Apocalipsa cap. 19 – Viziunea revenirii lui Iisus ( vers. 11-16 )

Apocalipsa cap. 19 – Viziunea revenirii lui Iisus

( vers. 11-16 )

Introducere

Punctul culminant al intregului Plan de Mantuire este revenirea in glorie a Domnului Iisus Christos pentru a pune capat domniei raului si pentru a restabili armonia universala distrusa prin aparitia pacatului.

Viziunea din cap. 19 este una din cele mai amanuntite si mai vii descrieri ale acestui maret eveniment, asteptat de-a lungul veacurilor de toate generatiile de credinciosi. De fapt, revenirea Mantuitorului este tema centrala a Bibliei, in care pot fi gasite 1846 de referinte la acest eveniment. Inca din primul capitol al Apocalipsei suntem asigurati de realitatea revenirii Domnului Christos: “Iata ca El vine pe nori. Si orice ochi Il va vedea; si cei ce L-au strapuns. Si toate semintiile pamantului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin” ( cap. 1,7 ).

In descrierea viziunii din cap. 19 apar cateva paradoxuri:

– Desi nu e descrisa nicio lupta, Iisus Christos este prezentat ca pornind la lupta.

– Haina Mantuitorului e descrisa ca fiind muiata in sange, desi lupta nu a inceput.

– Domnul doboara popoarele cu o sabie ascutita, dar El nu foloseste sabia.

– Mantuitorul are un nume stiut doar de El, si totusi Numele Lui este anuntat in viziune si toti Il pot afla.

Toate aceste paradoxuri ne determina sa ne concentram atentia asupra mesajului teologic al descrierii si nu asupra unor detalii scenice.

Viziunea Il prezinta pe Domnul Christos in mijlocul evenimentelor ultimelor zile, descrierea Lui depasind limitele imaginatiei omenesti. Dramatismul evenimentului glorios este dat de faptul ca la bucuria de nedescris a celor care L-au iubit si s-au pregatit pentru revenirea Sa, se adauga groaza celor ce au intors spatele harului.

In timp ce primii exclama: “Iata, Acesta este Dumnezeul nostru , in care aveam incredere ca ne va mantui. Acesta este Domnul in care ne incredeam; acum sa ne veselim si sa ne bucuram de mantuirea Lui” ( Isaia 25,9 ), cei din a doua categorie se roaga de stancile muntilor: “Cadeti peste noi si ascundeti-ne de Fatza Celui ce sade pe scaunul de domnie si de mania Mielului, caci a venit ziua cea mare a maniei Lui, si cine poate sta in picioare ?” ( Apoc. 6, 16.17 ).

Doua clase, doar doua clase de oameni vor exista in momentul de culme al Planului de Mantuire. Alaturi de care din cele doua categorii te vei aseza pentru a petrece vesnicia ?

Comentariu

Vers. 11: “Apoi am vazut cerul deschis, si iata ca s-a aratat un cal alb ! Cel ce sta pe el se cheama “Cel credincios” si “Cel adevarat”, si El judeca si se lupta cu dreptate.”

“Apoi am vazut cerul deschis” – Ioan mai avusese prilejul sa vada cerul deschis, insa nu in felul acesta. In cap. 4,1, Ioan vazuse o usa deschisa in cer prin care el putea privi spre scenele desfasurate in fatza tronului lui Dumnezeu, scene premergatoare ruperii celor sapte peceti.  In cap. 19, nu doar o usa, ci intreg cerul se deschide pentru a-i permite profetului sa priveasca scenele marete ale revenirii Domnului Christos.

“Si iata ca s-a aratat un cal alb” – Nici calul alb nu era o noutate pentru Ioan, caci la inceputul cartii el mai vazuse un astfel de cal odata cu ruperea primei peceti ( cap. 6,2 ). Insa de data aceasta, Calaretul aflat pe calul cel alb,  impreuna cu ostile ceresti care-L insotesc, tot pe cai albi, au cu totul alta misiune.

