Apocalipsa cap. 16 – Descrierea plagilor

Apocalipsa cap. 16 – Descrierea plagilor

Vers. 1: “Si am auzit un glas tare care venea din Templu, si care zicea celor sapte ingeri: “Duceti-va si varsati pe pamant cele sapte potire ale maniei lui Dumnezeu.”

Ioan aude o voce plina de autoritate, care vine din Templu, locul sederii lui Dumnezeu. Vocea nu este identificata, insa tonul si intensitatea ei ne arata ca cel care rosteste porunca este in directa legatura cu tronul lui Dumnezeu. Mai mult decat atat, avand in vedere ca in capitolul anterior ni se spune ca in Templu nu va mai putea intra nimeni pana nu se vor sfarsi cele sapte plagi, este mai mult ca sigur ca vocea autoritara este glasul lui Dumnezeu care porunceste inceperea executarii sentintei.

Lucrarea pedepsirii este straina de caracterul lui Dumnezeu, insa ea trebuie indeplinita pentru a satisface dreptatea si pentru a elimina pentru totdeauna pacatul din univers.

Ioan nu precizeaza momentul in care cei sapte ingeri primesc porunca de a revarsa peste lume potirele maniei divine, insa putem intelege din contextul biblic faptul ca aceasta se va intampla dupa ce lumea va fi avertizata prin soliile celor trei ingeri si dupa ce timpul de har se va fi sfarsit. Asadar, marea stramtorare prin care va trece omenirea va avea loc cu putin timp inainte de revenirea Domnului Christos.

Prima plaga

Vers. 2: “Cel dintai s-a dus si a varsat potirul lui pe pamant. Si o rana rea si dureroasa a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei si care se inchinau icoanei ei.”

Cea mai arzatoare problema legata de cele sapte plagi este clarificarea limbajului folost in descrierea lor: este simbolic sau literal ?

Cu privire la aceasta prima plaga, nu avem niciun motiv sa credem ca ea nu va fi literala, ca nu se va intampla aievea. Urgia este aproape identica cu cea de-a doua plaga revarsata asupra egiptenilor, cand “niste bube rele, pricinuite de basici fierbinti”, au lovit atat pe oameni, cat si animalele ( Exod 9,10.11 ). Dupa cum plaga cazuta asupra egiptenilor a fost cat se poate de reala, la fel putem considera ca si aceasta prima plaga din seria celor sapte va fi reala.

Momentul de inceput al revarsarii plagilor va gasi omenirea impartita in doua clase distincte: 1) -marea majoritate a omenirii care a primit semnul fiarei  si 2) – o minoritate care a primit sigiliul lui Dumnezeu. Prima plaga, asemenea celorlalte sase, nu ii va afecta decat pe cei care au primit semnul fiarei si s-au inchinat icoanei ei.

“Rana rea si dureroasa” ( gr. helkos – buba ce supureaza ) care ii va lovi pe inchinatorii fiarei nu va avea leac prin mijloacele moderne de tratament. De altfel, timpul relativ scurt in care vor cadea plagile si suferintele provocate de acestea nu vor permite omenirii sa gaseasca tratamentele corespunzatoare.

Acelasi cuvant care descrie suferintele aduse de prima plaga este folosit si in cazul lui Iov ( Iov 2,7 ). Unii comentatori, cum este de exemplu D. Ford, bazati pe faptul ca Septuaginta foloseste acelasi cuvant “helkos” cu referire la lepra ( Levitic 13 ), considera ca “rana rea si dureroasa” din plaga intai ar fi lepra. Insa lepra nu este dureroasa , fiind tratata de medicina moderna,  in timp ce  despre rana produsa de prima plaga se specifica faptul ca e “dureroasa”.

Sunt comentatori ( de ex. R. H. Charles ) care sustin ca prima plaga este universala. Comentariile Biblice AZS infirma aceasta idee, iar E. G. White sustine la plagile “nu sunt generale, caci locuitorii pamantului ar fi atunci toti nimiciti” ( 1 ).

Alti comentatori sustin ca prima plaga s-a implinit in timpul Revolutiei franceze, cand raul social si moral a izbucnit fara precedent. Aceasta interpretare nu este plauzibila, tinand cont de cel putin doua aspecte:

1) Revolutia franceza a lovit doar Franta, in timp ce despre plaga intai nu ni se spune ca ar fi localizata undeva pe glob.

2) La sfarsitul secolului al XVIII-lea, cand a izbucnit Revolutia franceza, nu se punea problema inchinarii la fiara si la icoana ei si nici semnul fiarei nu devenise o realitate. Toate acestea sunt de domeniul viitorului.

Pentru cei care vor refuza sa se inchine fiarei si icoanei ei, neprimind semnul ei , Dumnezeu are o fagaduinta pretioasa: “Nu trebuie sa te temi… de ciuma care umbla in intuneric, nici de molima care bantuie ziua ‘namiaza mare. O mie sa cada alaturi de tine si zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii si vei vedea rasplatirea celor rai… Nicio nenorocire nu te va ajunge si nicio urgie nu se va apropia de cortul tau.” ( Psalm 91, 5-8.10 )

Plaga a doua

Vers. 3: “Al doilea a varsat potirul lui in mare. Si marea s-a facut sange, ca sangele unui om mort. Si a murit orice faptura vie, chiar si tot ce era in mare.”

