Ilustrații despre revenirea lui Christos
Regina Victoria – regina Angliei
Se spune despre regina Victoria a Angliei că a ascultat la capela palatului ei o predică despre a doua venire a lui Iisus pe care a ținut-o pastorul de la curtea regală. Regina, ascultând predica, a fost foarte impresionată, iar după terminarea serviciului divin l-a invitat în mod special la ea acasă pe pastor ca să-i vorbească mai mult despre acest adevăr care urma să devină în curând o realitate.
După ce a ascultat expunerea mai pe larg, la urmă ea a zis așa:
„Aș dori foarte mult ca Iisus să revină pe pământ în timpul vieții mele.” Mirat de aceste cuvinte pastorul a întrebat-o:
„Dar care este motivul ce vă face să doriți acest lucru?”
„Vreau să depun coroana mea la picioarele Sale” – răspunse regina.
Noi poate că n-avem o coroană, n-avem un sceptru împărătesc sau un toiag de cârmuire. Dumnezeu nu ne-a chemat să conducem popoare… ne-a dat însă o inimă, o voință, un suflet și o viață pe care s-o depunem la picioarele Sale.
Lucruri de care Dumnezeu nu te va întreba niciodată!
1. Dumnezeu nu te va întreba ce model sau marcă de mașină ai avut, dar te va întreba câte persoane ai transportat și în ce scop.
2. Dumnezeu nu te va întreba câți metri patrați a avut casa ta, dar te va întreba câți oameni ai primit în ea.
3. Dumnezeu nu te va întreba ce marcă a avut îmbrăcămintea din șifonierul tău, dar te va întreba pe câți ai ajutat să se îmbrace.
4. Dumnezeu nu te va întreba cât de mare a fost salariul tău, dar te va întreba dacă ți-ai vândut conștiința ca să-l obții.
5. Dumnezeu nu te va întreba ce titlu ai avut în viață, dar te va întreba dacă ți-ai îndeplinit lucrul folosind toate resursele tale.
6. Dumnezeu nu te va întreba câți prieteni ai avut, dar te va întreba câți te-au considerat prietenul lor.
7. Dumnezeu nu te va întreba în ce cartier ai trăit, dar te va întreba cum i-ai tratat pe vecinii tăi.
8. Dumnezeu nu te va întreba niciodată de culoarea pielii tale, dar te va întreba de puritatea caracterului tău.
Nu uita! Dumnezeu niciodată nu acuză! Doar iți cere să-L reprezinți prin exemplul tău personal.
„Ceva de Tolstoi”
Tennessee Williams (1911 – 1983), un mare scriitor american, povestește istoria lui Joseph Brotzky, un tânăr destul de sfios și timid, al cărui tată avea ca business un bookstore, o prăvălie unde vindea cărți. Bătrânul său tată dorea ca Joseph să meargă la colegiu și să aibă o educație frumoasă și trainică.
Pe când tânărul Brotzky, nu dorea nimic altceva și nu avea nimic altceva în cap decât să se însoare cu dragostea vieții lui, cu Lila, o tânără franțuzoaică, plină de viață, ambițioasă, veselă, activă, plină de imaginație. Și Joseph gândea că el fiind mai retras din fire și melancolic, iar ea atât de vioaie, se completau de minune unul pe altul, și unirea lor în căsătorie era lucrul cel mai logic și mai minunat. Însă la presiunea tatălui său, Joseph trebuie să meargă la colegiu și să-și înceapă această treaptă importantă a educației sale.
La puține luni după aceea, tatăl său se îmbolnăvi și nu după mult timp se prăpădi. Joseph se întoarse ca să-și îngroape tatăl, renunță apoi la cursurile începute și se căsători desigur cu dragostea vieții sale. Moșteni prăvălioara de cărți uzate, acel business modest, prelua deci conducerea micii afaceri în acel oraș, dar viața cărților se potrivi de minune cu caracterul său.
Găsi ca fascinant timpul petrecut printre cărți, se entuziasma de ideile găsite frunzărind carte după carte, le aranja în fel de fel de feluri, le îndrăgi nespus de mult… Dar pentru Lila, această viață de hârciog de maculatură i se păru cu totul plictisitoare și nostalgică. Ea dorea să se plimbe, să încerce lucruri noi, să aibă prieteni, să fie admirată…
Odată, un agent muzical a făcut un compliment despre vocea sa și i-a propus să călătorească cu trupa lui în Europa. Ea n-a putut să reziste ofertei. A acceptat fără nicio ezitare, fără să-l întrebe pe soțul ei.
