Maratonul celor tari
Cu câțiva ani în urmă, la Seattle, în cadrul Jocurilor Olimpice Speciale, la linia de start s-au aliniat nouă handicapați fizic și mental, pentru cursa de 100 de metri. Când focul de armă a dat startul, cu toții au început să învârtă din răsputeri roțile cărucioarelor spre linia de sosire. Cu toții, în afară de un baiat, al cărui cărucior s-a opintit în bordură și s-a răsturnat.
A căzut și a început să plângă. Ceilalți opt i-au auzit plânsul. Au încetinit cursa și s-au oprit. Apoi s-au întors și au luat-o înapoi, cu toții. O fată cu un grav handicap mental s-a aplecat spre el și l-a sărutat spunându-i: „Așa că e mai bine acum?”. L-au ridicat. Apoi, ținându-se de mâini au pornit cu toții spre linia de sosire. Stadionul întreg era în picioare. Aplauzele și uralele au continuat timp de peste 10 minute.
Este oare neapărat nevoie să fim privați de sănătate pentru a ne da seama că oamenii sunt mai importanți decât realizările noastre? Probabil că cel mai grav handicap de care suferim este subaprecierea ființei umane, egoismul cu care ne zbatem fiecare să fim învingători, să fim înaintea altora în cursa vieții.
Daniel Nitulescu
Povestea celor doua blocuri de gheata
Au fost odata doua blocuri de gheata. Se formasera in timpul indelungatei ierni, intr-o grota aflata sub niste trunchiuri de copaci, stanci si maracini, chiar in inima unei paduri de pe coasta unui munte. Priveau unul la celalalt cu aceeasi incapatanata nepasare. S-ar fi putut spune ca relatia lor era una rece. Isi dadeau cel mult binete din cand in cand. Dar nimic altceva. Cum s-ar zice, nu izbuteau „sa sparga gheata”. „S-ar putea rasturna peste mine”, isi zicea fiecare despre celalalt. Dar blocurile de gheata nu pot sa se deplaseze singure.
Cum insa nu se petrecea nimic, blocurile de gheata s-au inchis tot mai tare in sine. In grota traia si un bursuc. Intr-o buna zi, acesta izbucni:
– Pacat ca trebuie sa sedeti aici. Este o zi minunata, plina de soare!
Cele doua blocuri de gheata scrasnira cu durere. De mici invatasera ca soarele era pentru ele o mare amenintare. Si totusi, in chip uimitor, de aceasta data unul dintre cele doua blocuri de gheata intreba:
– Cum este soarele?
– Este minunat… Este insasi viata, raspunse incurcat bursucul.
– Ai putea sa faci o gaura in partea de sus a salasului nostru… As vrea sa vad soarele… zise celalalt.
Bursucul nu astepta sa fie rugat de doua ori. Facu o taietura in hatisul de radacini si lumina calda si blanda a soarelui patrunse inauntru printr-o raza aurita.
Dupa cateva luni, intr-o zi pe la amiaza, cand soarele incalzea bland aerul, unul dintre blocuri isi dadu seama ca putea sa se dezghete nitel si sa se topeasca transformandu-se intr-un paraias limpede. Simtea ca parca era altul, ca nu mai era blocul de gheata de odinioara. Celalalt descoperi si el aceeasi minunatie. Zi dupa zi, din blocurile de gheata izvorau doua firisoare de apa care curgeau spre gura grotei si, ceva mai departe, se contopeau, dand nastere unui lac cu apa cristalina care reflecta culoarea cerului.
Cele doua blocuri de gheata mai simteau inca raceala unuia fata de celalalt, dar si slabiciunea si singuratatea fiecaruia, grija si nesiguranta care le framantau deopotriva. Descoperira ca erau alcatuite in acelasi fel si ca, de fapt, aveau nevoie unul de altul. Se apropiara doi sticleti si o ciocarlie pentru a bea apa. Insectele venira sa roiasca in jurul lacului. O veverita cu coada lunga si moale se imbaie in apa sa.
Si in toata bucuria aceasta se oglindeau cele doua blocuri de gheata care de acum dobandisera o inima.
Aplicatie:
Uneori ajunge o simpla raza de soare. O vorba buna. Un salut. O mangaiere. Un suras. Este nevoie de un lucru atat de marunt pentru a-i face fericiti pe cei de langa noi. Si atunci de ce nu facem acest lucru?
Daniela Stoica
Inlocuire binecuvantata
Dupa ce vasul U.S.S. Pueblo a fost capturat de nord-coreeni, cei 82 de membri ai echipajului care au supravietuit, au fost aruncati intr-o captivitate foarte brutala. La 13 dintre ei li s-a cerut sa stea nemiscati in jurul unei mese. Dupa cateva ore un gardian nord-coreean intra in incapere, batea cu bestialitate pe cel care statea pe scaun cel mai aproape de usa. In urmatoarea zi faza se repeta, cel care statea cel mai aproape de usa era din nou batut. A treia zi, acelasi om care statea pe scaunul de langa usa a fost batut.
Dandu-si seama ca omul nu mai rezista mult, a patra zi un altul i-a luat locul pe scaunul de langa usa. Cand usa s-a deschis, automat gardianul l-a batut pe cel care statea pe scaunul de langa usa. Timp de saptamani oamenii au stat prin rotatie pe scaunul de langa usa, cu toate ca erau pe deplin constienti de ceea ce urma sa li se intample. Dupa o vreme gardienii au inceput sa dispere. Ei nu au stiut sa invinga acel gen de dragoste plina de sacrificiu.