Daca in cap. 6,2 calul alb simbolizeaza biserica primara in efortul ei de a evangheliza lumea, in cap. 19 prezenta lui este legata de revenirea Mantuitorului pentru a pune capat istoriei pacatului si a restabili Imparatia lui Dumnezeu pe pamant.

“Cel ce sta pe el se cheama “Cel credincios” si “Cel adevarat” – In interegul pasaj care descrie revenirea glorioasa a Domnului ( vers. 11-16 ) exista patru declaratii cu privire la Numele Sau ( vers.11.12.13.16 ). Prima dintre acestea se refera la Domnul Christos ca fiind “Cel credincios” si “Cel adevarat”.

In Orient, numele unei persoane era o reflectarea caracterului sau. Numele “Cel credincios si adevarat” reflecta faptul ca Mantuitorul S-a tinut de cuvant, implinind promisiunea facuta ucenicilor cu privire la revenirea Sa: “Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu sa fiti si voi.” ( Ioan 14, 2 up.-3 )

Chiar daca uneori credinciosii au avut impresia ca El amana momentul revenirii Sale, El se va arata cu siguranta pentru a-Si implini promisiunea si pentru a-i elibera pe copiii Sai, care L-au asteptat cu atata rabdare si devotament. Acum a sosit momentul sa-i duca in Imparatia Sa vesnica. Acesta este tabloul triumfului final al Domnului Christos in lupta Sa milenara impotriva balaurului si a acolitilor sai.

“El judeca si se lupta cu dreptate” – Verbele “a judeca” si “a lupta”,  fiind la prezent, indica o actiune obisnuita din partea Fiului lui Dumnezeu. In armonie cu caracterul Sau neprihanit, si in contrast cu nedreptatea care domina in lume, Mantuitorul judeca dupa adevar, ceea ce ne da asigurarea ca, dupa milenii de istorie a pacatului, dreptatea se va instaura din nou pe pamant.

De asemenea, Mantuitorul este vazut ca luptand cu dreptate, ceea ce este o mare incurajare pentru biserica Sa luptatoare, care se afla inca pe pamant. El este alaturi de poporul Sau credincios si persecutat de puternicii lumii, luptand alaturi de el si conducandu-l la biruinta.

Acest moment mult asteptat de poporul lui Dumnezeu de pe pamant a fost profetizat cu milenii in urma de Enoh, al saptelea patriarh de la Adam: “Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai, ca sa faca o judecata impotriva tuturor si sa incredinteze pe toti cei nelegiuiti de toate faptele lor nelegiuite pe care le-au facut in chip nelegiuit.” ( Iuda 14 )

Vers. 12: “Ochii Lui erau ca para focului; capul il avea incununat cu multe cununi imparatesti, si purta un nume scris, pe care nimeni nu-l stie, decat numai El singur.”

“Ochii Lui erau ca para focului” – Este primul detaliu pe care Ioan il surprinde din uimitorul portret al Celui ce calarea pe calul alb. Aceeasi trasatura o regasim si in cap. 1,14 si 2,18.

“Ochii ca para focului” sunt un simbol al puterii de patrundere si al atotstiintei Fiului lui Dumnezeu. Nimic nu se poate ascunde de privirea Sa patrunzatoare si, chiar daca omul incearca sa-si ascunda gandurile si motivele de semenii sai, sau chiar fatza de sine insusi, Fiul lui Dumnezeu le cunoaste pe deplin: “Doamne, Tu ma cercetezi de aproape si ma cunosti, stii cand stau jos si cand ma scol, si de departe imi patrunzi gandul.” ( Psalm 139, 1.2 )

Calitatea de judecator a Fiului lui Dumnezeu impune cunoasterea desavarsita atat a lucrurilor descoperite, cat mai ales a celor ascunse. Oamenii care incearca sa ascunda pacatele lor savarsite in intuneric, departe de ochii semenilor, se inseala amarnic. Cel care are “ochii ca para focului” vede si stie totul si, ceea ce acum este ascuns, va fi scos la lumina “ca sa se descopere gandurile multor inimi” ( Luca 2,35 ).

