Apocalipsa cap. 14 – Cei 144 000 pe Muntele Sionului
( vers. 1-5 )
Introducere
Toate scenele marii lupte dintre Dumnezeu si Satana, dintre fortele binelui si ale raului, pe care Apocalipsa le descrie pana in acest punct, isi afla momentul culminant in scena de triumf descrisa aici.
Lupta cosmica inceputa de Lucifer in ceruri si continuata apoi pe pamant de-a lungul mileniilor, in asociere cu diversi aliati pamantesti, se incheie cu momentul stralucit al biruintei. Sfintii lui Dumnezeu, descrisi aici prin grupul celor 144 000, nu s-au lasat inselati de cei doi monstri din cap. 13 si au refuzat sa primeasca semnul fiarei, alegand sa-L urmeze pe Miel in orice imprejurari si cu orice sacrificiu.
Acum a sosit momentul rasplatiriilor. Cei 144 000 sunt vazuti in imediata apropiere a Mielului, titlu care Ii apartine in exclusivitate Domnului Christos. Este “un spectacol plin de frumusete si fericire”, dupa cum apreciaza Jean Vuilleumier, in care imnurile de lauda intonate de cei rascumparati de pe pamant reverbereaza in intreaga creatiune, asemenea unei uriase si nemaiauzite simfonii universale.
Comentariu
Vers. 1: “Apoi m-am uitat si iata ca Mielul statea pe muntele Sionului; si impreuna cu El stateau 144 000, care aveau scris pe frunte Numele Sau si Numele Tatalui Sau.”
Versetul 1 ne introduce in noul tablou apocaliptic , prezentandu-ne cele trei componente ale sale: Mielul, Muntele Sionului si grupul celor 144 000.
“Apoi m-am uitat si iata ca Mielul…” – In Apocalipsa, Mielul este un titlu atribuit Domnului Christos ( vezi cap. 13, 8 ). Insusi Ioan Botezatorul i-a atribuit Mantuitorului acest titlu, spunand: “Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” ( Ioan 1, 29 ).
Acest titlu, in totala opozitie cu termenul de “fiara” atribuit lui Satana si aliatilor sai pamantesti, oglindeste blandetea, nevinovatia si neprihanirea Fiului lui Dumnezeu, insa include in el si ideea de jertfa de ispasire. Aceste trasaturi ale Fiului lui Dumnezeu fusesera scoase in evidenta deja cu sapte sute de ani mai inainte de intruparea Sa, in profetiile lui Isaia din cap. 53.
In cap. 14 al Apocalipsei, Ioan foloseste pentru “Miel” termenul “arnion”, nu “amnos” ca in Ioan 1,29, dorind sa sublinieze prin aceasta slava si triumful Mielului. Aici nu se pune accentul pe sacrificiu, ci pe triumful Mielului lui Dumnezeu.
Un amanunt semnificativ este acela ca Mielul este vazut stand pe munte, in contrast cu fiara care sta pe nisip ( cap. 13, 1 ). Acest detaliu ne duce cu gandul la parabola casei zidite pe stanca si a celei zidite pe nisip ( Luca 6, 46-49 ).
Gandul ca pe tronul universului se afla un Miel, nu o fiara, este deosebit de reconfortant si incurajator. Cei mantuiti vor avea parte in vesnicie de o guvernare blanda si lipsita de orice rautate, caci Iisus Christos, Mielul lui Dumnezeu, va fi alaturi de ei pentru totdeauna.
“Statea pe muntele Sionului…” – Sunt comentatori care considera ca in acest verset este vorba de Sionul pamantesc aflat in Palestina. Referindu-se la aceasta interpretare, Leon Morris spune ca in acest caz “trebuie sa interpretam cuvintele ca referindu-se la domnia mileniala. dar acest lucru pare neverosimil. In primul rand, aceasta ar insemna ca Mielul a facut trecerea de la cer la pamant fara sa se faca vreun comentariu cu referire la aceasta. In al doilea rand, Ioan pare ca se refera la triumful final si la nimic intermediar.” ( 1 )
Daca in Vechiul Testament Sionul era un nume ceremonial dat Ierusalimului si templului sau ( Psalmul 48, 1.2; Obadia 1,17 ), simbolizand centrul conducerii , dar si al biruintei si eliberarii divine, in Noul Testament el si-a schimbat semnificatia.
