Ilustrații despre timp
Fiecare zi trăită este o zi deosebită
Această povestioară te va ajuta să reflectezi. Continuă să citești, merită efortul! Un prieten a deschis sertarul dulapului soției sale și a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
„Acesta” – a spus el -, „nu este un simplu pachet, e lenjerie.” A aruncat hârtia de împachetat și a observat mătasea rafinată și dantela.
„Ea a cumpărat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum nouă ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.”
S-a apropiat de pat și a așezat lenjeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soția lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
„Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.”
Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viața. Acum citesc mai mult și fac curat mai puțin. Mă așez pe terasă și admir priveliștea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia și prietenii și mai puțin la servici. Am înțeles că viața trebuie să fie un cumul de experiențe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supraviețui.
Nu mai păstrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă așa decid și așa am chef. Nu mai păstrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.
Frazele „Într-o bună zi…” și „Una dintre zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.
Nu sunt sigur ce ar fi făcut soția prietenului meu dacă ar fi știut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toți o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie și prietenilor apropiați. Poate că și-ar fi sunat câțiva dintre vechii prieteni pentru a-și cere scuze pentru eventuale supărări din trecut și să se împace cu ei.
Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aș ști că am orele limitate. Aș fi supărat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez „într-una dintre zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu „într-una dintre zilele astea…”. Supărat și trist pentru că nu le spusesem fraților și copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu rețin și să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtășit, ar aduce râsete și veselie vieților noastre. Și în fiecare zi îmi spun că este o zi deosebită, fiecare oră, fiecare minut este deosebit.
Un geniu își ia rămas bun
Gabriel García Márquez s-a retras din viața publică din motive de sănătate: cancer limfatic. Acum, se pare că boala s-a agravat din ce în ce mai mult. A trimis o scrisoare de rămas bun prietenilor, cititorilor și admiratorilor lui, și datorită Internetului acum este difuzată.
Îți recomand s-o citești, întrucât acest scurt text scris de către unul dintre cei mai strălucitori latinoamericani din ultimii ani este mai mult decât mișcător.
„Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă și mi-ar dărui o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aș gândi tot ceea ce zic.
Aș da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.
Aș dormi mai puțin, dar aș visa mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge când ceilalți se opresc, m-aș trezi când ceilalți dorm. Aș asculta când ceilalți vorbesc și cât m-aș bucura de o înghețată cu ciocolată!
Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucățică de viață, m-aș îmbrăca foarte modest, m-aș întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci și sufletul meu.
Doamne, Dumnezeul meu, dacă aș avea inimă, as grava ura mea peste ghiață și aș aștepta până soarele răsare. Aș picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, și un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aș oferi-o lunii. Aș uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simți durerea spinilor și sărutul încarnat al petalelor…
Dumnezeul meu, dacă aș avea o bucățică de viață… N-aș lăsa să treacă nicio zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc că îi iubesc. Aș convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriții mei, și aș trăi îndrăgostit de dragoste.
Oamenilor le-aș demonstra cât se înșală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neștiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să învețe să zboare singur. Pe bătrâni i-aș învăța că moartea nu vine cu bătrânețea, ci cu uitarea. Atâtea lucruri am învățat de la voi, oamenii… Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învățat ca atunci când un nou născut strânge cu pumnul lui micuț pentru prima oară degetul părintelui, l-a acaparat pentru întotdeauna.
Am învățat că un om are dreptul să se uite în jos la altul, doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice. Sunt atâtea lucruri pe care am putut să le învăț de la voi, dar nu cred că mi-ar servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că în mod nefericit mor.
Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești. Dacă aș știi că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aș știi că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă, ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe. Dacă aș știi că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit. Dacă aș știi că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea, aș spune „te iubesc” și nu mi-aș asuma în mod prostesc gândul că deja știi.
Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc, că niciodată te voi uita.
Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești. De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorință. Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, ia-ți timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog” și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.
Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanți sunt pentru tine.”
În ce-ți investești timpul?
O agenție de consultanță din Pensylania a făcut un studiu recent cu privire la timpul pe care un american obișnuit îl investește în cursul unei vieți de 70 de ani pentru cele mai neobișnuite lucruri. Rezultatul acestei analize a descoperit câteva capitole surprinzătoare: Un american obișnuit în timpul unei vieți de 70 de ani petrece:
8 luni – pentru a deschide emailuri nedorite (SPAM)
6 luni – așteptănd la semafoare
1 an – pentru a căuta cheile de la mașină sau alte lucruri pierdute
2 ani – pentru a răspunde la telefoanele pe care le primește
4 ani – făcând curățenie în casă
5 ani – așteptând la diferite cozi: la ghișee, magazine sau casierie
Deși timpul este cel mai prețios dar, sunt așa de multe clipele pe care le petrecem pentru lucruri fără rost. În societatea în care trăim, cea mai mare ispită este să risipim cel mai prețios dar investind în lucruri urgente și neglijându-le pe cele importante.
