Apocalipsa cap. 19 – Ospatul pasarilor
( vers. 17 – 21 )
Introducere
Capitolul 19 cuprinde tablourile a doua ospete: cel al nuntii Mielului si cel al pasarilor. Prin intermediul viziunii batranului profet, avem privilegiul de a fi martorii ultimelor evenimente din cadrul marii lupte dintre bine si rau, dintre Christos si Satana.
Faptul ca Biblia ne vorbeste de doua ospete este semnificativ. Nu exista pentru omul muritor decat doua posibilitati de alegere: fie sa raspunda invitatiei de a participa la ospatul nuntii Mielului, fie sa devina el insusi , impreuna cu toti nelegiuitii care vor fi respins harul si chemarea divina, un meniu la ospatul pasarilor de prada.
Privind tabloul lugubru al acestui ospat al pasarilor, prin care Dumnezeu vrea sa ne readuca cu picioarele pe pamant si sa devenim constienti de urmarile vesnice ale alegerilor pe care le facem acum, ne intrebam: Unde sunt promisiunile unui mileniu de pace, prosperitate si armonie de pe pamant, cu care fiara i-a amagit pe locuitorii pamantului ?
Acum, cand lupta milenara dintre Domnul Christos si Satana este pe cale sa se incheie, a sosit momentul ca toti cei care s-au impotrivit adevarului si au dorit nimicirea poporului lui Dumnezeu, mici si mari, bogati si saraci, oameni din toate categoriile sociale, sa-si primeasca rasplata. Ei sunt acum nimiciti, iar trupurile lor moarte, imprastiate pe intreaga suprafata a pamantului, reprezinta un adevarat ospat pentru pasarile de prada.
De ce ne sunt prezentate scene atat de inspaimantatoare din partea unui Dumnezeu al dragostei ? Pentru acelasi motiv pentru care solia ingerului al treilea ( cap. 14, 9-11 ) este una din cele mai severe solii pe care le putem gasi pe paginile Bibliei: sa ne trezeasca la realitate si sa ne arate ca o viata de pacat si razvratire impotriva lui Dumnezeu nu poate conduce decat la nimicire vesnica.
Ca si solia ingerului al treilea, tabloul ospatului pasarilor reprezinta un mesaj al unui Dumnezeu al dragostei, rostit in timp de har, cand inca mai exista posibilitatea alegerii. “Iata, iti pun azi inainte viata si binele, moartea si raul… Alege viata, ca sa traiesti tu si samanta ta.” ( Deuteronom 30, 15.19 up. )
Comentariu
Vers. 17.18: “Apoi am vazut un inger care statea in picioare in soare. El a strigat cu glas tare si a zis tuturor pasarilor care zburau prin mijlocul cerului: “Veniti, adunati-va la ospatul cel mare al lui Dumnezeu, ca sa mancati carnea imparatilor, carnea capitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor si a calaretilor, si carnea a tot felul de oameni, slobozi si robi, mici si mari !”
Imaginea ingerului care sta in picioare in soare este plina de maretie si insoteste biruinta fortelor binelui asupra fortelor raului. Prin tabloul ospatului pasarilor suntem readusi pe pamant pentru a privi la scenele infrangerii definitive a fiarei si acolitilor ei. Cu o voce puternica, acest inger porunceste tuturor pasarilor sa vina la ospatul cel mare al lui Dumnezeu.
Tabloul acestui ospat nu e greu de descifrat in semnificatiile lui. “Meniul” este foarte clar prezentat: trupurile moarte ale uriasei multimi a celor nelegiuiti. Scenele sunt ingrozitoare, caci pentru un oriental, gandul de a deveni hrana pentru animale sau pasarile de prada reprezenta cea mai mare rusine.
Acest ospat este descris inainte de a incepe lupta din vers. 19, tocmai pentru a le arata celor nelegiuiti consecintele atitudinii lor de razvratire impotriva guvernarii divine. Acest ospat este numit “ospatul cel mare al lui Dumnezeu” pentru ca Dumnezeu este cel care il ofera. Din “meniu” nu lipseste nicio categorie de oameni: mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi, imparati, comandanti de osti si viteji, tot felul de oameni. Chiar daca in aceasta viata au fost diferente de natura sociala, materiala sau culturala intre oameni, ceea ce i-a unit a fost aceeasi atitudine de razvratire impotriva lui Dumnezeu.