La suferintele cauzate de “rana rea si dureroasa” a primei plagi se adauga inca una: vastele intinderi de apa ale planetei se vor preface in sange, “ca sangele unui om mort”.

Nu poate exista o imagine mai respingatoare decat aceea a sangelui unui om mort. Nesfarsitele intinderi de apa ale marilor si oceanelor, care gazduiesc marile porturi ale lumii si care faciliteaza comertul intre popoare, se vor transforma in sange, asemenea primei plagi care i-a lovit pe egipteni ( Exod 7, 20.21 ).

“Toate porturile lumii”, spune Uriah Smith, “toti marinarii si corabierii, toate statiunile balneare de pe tarmurile marilor, acolo unde se comit desfranarile cele mai mari, primesc acum cea mai grozava lovitura.” ( 2 )

Transformarea apei in sange inseamna practic incetarea vietii. Vietuitoerele din acest mediu vor muri, iar lumea incepe sa devina de nelocuit. Astfel, putem intelege tot mai clar afirmatia biblica despre pamantul care va deveni pustiu si gol. De ce sange ? Pentru ca toti cei care au fost insetati de sangele copiilor lui Dumnezeu vor trebui sa fie saturati cu sange.

Unii comentatori ( de ex. J. Vuilleumier ) considera ca marea la care se face referire in plaga a doua este Mediterana, iar cei care vor fi in mod deosebit loviti vor fi popoarele maritime.

In cazul in care am considera ca limbajul folosit in plaga a doua este simbolic, situatia nu ar fi mai putin dramatica. M. Maxwell vede in marea transformata in sange o distrugere in masa, omenirea scaldata in sange, un razboi global purtat in conditiile tehnicii militare de astazi.

Insa, ca si in cazul primei plagi, nu avem niciun motiv sa credem ca plaga a doua nu va fi reala, mai ales ca exista un precedent: prima plaga revarsata peste egipteni in timpul Exodului ( Exod 7, 20.21 ).

Desi tabloul descris in plaga a doua este cat se poate de dramatic, cei sigilati cu sigiliul lui Dumnezeu nu au de ce sa se teama. Acestora, profetul Isaia le da asigurarea din partea lui Dumnezeu: “Acela va locui in locuri inalte; stanci intarite vor fi locul lui de scapare; i se va da paine si apa nu-i va lipsi.” ( Isaia 33, 16; 41, 17.18 )

Plaga a treia

Vers. 4-7: “Al treilea a varsat potirul lui in rauri si in izvoarele apelor. Si apele s-au facut sange. Si am auzit pe ingerul apelor zicand: “Drept esti tu, Doamne, care esti si care erai ! Tu esti sfant, pentru ca ai judecat in felul acesta. Fiindca acestia au varsat sangele sfintilor si al proorocilor, le-ai dat si tu sa bea sange. Si sunt vrednici.” Si am auzit altarul zicand: “Da, Doamne, Dumnezeule Atotputernice, adevarate si drepte sunt judecatile Tale.”

Daca plaga a doua va lovi doar tarile maritime, aceasta a treia plaga extinde suferintele si in interiorul continentelor, spre tarile indepartate. Solia celor trei ingeri i-a chemat pe oameni sa se intoarca de la idolii lor si sa se inchine adevaratului Creator, Cel care a facut “marea si izvoarele apelor” ( cap. 14, 7 ). Refuzand sa dea curs chemarii harului, oamenii sunt confruntati din ce in ce mai mult cu perspectiva mortii, caci fara apa nu exista viitor pentru omenire.

Prin caderea acestei plagi “sufletele de sub altar” , care au strigat catre Dumnezeu pentru dreptate si razbunare, sunt satisfacute ( cap. 6, 9-11 ). Chiar “ingerul apelor” face aceasta constatare: “Fiindca acestia au varsat sangele sfintilor si al proorocilor, le-ai dat si Tu sa bea sange. Si sunt vrednici” ( cap. 16, 6 ).

Expresia “ingerul apelor” este strans legata de credinta iudeilor potrivit careia ingerii sunt insarcinati sa raspunda de anumite compartimente ale Creatiunii. Astfel, avem amintit aici pe “ingerul apelor”, apoi, in cap. 7,1, pe cei patru ingeri care tin cele patru vanturi, iar in cap. 14,18, este amintit ingerul care are stapanire asupra focului.

Textul care reda cea de-a treia plaga este singurul loc din Scriptura in care ni se spune ca “altarul a vorbit”. Desigur, este o vorbire figurata, ca si in cazul sangelui lui Abel care “striga din pamant” la Dumnezeu ( Geneza 4,10 ).

