Apocalipsa cap. 17 – Viziunea judecatii Babilonului ( vers. 1-6 )

Apocalipsa cap. 17 – Viziunea judecatii Babilonului

( vers. 1-6 )

Comentariu

Vers. 1: “ Apoi unul din cei sapte ingeri, care tineau cele sapte potire, a venit de a vorbit cu mine si mi-a zis: “Vino sa-ti arat judecata curvei celei mari, care sade pe ape mari.”

“ Apoi unul din cei sapte ingeri, care tineau cele sapte potire a venit de a vorbit cu mine”- Acest verset ne aduce o clarificare importanta cu privire la intregul continut al capitolului 17, precizandu-ne timpul in care au loc evenimentele descrise aici: timpul revarsarii celor sapte plagi.

Ingerul care i se adreseaza lui Ioan, invitandu-l sa asiste la judecata femeii desfranate, este unul din ingerii care tin cele sapte potire ale maniei lui Dumnezeu. Acelasi inger i se adreseaza lui Ioan si la incheierea Apocalipsei, invitandu-l sa vada o alta “femeie”, de data aceasta mireasa Mielului, Noul Ierusalim ( cap. 21,9 ). Nu este o simpla coincidenta acest fapt. Cand desfranata cea mare isi primeste rasplata nelegiuirilor ei, atunci se arata, in toata curatia si splendoarea ei, si mireasa Domnului Christos.

“Vino sa-ti arat judecata curvei celei mari” – Aici nu este vorba de prostitutia fizica, ci de acea prostitutie spirituala pe care Cuvantul lui Dumnezeu o condamna cu hotarare.

In Vechiul Testament, simbolul femeii desfranate este adesea folosit cu referire la poporul lui Dumnezeu care a apostaziat, biserica care s-a departat de Christos, “sotul” ei legitim , si care a intretinut legaturi nepermise cu imparatii pamantului ( puterile politice ale lumii ). Isaia afirma despre Ierusalimul candva credincios lui Dumnezeu ca “a ajuns o curva” ( Isaia 1,21 ), in timp ce Ieremia il aseamana pe poporul Israel care s-a abatut de la poruncile lui Dumnezeu cu “o margarita salbatica… care gafaie in aprinderea patimii ei” ( Ieremia 2,24 ). La randul lui, profetul Ezechiel dedica un capitol intreg ( cap. 16 ) decaderii morale a poporului Israel, asemanandu-l cu o desfranata.

Capitolele 17 si 18 nu se refera la o singura biserica apostaziata, sau la o anumita metropola a lumii numita simbolic Babilon, ci la intreaga lume civilizata din timpul sfarsitului, cu toate sistemele ei religioase apostaziate si ecumenizate care stapanesc peste imparatii pamantului.

Desfranata cea mare nu reprezinta o singura biserica, caci cap. 17 ne vorbeste si despre “fiicele” ei ( vers. 5 ), adica acele biserici care au facut candva parte din ea, care s-au separat , dar care au ajuns la fel de degradate moral ca si “mama” lor. In acest sens este edificatoare o declaratie din crezul papei Pius al IV-lea : “Recunosc Sfanta si Apostoleasca Biserica Romana ca mama si stapana a tuturor bisericilor.” ( 1 )

In conceptia biblica, “Babilonul cel mare” este o expresie care defineste multimea bisericilor apostaziate in raport cu adevarul lui Dumnezeu, care se unesc in final pentru a face presiuni asupra natiunilor lumii, pana cand acestea se vor ridica impotriva adevarului lui Dumnezeu si impotriva poporului Sau. ( 2 )

Unii comentatori contemporani sugereaza ca Babilonul ar simboliza Uniunea Europeana sau Europa occidentalizata insa, asa cum am vazut, in Biblie desfraul este un simbol pentru poporul lui Dumnezeu sau pentru o biserica ce s-a indepartat de “sotul” ei – Christos.

