Apocalipsa capitolul 20 – Considerații generale
Capitolul 20 al „Apocalipsei” este unic în întreaga Biblie. Dacă nu ar fi existat acest pasaj biblic, nu am fi știut nimic cu privire la unul dintre cele mai sensibile subiecte escatologice: „mileniul”.
În lipsa învățăturii despre mileniu, mari adevăruri biblice ca: revenirea Domnului Christos, cele două învieri, judecata, Noul Pământ, moartea a doua și nimicirea nelegiuiților nu ar fi fost înțelese așa cum sunt înțelese astăzi. Mileniul este piesa de puzzle care completează în mod armonios tabloul sfârșitului istoriei păcatului.
Probabil că niciun alt capitol al „Apocalipsei” nu a provocat atâtea dezbateri și discuții contradictorii în sânul creștinismului ca acest capitol din finalul cărții. Interpretarea lui diferită a dus la dezbateri nesfârșite și chiar la conflicte, mai ales în sânul bisericilor evanghelice, devenite uneori intolerante față de cei care înțeleg altfel conținutul acestui capitol și sensul termenului „mileniu”.
Capitolul 20 a cunoscut trei mari interpretări diferite în decursul istoriei creștinismului. În cartea „Apocalipsa lui Ioan, apostolul”, Dumitru Popa prezintă pe larg cele trei interpretări diferite ale acestui controversat pasaj apocaliptic: premilenismul, postmilenismul și amilenismul (1).
1) Premilenismul
Cei care adoptă această interpretare consideră că revenirea Domnului Christos precede mileniul. În concepția premilenistă, la a doua venire a Domnului Christos morții cei drepți vor învia (prima înviere) și, împreună cu sfinții găsiți în viață la acea dată, Îl vor întâmpina pe Mântuitorul în văzduh (vezi 1 Tesaloniceni 4,17). Timp de o mie de ani (mileniu), ei vor domni împreună cu Domnul Christos, timp în care Satana va fi legat pe pământ.
După scurgerea mileniului, Satana va fi dezlegat pentru scurt timp prin învierea tuturor celor nelegiuiți care au trăit pe pământ (a doua înviere). Urmează judecata executorie, când se va aplica sentința asupra tuturor nelegiuiților, în frunte cu Satana și demonii lui. Păcatul și păcătoșii sunt nimiciți și o nouă Creație iese din mâna lui Dumnezeu, o Împărăție veșnică în care va domni neprihănirea.
De remarcat este faptul că primii creștini și părinții Bisericii din primele trei secole ale erei creștine au fost premileniști. Biserica oficială (catolică) a înlocuit premilenismul cu amilenism, pentru ca în secolul al XVII-lea premilenismul să reapară în rândurile protestanților.
Premilenismul se împarte în trei concepții diferite:
a) Premilenismul dispensaționalist
A fost adoptat de majoritatea bisericilor protestante din America (în mod deosebit de baptiștii conservatoriși mai puțin de cele din Europa.
O parte importantă a premilenismului dispensaționalist o reprezintă teoria răpirii secrete a Bisericii înainte de necazul cel mare. Se crede că răpirea Bisericii este iminentă, putând avea loc în orice moment. Dispensaționalistii cred într-o domnie literală a iudeilor pe pământ, după ce vor fi persecutați de anticrist în timpul celor șapte ani de necaz și după ce Îl vor primi pe Domnul Christos, devenind din nou poporul lui Dumnezeu.
În timpul mileniului, iudeii vor conduce națiunile nelegiuite, templul din Ierusalim va fi reconstruit, iar sistemul jertfelor va fi restabilit. În esență, premilenismul dispensaționalist se referă doar la restaurarea poporului Israel în zilele din urmă, Biserica creștină fiind doar o paranteză. Adevăratul popor al lui Dumnezeu este considerat a fi poporul Israel, iar făgăduințele și profețiile Vechiului Testament cu privire la Israel sunt privite ca fiind necondiționate. Se crede că toate aceste promisiuni se vor împlini în timpul mileniului cu poporul literal al lui Israel, nu cu cel simbolic – Biserica.
Cu excepția capitolelor 2 și 3, începând cu capitolul 4, dispensaționalistii consideră ca întregul conținut al „Apocalipsei” se ocupă cu evenimente ce vor avea loc cu puțin timp înainte de revenirea Domnului Christos. Astfel, capitolele 4 și 5 s-ar referi la răpirea Bisericii, capitolele 6‑18 ar prezenta o perioadă de trei ani de evanghelizare iudaică, trei ani ai necazului celui mare și ai mâniei lui Dumnezeu împotriva celor nelegiuiți.
Dispensaționalistii acordă o mare importanță unor evenimente ca înființarea statului evreu în 1948, încorporarea Ierusalimului în statul evreu în 1967, criza petrolului din 1970, etc. Unii dispensaționalisti au tendința de a fixa date ale sfârșitului lumii în următorii ani.
b) Premilenismul istoric
Se numește astfel deoarece se afirmă că această concepție a fost susținută de prima Biserica creștină. Premileniștii istorici susțin că în timpul mileniului va exista o Împărăție a lui Dumnezeu pe pământ, însă nu în exclusivitate iudaică. Și ei cred în mântuirea generală a poporului evreu, însă împărăția din timpul mileniului va aparține deopotrivă iudeilor și creștinilor care vor conduce împreună lumea.