Plaga a patra

Vers. 8.9: “Al patrulea a varsat potirul lui peste soare. Si soarelui i s-a dat sa dogoreasca pe oameni cu focul lui. Si oamenii au fost dogorati de o arsita mare, si au hulit Numele Dumnezeului care are stapanire peste aceste urgii, si nu s-au pocait ca sa-I dea slava.”

Pe masura ce plagile sunt revarsate asupra oamenilor, suferintele lor se inmultesc. Cei care au supravietuit primei plagi, loviti de “rana rea si dureroasa”, in loc sa gaseasca apa cu care sa-si astampere setea, au parte de sange, “ca sangele unui om mort”. Iar acum, in timpul plagii a patra, in loc sa gaseasca racoarea dorita care sa le aline suferintele, au parte de o arsita cumplita.

Daca primele trei plagi sunt revarsate peste pamant, mare, rauri si izvoare, iar urmatoarele trei sunt revarsate peste soare, scaunul de domnie al fiarei si raul Eufrat, ultima plaga, a saptea, va fi revarsata “in vazduh”, in aer.

Prezenta soarelui dogoritor in cadrul judecatilor lui Dumnezeu nu este intamplatoare. Toate popoarele pagane s-au inchinat soarelui, cultul lui patrunzand si in poporul Israel din vechine, dar si in crestinismul de mai tarziu. Daca in cazul egiptenilor adoratori ai soarelui ( Ra ), cea de-a noua urgie a constat in intunecarea lui timp de trei zile ( Exod 10, 21-23 ), in cazul plagii a patra soarele va dogora asa cum nu s-a mai intamplat niciodata in istoria omenirii.

In zilele lui Ilie, inchinarea la soare a avut ca urmare o seceta care a durat trei ani si jumatate. Izabela, sotia regelui Ahab, corupsese Israelul sa se inchine zeului Baal – zeul soarelui . In acea situatie,  Dumnezeu S-a folosit chiar de obiectul adorarii lor pentru a-i pedepsi pe oamenii idolatri.

Dar, ca si in cazul egiptenilor care, in loc sa se pocaiasca, s-au impietrit si mai mult fatza de apelurile lui Dumnezeu, in timpul plagii a patra oamenii vor avea aceeasi atitudine de razvratire , hulind Numele Creatorului. Aceasta plaga are menirea sa scoata la lumina natura pacatoasa a oamenilor, spiritul care ii stapaneste pe cei nelegiuiti, justificand hotararea lui Dumnezeu de a aduce peste lume judecatile Sale.

Pentru biruitorii fiarei soarele nu va fi un blestem, caci “Domnul Dumnezeu este un soare si un scut” ( Psalm 84, 11 ). Pentru ei este data fagaduinta: “Dar pentru voi, care va temeti de Numele Meu, va rasari Soarele neprihanirii si tamaduirea va fi sub aripile Lui.” ( Maleahi 4, 2 ).

Plaga a cincea

Vers. 10.11: “Al cincilea a varsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Si imparatia fiarei a fost acoperita de intuneric. Oamenii isi muscau limbile de durere. Si au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor si din pricina ranilor lor rele, si nu s-au pocait de faptele lor.”

Se poate observa din relatarea progresiva a plagilor ca acestea nu-i nimicesc pe toti oamenii. In plaga a cincea ni se spune ca “oamenii isi muscau limbile de durere”. Acestia sunt cei care au fost loviti cu “rana rea si dureroasa” din prima plaga si care, iata, au supravietuit pana in timpul revarsarii celei de-a cincea plagi.

Plaga a cincea se aseamana mult cu penultima urgie cazuta peste egipteni ( intuneric de trei zile – Exod 10, 21-23 ) si va avea acelasi efect ca si in vechime: impietrirea inimii pana la hulirea Numelui lui Dumnezeu.

“Scaunul de domnie al fiarei” este identificat de comentatori ca Uriah Smith, Vuilleumier, Matthew Henry si altii ca fiind “Roma, Babilonul mistic, capul imperiului antichrist.” ( 3 ). D. Popa sustine aceasta interpretare in a sa “Apocalipsa lui Ioan, apostolul”, afirmand ca  “scaunul de domnie al fiarei este resedinta ei, cetatea Romei.” ( 4 )

Plaga a cincea nu aduce suferinte fizice suplimentare oamenilor. Suferintele celor nelegiuiti vor fi mai mult de natura morala caci, spune Matthew Henry in comentariul sau, “aceeasi cetate, acelasi oras care a fost centrul lor politic, izvorul invataturilor lor, al pompei si al placerilor lor, a ajuns un izvor de intuneric, durere si chin “ ( 5 ).

Urmarind acelasi fir al interpretarii plagilor ca si pana acum, intunericul din plaga a cincea pare a fi cat se poate de real si, cu frigul si mizeria care il vor insiti, el va deveni un simbol al noptii care acopera popoarele. Dupa arsita plagii  a patra, lipsa caldurii si luminii va fi cu atat mai intensa si dureroasa pentru cei nelegiuiti .

Fiara care si-a asumat rolul de putere mondiala, dictand nu doar in probleme de constiinta, ci si in cele legate de domeniul social, politic, economic si religios, este acum invaluita ea insasi in intuneric pentru ca lumea sa vada in cine s-a increzut, de cine a ascultat, cu cine s-a asociat si cui i s-a inchinat.