Compensatie utila
Cu multi ani in urma, doi studenti au absolvit Colegiul Kent din Chicago, la sectia Drept. Cea mai mare medie a fost obtinuta de un student orb cu numele de Overton. Cand acesta si-a primit onorurile, el a spus ca jumatate din onoruri i se cuvin prietenului sau Kasprzyak. Ei s-au intalnit pentru prima data la scoala, cand Kasprzyak, care nu avea maini, l-a ajutat pe Overton sa-si gaseasca clasa unde avea ore. Cunostinta s-a transformat repede intr-o prietenie si intr-un extraordinar exemplu de interdependenta. Cel care nu vedea, ii cara cartile celui care nu avea maini, cel care nu avea maini ii citea cursurile celui care nu vedea si asfel deficientele unuia erau compensate de abilitatea celuilalt.
Lucreaza in unitate
In anul 1944, imediat dupa incheierea Celui de- al II –lea Razboi Mondial, un mare comediant a fost invitat la un spital unde urma sa prezinte un spectacol pentru veteranii de razboi internati acolo. Acest actor de comedie a incercat sa se scuze, pentru ca in aceeasi zi avea programate mai multe emisiuni radio. Organizatorul spectacolului l-a asigurat insa ca va aranja showul in asa fel incat va ajunge la timp pentru emisiunile radio.
Dupa ce a primit aceasta asigurare, actorul a acceptat sa mearga la spitatul care l-a invitat unde si-a prezentat numarul. Cind si-a incheiat spectacolul, audienta, intr-o stare de extaz aplauda continuu solicitind inca un numar. Organizatorul spectacolului stia ca actorul este intr-o mare criza de timp si trebuie sa ajunga repede la emisiunile lui de radio. Cu toate acestea ,ceea ce a urmat a fost o mare surpriza.
Actorul s-a intors si a mai prezentat inca alte doua numere din spectacol. Si dupa aceste numere, veteranii prezenti au aplaudat frenetic.In acele momente organizatorul spectacolului s-a apropiat de actorul ce parea profund miscat si i-a zis: „Ai fost extraordinar; dar acum esti in mare intarziere! Nu numai ca nu vei mai putea ajunge la radio pentru emisiunile programate,dar si timpul pentru aceste emisiuni a trecut!”
Cand actorul a fost intrebat cum de a luat aceasta decizie de a anula emisiunile radio in favoarea spectacolului de la spital, acesta nu a dat nici un raspuns, ci doar si-a indreptat degetul spre randul din fata, identificand doi soldati care in timpul razboiului si-au pierdut fiecare cate o mana. Pentru ca nu puteau aplauda individual, acestia au inceput sa aplaude folosind fiecare mana sanatoasa.
Acesti soldati erau asa de entuziasmati incat s-au ridicat primii in picioare si impreunand mainile sanatoase, au aplaudat cu frenezie. Bucuria de pe fetele lor si modul ales pentru a o exprima, l-a determinat pe actorul de comedie sa-si continuie spectacolul.
Traim intr-o societate individualista unde lipseste cooperarea. Biserica are o nevoie continua de oameni care sa fie gata sa aloce mai mult timp, sa cheltuiasca mai multi bani si punand impreuna tot ceea ce au primit, sa implineasca misiunea ce le-a fost incredintata.
Toti ca unul
In editia din 1976 a Jocurilor Olimpice de la Seattle, la care participau persoane cu handicap, la linia de start pentru proba de 100 de metri s-au aliniat noua concurenti. Imediat ce s-a dat startul, toti au inceput sa invarta din rasputeri de rotile carucioarelor, in afara de un baiat, care s-a lovit de o bordura si s-a rasturnat.
Auzindu-l plangand, ceilalti concurenti s-au oprit si s-au intors sa-l ajute. In scurt timp, toti cei noua concurenti au trecut linia de sosire tinandu-se de maini, in apaluzele spectatorilor.
Ce lectie impresionanta! Acesti oameni, poate lipsiti de multe din binecuvantarile de care avem parte noi, au actionat intr-o maniera plina de dragoste si mila. Nu a contat premiul, ci faptul ca toti au putut trece linia de sosire. Fara sa-si propuna asta la inceputul cursei, ei au oferit lumii un exemplu de impreuna simtire, inspirat din lucrarea Domnului Christos.
Alexandru Ciurea
Unitatea in familie
In familiile cu copii, parintii asista la mici suparari intre frati, momente care nu de putine ori par drame, conflicte armate sau povesti de spionaj. Intr-o seara, inainte de culcare, doi frati isi desfasurau ostilitatile cand mama intra in camera si pe loc incerca sa ii convinga sa faca pace. Argumetul ultim:
– Copii, daca Domnul Iisus ar veni in noaptea asta si v-ar gasi certati, ar fi bine?
Fratele mai mare, silit de forta argumetului, intinse mana spre impacare, dar printre dinti ii spuse fratelui mai mic:
– Daca nu vine Domnul in noaptea asta, ti-arat eu maine dimineata!
Amuzant raspuns, dar realitatea ne copleseste. Unitatea este un spirit, o atmosfera, este pamantul fertil in care poate sa creasca credinta si se pot naste redesteptarile.
Ovidiu Baluta
Culegere de Lori Balogh