Alti comentatori au o viziune simplista asupra termenului “Babilon”, considerand ca el simbolizeaza doar Roma papala (ex. Alford ) ( 3 ). Din nou trebuie sa amintim ca semnificatia termenului “Babilon” este mult mai complexa. Dupa cum simbolul femeii virtuoase prin care este prezentata biserica curata a Domnului Christos nu se aplica unei organizatii bisericesti anume, in mod asemanator simbolul desfranatei celei mari nu se refera la o singura biserica decazuta, ci la toate organizatiile bisericesti apostaziate de la adevarul lui Dumnezeu, fie ca ne referim la catolicism, fie la protestantism.

“Care sade pe ape mari” – Cheia simbolului apelor mari il gasim in vers. 15: “Apele pe care le-ai vazut si pe care sade curva sunt noroade, gloate, neamuri si limbi.” Este vorba aici despre o unire mondiala a organizatiilor bisericesti care se sprijina pe natiunile pamantului.

Vers. 2: “Cu ea au curvit imparatii pamantului; si locuitorii pamantului s-au imbatat de vinul curviei ei”

“Cu ea au curvit imparatii pamantului” – Expresia “au curvit” din acest text este echivalenta cu cea folosita in Vechiul Testament si are intelesul de indepartare de adevarul lui Dumnezeu si acceptarea unui alt mire decat Iisus Christos.

Primii sedusi de invataturile false ale “desfranatei celei mari” sunt “imparatii pamantului”, conducatorii politici ai lumii, ale caror interese cer sa intre in alianta cu Babilonul mistic. Referindu-se la femeia desfranata din cap. 17, M. Maxwell spune ca “marea biserica crestina din Evul Mediu s-a angajat in relatii imorale cu conducatorii crestini ai natiunilor pentru a avea puterea sa persecute pe adevaratii urmasi ai lui Dumnezeu. Aceasta unire imorala dintre biserica si stat a avut ca rezultat un mare numar de martiri. Ea a mai rezultat si intr-o cadere generala a moralei crestine. Conducatorii religiosi n-au mustrat pacatele conducatorilor natiunilor de teama de a nu pierde puterea coercitiva a acestora si sprijinul lor financiar.” ( 4 )

“Si locuitorii pamantului s-au imbatat de vinul curviei ei”- Dupa ce conducatorii politici ai lumii stabilesc legaturi nepermise cu “desfranata cea mare”, e numai firesc ca si oamenii de rand , “locuitorii pamantului”, sa le urmeze exemplul.

Prin “vinul curviei ei” se intelege suma invataturilor false raspandite in lume, falsa evanghelie a lui Antichrist care se opune adevarului Cuvantului lui Dumnezeu. Profetia ne arata ca spre finalul istoriei pamantului intreaga lume va fi “imbatata” de aceste invataturi false, cu exceptia poporului lui Dumnezeu care “pazeste poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.” ( Cap. 14,12 ).

Vers. 3: “Si m-a dus, in Duhul, intr-o pustie. Si am vazut o femeie sezand pe o fiara de culoare stacojie , plina cu nume de hula, si avea sapte capete si zece coarne.”

“Si m-a dus, in Duhul, intr-o pustie” – Expresia “m-a dus in Duhul” arata ca profetul a fost transportat din timpul sau fizic intr-un alt timp – cel al viziunii. Pustia la care se face referire nu este neaparat un loc anume, ci mai degraba o situatie.

Dat fiind faptul ca in limba greaca lipseste articolul hotarat inainte de “pustie”, aceasta face ca termenul sa fie mai degraba descriptiv, si nu geografic, referindu-se nu la un loc anume de pe pamant, ci la o situatie din istorie.

Unii comentatori sustin chiar ca “pustia” la care se refera Ioan este timpul revarsarii celor sapte plagi. Asadar, Ioan este transportat in viziune in timpul sfarsitului pentru a asista la judecata lui Dumnezeu asupra Babilonului.