Texte ca cel din Evrei 12, 22 si Galateni 4, 26 ne arata ca Ioan avea in vedere nu un loc oarecare de pe pamant, ci Sionul ceresc, Ierusalimul ceresc, locul in care se vor derula evenimentele din perioada mileniului. De aceea, Muntele Sionului simbolizeaza , cel mai probabil, biruinta finala a bisericii lui Dumnezeu asupra fiarei si icoanei ei.
“Ierusalimul – Sionul”, spune G. Eldon Ladd in comentariul sau asupra Apocalipsei, “ este locul in care locuieste Dumnezeu si nu mai este un oras pamantean, in care se considera ca locuieste Dumnezeu. Pe pamant, El locuieste in templele vii ale inimii poporului Sau ( Efeseni 2, 21.22 ). Dar la implinirea finala a evenimentelor, oamenii nu vor parasi pamantul ca sa zboare in Ierusalimul ceresc, ci Ierusalimul ceresc va cobora pe pamant si Dumnezeu va locui in mijlocul lor ( Zaharia 14, 4 ).” ( 2 )
“Si impreuna cu El stateau 144 000…” – O multime de speculatii s-au facut pe marginea acestui grup de credinciosi:
– Unii considera ca cei 144 000 sunt crestini care si-au dat viata pentru credinta lor in Iisus Christos.
– Altii cred ca acestia formeaza un grup privilegiat al poporului lui Dumnezeu, cei care vor mosteni cerul, in timp ce restul credinciosilor va mosteni pamantul.
– Exista si cercetatori care considera ca cei 144 000 reprezinta grupul tuturor celor credinciosi care au murit in timpul vestirii celor trei solii ingeresti.
– Altii vad in acest grup un simbol al mantuirii poporului evreu, argumentand cu scrierile lui Pavel ( Romani 11, 25-27 ). Clark vede in cei 144 000 pe iudeii convertiti la crestinism, in timp ce marea gloata din cap. 7, 9 ii reprezinta pe cei mantuiti dintre neamuri.
– Jean Vuilleumier vede in cei 144 000 pe cei ce vor fi pregatiti pentru revenirea Domnului, cei credinciosi din ultimele zile de har ( 3 )
– R. A. Anderson vede in cei 144 000 un numar care simbolizeaza ceva complet, desavarsit, transmitandu-ne mesajul incurajator ca Dumnezeu va salva tot ce se poate salva. ( 4 )
D. Popa aminteste in comentariul sau la Apocalipsa cap. 14 despre un studiu recent, realizat in colectiv, care trage urmatoarele concluzii:
1) Cei 144 000 sunt un grup de credinciosi care vor supravietui in timpul plagilor, si nu o categorie de sfinti inviati.
2) Numarul 144 000 este un numar simbolic, figurat, spiritual, in niciun caz un numar literal, aritmetic. In acest numar pot incapea toti cei din ultima generatie, oricat de multi ar fi, care corespund criteriilor divine.
3) Marea gloata din Apocalipsa 7 este una si aceeasi cu gruparea celor 144 000.
4) A face parte din grupul celor 144 000 nu depinde doar de credincios, caci doar cei vii primesc acest sigiliu special. Insa, pe masura aproperii sfarsitului, apartenenta de aceasta grupa devine aproape o conditie de mantuire. ( 5 )
“Care aveau scris pe frunte Numele Sau si Numele Tatalui Sau.” – Este de retinut faptul ca cei 144 000 au scrise cele doua nume pe frunte, nu pe mana, ca in cazul semnului fiarei.
