Petru și cheile Împărăției

Petru și cheile Împărăției

În secolul al V-lea d.Ch., a fost lansată pentru prima dată ideea că autoritatea pontifilor romani provenea direct de la Christos, prin apostolul Petru. Argumentul biblic folosit în sprijinul acestei învățături este pasajul din Matei 16,18.19, în care este redat un dialog purtat între Domnul Iisus și ucenicul Său, Petru:

„Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. Îți voi da cheile Împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.”

Cele două versete reprezintă unul dintre cele mai controversate pasaje biblice în lumea creștină. În principal, există două mari interpretări: cea a Bisericii Catolice și cea a bisericilor protestante. Diferențele de interpretare sunt legate, în mare, de două aspecte:

1) Cine sau ce este „piatra” despre care Domnul Iisus afirmă că pe ea va zidi Biserica Sa?

2) Ce se înțelege prin afirmația Mântuitorului: „Îți voi da cheile Împărăției cerurilor”?

Cu privire la prima întrebare, în lumea creștină circulă trei interpretări:

1) Prima interpretare, aparținând Bisericii Catolice, susține că „piatra” pe care Domnul Iisus urma să zidească Biserica Sa este persoana lui Petru.

2) A două interpretare, acceptată de Biserica Catolică pe plan secundar, susține că „piatra” reprezintă credința lui Petru pe care o mărturisise cu puțin timp înainte, când a afirmat: „Tu ești Christosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu” (Matei 16,16). Această mărturisire a credinței lui Petru a fost, de altfel, lăudată și binecuvântată de Mântuitorul prin rostirea unei „fericiri”: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona…” (vers.17).

3) Cea de-a treia interpretare, îmbrățișată de bisericile protestante, susține că „piatra” pe care urma să fie zidită Biserica Îl reprezintă pe Însuși Domnul Iisus Christos.

Diferențele de interpretare a textului biblic nu se opresc doar la nivel teoretic. Pe baza ideii că persoana lui Petru este „piatra” la care se referă Iisus, Biserica Catolică susține principiul primatului papal. Dacă Petru a fost ridicat la poziția de lider al ucenicilor, devenind primul dintre egali, înseamnă că Însuși Domnul Iisus l-a desemnat pe Petru ca fiind primul papă. Primind autoritatea direct de la Christos, Petru a transmis această autoritate tuturor pontifilor romani.

Protestanții, de partea lor, refuză să accepte această interpretare pe care o considera forțată și neadevărată. Ei aduc argumentul că, în dialogul cu ucenicul Său, Mântuitorul folosește două cuvinte deosebite pentru „piatră”: „petros” și „petra”. Argumentul lor este acela că „petros” se referă la piatra mică, care se rostogolește, în timp ce „petra” se referă la o piatră mare, o stâncă ce rămâne neclintită.

Protestanții susțin că atunci când Iisus se referă la Petru, îl numește pe acesta „petros”, vorbind la persoana a doua, în timp ce atunci când El se referă la zidirea Bisericii Sale, El spune că aceasta va fi zidită pe „petra”, vorbind la persoana a treia. În concluzie, spun ei, „piatra” pe care urma să fie zidită Biserica nu e nicidecum persoana lui Petru („petros”), ci persoana lui Iisus („petra”).

Biserica lui Christos nu putea fi zidită pe o „piatră” mică ce se rostogolește la cea mai mică furtună, așa cum s-a întâmplat cu Petru la puțin timp după acest dialog, ci pe o „stâncă” de neclintit. Și această „Stâncă” nu poate fi altcineva decât Persoana lui Iisus Christos.

Catolicii contestă acest argument, afirmând ca dialogul dintre Domnul Iisus și Petru a avut loc în aramaică, nu în greacă, ceea ce face ca argumentul să nu mai aibă substanță, considerându-l chiar „trivial”. Tot ei afirmă că, chiar dacă cei doi ar fi vorbit în greacă, la data respectivă greaca folosită nu scotea în evidență deosebirea dintre „petros” și „petra”. În opinia catolicilor, „petros” și „petra” nu sunt decât masculinul și femininul aceluiași obiect: piatra.

La aceasta, ei mai adaugă ideea ca numele lui Petru fusese schimbat deja cu ceva timp în urmă, din „Simon” în „Chifa” („piatră”). De aici concluzia că afirmația Mântuitorului se referă la persoana lui Petru.

Dincolo de această controversă teologică, cu argumentele și contraargumentele aduse de fiecare parte, subiectul în cauză ridică o serie de numeroase alte probleme.

O primă nelămurire pe care o ridică interpretarea Bisericii Catolice este următoarea: Dacă Petru a fost ridicat de Domnul la rangul de „primul între egali” (liderul ucenicilor, apoi al apostolilor), de ce acest lucru nu l-au înțeles și ucenicii? Imediat după dialogul dintre Iisus și Petru, Biblia ne relatează câteva fapte care infirmă complet ideea că Mântuitorul ar fi avut intenția să facă din Petru singur temelia Bisericii Sale.

1) La puțin timp după dialogul amintit, Domnul Iisus le-a vorbit ucenicilor despre suferințele și moartea Sa. Scriptura ne spune că atunci „Petru L-a luat deoparte și a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple așa ceva!” Dar Iisus S-a întors și a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano! Tu ești o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri ale oamenilor” (Matei 16,22.23).

De data aceasta, Petru e numit „o piatră de poticnire”, nicidecum o piatră de pus la temelia Bisericii. Iar această „piatră de poticnire” nu este una oarecare, ci una pentru Însuși Domnul Iisus. Ce să mai spunem despre duritatea mustrării: „Înapoia Mea, Satano!”?