“Si am vazut o femeie sezand pe o fiara de culoare stacojie” – Identitatea femeii este dezvaluita in vers. 18 de catre ingerul care ii da explicatii lui Ioan cu privire la viziunea primita: “ Femeia pe care ai vazut-o este cetatea cea mare care are stapanire peste imparatii pamantului.”

In simbolistica Bibliei, femeia curata si cinstita reprezinta intotdeauna biserica adevarata a lui Dumnezeu, Mireasa Mielului ( Apoc. 12; 2 Corinteni 11, 2; Osea 2, 19.20 ), in timp ce femeia desfranata simbolizeaza biserica apostaziata, care s-a departat de Dumnezeu si adevarurile Lui ( Ezechiel 16 ).

Unii comentatori, ca Uriah Smith si Jean Vuilleumier, vad in aceasta femeie desfranata, al carui nume este “Babilonul cel mare”,  Roma papala. ( 5 )

Interpretarea aceasta este simplista deoarece textul biblic ( vers. 5 ) precizeaza ca aceasta femeie desfranata, numita “Babilonul cel mare”, este “mama curvelor “ pamantului. Exista deci si alte grupari religioase independente care s-au departat de adevarul lui Dumnezeu si care fac  parte din aceeasi familie a Babilonului.

Facand o paralela intre capitolele 13 si 17, se poate observa ca fiara din cap. 13 este identificata cu papalitatea fara sa se faca deosebire intre latura religioasa si cea politica a ei, in timp ce in cap. 17 cele doua aspecte ale puterii sunt prezentate separat. In timp ce fiara pe care sade femeia  reprezinta puterea politica, femeia reprezinta puterea religioasa.

Asadar, fiara pe care este sade femeia desfranata reprezinta puterea civila, sau politica, pe care biserica apostaziata  s-a sprijinit in dorinta ei de a domina constiintele oamenilor. Culoarea stacojie sau caramizie a fiarei, o culoare tipatoare si infricosatoare la privit, este asemanatoare cu a balaurului rosu din cap. 12, aratand spre legatura intima care exista intre fiara si balaur. De asemenea, culoarea rosie este identificata de profetul Isaia cu pacatul ( Isaia 1,18 ), ceea ce ne intareste convingerea ca ne aflam in fatza  unei puteri antichristice.

“Plina cu nume de hula” – Daca fiara din cap. 13 este vazuta avand nume de hula pe cele sapte capete, fiara pe care sade desfranata din cap. 17 are pretutindeni aceste nume de hula, aratand ca ea are intentia sa uzurpe prerogativele dumnezeirii.

Aceste “nume de hula” nu sunt blesteme adresate de oameni la adresa lui Dumnezeu, ci titluri si prerogative care Ii apartin doar lui Dumnezeu, dar pe care si le atribuie fiara. Uriah Smith vede in faptul ca desfranata sade pe fiara cu sapte capete si zece coarne realitatea faptului ca ea are “franele de conducere a statelor, ale celor zece regi preinchipuiti prin cele zece coarne. Fiara s-a supus pana intr-atat desfranatei ( bisericii ) , incat o poarta in spinare ca pe un animal de povara.” ( 6 )

Cele sapte capete sunt, conform explicatiilor date de inger in vers. 9, cei sapte munti pe care sade femeia. Interpretarea celor sapte munti variaza in cazul diferitilor comentatori. J. Vuilleumier vede in cei sapte munti cele sapte coline ale “Cetatii eterne”, numita de poetii antici “Roma septicollis” ( Cetatea celor sapte coline ) ( 7 )

Cele sapte coline poarta urmatoarele nume: Aventin, Coelius, Esquilin, Viminal, Quirinal, Capitolin si Palatin. De asemenea, Vuilleumier afirma ca pe monedele lui Vespasian cetatea Romei era infatisata prin chipul unei femei sezand pe sapte munti.