In cap. 7,3, Ioan afirmase ca robii lui Dumnezeu erau sigilati pe fruntile lor. Astfel, cele doua texte se refera la acelasi lucru. A avea scris pe frunte Numele Mielului si al Tatalui inseamna a poseda caracterul Domnului Christos, singurul caracter dupa voia lui Dumnezeu pe care El Isi va pune sigiliul aprobarii Sale.
Numele Domnului pe care il vor avea cei 144 000 pe fruntile lor, adica in caracterul lor, este cel ce i s-a facut cunoscut lui Moise la cererea acestuia: “ Domnul s-a pogorat intr-un nor si a statut acolo langa el si a rostit acolo Numele Domnului. Si Domnul a trecut pe dinaintea lui si a strigat: “Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie…” ( Exod 34, 5.6 ). Reiese ca cei ce vor avea Numele Domnului pe fruntile lor vor poseda insusirile de caracter din care se compune acest nume.
In concluzie, tinand seama de context, cei 144 000 reprezinta un grup special din mijlocul poporului lui Dumnezeu. Ei sunt in totala opozitie fatza de cei multi, “ mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi” ( cap. 13, 16 ), care au primit semnul fiarei, fiind cei care au obtinut biruinta finala asupra fiarei din cap. 13.
Vers. 2.3: “Si am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; si glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce canta cu alauta si cantau din alautele lor. Cantau o cantare noua inaintea scaunului de domnie, inaintea celor patru fapturi vii si inaintea batranilor. Si nimeni nu putea sa invete cantarea, afara de cei 144 000, care fusesera rascumparati de pe pamant.”
“Cantau o cantare noua” – Imnul auzit de Ioan nu era intonat de ingeri, ca in cap. 5, 11.12 si 7, 11.12, ci era un imn al mantuirii si al biruintei cantat de cei 144 000. Cantarea este noua pentru ca nimeni din generatiile trecute nu a mai cantat-o. Este cantarea pe care o vor putea intona doar cei care vor trece prin experienta ultimei stramtorari, aceea stramtorare despre care profetul Daniel scrie ca nu a are precedent ( Daniel 12, 1 ).
Aceasta noua cantare poate fi comparata cu cantarea lui Moise si a israelitilor dupa trecerea Marii Rosii ( Exod 15 ), imn ce zugraveste o experienta unica traita doar de cei care fusesera eliberati din robia egipteana. R. A. Anderson spune in comentariul sau ca “de 46 de ori se aud voci in Apocalipsa, si aproape toate sunt voci de biruinta. Acesta insa nu este numai un cantec de biruinta, ci este un cant al experientei. Numai aceia care au trecut prin timpul stramtorarii, care au stat hotarati pentru adevarul lui Dumnezeu in timp ce toata lumea “se mira dupa fiara” si care au fost martori ai efectelor teribile ale ultimelor sapte plagi, vor putea sa se alature si sa cante acest imn deosebit.” ( 6 )
Vers. 4: “Ei nu s-au intinat cu femei, caci sunt verguri si urmeaza pe Miel oriunde merge El. Au fost rascumparati dintre oameni, ca cel dintai rod pentru Dumnezeu si pentru Miel.”
Versetele patru si cinci ne aduc in atentie cateva caracteristici ale credinciosilor care alcatuiesc grupul celor 144 000:
1) “Ei nu s-au intinat cu femei, caci sunt verguri” – Este caracteristica ce a starnit cele mai multe controverse. Unii considera ca cei 144 000 sunt “parthenoi”, adica barbati care nu au avut legaturi sexuale cu femei ( virgini ). Alti interpreti considera ca cei 144 000 au refuzat sa participe la ritualurile sexuale cu prostituatele din templele pagane.
Contextul nu ne permite sa abordam astfel de interpretari. Cei 144 000 nu sunt o elita a sfintilor care au renuntat la casatorie pentru a atinge un nivel spiritual mai inalt. Este adevarat ca in biserica primara celibatul era incurajat, pe baza celor scrise Pavel care dorea ca toti oamenii sa fie ca el ( 1 Corinteni 7 ), dedicati cauzei lui Christos.
