Și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște.”

– 1 Ioan 5,6 up: „Duhul este adevărul.”

El este iubire – Romani 15, 30: „Vă îndemn dar, fraților, pentru Domnul nostru Iisus Christos și pentru dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine.”

Sfințenia – Efeseni 4,30: „Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.”

2) Duhul Sfânt poartă nume divine:

„Duhul Meu” – Geneza 6,3: „Duhul Meu nu va rămânea pururea în om.”

„Duhul lui Dumnezeu” – Geneza 1,2: „Și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor.”

„Duhul Domnului” – Isaia 11,2: „Duhul Domnului se va odihni peste El.”

„Duhul lui Iisus” – Faptele apostolilor 16,7: „Duhul lui Iisus nu le-a dat voie.”

3) Biblia prezintă Persoana Duhului Sfânt în asociere cu celelalte două Persoane divine:

Formula rostită la botez – Matei 28,19: „Botezându-i în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.”

Binecuvântarea apostolică – 2 Corinteni 13,14: „Harul Domnului Iisus Christos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!”

Asocierea între Persoanele divine făcută de Petru – 1 Petru 1,2: „După știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Iisus Christos.”

4) Mărturia lui Iisus Christos

În făgăduința trimiterii Mângâietorului, Domnul Christos vorbește despre un „alt Mângâietor”, punând astfel Duhul Sfânt pe aceeași treaptă cu Tatăl și Fiul – Ioan cap.14‑16. Termenul grecesc din care a fost tradus cuvântul „alt” este „allos”, care înseamnă „altul de același fel”, indicând faptul că Duhul Sfânt este „de același fel”, adică are aceeași natură, același caracter, aceleași atribute și aceleași scopuri că Mântuitorul.

     5) Biblia vorbește despre Duhul Sfânt ca despre o Persoană divină.

1 Corinteni 3,16.17: „Nu știți ca voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?”

Faptele apostolilor 5,3.4: „Pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt? N-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”

6) Duhul Sfânt participă activ la lucrările lui Dumnezeu:

Creația – Geneza 1,2: „Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor.”

Nașterea din nou – Tit 3,5: „El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.”

Învierea – Romani 8,11: „Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Christos Iisus din morți va învia și trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Sau, care lucuieste în voi.”

     Concluzii: Făcând parte din Trinitate, având aceleași atribute divine ca Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul, și participând la aceleași lucrări cu celelalte două Persoane divine, Duhul Sfânt este obiectul adorării și închinării oricărei creaturi. Ca făpturi ieșite din mâinile lui Dumnezeu, nu avem dreptul să privăm o Persoană divină de închinarea care I se cuvine, fără ca să avem de pierdut din această atitudine.

Lucrarea Duhului Sfânt

     Biblia vorbește pe larg despre lucrarea Duhului Sfânt în cadrul Planului de Mântuire, o lucrare complexă și variată, fără de care mântuirea omului păcătos nu ar fi posibilă.

1) Duhul Sfânt a avut o prezență activă în lucrarea Creației, alături de Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul. – Geneza 1,2: „Și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor.” Iov 33,4: „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut și suflarea Celui Atotputernic îmi dă viață”

2) Duhul Sfânt este Cel care realizează nașterea din nou. – Ioan 3,5: „Adevărat, adevărat vă spun că dacă nu se naște cineva din apă și din Duh nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.”

3) Duhul Sfânt a avut un rol important în întruparea Fiului lui Dumnezeu. – Luca 1,35: „Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea, Sfântul care se va naște din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.”

4) Duhul Sfânt îl convinge pe om de păcătoșenia lui. – Ioan 16,8: „Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata.”

Găsim în cuvintele Mântuitorului cele trei etape ale acestei importante lucrări a Duhului Sfânt: a) Duhul Sfânt trezește în om sentimentul de vinovăție. b) După ce conștiința omului este trezită, Duhul Sfânt îl conduce spre neprihănirea lui Christos, trezind în el dorința de a fi asemenea Lui. c) Pe omul care refuză apelurile la pocăință, Duhul Sfânt îl conduce în fața tabloului judecății finale, avertizându-l de consecințele alegerii lui greșite.

5) Duhul Sfânt ne călăuzește în tot adevărul. – Ioan 16,13: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.”

6) Duhul Sfânt împarte daruri în biserică. – 1 Corinteni 12,1‑4: „Sunt felurite daruri, dar este același Duh…”

7) Duhul Sfânt face lucrarea de sigilare a caracterului celor credincioși. – Efeseni 1,13: „Și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit.”

8) Duhul Sfânt mijlocește pentru cei credincioși. – Romani 8,26‑27: „Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.”

Mijlocirea pe care o face Duhul Sfânt este diferită de cea realizată de Domnul Iisus, în calitate de Mare Preot. Duhul mijlocește la inima omului, sensibilizând-o și influențând-o să primească adevărul.

9) Duhul Sfânt ne mângâie inimile în mijlocul necazurilor. – Ioan 14,16.17: „Și Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor care să rămână cu voi în veac.”

10) Duhul Sfânt îi învăța pe cei ce doresc să fie învățați. – Ioan 14,26: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

În timpul lucrării Sale pământești, Mântuitorul nu a putut să facă cunoscut întregul adevăr tuturor oamenilor. De aceea era nevoie de o Persoană divină care, fiind permanent cu omul, să continue să-l învețe căile mântuirii (vezi Ioan 16,12).

11) Duhul Sfânt ne reamintește adevărurile Scripturii atunci când suntem pe cale să le uităm. – Ioan 14,26:  „Și vă va aduce aminte tot ce v-am spus Eu.”

12) Duhul Sfânt dă putere spirituală bisericii: puterea de a rezista ispitelor, de a birui încercările și persecuția și puterea de a vesti Evanghelia în întreaga lume – Fapte 1,8: „Ci voi veți primi o putere când se va coborî Duhul Sfânt peste voi și-Mi veți fi martori…”

13) Duhul Sfânt imprimă caracterul lui Christos în om, refăcând în acesta chipul lui Dumnezeu. – Galateni 5,22.23: „Roada Duhului dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor…”

     14) Duhul Sfânt va avea un rol în învierea celor drepți la a doua venire a lui Christos. – Romani 8,11: „Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Christos Iisus din morți va învia și trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său care locuiește în voi.”

Concluzii: „Prin Duhul Sfânt credinciosul ajunge părtaș de fire dumnezeiască. Christos a dat Duhul Său ca o putere divină pentru a birui orice înclinație spre rău, ereditară sau dobândită, și pentru a imprima în biserica Sa propriul Său caracter.” (Ellen G. White, „Viața lui Iisus”, p. 671)

Lori Balogh

 

 

 

This entry was posted in Tri(u)nitatea Divina and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.