Când Joseph a aflat aceasta, a fost cu totul devastat. Când s-au despărțit, i-a înmânat cheia de la intrarea din față a prăvăliei și i-a spus:
„Păstrează această cheie, căci vei avea nevoie de ea într-o zi. Dragostea ta pentru mine este sinceră, eu știu lucrul acesta, și te vei întoarce într-o zi aici, iar eu te voi aștepta.” Ea l-a sărutat, a luat cheia din mâna lui și a ieșit veselă pe ușă, gata să întâmpine noile perspective ale vieții ce o așteptau în lume.
Iar el, ca să scape de depresia ce l-a cuprins, ca să fugă de realitatea dureroasă, s-a adâncit în cititul cărților lui, așa cum un bețiv s-ar fi apucat de băut… cu pasiune… Și oricine putea să-l găsească acolo pe Joseph, zi și noapte, îngropat în cărți și în citit, așteptând însă ca dragostea vieții lui să se întoarcă într-o zi acasă, înapoi…
Și au trecut anii, unul după altul, până când, după vreo 15 ani, cu ocazia unui Crăciun, Lila s-a întors acasă. A intrat în aceeași prăvălie ce o lăsase în urmă, și când Joseph s-a ridicat de la masa sa de citit ca să o întâmpine, el nu a mai recunoscut-o, luând-o drept un alt client.
„Cu ce să vă servesc, vă rog?” – o întrebă el. „Doriți o carte anume?”
Ea a fost cu totul șocată de această schimbare, nerecunoaștere și atitudine cu totul ignorantă din partea lui. Adunându-și energia și cumpătul, ea răspunse:
„Da, doresc să cumpăr o carte, dar i-am uitat titlul…” Și crezând că se prinde într-un joc de-a memoria, începu să-i povestească subiectul acelei cărți al cărui titlu îl uitase, care era de fapt povestea dragostei lor. Cum doi tineri ce s-au iubit au trebuit să se despartă, pentru că tânăra soție a trebuit să plece în alte țări ca să-și urmeze cariera ei, și totuși ea niciodată n-a fost în stare să se despartă sau să renunțe la cheia ce soțul ei i-o dăduse în păstrare, cheia locuinței lor, ca ea să se poată întoarce acasă într-o zi.
Și i-a spus această istorie sperând că el își va veni în fire și-și va aduce aminte de fapt cine îi vorbește în acele momente. Dar pe fața lui nu se putea citi nicio recunoaștere, ori aducere aminte de reala lor viață petrecută cândva. Și treptat, ea și-a dat seama că el pierduse de fapt contactul cu dorința inimii lui de odinioară. Că el nu își mai putea aduce aminte de așteptarea lui, de durerea lui ce o simțise cândva.
„Știi povestea aceasta, nu-i așa? Trebuie să ți-o amintești. Nu se poate să nu… „ – insistă ea. „Este povestea vieții lui Joseph și a Lilei!” – puse ea în sfârșit punctul pe i!
„Hmmm… Mi se pare că îmi este familiară această istorioară… , cred că am citit-o undeva… Da, sigur că da, cred că este ceva ce a scris în această privință Tolstoi…”
Și trântind cheia pe masa lui, Lila se întoarse și plecă, fugi din acel loc, căci nu-și putuse închipui vreodată că va trăi asemenea momente. Joseph se întoarse la locul lui de citit, dând din umeri, neînțelegând nedumerirea și agitația acelei cliente… Nerealizând că dragostea vieții lui, ce o așteptase ani de zile, venise și plecase fără să-i atingă în niciun fel inima, sufletul…
Nuvela lui Tenessee Williams scrisă în 1931, „Ceva de Tolstoi”, ne lovește cu realitatea ideii că este foarte posibil să pierdem șansa de a atinge, de a prinde, de a reține, dragostea când vine, înainte să se ducă poate pentru totdeauna… că este ușor să pierzi iubirea când vine la tine… . fie pentru că ceva ne distrage, fie pentru că am pierdut dorul ei, sau altceva poate ii ocupa locul în inima noastră. Avem alte predilecții și priorități, ne pasă de alte lucruri și persoane. Nu mai suntem în stare să recunoaștem dorința adâncă, reală, a propriei noastre inimi.
Este cumva Iisus dorința inimii noastre supreme? … A rămas El încă pasiunea vieții noastre? Am uitat cumva pe cine așteptăm? Sau a trecut oare așa de mult timp, și viața ne-a aglomerat cu atâtea lucruri importante, încât nu mai știm de ce așteptam și nu mai recunoaștem chemarea Lui când se adresează inimii noastre? Ieremia 31 ne amintește din nou: „Te iubesc cu o iubire veșnică, … te-am atras la Mine cu o iubire, gingășie (după alte traduceri) de nedescris.”
E mai târziu că niciodată
„Iată Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apocalipsa 22:12).