In secolul II, Marcion a organizat o biserica formata numai din celibatari, iar marele teolog si apologet crestin Origen s-a facut singur famen pentru a-si pastra curatia. Insa in contextul biblic general, celibatul nu face parte din planul lui Dumnezeu. El i-a creat pe barbati si pe femei, legandu-i prin legamantul casatoriei si afirmand categoric vointa Sa: “Ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta.” ( Matei 19, 4-6 ). Chiar Pavel, care pare sa fie un adept al celibatului, intareste legatura casatoriei, ridicand-o la mare cinste, prin ilustrarea legaturii dintre Christos si biserica Sa ( 1 Corinteni 7; Efeseni 5, 31.32 ).
In Biblie, virginitatea este privita ca un simbol al unei inimi curate, neimpartite. In mai multe locuri ale Vechiului Testament, Israel este zugravit ca o fecioara, atunci cand se pastra departe de idolatrie ( “fecioara, fiica Sionului” – 2 Regi 19, 21; “fecioara lui Israel” – Ieremia 18, 13; Amos 5,2 ). In momentul in care Israel s-a departat de Dumnezeu, dedandu-se la idolatrie, Biblia declara ca el s-a stricat, devenind o prostituata ( Ieremia 3, 6; Osea 2, 5).
Virginitatea ca simbol apare si in Noul Testament. Pavel le scrie credinciosilor din Corint : “V-am logodit cu un barbat, ca va infatisez inaintea lui Christos ca pe o fecioara curata.” ( 2 Corinteni 11, 2 up. ). De asemenea, Apocalipsa ii prezinta pe cei mantuti ca fiind “mireasa lui Christos” ( cap. 21,9 ). In asteptarea revenirii Domnului si a “nuntii Mielului”, acestia se pazesc de orice intinare fatza de idolatrie sau vreun sistem fals de inchinare.
Uriah Smith afirma ca “femeile despre care este vorba in acest verset preinchipuie bisericile apostaziate sau desfranate. In Apocalipsa 17, ne este infatisata o femeie desfranata si mama a desfranatelor care, dupa vers. 15, are stapanire peste “popoare, gloate, neamuri si limbi” , si cu care “au desfranat imparatii pamantului” ( vers. 2 ). Bisericile profane s-au calauzit, in religia lor, dupa interesele politice ale imparatilor, dandu-le concursul lor la atingerea scopurilor lor politice si dornici dupa cuceriri. In felul acesta, ele nu si-au pastrat caracterul lor neintinat, ca slujind numai Stapanului lor Iisus Christos, ci au desfranat cu imparatii pamantului. Totusi acesti 144 000 se disting dintre toate popoarele si dintre toate sectele; “ei nu s-au intinat cu femei”, nu au avut de-a face cu aceste biserici desfranate de la Christos, ci si-au pastrat curatia lor feciorelnica, prin pazirea poruncilor lui Dumnezeu si tinerea marturiei lui Iisus.” ( 7 )
Jean Vuilleumier, la randul lui, adauga in legatura cu grupul celor 144 000: “Desfacuti de orice legatura cu bisericile intinate, de ratacirile si pacatele Babilonului si, prin urmare, imbracati in fecioria spirituala a celor alesi, ei L-au urmat pe Miel pas cu pas si au ajuns sa fie fara pata.” ( 8 )
Comentariile Biblice AZS comenteaza aceasta caracteristica a celor 144 000 astfel: “Sfintii sunt numiti aici virgini pentru ca, fie s-au pazit sau au stat departe de Babilon, fie n-au mai avut deloc de-a face cu el ( Ap. 18, 4 ). Ei au refuzat orice legatura cu Babilonul si cu fiicele sale in perioada de timp in care acestea au devenit agentii lui Satana in efortul sau final de a-i extermina pe sfinti ( cap. 13, 15 ). Ei nu s-au manjit prin legaturi cu aceste elemente religioase stranse sau adunate de Satana, desi poate ca in trecut ei au apartinut uneia dintre diferitele grupari.” ( 9 )
Putem concluziona ca cei 144 000 sunt “virgini” in sensul ca au refuzat sa participe la inchinarea la fiara, au refuzat orice legatura imorala cu bisericile apostaziate, pastrandu-se curati doar pentru Dumnezeu. Ei sunt fecioarele intelepte care Il asteapta pe Mire din Parabola celor zece fecioare ( Matei 25, 1-13 ).