Zeificata de lume, fiara este lovita chiar in resedinta ei, in ciuda eforturilor ei de a-si pastra imaginea si autoritatea. Cei care s-au inchinat fiarei acum o dispretuiesc, vazand ca ea nu-i poate ajuta pe oameni sa scape de aceste suferinte teribile.

Plaga a sasea

Vers. 12: “Al saselea a varsat potirul lui peste raul cel mare, Eufrat. Si apa lui a secat, ca sa fie pregatita calea imparatilor care au sa vina din Rasarit.”

Daca in cazul primelor cinci plagi exista in randul comentatorilor o oarecare unitate de vederi cu privire la interpretarea lor, in cazul plagii a sasea diferentele de interpretare sunt notabile. Expresii ca “Eufrat”, “imparatii de la Rasarit” si “Armaghedon” sunt intelese diferit, de-a lungul timpului cristalizandu-se doua interpretari:

1) Comentatori ca J. Vuilleumier, U. Smith si Haskell considera ca expresia “raul cel mare, Eufrat” se refera la Imperiul Otoman. Secarea Eufratului ar insemna, conform acestei interpretari, decaderea treptata a puterii turcesti si a mahomedanismului in general, pregatind astfel calea popoarelor asiatice de a invada Europa.

Intalnirea celor doua mari forte ar avea loc in valea Meghido, numita si campia Izdraelon sau Izreel, o vale avand latimea de 30 km si lungimea de 40 km de pe teritoriul Palestinei. De-a lungul timpului, in aceasta vale s-au dat mai multe batalii importante: lupta evreilor cu madianitii pe vremea judecatorilor, lupta regelui Frantei, Filipe August, impotriva turcilor in cea de-a treia cruciada, precum si batalia data de Napoleon impotriva turcilor, inainte de a parasi Egiptul.

2) A doua interpretare, sustinuta de comentatori ca R. A. Anderson si Maxwell, considera ca termenul “Eufrat” se refera la intreaga omenire aflata sub stapanirea Babilonului mistic, pe baza cheii profetice din Ap. 17, 15: “Apele pe care le-ai vazut, pe care sade curva, sunt noroade, gloate, neamuri si limbi.”

Prin secarea Eufratului se poate intelege retragerea sprijinului dat de omenire Babilonului mistic, in timp ce expresia “imparatii de la Rasarit” ar face referire la Domnul Christos si cei care Il vor insoti la a doua Sa venire.

Daca prima interpretare prezinta Armaghedonul ca pe un conflict politic, atingand apogeul la revenirea lui Christos, conform celei de-a doua viziuni interpretative, conflictul este strict religios, puterile natiunilor unindu-se impotriva ramasitei poporului lui Dumnezeu. Diferenta majora intre cele doua linii de gandire consta in interpretarea expresiilor “Eufrat” , “imparatii de la Rasarit” si “Armaghedon”.

Pentru unii comentatori aceste expresii au o valoare literala, geografica, in timp ce pentru altii ele au o semnificatie simbolica. Totusi, asa cum remarca Comentariile Biblice AZS, intre cele doua linii de interpretare exista numeroase puncte comune, enuntate de D. Popa in comentariul sau:

1) Lupta de la Armaghedon este ultima mare batalie  din istoria omenirii si se afla inca in viitor.

2) Eufratul simbolizeaza fiinte omenesti.

3) Cele trei duhuri necurate ( vezi vers. 13 ) reprezinta cele trei mari forte religioase ale lumii: paganismul sau spiritismul, papalitatea si protestantismul.

4) Pregatirile pentru aceasta ultima batalie au loc in timpul plagii a sasea, dar batalia va fi data in timpul plagii a saptea.

5) Intr-o anumita faza a bataliei vor fi folosite arme reale.

6) Varsarea de sange va fi fara precedent si toate natiunile pamantului vor participa la lupta.

7) Revenirea Domnului Christos va pune capat luptei de la Armaghedon.

8) Sfintii vor fi martori la aceasta ultima batalie, insa nu vor participa la ea. ( 6 )

Majoritatea comentatorilor sunt de acord ca “secarea Eufratului” nu se refrea la o secare reala, fizica, a apelor acestui fluviu, ci avem de-a face cu un simbol al unor mari multimi de oameni ( Ap. 17, 15 ). Daca prima linie de gandire vede in Eufrat natiunea turca si mahomedanismul, in general, pierzandu-si treptat puterea si influenta in lume, cea de-a doua linie de gandire considera Eufratul ca fiind un simbol al Babilonului modern – crestinismul apostaziat. Acesta, desi se sprijina pe “ape mari”, adica pe o parte insemnata a poparelor lumii, in timpul celei de-a sasea plagi va pierde definitiv sprijinul omenesc dat de puterile lumii.

Prin “imparatii de la Rasarit”, adeptii primei interpretari inteleg natiunile aflate la rasarit de Mesopotamia, respectiv popoarele Orientului Indepartat ( China, Japonia, India, chiar si Rusia ), in timp ce sustinatorii celei de-a doua interpretari cred ca este vorba de Domnul Christos si cei care Il vor insoti la a doua Sa venire.