“Capul il avea incununat cu multe cununi imparatesti” – Descrierea Fiului lui Dumnezeu este evident simbolica. Daca balaurul este vazut purtand sapte diademe ( cap. 12,3 ), iar fiara care iese din mare, zece ( cap. 13,1 ), Fiul lui Dumnezeu este vazut purtand pe cap un numar nelimitat de diademe, ceea ce simbolizeaza autoritatea Sa nelimitata.

Venirea Mantuitorului avand pe cap nenumarate cununi imparatesti reprezinta momentul in care intra in vigoare stapanirea Sa universala, stapanire care deja era a Lui datorita jertfei si invierii Sale. Adevaratul triumf al Domnului Christos va fi la revenirea Sa, cand va nimici “orice domnie, orice stapanire si orice putere” ( 1 Corinteni 15,24 ) si va stabili pentru vecie Imparatia lui Dumnezeu pe pamant ( Daniel 2, 44 ).

“Si purta un nume scris, pe care nimeni nu-l stie, decat numai El singur” – In fagaduinta facuta credinciosilor bisericii din Pergam apare ideea ca biruitorul va primi o piatra alba, “si pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l stie nimeni decat acela care-l primeste” ( cap. 2,17 up. ).

Asadar,  numele pe care il poarta Fiul lui Dumnezeu este un nume al biruitorului, oglindind experienta unica pe care o are in privinta luptei impotriva pacatului. “Daca si El, si sfintii biruitori vor avea un nume nou pe care numai ei il cunosc”, spune D. Popa in comentariul sau, “nu este oare acesta numele ce marcheaza cea mai intima legatura si experienta a comuniunii cu Dumnezeu?” ( 1 )

Vers. 13: “Era imbracat cu o haina muiata in sange. Numele Lui este “Cuvantul lui Dumnezeu.”

“Era imbracat cu o haina muiata in sange” – Versetul acesta lasa loc multor comentarii, fiind lansate diferite opinii cu privire la originea sangelui de pe hainele Calaretului de pe calul alb. Una din interpretari sustine ca sangele de pe hainele Acestuia este sangele ispasitor al Fiului lui Dumnezeu, acel sange care L-a facut biruitor in lupta cu fortele raului.

In virtutea acestei jertfe ispasitoare, Fiul lui Dumnezeu galopeaza acum biruitor. Biruinta a fost castigata la Golgota. “Acesta ( sangele ) trebuie sa fie o referire la Calvar,” spune Leon Morris. “Domnul Christos a biruit, varsandu-si sangele. Unii au gandit ca este sangele celor infranti…. Nu este imposibil ca Ioan sa fi avut in minte ambele idei. Sangele celor infranti nu poate face ispasire pentru vinovatia pacatului, cum tapul pentru Azazel din Ziua Ispasirii nu era o jertfa de ispasire, dar este greu sa sustinem ca el vorbeste despre sange, fara sa se gandeasca la sangele varsat la Golgota. Ioan face mereu referire la faptul ca, in calitatea Sa de Miel al lui Dumnezeu, Domnul Christos a biruit. El a biruit nu varsand sangele altora, ci varsand propriul Sau sange.” ( 2 )

Jean Vuilleumier considera ca sangele in care este muiata haina Calaretului ceresc este cel al martirilor credintei, sange care cere razbunare. Alti comentatori cred ca sangele de pe haina Calaretului nu poate fi cel varsat pe Golgota, intrucat aici Fiul lui Dumnezeu nu apare ca Miel, ci ca razboinic, dar si pentru faptul ca lupta spre care se indreapta nu a inceput inca.