2) “Si urmeaza pe Miel oriunde merge El” – Desi timpul prezent al verbului pare sa arate o actiune petrecuta in cer, dupa incheierea Planului de Mantuire, contextul ne vorbeste aici despre trecut. Ei L-au urmat pe Miel in timp ce traiau inca pe pamant, ascultand de porunca Domnului lor: “Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine insusi, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze.” ( Marcu 8, 34 ).
Asemenea ucenicior care, atunci cand au fost chemati, L-au urmat pe Domnul lor oriunde, cei 144 000 au facut la fel in aceasta viata. Ei nu si-au urmarit propriile gusturi, abatandu-se de la orice cale pe care n-ar fi mers si Domnul lor. Ei L-au urmat nu doar in bucurii, ci si in necazuri, mergand cu loialitatea lor chiar pana la moarte.
Desi multi vor sa-l urmeze doar pe Christos cel glorificat, ca la intrarea Sa triumfala in Ierusalim, fara sa faca acelasi lucru si pe calea spre cruce, cei 144 000 l-au urmat pe Mantuitorul oriunde, chiar in mijlocul celor mai grele incercari. Ei Il umeaza si cand este bine, si cand este rau, fiind gata sa suporte pentru El reprosuri si batjocuri.
Anderson afirma ca “cea mai mare onoare pe care Dumnezeu o poate da vreodata este rezervata acestei grupe deosebite. Ei merg cu Mielul oriunde merge El. Insotindu-L pe iubitul lor conducator pretutindeni in vastul univers al lui Dumnezeu, ei devin un trofeu special al harului lui Christos. Traind in perioada cea mai tragica a istoriei acestui pamant, cand inselaciunea celui rau a fost cea mai mare, ei au fost totusi biruitori. Ce minunata rasplata a credintei !” ( 10 )
3) “Au fost rascumparati dintre oameni, ca cel dintai rod pentru Dumnezeu si pentru Miel.”- Prima caracteristica a celor 144 000 ne vorbeste despre credinciosia acestor oameni, iar a doua despre calitatea de ucenici sau urmasi ai Domnului Christos. Aceasta a treia caracteristica subliniaza jertfa sau sacrificiul adus de ei lui Dumnezeu.
Cuvantul grec tradus cu “cel dintai rod” inseamna la origine “un dar oferit lui Dumnezeu”. In Vechiul Testament exista legea potrivit careia la seceris, inainte ca credinciosul sa foloseasca recolta pentru nevoile lui curente, sa-I aduca lui Dumnezeu un dar din primele roade, ca un gest al recunoasterii ca toate Ii apartin lui Dumnezeu. Aducand lui Dumnezeu o parte din intregul recoltei, credinciosii recunosteau ca Acesta este proprietarul intregului.
In mod asemanator, primii nascuti intr-o familie ii apartineau lui Dumnezeu ca “cel dintai rod”. In Noul Testament, Domnul Christos este numit “parga sau primul rod”, caci invierea Lui a fost prima inviere care sta la baza invierii tuturor dreptilor ( 1 Corinteni 15, 23 ).
