Regina Victoria, regina Angliei…
Se spune despre regina Victoria a Angliei ca a ascultat la capela palatului ei o predica despre a doua venire a lui Isus pe care a tinut-o pastorul de la curtea regala. Regina, ascultand predica a fost foarte impresionata, iar dupa terminarea serviciului divin l-a invitat in mod special la ea acasa pe pastor ca sa-i vorbeasca mai mult despre acest adevar…despre acest adevar care va trebui sa devina in curind o realitate.
Dupa ce a ascultat expunerea mai pe larg, la urma ea a zis asa:
– „As dori foarte mult ca Iisus sa revina pe pamint in timpul vietii mele.”
Mirat de aceste cuvinte pastorul a intrebat-o:
– „Dar care este motivul ce va face sa doriti acest lucru?”
– „Vreau sa depun coroana mea la picioarele Sale” – raspunse regina.
Noi poate ca n-avem o coroana, n-avem un sceptru imparatesc sau un toiag de cirmuire. Dumnezeu nu ne-a chemat sa conducem popoare…ne-a dat insa o inima, o vointa, un suflet si o viata pe care s-o depunem la picioarele Sale.
Lucruri de care Dumnezeu nu te va întreba niciodata !
1. Dumnezeu nu te va întreba ce model sau marca de maşină ai avut… dar te va întreba câte persoane ai transportat şi în ce scop.
2. Dumnezeu nu te va întreba câţi mp. a avut casa ta… dar te va întreba câţi oameni ai primit în ea.
3. Dumnezeu nu te va întreba ce marcă a avut îmbrăcămintea din şifonierul tău… dar te va întreba pe câţi ai ajutat să se îmbrace.
4. Dumnezeu nu te va întreba cît de mare a fost salariul tău… dar te va întreba dacă ţi-ai vândut conştiinţa ca să-l obţii.
5. Dumnezeu nu te va întreba ce titlu ai avut în viaţa… dar te va întreba dacă ţi-ai indeplinit lucrul folosind toate resursele tale.
6. Dumnezeu nu te va întreba câţi prieteni ai avut… dar te va întreba câţi te-au considerat prietenul lor.
7. Dumnezeu nu te va întreba în ce cartier ai trăit… dar te va întreba cum i-ai tratat pe vecinii tăi.
8. Dumnezeu nu te va întreba niciodata de culoarea pielii tale… dar te va întreba de puritatea caracterului tău.
NU UITA: Dumnezeu niciodata nu acuză! Doar iţi cere sa-L reprezinţi prin exemplul tău personal.
Ceva de Tolstoi
De Mihai Raducanu
Tennessee Williams (1911 – 1983), un mare scriitor american, povesteste despre uitare, intr-una din scrierile sale, istoria lui Joseph Brotzky, un tanar destul de sfios si timid, al carui tata avea ca business un book store, o pravalie unde vindea carti… Batranul sau tata dorea ca Joseph sa mearga la colegiu si desigur sa aiba o educatie frumoasa si trainica. Pe cand tanarul Brotzky, nu dorea nimic altceva si nu avea nimic altceva in cap, decat sa se insoare cu dragostea vietii lui, cu Lila, o tanara frantuzoaica, plina de viata, ambitioasa, vesela, activa, plina de imaginatie… Si Joseph gandea ca el fiind mai retras din fire si melancolic, iar ea atat de vioaie, se completau de minune unul pe altul, si unirea lor in casatorie era lucrul cel mai logic si mai minunat atunci… Insa la presiunea tatalui sau, Joseph trebuie sa mearga la colegiu si sa-si inceapa aceasta treapta importanta a educatiei sale.