In pasajul biblic care descrie acest ospat al pasarilor apare de cinci ori cuvantul “carne” ( carnea imparatilor, carnea capitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor si a calaretilor si carnea a tot felul de oameni ). Aceasta repetare a cuvantului, sustine Lehmann, sugereaza faptul ca omul este pedepsit pentru ca nu a umblat dupa indemnurile Duhului, ci dupa indemnurile firii pamantesti ( Romani 8,1 ) ( 1 )
Vers.19: “Si am vazut fiara si imparatii pamantului si ostile lor adunate ca sa faca razboi cu Cel ce sedea calare pe cal si oastea Lui.”
Versetul 19 este o completare la plagile a sasea si a saptea. Ioan vede uriasa coalitie antichristica, in fruntea careia se afla fiara, pregatita pentru ultima mare batalie impotriva lui Mesia si impotriva poporului Sau. Acesta este Armaghedonul, batalia pentru care cele trei duhuri de demoni, iesite din gura balaurului , a fiarei si a prorocului mincinos, i-au adunat pe toti imparatii pamantului ( cap. 16, 13.14 ).
Batalia aceasta este ultima din marea lupta dintre bine si rau, caci ea pune capat domniei raului si deschide calea mult asteptatei Imparatii a neprihanirii. Aici apare acea “piatra” dezlipita fara ajutorul vreunei maini din visul lui Nebucadnetar, care loveste chipul urias la picioare, ea insasi devenind un munte mare – simbol al Imparatiei lui Dumnezeu ( Daniel 2, 34.44.45 ).
In ciuda mileniilor de har divin, in ciuda jerfei si mijlocirii Mantuitorului, in ciuda soliilor de har trimise de Dumnezeu prin cei trei ingeri din Apocalipsa cap. 14, si in ciuda faptului ca pamantul intreg a fost luminat de slava ingerului puternic din cap. 18, cea mai mare parte a locuitorilor pamantului au ales sa treaca de partea fortelor raului, ascultand de fiara, in loc sa se supuna lui Dumnezeu si sa asculte de poruncile Sale ( 2 ).
Vers. 20: “Si fiara a fost prinsa. Si impreuna cu ea a fost prins prorocul mincinos, care facuse inaintea ei semnele cu care amagise pe cei ce primisera semnul fiarei si se inchinasera icoanei ei. Amandoi acestia au fost aruncati de vii in iazul de foc care arde cu pucioasa.”
Este demn de remarcat ca, dupa ce au fost prezentate cele doua mari ostiri gata de lupta, Ioan nu descrie faza razboiului, asa cum ne-am fi asteptat. Ioan trece direct la infrangerea si prinderea fiarei si a prorocului mincinos, deoarece dupa aratarea Domnului Christos ca biruitor, faza razboiului e foarte scurta. Fiara si prorocul mincinos sunt prinsi inca de la inceputul bataliei.
Un alt amanunt ne atrage atentia: din tabloul ospatului pasarilor din cap. 19, adica din scenele care descriu nimicirea vrajmasilor Domnului Christos si ai poporului Sau, lipseste cu desavarsire balaurul – Satana, Diavolul, cel dea-l treilea pion al falsei trinitati antichristice. Motivul pentru care acesta e trecut cu vederea este acela ca Diavolul nu va fi nimicit la revenirea Domnului Christos, ci dupa mileniu ( cap. 20 ).
“Iazul de foc” in care vor fi aruncati fiara si prorocul mincinos nu este acelasi cu cel din cap. 20,10, caci cap.19 descrie evenimentele legate de revenirea Domnului Christos inainte de mileniu, in timp ce cap.20 descrie evenimentele de dupa mileniu.
Legat de acest aspect, Comentariile Biblice ASZ afirma ca a sustine ca lacul focului mentionat aici descrie un eveniment de la sfarsitul mileniului inseamna a scoate acest verset din contextul lui. O explicatie ar fi aceea ca exista o judecata cu foc atat la inceputul, cat si la sfarsitul mileniului. ( 3 ) Comentand acest verset, James White spune: “Asadar, cu voia d-v, sunt doua lacuri cu foc, cate unul la fiecare capat al celor o mie de ani.” ( 4 )
“Pamantul se invarteste sub ochii de foc ai Fiului lui Dumnezeu”, spune D. Popa. “Plagile au transformat pamantul in pustiu si acum focul devasteaza suprafata lui, nimicind pe nelegiuitii care au ramas in viata dupa plagi. Stralucirea prezentei lui Dumnezeu este mai mult decat pot suporta nelegiuitii.” ( 5 )
“ In curand”, spune R. Anderson, “fiara si profetul mincinos, cele doua mari sisteme ale inselaciunii, urmeaza sa fie aruncate in focul nimicitor al lui Dumnezeu, iar cei rai, peste masura de ingamfati si sfidatori, vor fi atunci distrusi de stralucirea prezentei Sale.” ( 6 )
Ziua cea mare a revenirii Domnului va dovedi ca nimic din lumea noastra nu va putea rezista in fatza stralucirii Sale. Puterea politica, averile, conturile bancare, palatele luxoase si armele cele mai sofisticate, filozofiile si teologiile moderne, nimic nu va ramane in picioare. Cu o singura exceptie: caracterul sfant al celor care au ascultat de glasul lui Dumnezeu, si nu al fiarei, este singurul lucru care va trece proba focului ( Isaia 13, 11.12 ).