Premileniștii istorici cred că revenirea Domnului Christos este apropiată, însă nu iminentă, considerând că înainte de sfârșit trebuie să aibă loc mai multe evenimente majore. De asemenea, spre deosebire de dispensaționalisti, premileniștii istorici cred că Biserica creștină va avea parte de numeroase încercări în zilele din urmă, fiind persecutată de anticrist.
c) Premilenismul adventist de ziua a șaptea
Spre deosebire de ceilalți premileniști, adventiștii de ziua a șaptea consideră că Apocalipsa cap. 20 se referă la Împărăția lui Dumnezeu de o mie de ani din ceruri, nu de pe pământ. Ei cred că Apocalipsa cap. 4‑18 prezintă evenimentele erei creștine, nicidecum evenimente din ultimii ani înaintea revenirii Domnului Christos.
Învățătura despre o Împărăție a lui Dumnezeu pe pământ în timpul mileniului este falsă, spun adventiștii, deoarece ea este inspirată din „apocalipsele” iudaice necanonice, care au stat la baza tuturor concepțiilor mileniste greșite: amilenismul, postmilenismul, premilenismul istoric și cel dispensaționalist. Potrivit premilenismului adventist de ziua a șaptea, nu toți iudeii după trup vor fi mântuiți, iar capitolul 20 nu are nimic de-a face cu poporul iudeu.
O deosebire majoră între concepția adventistă și celelalte concepții despre mileniu este aceea că adventiștii cred că în timpul mileniului nu va mai exista nicio ființă vie pe pământ, „legarea” Diavolului în timpul celor o mie de ani constând tocmai în faptul că acesta nu va mai avea pe cine să ispitească și să corupă în tot acest timp.
2) Postmilenismul
Această concepție susține ideea că revenirea Domnului Christos nu va avea loc până ce Împărăția lui Dumnezeu nu va fi stabilită de către Biserică prin predicarea Evangheliei în lume. Postmileniștii, numiți de J. Badina „optimiști sociali”, cred că lumea se va converti treptat la religia creștină, pentru ca în final să existe o lungă perioadă de pace și neprihănire, numită mileniu (2). La sfârșitul mileniului, cred aceștia, Domnul Christos va reveni.
Capitolul 19, conform concepției postmileniștilor, nu descrie revenirea Domnului Christos, ci triumful principiilor creștine în lume prin lucrarea Bisericii. După acest „veac de aur”, Domnul Christos va reveni, îi va învia pe morți, va judeca lumea și va instaura o nouă ordine în Univers.
Din cauza celor două războaie mondiale și a amenințării nucleare, care au zguduit lumea în secolul al XX-lea, concepția postmilenistă are din ce în ce mai puțini susținători, căci evenimentele care se desfășoară în lume dovedesc faptul că societatea nu devine mai bună odată cu apropierea sfârșitului, ci dimpotrivă.
3) Amilenismul
Cei care susțin această concepție nu cred într-un mileniu în care va domni Domnul Christos, fie înainte, fie după revenirea Sa. Având originea în teologia lui Augustin, amilenismul s-a răspândit în era creștină, devenind punctul de vedere oficial al Bisericii Catolice și al Bisericii Ortodoxe. De asemenea, unele grupări protestante, cum ar fi prezbiterienii, sunt amileniste.
Caracteristic amilenismului este interpretarea simbolică a capitolului 20. Ei nu cred că aici e vorba de un mileniu literal, ci de o eră sau o perioadă de timp cuprinsă între prima și a doua venire a Mântuitorului. Legarea lui Satana ar însemna înfrângerea lui, activitatea sa fiind astfel redusă încât să nu poată împiedica predicarea Evangheliei.
Prima înviere ar însemna, în concepția amileniștilor, nașterea din nou prin credința în Domnul Christos, sau botezul. Împărăția lui Dumnezeu este prezentă pe pământ încă de pe acum, spun amileniștii. Unii dintre ei văd în capitolul 20 Biserica triumfătoare, formată din sufletele credincioșilor care domnesc acum cu Domnul Christos în ceruri. Pentru ei, prima înviere reprezintă înălțarea la cer a sufletelor celor credincioși.
Amileniștii consideră că Apoc. 20,1 ne duce înapoi la începuturile erei creștine, făcând ca mileniul să aibă loc înainte de a doua venire a domnului Christos și nu după acest glorios eveniment.
Iată cum un capitol atât de important al cărții Apocalipsa a împărțit lumea creștină în atâtea concepții atât de diferite unele de altele. Care dintre aceste concepții este cea adevărată?
„Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască …” (Ioan 7,17).
Lori Balogh
Referințe:
(1) – D. Popa, „Apocalipsa lui Ioan, apostolul”, vol. III, p. 222‑227
(2) – J. Badina, „The Millenium Symposium on Revelation”, Book 2, ed. 1992, p. 229.232