La putine luni dupa aceea, tatal sau se imbolnavi si nu dupa mult timp se prapadi. Joseph se intoarse ca sa-si ingroape tatal, renunta apoi la cursurile incepute si se casatori desigur cu dragostea vietii sale… Mosteni pravalioara de carti uzate, acel business modest, prelua deci conducerea acelei mici afaceri in acel oras, dar viata cartilor se potrivi de minune cu caracterul sau. Gasi ca fascinant timpul petrecut printre carti, se entuziasma de ideile gasite frunzarind carte dupa carte, le aranja in fel de fel de feluri, le indragi nespus de mult… dar pentru Lila, aceasta viata de harciog de maculatura, i se paru cu totul plictisitoare si nostalgica. Ea dorea sa se plimbe, sa incerce lucruri noi, sa aibe prieteni, sa fie admirata… si cand odata un agent muzical i-a facut un compliment despre vocea sa, si i-a propus sa calatoreasca cu trupa lui in Europa, ea n-a putut sa reziste de loc. A acceptat fara nici o ezitare, fara nici macar sa intrebe pe sotul ei… Cand Joseph a aflat aceasta, a fost cu totul devastat… Cand s-au despartit, i-a inmanat cheia de la intrarea din fata a pravaliei si i-a spus: „Pastreaza aceasta cheie, caci vei avea nevoie de ea intr-o zi. Dragostea ta pentru mine este sincera, eu stiu lucrul acesta, si te vei intoarce intr-o zi aici, iar eu te voi astepta…” Ea l-a sarutat, a luat cheia din mana lui, si a iesit vesela pe usa, gata sa intampine noile perspective ale vietii ce o asteptau in lume… Iar el, ca sa scape de depresia ce l-a cuprins, ca sa fuga de realitatea dureroasa, s-a adancit in cititul cartilor lui, asa cum un betiv s-ar fi apucat de baut… cu pasiune… Si oricine putea sa-l gaseasca acolo pe Joseph, zi si noapte, ingropat in carti si in citit, asteptand insa ca dragostea vietii lui sa se intoarca intr-o zi acasa, inapoi…
Si au trecut anii, unul dupa altul, pana cand, dupa vreo 15 ani, cu ocazia unui Craciun, Lila s-a intors acasa. A intrat in aceeasi pravalie ce o lasase in urma, si cand Joseph s-a ridicat de la masa sa de citit ca sa o intampine, el nu a mai recunoscut-o de loc, si a luat-o drept un alt client…
„Cu ce sa va servesc, va rog?” – o intreba el. „Doriti o carte anume?”
Iar ea a fost cu totul socata de aceasta schimbare, nerecunoastere, si atitudine cu totul ignoranta din partea lui… Adunandu-si energia si cumpatul, ea raspunse: „Da, doresc sa cumpar o carte, dar i-am uitat titlul…” Si crezand ca se prinde intr-un joc de-a memoria, incepu sa-i povesteasca subiectul acelei carti al carui titlu il uitase, care era de fapt povestea dragostei lor. Cum doi tineri ce s-au iubit au trebuit sa se desparta, pentru ca tanara sotie a trebuit sa plece in alte tari ca sa-si urmeze cariera ei, si totusi ea niciodata n-a fost in stare sa se desparta, sau sa renunte la cheia ce sotul ei i-o daduse in pastrare, cheia locuintei lor, ca ea sa se poata intoarce acasa intr-o zi…
Si i-a spus aceasta istorie sperand ca el isi va veni in fire si-si va aduce aminte de fapt cine ii vorbeste in acele momente. Dar pe fata lui nu se putea citi nici-o recunoastere, ori aducere aminte de reala lor viata petrecuta candva… Si treptat, ea si-a dat seama ca el pierduse de fapt contactul cu dorinta inimii lui de odinioara. Ca el nu isi mai putea aduce aminte de asteptarea lui, de durerea lui ce o simtise candva. „Stii povestea aceasta, nu-i asa? Trebuie sa ti-o amintesti. Nu se poate sa nu…” – insista ea. „Este povestea vietii lui Joseph si a Lilei!” – puse ea in sfarsit punctul pe i! „Hmmm… Mi se pare ca imi este familiara aceasta istorioara…, cred ca am citit-o undeva… Da, sigur ca da, cred ca este ceva ce a scris in aceasta privinta Tolstoi…”
Si trantind cheia pe masa lui, Lila se intoarse si pleca, fugi din acel loc, caci nu-si putuse inchipui vreodata ca va trai asemenea momente…, pe cand Joseph se intoarse la locul lui de citit, dand din umeri, neintelegand nedumerirea si agitatia acelei cliente… Nerealizand ca dragostea vietii lui, ce o asteptase ani de zile, venise si plecase fara sa-i atinga in nici un fel inima, sufletul….
Nuvela lui Tenessee Williams scrisa in 1931, „Ceva de Tolstoi”, ne loveste cu realitatea ideii ca este foarte posibil sa pierdem sansa de a atinge, de a prinde, de a retine, dragostea cand vine, inainte sa se duca poate pentru totdeauna… ca este usor sa pierzi iubirea cand vine la tine… . e pentru ca ceva ne distrage, fie pentru ca am pierdut dorul ei, sau altceva poate ii ocupa locul in inima noastra… Avem alte predilectii si prioritati, ne pasa de alte lucruri si persoane… Nu mai suntem in stare sa recunoastem dorinta adanca, reala, a propriei noastre inimi…
Este cumva Iisus dorinta inimii noastre supreme?… A ramas El inca pasiunea vietii noastre? Am uitat cumva pe cine asteptam?… Sau a trecut oare asa de mult timp, si viata ne-a aglomerat cu atatea lucruri importante, incat nu mai stim de ce asteptam si nu mai recunoastem chemarea Lui cand se adreseaza inimii noastre?… Ieremia 31 ne aminteste din nou: „Te iubesc cu o iubire vesnica, …te-am atras la Mine cu o iubire, gingasie (dupa alte traduceri) de nedescris..”