Anul Domnului
Japonezii au un mod deosebit de numărare a anilor. Ori de câte ori un nou împărat urcă pe tron, numărătoarea anilor începe cu anul 1. De exemplu, în anul 1989, împăratul japonez Hirohito, domnea deja de 63 de ani. De aceea, în calendarul japonez era anul 63. Cănd Hirohito a murit, a fost instalat ca împărat la Japoniei Akihito. În acest fel anul 1990 pentru japonezi a fost anul 1 al lui Akihito, iar anul 2007 este anul 17 al lui Akihito.
Acest fapt este valabil și pentru creștini, deoarece venirea Domnului Iisus a adus o nouă numărătoare a anilor. William Barclay, un vestit comentator biblic, a cuprins acest adevăr în declarația: „Numărul anilor înscriși în calendar ne arată că venirea Domnului Iisus a făcut ca istoria să aibă un nou început!” De aceea, anul pe care îl începem nu este anul 1, nici 100 sau 1 000, ci anul Domnului 2007! Domnul Iisus este pe tron, de aceea putem începe un nou an al Domniei Lui.
Pentru încadrarea în istorie a anului pe care îl începem, folosim notificarea A.D. (Anul Domnului). Deși se folosește această notificare, pentru mulți anul capătă o altă semnificație: Îi spun Anul Domnului, dar aceștia își petrec zilele trăind pentru ei înșiși, pentru lumea de aici sau pentru păcat. Pot avea cu adevărat un An al Domnului, numai cei în viața cărora domnește Christos și trăiesc în fiecare zi doar pentru cauza Împărăției lui Dumnezeu, împlinind voia Celui Prea Înalt.
Trăiește în așa fel încât să poți spune la sfârșitul fiecărui an că acesta a fost cu adevărat Anul Domnului!
Impunerea – o greșeala?
UPS (un serviciu de curierat rapid) se poate mândri cu o deosebită eficiență a angajaților săi. În medie, un curier UPS distribuie 400 de pachete în fiecare zi lucrătoare. Compania obține o eficiență atât de mare acordând o atenție deosebită detaliilor din viața unui curier. Reporterul Robert Frank de la „Wall Street Journal” scrie despre această strategie:
„Având un personal de peste 3 000 de curieri, compania dictează fiecărui angajat sarcini precise. De exemplu, curierul trebuie întotdeauna să coboare din mașină cu piciorul drept, să țină banii cu fața în sus, să care pachetele sub mâna stângă. De asemenea, trebuie să meargă cu o viteză de trei pași pe secundă. UPS le dictează angajaților chiar și felul în care să își țină cheile și anume, dinții cheilor în sus pe degetul al treilea.”
Această abordare poate că funcționează în industria curieratului, însă nu poate fi aplicată în niciun caz în viața spirituală.
„Vin vremuri grele”
Într-o dimineață, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcții. În timp ce își savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu: „Vin vremuri grele.” Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte.
Patronul cafenelei trecu să-l salute și văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci vin vremuri grele, așa că trebuie să muncească la lucrarea lui.
Patronul începu să se macine că poate chiar vin vremuri grele. Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Își sună apoi soția rugând-o să nu se supere, dar că trebuie să-și anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă și s-au anunțat vremuri grele.
Aceasta sună la magazinul unde își comandase rochia și o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Își ceru scuze dar…vin vremuri grele și trebuie să facă economii. Patroana n-a avut încotro și a anulat comanda, dar își aminti că a auzit ea la știri cândva că „vin vremuri grele”. Așa că a sunat imediat la firma de construcții pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunțat pe constructor că va renunța pentru moment la lucrare, deoarece vin vremuri grele și nu își poate asuma un asemenea risc în acest moment.
Constructorul s-a întristat la auzul acestei vești, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că dorește anularea comenzii pentru portret, întrucât vin vremuri grele și acesta nu este un moment potrivit ca să cheltuie banii pe lucruri artistice.
Copleșit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat așa cum a anticipat. Simțindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-și înece amarul cu un pahar de vin. În timp ce stătea din nou așezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat și a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine.
Data ziarului era de acum cinci ani. Cineva despachetase farfurii pentru restaurant.
Morala: Gândurile și cuvintele noastre ne creează realitatea în care trăim.
O poveste persană
Un om stătea pe malul mării, făcând bulgări de noroi pe care-i arunca în mare. Îi plăcea să privească cercurile tot mai mari care se depărtau. Când a ajuns la ultimul bulgăre, îl strânge mai tare în mână și observă în mijloc ceva lucios. A doua zi merge la giuvaergiu, întrebându-l cu privire la obiectul lucios. Acesta îi spuse:
„Domnule, sunteți un om bogat. Aveți un diamant foarte valoros.” Deodată omul se îngălbenește la față și transpiră.
„Dar ce s-a întâmplat, domnule?”
„Domnule, am aruncat în mare o bogăție imensă, fără să știu.”
Aplicație: Timpul este o bogăție imensă, de care nu ne dăm seama decât atunci când nu îl mai avem.
Culegere de Lori Balogh
