Cand 1+1=1

Cand 1+1=1

Avusesem deja doua deceptii in dragoste…  Alesesem cu inima si cu ochii, fara sa-L intreb pe Dumnezeu daca persoana respectiva este cea langa care as fi fost fericit intreaga viata. Cu gustul amar in suflet, am hotarat: “Nu voi mai alege eu. Aparentele sunt atat de inselatoare… Doamne, doar Tu stii persoana langa care voi fi fericit  si pe care o voi putea face fericita. Te rog, alege Tu…”

Dupa ce I-am incredintat lui Dumnezeu problema mea sufleteasca, am stat linistit, fiind convins ca la timpul potrivit El imi va scoate in cale “jumatatea”. Nu stiu cat timp a trecut pana ce unul din prietenii mei a pasit pe calea insuratorii. Imi aduc aminte si acum de masa bogata de la nunta, la care m-am asezat impreuna cu alti prieteni, “burlaci” ca si mine.

Acolo am discutat tot felul de lucruri, insa in capul afisului se afla marea noastra preocupare: unde si cu cine vom merge pe munte in saptamana ce urma. Eram o echipa formata din mari iubitori ai muntelui. Insa, dupa alegerea traseului, de altfel destul de lung ( doream sa strabatem Masivul Piatra Craiului si apoi sa ajungem in Iezer-Papusa ), ne-am poticnit intr-un detaliu nu fara importanta: eram trei baieti si doar o singura fata. Ne-am gandit in fel si chip cum sa facem ca singura noastra coechipiera sa nu se simta singura, insa nu am gasit nicio solutie.

Chiar in acele momente, cand nu mai vedeam nicio cale de iesire din impas, de la o alta masa a aparut in mod neasteptat “ea”. A asistat la discutiile noastre legate de planuita excursie si – uimire ! – s-a aratat interesata de excursie.

“Suntem salvati !” – ne-am gandit noi. O echipa formata din trei baieti si doua fete era excelenta pentru ceea ce ne-am propus. Mai era nevoie insa de un lucru: aprobarea mamei fetei. Ne temeam ca mama fetei, cunoscuta ca fiind mai severa in educatie, nu-i va permite sa vina intr-o astfel de formatie si pentru mai multe zile.

Ne-am dat intalnire a doua zi in gara. La vremea stabilita a venit si “ea”, insa fara ruxac. “Mama nu ma lasa…” Aproape ca plangea…

Vestea ne-a lovit pe toti in moalele capului, insa nu am disperat. “Du-te inapoi la mama si roag-o frumos din partea noastra sa te lase. Spune-i ca suntem o echipa serioasa si garantam ca nu se va intampla nimic rau. Noi te vom astepta aici, pana la urmatorul tren…”

Si “ea” s-a intors acasa, insa destul de neincrezatoare. Dupa cateva ore, timp in care noi , ceilalti, am asteptat-o intr-un parc din apropierea garii, a revenit, de data asta radiind de bucurie. Mama ei se lasase induplecata si i-a permis sa ne insoteasca in excursia planuita.

Nu va povestesc toate minunatiile vazute in acea excursie: stanci semete, prapastii inspaimantatoare, vai umbroase, flori parfumate presarate de-a lungul potecilor parca special pentru noi, apoi plimbarile si discutiile sub clar de luna si sub un cer instelat cum niciunde nu mai poti vedea.

Insa in acele zile se intampla ceva cu inima mea. Eram tot mai atras de “ea”, de modestia si de simplitatea ei, de felul ei de a fi, de modul ei de a gandi, fiind tot mai impresionat de spiritul ei altruist atunci cand se grabea sa ne pregatesaca masa tuturor. Mai tarziu, am aflat ca si “ea” incepea sa aiba aceleasi sentimente fatza de mine. Reusea insa sa le ascunda cu mare dibacie…

Ceea ce m-a ajutat sa-i apreciez calitatile a fost deosebirea evidenta dintre “ea” si cealalta fata care ne insotea. In timp ce “ea” se grabea sa ne serveasca la masa pe toti, cealalta fata astepta sa fie servita; in timp ce “ea” nu ne cerea noua, baietilor, lucruri imposibile, cealalta fata avea tot felul de pretentii si capricii.  Odata ne-a cerut noua, baietilor, sa ne suim in varful unui brad pentru a-i aduce niste conuri  care-i placusera. Desigur, am refuzat-o. Nu de altceva, dar nu aveam cum sa ne curatam de rasina.

Contrastul evident dintre caracterele celor doua fete m-a ajutat mult sa fac alegerea cea buna. Eram hotarat sa-i cer prietenia. Dar cum ? Oare nu ma va refuza ?

Stiam ca dupa excursia aceaea “ea” trebuia sa plece din localitate pentru a-si continua studiile in capitala. Asa ca m-am hotarat: ii voi cere numarul de telefon si adresa, pentru a continua sa pastram legatura.

Nu voi uita niciodata momentul in care, la ultima noastra intalnire inainte de plecarea ei la Bucuresti, mi-am luat inima in dinti si i-am cerut numarul de telefon si adresa. Mi le-a dat fara ezitare… Mai tarziu, cand eram deja casatoriti, mi-a marturisit ca, in acea excursie, si ea incepuse sa simta ceva pentru mine. Si mi-a mai marturisit ceva: nestiind daca eu sunt cel pe care Dumnezeu voia sa i-l dea ca prieten, logodnic si sot, s-a rugat: “Doamne, daca el e baiatul ales de Tine , ajuta Tu ca la prima noastra intalnire sa-mi ceara numarul de telefon.”

Puteam eu oare sa ma impotrivesc unei asemenea rugaciuni ? Asa ca i-am cerut in acea seara numarul de telefon si adresa. Si nu regret deloc… Tovarasa de excursie mi-a devenit prietena, logodnica si sotie, ajutandu-ma sa inteleg de ce intr-o viata de familie armonioasa, unu plus unu nu fac doi, ci tot UNU.

Lori Balogh