Pilda mărgăritarului de mare preț
Matei 13,44‑46
Ambalaje mici, esențe puternice
Se spune că esențele se păstrează în ambalaje mici. Când mergem la cumpărături, în magazin nu vom găsi parfumul preferat sau esența alimentară de care avem nevoie în bidoane de cinci sau zece litri, ci în ambalaje de diferite forme și culori, dar care au ceva în comun: sunt mici.
Când avem înaintea ochilor un asemenea produs, realizăm că e vorba de o substanță foarte concentrată, din care nu e nevoie să iei decât doar câteva picături. Acestea sunt esențele…
Dacă în lumea materială este valabilă afirmația că esențele se păstrează în ambalaje mici, cu atât mai potrivită este această remarcă în lumea spiritului, în lumea Cuvântului lui Dumnezeu. Există în Biblie texte cu o putere de concentrare a adevărului greu de imaginat, texte care ele singure cuprind o întreagă teologie cu privire la un subiect sau altul.
Un astfel de exemplu îl reprezintă Pilda mărgăritarului de mare preț care, în doar două versete, surprinde adevăruri care ar putea fi dezvoltate în zeci de volume. Din acest punct de vedere, Pilda mărgăritarului este o adevărată „esență” spirituală, care ne este oferită în „ambalajul” a doar 29 de cuvinte de o simplitate dezarmantă.
Vă propun să lecturăm pasajul biblic din Matei 13,44‑46, în care Mântuitorul ne prezintă două dintre cele mai scurte parabolele rostite de El: Parabola comorii ascunse și cea a mărgăritarului. „Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește, o ascunde; și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea. Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Și, când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are și-l cumpăra.”
Parabole gemene. Și totuși…
Cele două parabole sunt atât de asemănătoare ca stil și conținut încât le putem considera parabole gemene. Însă așa cum între gemeni există deosebiri de personalitate, temperament și caracter, deși din punct de vedere fizic par ca două picături de apă, la fel și între cele două parabole există deosebiri semnificative:
1) În Parabola comorii ascunse, personajul central este un om obișnuit, fără pregătire deosebită, probabil un lucrător al câmpului, pe când în Parabola mărgăritarului, personajul central este un negustor, un specialist în domeniu, un om cu expertiză, care știe ce caută.
2) Dacă în Pilda comorii ascunse omul găsește comoara întâmplător, în cea de-a doua pildă, negustorul găsește perla prețioasă după ce o caută cu perseverență.
3) În prima parabolă, Împărăția cerurilor este asemănată cu o comoară ascunsă, dar care poate fi găsită acolo unde omul obișnuit își desfășoară activitatea. În cea de-a două pilda, Împărăția cerurilor e asemănată cu un mărgăritar, care de data aceasta nu este ascuns, ci este la vedere. El se poate găsi pe tarabele lumii: în biblioteci, în librării, în anticariate, pe internet, dar și pe telefoanele mobile. Ceea ce se cere este doar să fie căutat…
Așadar, ne găsim în fața a doua parabole gemene în privința formei, însă diferite în ceea ce privește mesajul.
Un dar care se cumpără!
Ambele pilde ale Mântuitorului dau naștere unui mare semn de întrebare legat de dobândirea mântuirii, deoarece în ambele cazuri e vorba de cumpărare: fie a țarinei în care e ascunsă comoara, fie a mărgăritarului de mare preț. Putem să tragem oare concluzia că mântuirea nu poate fi dobândită de către omul păcătos decât dacă o „cumpără” cu anumite valori?
Pentru un creștin legalist, cele două pilde sunt o adevărată mană cerească, deoarece ele îi întăresc convingerea că pentru a fi mântuit un om trebuie să facă ceva: să vândă anumite valori și să cumpere favoarea lui Dumnezeu. În viziunea unui creștin legalist, cele două parabole descriu mântuirea ca pe o afacere în care Dumnezeu ne mântuie doar dacă și noi îi oferim Lui ceva de valoare.
Dacă mântuirea e oferită de Dumnezeu la schimb, pe baza unui contract de genul: „Dacă vei face cutare și cutare lucru, Eu te voi mântui”, nu e așa că merită să facem orice sacrificiu pentru a fi mântuiți? Nu e așa că merită să cheltuim economiile de o viață pentru a face pelerinaje la locurile sfinte, la Ierusalim, la Muntele Athos sau la Mecca? Nu e așa că merită să răbdăm de frig zile și nopți pentru a ajunge la racla vreunui sfânt? Nu e așa că merită să ne chinuim să respectăm cu cea mai mare scrupulozitate Cele Zece Porunci și să predicăm Evanghelia celor din jur, deși nu prea ne trage inima?