“Numele Lui este “Cuvantul lui Dumnezeu” – Numele prin care este prezentat Calaretul este acelasi prin care este prezentat si Fiul lui Dumnezeu in primele versete ale Evangheliei lui Ioan: “La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu…” ( Ioan 1, 1 )

Expresia “Cuvantul lui Dumnezeu”, folosita in Talmud si in literatura iudaica, face intotdeauna referire la o persoana, nu la cuvantul rostit. In contextul de fatza, acest Nume scoate in evidenta autoritatea Fiului lui Dumnezeu in relatie cu natiunile pamantului.

Vers.14: “Ostile din cer Il urmau calari pe cai albi, imbracate cu in subtire, alb si curat.”

Tabloul care Il infatiseaza pe Fiul lui Dumnezeu insotit de o armata imbracata in alb si calare pe cai albi este impresionant. Nu ni se precizeaza daca aceasta armata este alcatuita din ingeri, din sfintii glorificati sau si din unii, si din altii. Tinand cont de context, de faptul ca Fiul lui Dumnezeu e prezentat aici la a doua Sa venire pe pamant, este cel mai probabil ca oastea cereasca este cea a ingerilor care-L vor insoti pe Domnul Christos ( Matei 24,31; Marcu 8, 38; Luca 9,26 ).

Unii comentatori sustin ca armata cereasca e formata din cei mantuiti, din sfintii glorificati, insa aceasta interpretare ar fi valabila numai daca am considera ca scena descrisa in cap. 19, 11-16 se va desfasura dupa mileniu, atunci cand Domnul Christos va executa sentinta judecatii divine.

Vers. 15: “Din gura Lui iesea o sabie ascutita ca sa loveasca neamurile cu ea, pe care le va carmui cu un toiag de fier. Si va calca cu picioarele teascul vinului maniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.”

In acest verset sunt prezentate trei actiuni ale judecatii Fiului lui Dumnezeu: lovirea neamurilor, carmuirea cu un toiag de fier si calcarea teascului maniei lui Dumnezeu.

“Din gura Lui iesea o sabie ascutita ca sa loveasca neamurile cu ea” – In cap.1 al Apocalipsei, in prima viziune primita de Ioan, Fiul lui Dumnezeu este prezentat ca avand “o sabie ascutita cu doua taisuri” ce iesea din gura Lui ( cap. 1,16; 2,12 ), arma cu care se razboieste cu nicolaitii ( cap. 2,16 ).

“Sabia ascutita cu doua taisuri” este simbolul Cuvantului lui Dumnezeu. “Caci Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri…”( Evrei 4,12 ). La randul sau, Isaia spune ca “El va lovi pamantul cu toiagul Cuvantului Lui” ( Isaia 11,4 ).

Prin acest Cuvant a fost adus la existenta  pamantul si tot ce este pe el ( Psalm 33, 6.9 ), si tot prin el va fi nimicit tot ce este intinat de pacat ( Apoc. 19, 20.21 ).

“Pe care le va carmui cu un toiag de fier”- Imaginea este preluata din Psalmul 2, un psalm mesianic in care Domnul spune Unsului Sau: “Iti voi da neamurile de mostenire…” si “Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier” ( Psalm 2, 8.9 ).

Toiagul de fier este simbolul autoritatii desavarsite pe care Fiul lui Dumnezeu o are asupra natiunilor si popoarelor pamantului in dubla sa calitate de Creator si Rascumparator. Imaginea este luata din realitatea acelor timpuri. Pastorii din Orient aveau toiege cu un capat indoit, care slujea la ajutarea si calauzirea oilor, in timp ce celalalt capat al toiagului era imbracat in fier, slujind ca unealta de atac.

Descriind scenele finale ale istoriei pacatului, cap. 19 Il prezinta pe Fiul lui Dumnezeu folosind in lucrarea judecatii “toiagul de fier”, adica deplina Sa autoritate asupra popoarelor pamantului.

