George Muller ( 1805 – 1898 )

George Muller – tatal orfanilor
( 1805 – 1898 )

George Muller este un exemplu de ceea ce inseamna a fi un om de actiune. Fara avere sau sprijin din partea autoritatilor vremii, acest om a realizat pentru semenii lui ceea ce multi din bogatii si puternicii lumii nu au reusit sa faca. Si aceasta pentru ca a stiut sa caute ajutor la Sursa tuturor posibilitatilor materiale si spirituale, fiind motivat doar de dragoste.

George Muller se naste pe 27 septembrie 1805 la Krappenstadt, in Prusia, in familia unui perceptor. Mama lui moare pe cand era mic, iar tatal nu ii poate fi un bun exemplu in viata. Asa se face ca micul George isi traieste primii ani de viata strain de Dumnezeu, de viata de rugaciune si de credinta adevarata.

Crescand si gandindu-se la viata traita pana atunci, George simte nevoia unei schimbari. Incearca prin propriile puteri sa devina mai bun si sa aiba un comportament crestin, insa toate incercarile sale sunt insotite de esec.

Fiind inclinat spre studiu, dupa terminarea gimnaziului se inscrie la Universitatea din Halle, in 1825. La acea data insa, George nici macar nu avea o Biblie… In acelasi an, participa pentru prima data la niste  adunari religioase, la invitatia unui prieten. Desi rezervat initial fatza de asemenea adunari, George Muller este impresionat si simte din nou nevoia unei schimbari hotaratoare a vietii.

Serviciul religios, cu tot ce cuprindea el: predica, cantarile si rugaciunea de incheiere, lasa o impresie atat de puternica in sufletul sau incat nu mai are rabdare pana la urmatoarea intalnire. In cursul saptamanii urmatoare, face cateva vizite domnului Wagner, gazda acestor intalniri religioase, si impreuna discuta o multime de subiecte biblice.

Interesul pentru cele spirituale si intentia de a deveni misionar incep sa scada in intensitate in momentul in care intalneste o tanara de care se indragosteste. Ajunge sa se roage formal, iar interesul pentru adunarile religioase scade, din dorinta de a face pe placul iubitei sale. Dumnezeu insa nu-l paraseste, aducandu-i pe cararile vietii exemplul unui tanar bogat care renunta la toate bunurile sale pentru a se dedica lucrarii misionare in tarile pagane.

Privind la hotararea acestui tanar, George Muller se simte mustrat in constiinta. Realizeaza ca prietenia cu tanara pe care o iubea nu este dupa voia lui Dumnezeu si, dupa mari lupte sufletesti, reuseste sa se smulga din plasa acestei prietenii care il indeparta de Dumnezeu. Dupa ce ia aceasta hotarare, simte din nou in inima pacea cereasca. “De indata ce am putut lua hotararea aceasta”, declara el, “Iisus Si-a intors din nou fatza spre mine si, pentru prima data in viata mea, m-am predat Lui cu totul.”

Vestea covertirii lui George Muller nu e primita cu bucurie de familia sa, care are alte asteptari de la el. Si pentru ca mai are inca doi ani de studiu, e nevoit sa renunte la orice ajutor din partea familiei, increzandu-se doar in ajutorul lui Dumnezeu pentru implinirea nevoilor sale.

Iar ajutorul cerului nu intazie sa vina. Foarte curand, trei profesori americani sosesc la Universitatea din Halle si, avand nevoie de cineva care sa le dea lectii si sa le copieze cursurile, tanarul George Muller le este recomandat sa-i ajute. Astfel, banii primiti de la americani ii sunt suficienti pentru a-si continua cursurile.

Tanarul convertit nu se ocupa doar de cursuri, ci si de sufletele colegilor sai, pe care ii indeamna mereu sa experimenteze adevarata viata de crestin. La adunarile religioase la care ii invita pe colegii sai si unde se intoneaza cantari religioase, se inalta rugaciuni si se studiaza Biblia, participa circa douazeci de studenti.