Dacă mântuirea ar fi o afacere, un schimb de valori între Dumnezeu și omul păcătos, atunci da, ar merita. Însă Biblia nu ne învață niciodată că mântuirea se poate negocia ca la piață sau ca în birourile marilor companii care fac afaceri. Mântuirea e un dar al lui Dumnezeu și atât. Un dar pe care, sau îl primim, sau îl respingem… Ea este un dar la care omul nu a contribuit cu nimic, în afara cuielor pe care le-a bătut în mâinile și picioarele neprihănitului Fiu al lui Dumnezeu. Aceasta este singura noastră „contribuție” la marea lucrare a mântuirii omului păcătos.
„Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Iisus Christos, Domnul nostru” (Romani 6,23).
„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2,8.9).
Dacă astfel stau lucrurile cu mântuirea omului, de ce atunci Mântuitorul, vrând parcă să răstoarne întreaga teologie a îndreptățirii prin credință, vorbește despre vindere și cumpărare?
„Mulți se întreabă cu privire la înțelesul acestei pilde, deoarece în Sfânta Scriptură, Domnul Christos se prezintă ca fiind un dar. În adevăr, El este un dar, dar numai pentru aceia care se predau fără rezervă Lui, corp, suflet, spirit… Noi nu putem câștiga mântuirea, dar trebuie să o căutam cu un interes și o perseverență așa de mari, încât să putem fi gata să abandonăm totul pentru ea. Dumnezeu cere ascultarea noastră de bunăvoie…” (1).
Așadar, în această parabolă înțelesul verbului „a cumpăra” este acela de predare a inimii lui Dumnezeu. Foarte adesea, unii confundă predarea inimii cu faptele bune pe care le fac. Însă realitatea demonstrează ca un om poate face fapte bune fără să aibă inima predată cu totul lui Dumnezeu. Ceea ce dorește Creatorul de la noi este în primul rând o inimă predată. Faptele bune vor veni după aceea, în mod firesc…
De ce un mărgăritar? De ce nu un diamant?
În lume există numeroase pietre prețioase și semiprețioase, unele mult mai valoroase decât mărgăritarele. Un diamant, de exemplu, nu se poate compara cu o perlă din acest punct de vedere. De ce atunci Mântuitorul a ales din mulțimea pietrelor prețioase tocmai mărgăritarul?
Mai mult decât atât, mărgăritarul nici măcar nu apare în lista celor douăsprezece pietre prețioase care se aflau pe pieptarul marelui preot (vezi Exod 39,8‑14). Mărgăritarul nu se afla nici pe umerii marelui preot, căci cele două pietre pe care erau săpate numele celor douăsprezece seminții ale lui Israel erau din onix. De asemenea, în descrierea frumuseții desăvârșite a lui Lucifer înainte de căderea sa, apar tot felul de pietre scumpe. Nu însă și mărgăritarul… (vezi Ezechiel 28,13). Și, în sfârșit, în descrierea celor douăsprezece temelii ale Noului Ierusalim din viziunea lui Ioan, aceste temelii sunt văzute ca fiind împodobite cu tot felul de pietre scumpe: safir, smarald, iaspis, ametist. topaz, ș.a. Însă niciuna dintre temelii nu este împodobită cu mărgăritare (vezi Apocalipsa 21,19‑20).
De ce Mântuitorul a ales mărgăritarul ca fiind purtătorul mesajului Său? Răspunsul îl găsim dacă ne referim la modul în care iau naștere diferitele pietre prețioase. Toate aceste pietre de o frumusețe și valoare inestimabile iau naștere în măruntaiele pământului, datorită unor condiții speciale și sub acțiunea unor forțe fizice despre care geologii pot să vorbească cel mai bine. Mărgăritarul (perla) este singura piatră prețioasă care nu se naște în adâncurile pământului, ci într-un organism viu. Și nu oricum, ci doar prin suferință…
Procesul nașterii unei perle este binecunoscut biologilor care cunosc viața în adâncurile marilor. Atunci când un grăunte de nisip pătrunde accidental în cochilia unei anumite scoici, aceasta suferă. Fiind o ființă inferioară, scoică nu are membre cu care să îndepărteze firul de nisip care, prin marginile lui tăioase, îi produce multă suferință.