“Si va calca cu picioarele teascul vinului maniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu” – Imaginea teascului maniei lui Dumnezeu a mai fost folosita de Ioan in cap. 14, 19.20 tot in legatura cu judecata finala a celor nelegiuiti.

Cuvantul “manie” pus in dreptul lui Dumnezeu ii deranjeaza pe unii crestini sentimentali, insa el oglindeste o realitate pe care nu trebuie sa o ignoram. De 13 ori apare acest cuvant intre capitolele 6 si 19 din Apocalipsa, ceea ce ne arata ca mania divina nu este o iluzie, ci o realitate. Apocalipsa este o carte realista, care Il prezinta pe Dumnezeu asa cum este: iubitor, dar si drept. Aceste doua calitati ale dumnezeirii sunt cei doi stalpi pe care se sprijina intregul univers. Iubirea fara dreptate ar fi imorala, iar dreptatea fara iubire ar insemna tiranie.

De aceea, orice conceptie despre Dumnezeu care nu ia in calcul si dreptatea Sa, mania si indignarea Sa care se manifesta prin judecarea si nimicirea pacatului, este o conceptie falsa, nerealista. Sentimentalismul in aceasta privinta nu aduce niciun beneficiu, dimpotriva.

Biblia este foarte clara in aceasta privinta: pacatul si toti cei care s-au lipit de el, devenind vrajmasi ai lui Dumnezeu si ai poporului Sau, vor fi in final nimiciti. Dumnezeu nu doreste acest lucru, dimpotriva, El vrea ca “oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3,16 ). Insa daca oamenii continua sa ramana in starea de razvratire fatza de Legea divina, El nu are alta optiune decat nimicirea lor vesnica, spre binele intregii Creatii.

La revenirea Domnului Christos pieirea celor nelegiuiti este doar temporara. Ei vor avea parte de a doua inviere, a celor nelegiuiti, de la sfarsitul mileniului, cand va fi executata sentinta definitiva asupra celor nelegiuiti ( cap. 20 ). Asadar, expresia “mania aprinsa a lui Dumnezeu” are in vedere ambele evenimente escatologice.

Vers.16: “Pe haina si pe coapsa avea scris numele acesta: “Imparatul imparatilor si Domnul domnilor.”

Apare aici unul din cele aproape 250 de nume si titluri care Ii sunt atribuite Fiului lui Dumnezeu in Sfintele Scripturi. De ce atatea nume ? Pentru ca fiecare nume si titlu scoate la lumina cate una din calitatile si trasaturile Sale de caracter, cate un aspect din frumusetea vietii si slujirii Sale. Un singur nume nu ar fi putut reda desavarsirea caracterului Sau si plinatatea slujirii Sale pentru intreaga Creatiune.

Numele de “Imparat al imparatilor si Domn al domnilor” scoate in evidenta dreptul suprem al Fiului lui Dumnezeu de a judeca lumea si a aduce sentinta asupra celor nelegiuiti. El are acest drept in virtutea naturii Sale divine, in calitatea Sa de Creator, dar si in virtutea jertfei de pe Golgota, in calitatea lui de Rascumparator.

Intre comentatori sunt discutii cu privire la locul in care este scris acest nume, insa acestea nu sunt semnificative. Important este mesajul acestui titlu, preluat si el din scrierile Vechiului Testament: “Caci Domnul, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor” ( Deuteronom 10,17 ).

Cei care in timpul vietii au ascultat de glasul “Pastorului cel bun” ( Ioan 10,17 ) nu vor trebui sa se teama cand Domnul Iisus Christos, “Pastorul cel mare,” se va arata in calitatea Lui de “Imparat al imparatilor si Domn al domnilor.” Prietenia pe care au cultivat-o in timpul acestei vieti trecatoare cu Mantuitorul va contiuna, in modul cel mai firesc, in vesnicie.

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – D. Popa, Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 203

( 2 ) – Leon Morris, The Revelation of St. John, ed. 1981, p. 320, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan , apostolul, vol. III, p. 204