Freddy era un copil foarte cuminte, asculta de părinți și învăța foarte bine. Tatăl lui i-a promis că îi va îndeplini o dorință dacă va fi primul în clasă la învățătură. Auzind aceste lucruri, Freddy a fost și mai motivat să învețe, încât a ajuns primul în clasă la învățătură. Acum era rândul tatălui său să-și îndeplinească promisiunea, așa că s-a ținut de cuvânt.
Freddy a vrut să meargă într-o călătorie la Londra, ca să viziteze monumentele importante și să afle obiceiurile oamenilor de acolo. Umblând pe străzile aglomerate ale Londrei, Freddy a fost atras de un obiect dintr-o vitrină. Era un magazin cu obiecte vechi. Ceea ce l-a fascinat pe Freddy a fost un ceas cu cuc. Și l-a dorit foarte mult încât tatăl său i l-a cumpărat. Acum era mai ușor pentru el să știe cât e ceasul, deoarece cucul cânta din jumătate în jumătate de oră. În fiecare dimineață știa când trebuia să se scoale. El se ghida după cântecul cucului. Știa de câte ori trebuia să cânte cucul și așa afla cât e ceasul.
Într-o dimineață cucul cânta de două, trei, până la zece ori. Copilul, speriat că era foarte târziu, a alergat în camera părinților lui strigând:
„Mami, mami! Tati, tati! E mai târziu ca niciodată!”
Noi, creștinii de astăzi, ne dăm seama cât de târziu este? Acum avem un ceas pe care toată lumea poate să-l studieze. Ceasul care ne arată cât de târziu e fiecare creștin trebuie să-l aibă. Acest ceas este Biblia.
Ne-am dat seama că e târziu cu adevărat, că Iisus Christos vine în curând, iar noi nu suntem pregătiți? Ceasul inimii te anunță și el. Dacă nu iei seama la acest semnal, venirea lui Isus te va găsi nepregătit. Dumnezeu face astăzi un apel fiecărui dintre noi, pentru a prețui timpul pe care îl avem pentru pregătire.
Legenda lui Gorun
Gorun era un ucenic care Îl iubea pe Iisus. Într-o zi, Mântuitorul îi spune ucenicului Său:
„Am o lucrare pentru tine, dar mai întâi ia-ți un cort și stai un timp pe vârful muntelui Carmel în meditație și rugăciune. Apoi voi veni și-ți voi spune ce trebuie să faci.”
Zis și făcut! Gorun și-a luat un cort și s-a așezat pe vârful muntelui Carmel, petrecând timpul în meditație și rugăciune, așa cum i s-a spus. Însă locuitorii satelor din jur au aflat repede despre noul sfânt care locuia pe vârful muntelui.
Într-o zi, Gorun a coborât în sat, cerându-le sătenilor să-i dea o pătură, căci cea pe care o avea fusese roasă de șobolani. Sătenii i-au sărit îndată în ajutor, oferindu-i cu bucurie ceea ce cerea.
După câteva zile, Gorun a coborât din nou în sat, cerând din nou o pătură. Șobolanii o roseseră și pe cea primită de la săteni. Aceștia i-au dat o pătură nouă, dar și aceasta a fost roasă de șobolani. Când Gorun a cerut o nouă pătură, sătenii i-au zis:
„Mai bine îți dăm o pisică odată cu pătura. Ea va rezolva problema șobolanilor.”
Fericit că i s-a rezolvat problema, Gorun s-a întors pe vârful muntelui, continuând să mediteze și să se roage. Însă după câteva zile, sătenii s-au trezit din nou cu Gorun. De data aceasta el le-a cerut altceva: lapte pentru pisică.
Și sătenii i-au dat lapte o dată, de două ori, de trei ori… Până ce într-o zi, s-au gândit că ar fi mai bine să-i dea lui Gorun și o vacă pentru a rezolva problema laptelui pentru pisica ce prindea șobolani.
Însă vacă avea nevoie de pășune, pășunea avea nevoie de teren, de grajd și de om care să aibă grijă de vacă…
Anii au trecut și Iisus S-a dus să-și revadă ucenicul pe care îl știa pe muntele Carmel în meditație și rugăciune. Însă, în loc de tânărul slab și modest de altă dată, Iisus este întâmpinat de un om gras, îmbrăcat ca un negustor bogat.
„Ce afacere te aduce pe aici, străine?” – Îl întreabă Gorun pe musafirul necunoscut. „Ce vrei să cumperi de la mine?”
Ucenicul de altă dată nu-și mai recunoaște Stăpânul.
Aplicație: Noi nu ar trebui să ne îndepărtăm de Iisus nici măcar la o aruncătură de piatră. La o așa distanță, ucenicii au adormit, în timp ce El agoniza în Ghetsemani.
Culegere de Lori Balogh