Vers. 21: “Iar ceilalti au fost ucisi cu sabia, care iesea din din gura Celui ce sedea calare pe cal. Si toate pasarile s-au saturat din carnea lor.”
Tema marelui ospat al pasarilor este reluata in acest ultim verset al cap.19. Limbajul lui Ioan este foarte concis. In doar cateva cuvinte el vorbeste despre sfarsitul ultimei mari batalii din lunga istorie a luptei dintre Christos si Satana. Viziunea nu descrie o inclestare generala in care combatantii se lupta pana ce comandantii lor sunt capturati. Dintr-un anumit punct de vedere, nici nu putem vorbi de o lupta, deoarece textul biblic ne spune ca liderii fortelor antichristice sunt prinsi dintr-o data, restul armatelor fiind ucise.
Ceea ce urmeaza este un festin lugubru, cel al pasarilor de prada. Acesta este viitorul tuturor celor ce resping harul lui Dumnezeu si se asociaza cu fiara si prorocul mincinos, inchinandu-se fiarei si chipului ei.
Despre acea zi, profetul Isaia spune: “Iata Domnul desarta tara si o pustieste, ii rastoarna fatza si risipeste locuitorii; cum se intampla preotului, se intampla si poporului, stapanului ca si slugii, stapanei ca si slujnicei, vanzatorului ca si cumparatorului, celui ce da cu imprumut ca si celui ce ia cu imprumut, datornicului ca si cel caruia ii este dator. Tara este pustiita de tot si pradata, caci Domnul a hotarat asa.”
Lupta a ajuns la final. Cei mantuiti au fost adunati de ingeri chiar inainte de nimicirea celor nelegiuiti si, atat cei gasiti vii, cat si cei morti in Domnul, dar inviati, se afla in vazduh pentru a-L intampina pe Domnul Christos la revenirea Sa. Apoi, ei sunt luati la cer si condusi spre Noul Ierusalim, cetatea sfanta.
In drumul lor spre patria cereasca, ei canta imnurile lor de recunostinta pentru salvarea lor si pentru rasplata care ii asteapta in vesnicie: “Doamne, Tu esti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi inalta ! Laud Numele Tau, caci ai facut lucruri minunate; planurile Tale facute mai dinainte s-au implinit cu credinciosie. Caci ai prefacut cetatea ( Babilon ) intr-un morman de pietre, cetatuia cea tare intr-un morman de daramaturi; cetatea cea mare a strainilor este nimicita, si niciodata nu va mai fi zidita. De aceea Te slavesc popoarele puternice, si cetatile neamurilor puternice se tem de Tine. Caci Tu ai fost un loc de scapare pentru cel slab, un loc de scapare pentru cel nenorocit in necaz, un adapost impotriva furtunii, un umbrar impotriva caldurii… In ziua aceea, vor zice: Iata, acesta este Dumnezeul nostru in care aveam incredere ca ne va mantui. Acesta este Domnul, in care ne incredeam; acum sa ne veselim si sa ne bucuram de mantuirea Lui !” ( Isaia 26, 1-4.9 )
Lori Balogh
Referinte:
( 1 ) – R. Lehmann, The Two Suppers Syimposium on Revelation, Book 2, vol. 7, p. 221, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 212
( 2 ) – C. M. Maxwell, God Cares, vol. 2, Pacific Press, ed.1985, p. 493.494
( 3 ) – CBASZ, vol. 7, p. 639, Manuscris, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 217
( 4 ) – Review and Herald, 21 ianuarie 1862
( 6 ) – R. A. Anderson, Desfasurand cartea Apocalipsei, ed. 1996, p. 214, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 218