Aceeasi interpretare o da si Uriah Smith, afirmand ca “resedinta papalitatii – capul bisericii sau omul zeificat – a fost intotdeauna la Roma, care e zidita pe sapte munti sau coline” ( 8 )

In simbolistica biblica insa, muntele reprezinta o putere politica  sau politico-religioasa ( Ieremia 51, 24.25; Ezechiel 17, 22.23; Isaia 2,3 ). Privite dintr-o perspectiva istorica, cele sapte capete ar putea reprezenta cele sapte mari puteri politice sau politico-religioase care s-au opus poporului lui Dumnezeu de-a lungul vremii: Egiptul, Asiria, Babilonul, Medo-Persia, Grecia, Roma pagana si apoi, ca o incununare a tuturor, Roma papala care , spune D. Popa, “ a continuat uciderea in masa. Iar statul-biserica din Evul Mediu a varsat mai mult sange decat a fost varsat in toate perioadele dinainte  puse laolalta. Sapte puteri, sapte capete. Ca institutie politico-religioasa, papalitatea va continua impreuna cu fiicele ei sa-si joace pana la sfarsit rolul in profetia biblica.” ( 9 )

Cele zece coarne reprezinta, asa cum am vazut in studiul cap. 7 din Daniel, cele zece regate in care a fost divizat Imperiul Roman de Apus dupa invadarea lui de catre triburile barbare: ostrogotii, vizigotii, francii, vandalii, suevii, alemanii, anglo-saxonii, herulii, lombarzii si burgunzii. In timp ce capete fiarei sunt succesive din punct de vedere istoric, cele zece coarne – regate vor fi paralele si contemporane.

Vers. 4: “Femeia aceasta era imbracata cu purpura si stacojiu: era impodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu margaritare. Tinea in mana un potir de aur, plin de spurcaciuni si de necuratiile curviei ei.”

“Femeia aceasta era imbracata cu purpura si stacojiu: era impodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu margaritare” – Contrastul dintre imbracamintea si podoabele acestei desfranate si cele ale femeii curate din cap. 12 , sau mireasa Mielului din cap. 19,8, imbracata in in subtire si curat,  este izbitor. Totul este strident, tipator, de la culoarea hainelor si pana la opulenta podoabelor.

In Biblie, carmazul, rosul, este o culoare asociata pacatului ( Isaia 1, 18 ) si prostitutiei. Femeia desfranata este zugravita cu toata puterea ei de seductie, astfel incat sa-i poata atrage pe toti locuitorii pamantului de partea ei, unindu-se cu ea in planurile ei diabolice de a lupta impotriva poporului lui Dumnezeu.

Podoabele bogate simbolizeaza faptul ca aceasta biserica apostaziata a renuntat la simplitatea si curatia ei de la inceput ( Apoc. 12, 1), alegand privilegiile si bogatiile pamantesti oferite de imparatii pamantului.

Purpuriul si caramiziul hainelor femeii erau culori care se obtineau cu ajutorul unor vopsele scumpe in antichitate. Doar membrii caselor imparatesti isi permiteau sa le foloseasca pentru a-i deosebi de oamenii de rand. “Aceasta izbitoare infatisare”, spune Adam Clarke, “reprezinta cel mai pompos si cel mai costisitor mod in care Biserica Latina a pus inaintea natiunilor ritualurile si ceremoniile inchinarii ei idolatre si corupte.” ( 10 )

Jean Vuilleumier remarca faptul ca purpura si stacojiul din imbracamintea femeii corespund violetului si rosului aprins , culori impuse episcopilor si arhiepiscopilor pe de o parte, si cardinalilor pe de alta parte. ( 12 )