Hendriksen considera ca cei 144 000 sunt cel dintai rod pus deoparte din omenirea gata sa fie chemata la judecata finala. ( 11 )
Faptul ca ei sunt “rascumparati” inseamna ca au fost cumparati cu un pret, iar faptul ca “au fost rascumparati dintre oameni” dovedeste ca ei nu mai apartin lumii acesteia. Daca ne referim la revenirea Domnului ca la un seceris, cei 144 000 rascumparati dintre oameni reprezinta primele roade ( Apoc. 7, 4-8 ), in timp ce ceilalti mantuiti reprezinta secerisul cel mare ( Apoc. 7,9 ).
Vers. 5: “Si in gura lor nu s-a gasit minciuna , caci sunt fara vina inaintea scaunului de domnie a lui Dumnezeu.”
4) “Si in gura lor nu s-a gasit minciuna – Aceasta a patra caracteristica a celor 144 000 vine in contrast izbitor cu lumea pagana despre care Pavel afirma ca “a schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu” ( Romani 1, 25 ).
Cei care fac parte din acest grup special nu au facut niciun compromis cu cel mai raspandit pacat savarsit de om, nici cu declaratiile false ale lui antichrist. Este interesant de observat ca dintre toate pacatele savarsite de oameni, minciuna este amintita de cele mai multe ori in Apocalipsa, ceea ce ne face sa intelegem ca ea reprezinta pacatul cel mai raspandit si, desi pare mai putin vinovat, el ne poate desparti de Dumnezeu pentru vesnicie. In lista celor nemantuti din cap. 21,8 si 22, 15, mincinosii sunt amintiti ca fiind exclusi de la Fatza Lui.
5) “Caci sunt fara vina inaintea scaunului de domnie a lui Dumnezeu”- Este cea de-a cincea caracteristica a grupului celor 144 000. Comentariile Biblice AZS afirma ca aceasta nu inseamna ca ei n-a gresit niciodata , insa acesti oameni au biruit orice defect din caracterele lor prin harul lui Dumnezeu si au fost imbracati in haina neprihanirii lui Christos.
Curatia lor morala nu se datoreazxa eforturilor lor de a ajunge desavrsiti, ci credintei lor in jertfa de pe cruce care i-a spalat de orice pacat , precum si in sfintirea lucrata de Duhul Sfant. Ei pot sta in picioare inaintea lui Dumnezeu caci, asa cum spune Psalmul 15, doar cei care “spun adevarul din inima” pot locui cu Mielul pe muntele Sionului.
In concluzie, cei 144 000 reprezinta raspunsul Domnului Christos la intrebarea din finalul cap. 6: “Caci a venit ziua cea mare a maniei Lui ( Mielului ) si cine poate sta in picioare ?” ( Cap. 6, 17 ). Ei sunt raspunsul Domnului Christos la lucrarea falsului miel, descris in Apoc. cap. 13. Cele doua grupe formate din cei care-L urmeaza pe Miel si cei care o urmeaza pe fiara, au fiecare cate un semn, un sigiliu, purtand numele domnului caruia ii slujesc.
Cele trei solii ingeresti care urmeaza ne explica modul in care Dumnezeu va strange la un loc acest grup deosebit de urmasi ai sai.
Lori Balogh
Referinte:
( 1 ) – Leon Morris, The Revelation of St. John, p. 175, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 355
( 2 ) – G. Eldon Ladd, A Commentary on the Revelation, p. 188-190, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 357
( 3 ) – J. Vuilleumier, Apocalipsa, p. 69. 152.153
( 4 ) – R. A. Anderson, Unfolding the Revelation, p. 80-82.147
( 5 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 358, citand din “Studii teologice”, p. 28
( 6 ) – R. A. Anderson, Unfolding the Revelation, p. 148, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 363
( 7 ) – Uriah Smith, Explicarea profetiilor din Daniel si Apocalipsa, p. 428-429
( 8 ) – Jean Vuilleumier, Apocalipsa, p. 200
( 9 ) – CBAZS, vol. VII, p. 826
( 10 ) – R. A. Anderson, Unfolding the Revelation, p. 148
( 11 ) – Hendriksen, Etudes sur l’Apocalypse, vol. I, p. 86.87