Termenul “Armaghedon” este identificat de prima categorie de comentatori prin valea Meghido din Palestina, numita si valea Izreel, o vale foarte larga si roditoare, aflata la 30 km sud de Haifa. Valea este inconjurata de munti si are o importanta strategica deosebita, aici incrucisandu-se principalele drumuri comerciale de alta data.  Insusi termenul “Meghido” inseamna “locul unei mari multimi”, sau “muntele masacrului”.

A doua categorie de comentatori inteleg prin “Armaghedon”o suma de situatii si evenimente care vor exista pe pamant si care vor pregati calea pentru Domnul Christos si ostile ceresti in triumful lor asupra Babilonului modern.

Uriah Smith considera ca plaga a sasea este o pedeapsa divina revarsata supra lumii musulmane care nu L-a recunoscut pe Domnul Christos ca Fiu al lui Dumnezeu si Mantuitor al lumii, inlocuindu-l cu profetul Mahomed. Tot el vorbeste de “pericolul galben” si de posibilitatea unei invazii a popoarelor asiatice pe urmele vechilor popoare migratoare conduse de Attila, Gingis – Han sau Timur Lenk. ( 7 )

Jean Vuilleumier vede lucrurile aproape identic, considerand ca pierderea puterii turcesti pregateste calea unei invazii a popoarelor asiatice ( Japonia – “Tara Soarelui Rasare” ) ( 8 )

Referitor la vers. 12, Leon Morris remarca faptul ca in Vechiul Testament actiunile mai deosebite ale lui Dumnezeu au fost insotite de secari de ape. Astfel s-a intamplat cu Marea Rosie si Iordanul in timpul Exodului ( Exod 14, 21; Iosua 3, 16 ). Implinirea unor profetii este legata si ea de secarea unor ape ( vezi Isaia 11, 15; Ieremia 51, 36; Zaharia 10,11 ). Acelasi comentator remarca faptul ca in  cazul cuceririi Babilonului de catre armatele medo-persane ale lui Cirus, Eufratul a fost deviat, permitand cuceritorilor sa intre in Babilon pe albia lui uscata. ( 9 )

Vers. 13: “Apoi am vazut iesind din gura balaurului, si din gura fiarei si din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate care semanau cu niste broaste.”

Aici avem descrisa “trinitatea” falsa, opusa Trinitatii divine. Ea este alcatuita din balaur, fiara si proorocul mincinos si este o manifestare a luptei milenare dintre Dumnezeu si Satana.

“Comentatorii sunt de acord”, spune D. Popa, “ sa identifice “balaurul”, “fiara” si “proorocul mincinos” cu spiritismul modern sau paganismul, crestinatatea organizatiei papale ( Vuilleumier ) si protestantismul decazut. Iata deci un  trio ecumenic care reprezinta “balaurul cel mare al zilelor de pe urma.” ( 10 )

Simbolul broastei este sugestiv si este strans legat de plaga a doua care a lovit Egiptul ( Exod 8, 2-4 ). Fiind un animal care hiberneaza, broasca dispare pentru un timp, pentru ca sa reapara mai tarziu. La fel se intampla si in cazul  paganismului ( spiritismul ), disparut pentru o perioada de timp, dar reaparut sub alte infatisari in lumea contemporana. Gandirea pagana patrunde tot mai mult in scoli, in viata de zi cu zi ( yoga, meditatia transcendentala, bioenergie, miscarea New Age , etc. ), si chiar in bisericile crestine.

Vers. 14: “Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, si care se duc la imparatii pamantului intreg ca sa-i stranga pentru razboiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic.”

Spiritele demonice au un scop precis in aceasta ultima faza a luptei dintre bine si rau: sa-i influenteze pe conducatorii politici ai lumii spre un conflict global.

“Imparatii pamantului” sunt puterile politice ale lumii, iar expresia “razboiul zilei celei mari” se refera la conflictul religios purtat de ostile lumii coalizate impotriva celor ramasi credinciosi lui Dumnezeu, razboi care se va purta pe fundalul unor stari conflictuale intre natiunile pamantului inainte de revenirea Domnului Christos.

“Ziua cea mare” este acea zi in care Dumnezeu se va socoti cu natiunile lumii, aducand judecata asupra lor ( Ioel 2, 11; 3,2 ). Ne este descris in acest verset apogeul luptei dintre bine si rau, finalul Planului de Mantuire si al istoriei omenesti. Nu e vorba de conflicte regionale, care au la baza nationalismul popoarelor, ci se vorbeste aici despre un conflict de natura spirituala intre cei care au trecut de partea raului si cei  care doresc sa ramana de partea binelui.

Vers. 15: “Iata, Eu vin ca un hot. Ferice de cel ce vegheaza si isi pazeste hainele, ca sa nu umble gol si sa i se vada rusinea.”