La randul lui, Uriah Smith remarca: “Imbracamintea acestei femei este cu totul deosebita de a celei din cap. 12, 1, care e invaluita in soare. Purpura, stacojiu, aur, pietre scumpe si margaritare sunt podoabele desfranatei. Desigur, aceasta femeie – biserica , avand amanti bogati pe imparatii pamantului, acestia au inzestrat-o cu toate bogatiile si podoabele pamantesti. Purpura si stacojiul sunt vesminte imparatesti, si aceeasi culoare rosie , purpurie si stacojie este culoarea papismului. Atat tronul pe care este purtat papa, cand ia parte la solemnitati, cat si baldachinul care este purtat deasupra lui, suita lui si el insusi, toate bisericile si palatele Romei si chiar pardoseala pe care calca el sunt impodobite si asternute cu purpura si stacojiu. Cardinalii lui poarta vesminte purpurii si o palarie la fel.” ( 13 )

“Tinea in mana un potir de aur, plin de spurcaciuni si de necuratiile curviei ei.”- Imaginea este menita sa insele omenirea, caci aurul vasului presupune si un continut valoros. In realitate el contine spurcaciuni si necuratii ale desfranarii femeii, adica acele invataturi false oferite lumii de o biserica ce s-a departat de adevarul Cuvantului lui Dumnezeu.

Nu intamplator, o medalie comemorativa a unui jubileu, batuta la Roma din ordinul papei Leon al XII-lea, in 1823, avea pe fatza chipul papei, iar pe verso chipul unei femei ( biserica ) care tinea in mana un potir si sedea pe globul pamantesc. In partea de jos a medaliei se afla scris: “Sedet Super Universum” ( “Sade pe Univers” ) ( 14 )

R. A. Anderson spune despre aceasta cupa ca ea “nu este aceea a mantuirii, pentru care se ruga David in vechime ( Psalm 116, 13 ) , ci este plina de zei si contrafacerea doctrinelor , schimbarea Sabatului si nemurirea sufletului.” ( 15 )

Din punct de vedere al continututlui acestei cupe, Adam Clarke spune ca “teoria nemuririi de la natura a sufletului a fost una din acele invataturi ratacite pe care Roma le-a imprumutat de la pagani si le-a incorporat in religia crestina.” ( 16 )

Uriah Smith este de aceeasi parere ca “paharul sau potirul din mana femeii, care este plin de grozavii si de necurateniile desfranarii ei, preinchipuie invatatura ratacita pe care ea o preda poporului, cu toate teoriile si nascocirile omenesti care compun dogmele ei.” ( 17 )

Vers. 5: “Pe frunte purta scris un nume, o taina: Babilonul cel mare, mama curvelor si spurcaciunilor pamantului.”

“Pe frunte purta scris un nume, o taina: Babilonul cel mare” – Numele dat femeii desfranate nu este intamplator, caci Babilonul este un simbol al incurcaturii si confuziei, dar si al persecutarii acelora care nu se supun vointei ei.

Acest nume simbolic care reflecta caracterul desfranatei nu este scris direct pe frunte, ci pe o banta eleganata, legata de jur imprejurul capului. Desfranatele romane din antichitate aveau obiceiul de a-si afisa numele in felul acesta ( 18 ).

Termenul de Babilon, asa cum am vazut deja, defineste suma religiilor apostate si ecumenizate de la sfarsitul timpului, acea intreita uniune religioasa ( ecumenica ) formata din protestantismul apostaziat, spiritism ( paganism ) si papalitate.

“Mama curvelor si spurcaciunilor pamantului” – Expresia “mama curvelor” ne arata ca Babilonul mistic al zilelor din urma nu este o singura biserica, ci o familie intreaga de biserici care s-au abatut de la adevar.

Vers. 6: “Si am vazut pe femeia aceasta imbata de sangele sfintilor si de sangele mucenicilor lui Iisus. Cand am vazut-o, m-am mirat minune mare.”