In sufletul sau tanar se trezeste din nou dorinta de a merge ca misionar in tarile pagane si, fiind sfatuit sa se inscrie la Societatea londoneza pentru raspandirea crestinismului intre iudei, pleaca in Anglia in 1829. Aici se consacra studiului limbii ebraice, insa dupa doua luni se imbolnaveste grav si e nevoit sa plece la tara. Dupa reintoarcerea la institut, reincepe adunarile de rugaciune cu studentii, cate doua ore in fiecare dimineata. In acelasi timp inainteaza o cerere Societatii in care solicita sa fie trimis ca misionar fara salariu, dar cu conditia sa fie lasat liber in initiativele sale.

Cererea nu este aprobata, insa George Muller nu se descurajeaza. Pleaca la Teignmeuth, o localitate fara pastor, unde slujeste fara salariu. Vazandu-i devotamentul, enoriasii bisericii se hotarasc sa-i acorde tanarului George un salariu anual.

In 1830, George Muller se casatoreste cu Maria Groves, sora unui dentist plecat ca misionar in Persia. Exemplul cumnatului sau va avea un mare efect asupra viitorului tanarului George Muller. In perioada urmatoare, el se dedica predicarii Evangheliei intr-un cartier sarac din Bristol impreuna cu bunul sau prieten Henry Craick, un tanar evlavios si cu studii universitare. Ca rezultat al eforturilor celor doi tineri predicatori, in primul an sunt castigate 65 de suflete.

Nimic nu mai poate sta in calea slujirii lui George Muller, nici accidentul care i-a provocat o hemoragie stomacala, nici holera izbucnita in oras. Dumnezeu ii este cel mai bun Medic, ocrotindu-i viata in mijlocul tuturor pericolelor.

Idealul de viata al lui George Muller incepe sa prinda contur odata cu citirea biografiei germanului Francke care, cu mult timp inaintea sa, infiintase in Germania cateva azile pentru copiii orfani, intretinute prin numeroase experiente ale rugaciunii.

Primul asezamant condus de George Muller ia fiinta in 1834, avand ca tinta educarea copiilor dupa principiile Scripturii. Obiectivele urmarite erau eliminarea vagabondajului, ingrijirea copiilor orfani si educarea lor corespunzatoare, pentru a-i pregati pe copii sa infrunte greutatile vietii.

Desi Muller nu are niciun capital in momentul infiintarii acestui institut, desi nu are nici director si nici consiliu de administratie, acest inceput este un succes. Secretul ? Nu oamenii, ci Dumnezeu conduce acest asezamant, implinind toate nevoile si raspunzand promt tuturor cererilor in rugaciune.

Vizitand orfelinatele lui Francke din Germania, George Muller se hotaraste sa faca acelasi lucru si in Anglia, unde copiii aflati in inchisori erau mult mai numerosi decat cei aflati in orfelinate. Dupa ce se roaga mult si dupa consultari cu colaboratorii sai, trece la actiune.

In 1835, George Muller convoaca o adunare in care isi prezinta planurile. Ii cere lui Dumnezeu o suma mare de bani, precum si oameni capabili si cu tragere de inima care sa lucreze cu acesti copii. In primele trei zile primeste un dulap, primul obiect de mobilier al orfelinatului, si echivalentul a doi lei. Apoi sosesc din ce in ce mai multe donatii, care ii permit ca in 1836 sa inchirieze o cladire in care deschide primul orfelinat pentru 30 de copii. Dupa opt luni, deschide al doilea orfelinat, cu 36 de copii, iar peste noua luni, al treilea orfelinat, pentru inca 30 de copii. Doi ani mai tarziu, in grija lui George Muller sunt deja 96 de copii.

Insa viata ii aduce lui George Muller si numeroase incercari. Dupa succesele inceputului, apar lipsurile din ce in ce mai mari. Continuand sa se roage, George Muller renunta la o parte din salariu si isi vinde unele din lucrurile personale pentru a face rost de bani in folosul misiunii. De fiecare data cand apare o nevoie urgenta, Dumnezeu intervine si trimite prin oameni inspirati de Duhul Sfant mijloacele necesare. Asa se face ca in pofida crizei, in 1843, ia fiinta cel de-al patrulea orfelinat care adaposteste 44 de copii.

Probleme nu se opresc insa aici. Nemultumiti de zarva facuta de cei 140 de copii, vecinii cladirii care adapostea cele patru orfelinate il roaga pe George Muller sa rezolve aceasta problema. Astfel se ajunge la un nou plan: construirea unei noi cladiri, de data aceasta in afara orasului, intr-un mediu natural si linistit, in care cei 300 de copii sa se poata dezvolta armonios.