Avertismentul Domnului Christos este intercalat intre scenele conflictului global, in care fortele raului se strang pentru “razboiul zilei Domnului” ( vers. 14 ) si adunarea popoarelor la Armaghedon ( vers. 16 ). Cuvintele Mantuitorului sunt asemenea unui dus rece pentru omenirea infierbantata de pregatirile de razboi, incercand sa ne readuca la realitatea sfarsitului iminent, adus nu de om , ci de Creator.

“Iata, Eu vin ca un hot” – Afirmatia Mantuitorului scoate in evidenta efectul de surpriza pe care il va avea evenimentul revenirii Sale si este in deplina concordanta cu afirmatiile Sale cuprinse in Evanghelii:

“Despre ziua aceea si despre ceasul acela nu stie nimeni: nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.” ( Matei 24, 36 -39 )

“Vegheati dar pentru ca nu stiti in ce zi va veni Domnul vostru.” ( Matei 24, 42-50 ).

Prin aceasta afirmatie inserata pe ultimele pagini ale Bibliei suntem avertizati cu privire la zadarnicia incercarilor omenesti de a fixa date in legatura cu evenimentul revenirii Domnului Christos. Mantuitorul ne arata clar si fara echivoc faptul ca revenirea Sa va fi o surpriza uriasa pentru intreaga omenire, fiind comparata cu atacul neasteptat al unui hot. Surpriza va fi cat se poate de neplacuta pentru cei care au intors spatele harului Sau, dar o surpriza deosebit de placuta pentru cei care L-au asteptat si s-au pregatit pentru intalnirea cu El.

Biblia nu ne ofera niciun indiciu cu privire la data revenirii lui Iisus, in schimb ne arata o multime de semne prevestitoare care ne pot arata in ce punct al desfasurarii istoriei ne aflam. Si semnele ne demonstreaza ca ne apropiem cu pasi repezi de momentul final al istoriei lumii.

“Ferice de cel ce vegheaza si isi pazeste hainele, ca sa nu umble gol si sa i se vada rusinea.”- Este cea de-a doua fericire ( binecuvantare ) din cele sapte pe care le intalnim in Apocalipsa ( cap. 1,3; 14,13; 16,15; 19,9; 20,6; 22,7; 22.14 ).

Cuvintele Domnului ne pun in garda si ne incurajeaza la statornicie in vremurile tulburi prin care va trece omenirea in curand. Desigur, nu de hainele din garderoba personala e vorba aici, ci de cele ale caracterului, singurele care au valoare inaintea cerului.

Acest avertisment insotit de o fericire este rostit intr-o perioada in care harul este inchis, Domnul Christos nu mai mijloceste pentru omenire, iar lumea fierbe in pregatiri de razboi. Intr-un asemenea timp, cand evenimentul revenirii Mantuitorului este iminent, vegherea este de o importanta cruciala.

Vers. 16: “Duhurile cele rele i-au strans in locul care pe evreieste se cheama Armaghedon.”

Dupa apelul la veghere facut bisericii, Apocalipsa reia scenele legate de ultimul conflict. Lucrarea duhurilor rele de a strange toate fortele politice ale lumii pentru razboiul final apartine plagii a sasea, in timp ce lupta finala va avea loc in timpul plagii a saptea.

“Armaghedon”- Datorita faptului ca nu este cunoscut vreun loc care sa poarte acest nume, se considera ca termenul e simbolic. Cuvantul “Armaghedon” este alcatuit din doua cuvinte evreiesti: “ir”  ( cetate ) sau “har” ( munte ), si “Meghido”.

In Palestina nu exista un munte al lui Meghido, ci doar valea situata intre Marea Galileii si Mediterana, ca parte a vaii Izreel sau Izdraelonului, o vale renumita in istoria biblica prin numeroasele batalii care s-au dat in acest loc.

Unii comentatori considera ca “muntele lui Meghido” ar fi muntele Carmel, locul in care s-a dus una din cele mai dramatice lupte spirituale intre Dumnezeu si Satana si in care profetul Ilie a trebuit sa stea singur inaintea a 850 de preoti pagani.

Sunt doua linii mari de interpretare a Armaghedonului:  Unii considera ca “Armaghedon” este un termen simbolic, aratand spre ultimul conflict dintre fortele binelui si cele ale raului, in timp ce alti comentatori vad in Armaghedon ultimul razboi global, real, dupa care va reveni Domnul Christos.

Privind la tendintele lumii noastre, la framantarile din zona Orientului Apropiat, la problema petrolului, a Noii Ordini Mondiale, a cresterii necontrolate a populatiei din tarile Asiei si la inca multe alte aspecte, putem considera ca Armaghedonul va avea si o latura fizica, reala. Insa la fel de adevarat este ca, pe masura ce timpul se apropie de final si revenirea Domnului este tot mai aproape, se va intensifica si lupta dintre adevar si minciuna, dintre Dumnezeu si Satana, dintre fortele binelui si cele ale raului.

Armaghedonul este o problema de viitor si doar atunci cand vom fi in mijlocul evenimentelor descrise in legatura cu el vom intelege pe deplin profetia.