Femeia desfranata este vazuta de Ioan beata, insa nu se vin, ci de sange. Si nu de sangele oricui, ci de sangele sfintilor. La pacatul de a desfrana, ea l-a adaugat si pe acela de a-i ucide pe cei mai buni oameni de pe pamant, cei numiti de Cuvantul lui Dumnezeu “sfinti”. In limba greaca, cuvantul “beata” este la timpul prezent, ceea ce denota o stare continua de betie a acestei biserici decazute, adica o atitudine constanta pe toata perioada in care ea a dominat viata Europei medievale.

Mirarea lui Ioan ajunge la culme. El nu s-a mirat vazand Roma pagana persecutandu-i pe crestini, el insusi fiind o victima a urii ei. Insa ca biserica lui Christos sa ajunga sa-i ucida pe cei mai buni crestini, si aceasta in Numele lui Dumnezeu, la aceasta nu se astepta. Intre biserica apostolica atat de apropiata de idealul divin si biserica de stat persecutoare a Evului Mediu era o deosebire atat de mare  si neasteptata incat Ioan nu poate sa-si stapaneasca mirarea. El nu-si poate explica cum a putut sa decada atat de mult biserica Domnului sau.

In intunecata perioada a dominatiei papalitatii, de la recunoasterea crestinismului ca religie de stat, si pana la lovitura mortala data ei de Revolutia franceza, in 1798, milioane de crestini care au indraznit sa creada altfel decat le era impus de Roma, au fost martirizati. In toata aceasta perioada, cei care au refuzat sa bea din cupa plina cu vinul Babilonului ( invataturile ratacite ale bisericii apostaziate ) au fost arsi de vii, sfartecati de masinariile diabolice inventate de Inchizitie, torturati, deposedati de avere, deportati, ostracizati si defaimati.

Cu aceasta imagine a unei femei desfranate, beata de sangele sfintilor, se incheie viziunea primita de Ioan. In fatza unor asemenea scene, este cat se poate de fireasca uimirea care l-a cuprins pe profet: “Cand am vazut-o, m-am mirat minune mare.”

Insa pana la sfarsitul Apocalipsei, Ioan mai avea sa vada si alte scene care ii vor produce uimirea…

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – Joseph Faa Di Bruno, Catholic Belief, p. 253, citat de R. J. Wieland in L’Evangile dans l’Apocalipse, p. 158 si de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 80

( 2 ) – Idem

( 3 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III. p. 81

( 4 ) – M. Maxwell, God Cares, vol. II, ed. 1985, p. 458.459, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 83.84

( 5 ) – Compilatie Uriah Smith, E. G. With, si D. Nicolici,  Explicatia profetiilor din Daniel si Apocalipsa, p. 472; J. Vuilleumier, Apocalipsa

( 6 ) – Idem, p. 473

( 7 ) – Horatiu, Carmen Seculare /7; Virgil, Eneida, VI, 782-784; Cicero, Scrisori catre Atticus VI, etc.

( 8 ) – Compilatie U. Smith, E. G. White si D. Nicolici, Explicarea profetiilor din Daniel si Apocalipsa, p. 473

( 9 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 88

( 11 ) – J. Vuilleumier, Apocalipsa, ed. 1945, p. 224

( 12 ) – Ibidem

( 13 ) – Uriah Smith, Explicatia profetiilor din Daniel si Apocalipsa, p. 474

( 14 ) – J. Vuilleumier, Apocalipsa; E. G. White, Tragedia veacurilor, ed. 1992, p. 492.493, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 90

( 15 ) – R. A. Anderson, Desfasurand cartea Apocalipsei, ed. 1996, p. 194.195

( 16 ) – Adam Clarke, Comentarii, vol. VI, p. 1036, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 91

( 17 ) – U. Smith, Explicatia profetiilor din Daniel si Apocalipsa, p. 474.475

( 18 ) – Seneca, Controv. 1,2; Juvenal VI, p. 133, citat de Mounce in The Book of Revelation, ed. 1980, p. 310