Banii lipsesc cu desavarsire, iar proiectul cere multe fonduri. Timp de 36 de zile George Muller se roaga arzator impreuna cu sotia sa pentru acest lucru. In a 36-a zi, soseste prima donatie. Cateva zile mai tarziu, un arhitect se ofera sa faca gratuit proiectul noii cladiri, iar donatiile sunt din ce in ce mai generoase, venind deopotriva de la oameni bogati si saraci.

Dupa trei ani si jumatate, are loc inaugurarea noului orfelinat, New Orphan House, care adapostea 140 de fete, 80 de baieti si 80 de copii mici. In 1857 este inaugurat cel de-al doilea orfelinat care putea sa adaposteasca 400 de copii orfani, iar in 1861, al treilea orfelinat, pentru inca 450 de copii. Apoi, in 1868 si 1870, sunt inaugurate urmatoarele doua orfelinate.

Viata in asezamintele lui Muller se desfasoara dupa un program riguros. Masa se servea la ore fixe, iar orele de munca alternau cu cele de recreatie si servicii religioase. Fiecare copil avea trei randuri de haine, trei perechi de incaltaminte si tot ce avea nevoie pentru igiena. Pretutindeni in cladirile orfelinatelor domnea o curatenie si o ordine desavarsite.

Copiii astfel educati deveneau oameni de baza ai societatii, multi dintre ei ajungand negustori, lucratori, mestesugari, evanghelisti si chiar misionari. Numarul total al celor care au fost crescuti si educati in orfelinatele lui George Muller, in timpul vietii acestuia, este de 9844 de copii. Pe buna dreptate el poate fi supranumit “tatal orfanilor”.

Dupa pierderea colaboratorului sau nepretuit, Henry Craick, Muller are parte de inca o durere imensa: moartea iubitei sale sotii, care timp de patruzeci de ani i-a fost alaturi, traind impreuna o viata de o desavarsita armonie. Dupa ce intra in cel de-al optulea deceniu de viata, George Muller il lasa ca succesor pe dr. Wright, casatorit cu unica sa fiica.

Apoi se recasatoreste si, impreuna cu sotia incepe un nou capitol al vietii, dedicandu-se calatoriilor misionare. Astfel, in ultimii ani din viata, George Muller face 17 calatorii misionare in Europa, Asia, Africa, Australia si America, unde este invitat de insusi presedintele SUA la Casa Alba. In cursul acestor calatorii, el predica in fatza unui auditoriu de pesate trei milioane de oameni, impartasindu-le acestora din experientele lui cu Dumnezeu si puterea rugaciunii.

In 1892, a doua sotie e chemata si ea la odihna, iar George Muller consemneaza tristul eveniment prin cateva randuri: “Prin harul Domnului, aceasta institutie dumnezeiasca ma lasa desavarsit de fericit: sarut mana care m-a lovit.” Iata un exemplu desavarsit de umilinta si incredere desavarsita in Providenta divina !

Geoge Muller nu a regretat niciodata cei 60 de ani traiti sub calauzirea divina. In ciuda greutatilor intampinate, el a fost un om fericit, un om care nu a urmat niciodata o cale despre care ar fi banuit ca nu e dupa voia lui Dumnezeu. A citit Biblia de peste doua sute de ori in cursul vietii, lasand in urma sa o dara de lumina  prin exemplul increderii sale nestramutate in Dumnezeu si in puterea rugaciunii.

In 10 martie 1898, George Muller e gasit fara viata in camera sa, dupa ce cu o zi in urma marturisise ca se simtea foarte obosit. Dupa ce a trait o viata de adevarata modestie, George Muller si-a incheiat calatoria in aceasta lume la fel de umil dupa cum a trait. Ca raspuns la afirmatia unui prieten care spunea ca la moartea lui George Muller va fi ca si cum un vas intra in port cu toate panzele sus, acesta raspunde: “Voi fi intotdeauna sarmanul George Muller care nu poate sta inaintea Lui decat prin sangele lui Iisus Christos varsat pentru el.”

Lori Balogh