Plaga a saptea

Vers. 17: “Al saptelea a varsat potirul lui in vazduh. Si din Templu, din scaunul de domnie, a iesit un glas tare care zicea: “S-a ispravit!”

Ca o ultima manifestare a maniei lui Dumnezeu fatza de pacat, aceasta a saptea plaga loveste mai intai vazduhul (atmosfera ), desavarsind astfel lucrarea de nimicire a celor nelegiuiti.

Privind ordinea in care sunt revarsate cele sapte plagi, putem observa ca judecatile divine cuprind totul : de la oameni, mare, rauri si izvoare, pana la soare si atmosfera terestra. De ce aceasta ultima plaga are ca obiect vazduhul ?

Unii comentatori ( de ex. Uriah Smith ) considera ca plaga a saptea loveste ( dupa apa, hrana si lumina afectate de plagile anterioare ) in ceea ce reprezinta mediul vietii pe pamant: atmosfera. Alti comentatori considera ca plaga a saptea va fi revarsata in vazduh deoarece el este ultima resedinta a spiritelor rele.

Oricare ar fi adevarul, este cert ca avem descris aici tabloul agoniei lumii care isi traieste ultimele clipe inainte de revenirea in slava a Celui pe care L-a ignorant, renegat sau dispretuit – Domnul Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.

Glasul care se aude iesind din scaunul de domnie, din mijlocul Templului, este glasul lui Dumnezeu, acelasi auzit si in vers. 1. Expresia “S-a isparavit !” reprezinta repetarea cuvintelor rostite pe Golgota, in momentul in care marea jertfa a Mantuitorului a fost adusa.

Inceputul erei crestine are la baza un “S-a ispravit!”, iar acum, la finalul ei, aceleasi cuvinte sunt auzite venind de la tronul lui Dumnezeu. Daca cuvintele Mantuitorului pe cruce ( Ioan 19, 30 ) au insemnat succesul Planului de Mantuire, aceleasi cuvinte rostite acum, in dramatismul ultimei plagi, arata finalul istoriei pacatului si sfarsitul suferintelor poporului lui Dumnezeu. Aceasta declaratie, venita chiar de la tronul lui Dumnezeu, pune capat “stramtorarii lui Iacov”, acea “stramtorare cum n-a mai fost de cand sunt neamurile si pana la vremea aceasta” ( Daniel 12, 1 ). Este semnalul inceputului celei de-a saptea plagi, caci “Domnul Si-a deschis casa de arme si a scos din ea armele maniei Lui” ( Ieremia 50, 25 ).

Apoc. 10, 7 spune ca “in zilele in care ingerul al saptelea va suna din trambita lui se va sfarsi taina lui Dumnezeu”. Adam Clarke spune ca aici si acum, in descrierea plagii a saptea, aceste cuvinte isi gasesc implinirea deplina. ( 11 )

Vers. 18: “Si au urmat fulgere, glasuri, tunete, si s-a facut un mare cutremur de pamant, asa de tare, cum de cand este omul pe pamant, n-a fost un cutremur asa de mare.”

Fenomenele descrise in legatura cu judecata fiarei sunt cu adevarat apocaliptice. Intreaga natura iese din fagasul ei, iar ingerii care au tinut pana acum “cele patru vanturi ale pamantului, ca sa nu sufle vant pe pamant, nici pe mare, nici peste vreun copac” ( cap. 7,1 ) dau frau liber fortelor naturii care se dezlantuie fara precedent.

Glasul lui Dumnezeu face sa se cutremure pamantul, iar temeliile acestuia se zguduie cum nu s-a mai intamplat niciodata in istoria lui. Supravietuitorii plagilor anterioare sunt ingroziti vazand cum sfarsitul se apropie cu pasi repezi.

Vers. 19: “Cetatea cea mare a fost impartita in trei parti, si cetatile neamurilor s-au prabusit. Si Dumnezeu Si-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca sa-i dea potirul de vin al furiei maniei Lui.”

“Cetatea cea mare” este Babilonul mistic, cu a carui judecata se ocupa pe larg capitolele 17 si 18 ( vezi cap. 18,10, in care Babilonul este numit “cetatea cea mare, cetatea cea tare” ).

Asa cum am inteles din studiul cap. 14, Babilonul modern este falsa trinitate alcatuita din balaur ( spiritismul modern si paganismul ), prorocul mincinos ( protestantismul decazut ) si fiara ( organizatia papala). El este un simbol al organizatiilor religioase apostaziate si ecumenizate pe care Dumnezeu le desfiinteaza cu glasul Sau.