Ne place atat de mult parabola fiului risipitor, care am inteles ca in alte limbi are titlul „Pilda unui Tata minunat”, cand tatal asteapta cu nerabdare – atentie neimpartita – cu aceeasi pasiune de odinioara, intoarcerea fiului sau ce a plecat odata de acasa… Si este o imagine extraordinara… dar Iisus a facut ceva si mai bun, nu credeti? – El nu ne-a asteptat doar ca sa ne intoarcem, si sa ne venim in fire, nici nu ne-a dat doar o cheie, fie ea sub orice forma doriti, ci El a venit la noi, El Insusi, lasand splendoarea cerului, tovarasia propriului Sau Tata, a ingerilor si fiintelor necazute, a riscat propria Sa viata si misiune, ca sa ne salveze… ca sa ne atraga la Sine… Cum se face atunci si cum este posibil ca eu, si poate dumneavoastra, noi, sa-L uitam pe El? De ce oare se intampla acest lucru?… Fiecare va trebui sa-si ofere un raspuns la aceasta intrebare rascolitoare. Caci avem intr-adevar nevoie de o reinviorare in atitudinea noastra fata de El, care sa se manifeste cu o ardoare si pasiune puternica de a petrece timp cu El si a atrage si pe altii la izvorul puterii, vietii… singurul care este Mantuitorul si Regele nostru, Iisus.
E mai tarziu ca niciodata
„Iata Eu vin curând si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui.” (Apocalipsa 22:12)
Freddy era un copil foarte cuminte, asculta de parinti si învata foarte bine. Tatal lui i-a promis ca îi va îndeplini o dorinta daca va fi primul în clasa la învatatura. Auzind aceste lucruri, Freddy a fost si mai motivat sa învete, încât a ajuns primul în clasa la învatatura. Acum era rândul tatalui sau sa-si îndeplineasca promisiunea, asa ca s-a tinut de cuvânt.
Freddy a vrut sa mearga într-o calatorie la Londra, ca sa viziteze monumentele importante si sa afle obiceiurile oamenilor de acolo. Umblând pe strazile aglomerate ale Londrei, Freddy a fost atras de un obiect dintr-o vitrina. Era un magazin cu obiecte vechi. Ceea ce l-a fascinat pe Freddy a fost un ceas cu cuc. Si l-a dorit foarte mult încât tatal sau i l-a cumparat. Acum era mai usor pentru el sa stie cât e ceasul, deoarece cucul cânta din jumatate în jumatate de ora. În fiecare dimineata stia când trebuia sa se scoale. El se ghida dupa cântecul cucului. Stia de câte ori trebuia sa cânte cucul si asa afla cât e ceasul.
Intr-o dimineata cucul cânta de doua, trei, pâna la zece ori. Copilul, speriat ca era foarte târziu, a alergat în camera parintilor lui strigând: „Mami, mami; tati, tati e mai târziu ca niciodata!”.
Noi, crestinii de astazi, ne dam seama cât de târziu este? Acum avem un ceas pe care toata lumea poate sa-l studieze. Ceasul care ne arata cât de târziu e fiecare crestin trebuie sa-l aiba. Acest ceas este Biblia.
Ne-am dat seama ca e târziu cu adevarat, ca Isus Hristos vine în curând, iar noi nu suntem pregatiti? Ceasul inimii te anunta si el. Daca nu iei seama la acest semnal, venirea lui Isus te va gasi nepregatit. Dumnezeu face astazi un apel fiecarui dintre noi, pentru a pretui timpul pe care îl avem pentru pregatire.
Sa ne rugam chiar în acest moment lui Dumnezeu pentru a ne deschide ochii sa vedem cât de târziu e ca sa ne putem pregati pentru revenirea Lui pe norii cerului.
Cine este persoana pe care te bazezi în momentele critice: tata, mama, o ruda, un politist, un judecator sau o alta „pila”? Cine este adapostul tau? Pe lista ta de ajutoare, la ce pozitie se afla Dumnezeu? Pozitia unu, doi, trei, zece sau…? Fii realist si sincer!
Culegere de Lori Balogh