2) Puțin mai târziu de la acest incident neplăcut pentru Petru, evanghelistul Matei ne relatează despre o preocupare ardentă a ucenicilor: „Cine este mai mare în Împărăția cerurilor?” (vezi Matei 18,1). Oare astfel de preocupări ar mai fi avut rost, dacă ei ar fi înțeles că Petru a fost desemnat „cel mai mare dintre egali”?

3) În Matei 20,20.21, este relatată cererea mamei fiilor lui Zebedei (Iacov și Ioan). Ca o bună mama ce era, aceasta le dorea celor doi fii ai săi tot ce se putea mai bun, respectiv locurile cele mai de cinste în viitoarea Împărăție mesianică. Din nou apare nedumerirea: Dacă se știa deja că Petru era alesul Domnului pentru cel mai de cinste loc, ce rost a avut această cerere?

4) În Marcu 9,33.34, se relatează despre o ceartă izbucnită între ucenici. Subiectul era același: „ca să știe cine este cel mai mare”. De reținut este faptul că această discuție a avut loc cu puțin timp înainte de răstignire, deci după dialogul dintre Domnul și Petru pe tema zidirii Bisericii (vezi Marcu 8). De ce s-ar mai fi certat ucenicii dacă ei ar fi înțeles că Petru a fost ales liderul lor?

5) Schimbarea numelui din Simon în Chifa (piatră) nu este un argument care să justifice interpretarea Bisericii Catolice. Deși a primit un nume nou din partea Domnului (Chifa – Ioan 1,42), vechiul său nume a fost folosit în continuare. Chiar în dialogul de care ne ocupăm, Mântuitorul i se adresează ucenicului Său cu numele de Simon: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona…” (Matei 16,17).

De asemenea, cu puțin timp înainte de răstignire, Domnul îl înștiințează pe Petru despre gestul trădării înainte de cântatul cocoșilor. În acea ocazie, Domnul i se adresează tot sub vechiul nume: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul…” (Luca 22,31).

6) Dintre afirmațiile pe care ni le oferă cartea Faptele apostolilor și unele dintre epistolele lui Pavel cu privire la apariția și dezvoltarea Bisericii primare, înțelegem că Biserica nu l-a ales pe Petru drept conducător al său, ci pe Iacov, fratele Domnului (vezi Fapte 12,17; 21,18; 1 Corinteni 15,7; Galateni 1,19).

7) Pentru înțelegerea adevărului cu privire la acest subiect este foarte important să știm ce au înțeles martorii dialogului dintre Domnul Iisus și Petru la care ne referim. Au înțeles aceștia că Petru urma să fie singura persoană pe care avea să fie clădită Biserica? Se pare că ei nu au înțeles acest lucru…

În cuvântarea pe care însuși Petru o ține înaintea Sinedriului, el afirmă că adevărata „piatră” este Iisus: „El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului. În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4,11.12).

Același Petru îi îndeamnă pe credincioșii primei Biserici: „Apropiați-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu… Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; și cine se încrede în El nu va fi dat de rușine” (1 Petru 2,4.6).

Așadar, Petru nu a înțeles din discuția cu Domnul că el ar fi piatra pe care urma să fie zidită Biserica, ci Însuși Domnul Christos. De altfel, întregul Vechi Testament folosește termenul „stâncă” întotdeauna în dreptul lui Dumnezeu, nu în dreptul unui om oarecare:

„Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu ești stânca mea, în Tine mă ascund…” (Psalmul 18,2).

„El este Stânca, lucrările Lui sunt desăvârșite, căci toate căile Lui sunt drepte” (Deuteronomul 32,4).

Cu privire la cea de-a doua afirmație a Mântuitorului: „Îți voi da cheile Împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”, sunt și aici câteva remarci de făcut.

În Biblie, cheia este simbolul autorității. Din dialogul relatat în Matei 16,18.19, este lăsată falsa impresie că doar pui Petru i s-a acordat de către Iisus această autoritate în Biserică. Singularul „îți voi da cheile Împărăției” este pe deplin justificat în acest context, deoarece Petru este cel care face frumoasa mărturisire de credință și deci, lui i se adresează Domnul în acest moment. Aceasta însă nu înseamnă că această autoritate i-a fost dată exclusiv lui Petru. Dimpotrivă.

În Matei 18,18, Domnul folosește pluralul când e vorba de autoritatea Bisericii în tratarea unor probleme: „Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ, va fi legat în cer; și orice veți dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer”. Este evident că Domnul se referă de data aceasta la autoritatea tuturor ucenicilor, nu doar la cea a lui Petru.

De fapt, întreaga istorie a primei Biserici, relatată în Faptele apostolilor și în unele epistole ale lui Pavel, demonstrează că nu Petru a avut cea mai mare autoritate, ci întregul grup al apostolilor, între ei remarcându-se ca lider Iacov, fratele Domnului.

Concluzie

A fost desemnat Petru drept unica „piatră de temelie” a Bisericii lui Christos? Pe el Și-a clădit Iisus Biserica Sa?

Poate cea mai convingătoare mărturie pe care ne-a lăsat-o Noul Testament pe tema temeliei Bisericii este afirmația clară, fără echivoc, făcută de apostolul Pavel în prima sa Epistolă către corinteni:

„Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă și care este Iisus Christos” (1 Corinteni 3,11).

Toți cei care încearcă să pună o altă temelie Bisericii clădesc pe nisip, nu pe Stâncă!

Lori Balogh