Spre deosebire de Babilon ( “cetatea cea mare” ), “cetatile neamurilor” reprezinta organizatiile politice ale pamantului ( “imparatii pamanului” – vers. 13.14 ) care s-au aliat cu Babilonul mistic. G. Eldon Ladd spune ca in plaga a saptea avem infatisata “prabusirea totala a civilizatiei omenesti nelegiuite. Avem aici, de asemenea, o declaratie proleptica, anuntand nimicirea tuturor natiunilor care au acordat sprijinul lor fiarei.” ( 12)

Comentariile Biblice AZS prezinta aceste momente dramatice in urmatoarele cuvinte: “Fortele politice ale pamantului isi pierd, de asemenea, unitatea scopului pentru care s-au federalizat in timpul plagii a sasea. Acum are loc o puternica trezire printre ele, in momentul in care glasul lui Dumnezeu aduce eliberarea poporului Sau. Acum, cei care formau universala coalitie politico ( Apoc. 16, 13.14 ) incep sa se lupte intre ei si cei zece imparati din cap. 17, 12-16 se razbuna pe Babilonul mistic ( cap. 17, 17 ). Pline de furie, ostile pamantului intorc armele impotriva conducatorilor lor cu care pusesera la cale planurile de a-i ucide pe sfinti. Pretutindeni este lupta si varsare de sange, lumea este cu adevarat potopita de sange ( Apoc. 14, 12 ).

Cand se arata Domnul Christos, zanganitul armelor si urletul luptei de pe pamant inceteaza, in timp ce ostile cerului coboara. In lupta nebuneasca a propriilor pasiuni turbate si ca urmare a revarsarii maniei lui Dumnezeu neamestecata cu har, se prabusesc locuitorii pamantului – preoti, carmuitori si popor, bogati si saraci, cei de sus si cei de jos.” ( 13 )

Judecata revarsata asupra Babilonului mistic este obiectul capitolelor 17 si 18 in care ne sunt prezentate pe larg pedepsele ce vor cadea asupra lui. Este numai drept ca cel care “a imbatat toate neamurile din vinul maniei desfranarii lui” ( cap. 14, 8 ), precum si cei care au baut acest vin al Babilonului, sa bea si ei, la randul lor, din “vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui” ( cap. 14, 10 ).

Vers. 20.21: “Toate ostroavele au fugit, si muntii nu s-au mai gasit. O grindina mare, ale carei boabe cantarea aproape un talant, a cazut din cer peste oameni. Si oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentru ca aceasta urgie era foarte mare.”

Imaginile descrise aici sunt cu adevarat apocaliptice. Lanturi muntoase se clatina din temelii si se prabusesc, in timp ce insulele joaca pe intinsul marilor si oceanelor pentru a pieri apoi in adancul lor. Pretutindeni pe glob, metropolele lumii, impreuna cu catedralele, zgarie-norii si palatele lor, se prabusesc, ajungand o gramada de moloz. Sodomele moderne, cu desfrarul din ele, se scufunda in valurile infuriate ale marii si, ca o incununare a judecatilor divine cazute peste o lume nelegiuita, o grindina mare, in greutate de un talant ( 42 kg ) cade pe pamant.

Se vor pocai oamenii sub loviturile ultimei plagi ? Nicidecum ! Vor continua sa faca ceea ce au facut intreaga viata, dar mai inversunati ca oricand, hulind pe Dumnezeu pentru suferintele de care au parte.

Insa poporului lui Dumnezeu, care va trebui sa treaca prin aceasta stramtorare cum n-a mai fost in istoria lumii, ii sunt date nepretuitele fagaduinte din Psalmul 91:

“Cel ce sta sub ocrotirea Celui Prea Inalt si se odihneste la umbra Celui Atotputernic zice despre Domnul: “El este locul meu de scapare si cetatuia mea, Dumnezeul meu in care ma incred!”

Da, El te scapa de latul vanatorului, de ciuma si de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui si te vei ascunde sub aripile Lui. Caci scut si pavaza este credinciosia Lui.

Nu trebuie sa te temi nici de groaza din timpul noptii, nici de sageata care zboara ziua, nici de ciuma care umbla in intuneric, nici de molima care bantuie ziua ‘namiaza mare.

O mie sa cada alaturi de tine si zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii si vei vedea rasplatirea celor rai.

Pentru ca zici: “Domnul este locul meu de adapost!” si faci din Cel Prea Inalt turnul tau de scapare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tau.” ( Psalm 91, 1-10 )

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – E. G. White, Tragedia veacurilor, ed. 1996, p. 646

( 2 ) – Uriah Smith, Explicatia  profetiilor lui Daniel si Apocalipsa, p. 459

( 3 ) – Matthew Henry’s Commentary on the Whole Biblie, vol. VI, p. 1170, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol.III, p. 47

( 4 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 45

( 5 ) – Matthew Henry’s Commentary on the Whole Bible, vol. VI, p. 1170, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol.III, p. 47

( 6 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III. p. 49

( 7 ) – Uriah Smith, Explicarea profetiilor lui Daniel si Apocalipsa, p. 462

( 8 ) – J. Vuilleumier, Apocalipsa

( 9 ) – Leon Morris, The Revelation of St. John, ed. 1981, p. 197.198, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 53

( 10 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 54

( 11 ) – Adam Clarke, Commentary and Critical Notes, vol. VI, p. 1035

( 12 ) – George Eldon Ladd, A Commentary of the Revelation of John, ed. 1983, p. 218, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. II, p. 66

( 13 ) – CBAZS, vol. VII, p. 563 – Manuscris, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 66