Scoică face însă altceva: începe să secrete o substanță sidefie pe care o depune strat după strat peste firul de nisip, îmbrăcându-l într-o „haină” fermecătoare. Cu timpul, frumoasă „haină” se întărește și devine o perlă scumpă, căutată și azi de culegătorii de perle din Marea Roșie, Golful Persic, Oceanul Indian și țările Arabiei. Fără suferința acestei vietăți inferioare, astăzi nu am fi avut mărgăritare… .
Mesajul pe care vrea să ni-l transmită parabola este acela că moștenirea Împărăției lui Dumnezeu implică suferința. Același mesaj ne este transmis și printr-un detaliu legat de cetatea Noului Ierusalim ceresc: cele douăsprezece porți ale cetății sunt alcătuite fiecare dintr-un singur mărgăritar. Acest simbol ne arată, de asemenea, ca moștenirea vieții veșnice de către omul păcătos presupune suferință…
O suferință infinită din partea lui Dumnezeu, care a sacrificat pentru mântuirea noastră tot ceea ce a avut mai scump în acest Univers: viața Fiului Său. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3,16). Dar și suferința din partea celui ce caută cu toată inima Împărăția lui Dumnezeu, căci, spune apostolul Pavel, „în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapte14,22).
Modul în care se naște un mărgăritar este o impresionantă ilustrare a unui mare adevăr biblic: Dumnezeu poate transforma orice suferință, orice lipsă și orice nenorocire din viață într-o mare și neașteptată binecuvântare: „Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvântare” – afirma dregătorul Neemia (vezi Neemia 13,2). Mărgăritarele adunate în felul acesta de-a lungul vieții îmbogățesc colierul caracterului nostru, „căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă” (2 Corinteni 4,17).
De fapt, aceste mărgăritare ale caracterului vor fi singurele valori pe care le vom putea lua cu noi în viața viitoare. Cine este de fapt „mărgăritarul de preț” de care amintește parabolă? Răspunsul diferă în funcție de perspectiva din care privim lucrurile.
Iisus – Mărgăritarul de mare preț
Atunci când dorim să aflăm semnificația simbolurilor prezente în Pilda mărgăritarului, putem privi lucrurile din trei unghiuri de vedere diferite. Dacă ne ridicăm privirile de la cele trecătoare spre cele veșnice, și de la cele pământești spre cele cerești, fiecare dintre noi poate găsi Mărgăritarul de mare preț în Iisus Christos, Mântuitorul lumii.
El este Cel în care se reflectă întreaga slavă a Tatălui, căci El „este chipul Dumnezeului nevăzut” (Coloseni 1,15), în care „locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2,9). „În El sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și științei” (Coloseni 2,3).
Caracterul neprihănit al Domnului Christos este asemenea unei perle curate, albe și fără niciun defect. La frumusețea desăvârșirii Lui nimeni nu mai poate adăuga nimic fără a deveni ridicol.
Un soldat evreu a avut ocazia, în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, să participe la un serviciu divin creștin. În timpul acestuia, el a auzit de mai multe ori amintindu-se numele lui Christos, fapt ce l-a contrariat. Întâlnindu-se cu rabinul său, soldatul l-a întrebat:
„Ce diferență există între Mesia pe care Îl așteaptă evreii și Mesia pe care Îl au creștinii?”
Rabinul i-a răspuns: „Iată diferența: Mesia evreilor trebuie să vină, iar Mesia creștinilor a venit deja”.
După un moment de gândire, soldatul a continuat: „Rabi, dar când va veni Mesia evreilor, ce va putea face El mai mult decât Christos?”
Da, Christos nu va putea fi depășit de nimeni. Imaginația cea mai bogată nu poate concepe o viață mai frumoasă și mai morală ca a Lui. De aceea Blaise Pascal spunea: „Iisus Christos este centrul și temelia tuturor lucrurilor. Cine nu-L cunoaște pe El, nu cunoaște nimic despre sine și despre lume.”
Tot ce poate împlini nevoile și dorințele ființei umane, atât pentru viața aceasta, cât și pentru viața viitoare, se regăsește în Iisus Christos. De aceea, toți cei care L-au găsit pe Iisus – Mărgăritarul de mare preț, au procedat ca și negustorul din parabolă: au renunțat la tot pentru a-L avea pe El. „Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri”, spune Pavel, „le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Christos. Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Christos Iisus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Christos” (Filipeni 3,7.8).
Pe cine reprezintă negustorul care caută mărgăritare scumpe? Îi reprezintă el doar pe cei din biserica din care facem noi parte? Nicidecum! Negustorul îi simbolizează pe toți cei care caută cu toată sinceritatea adevărul, oricare ar fi prețul plătit pentru aceasta. El poate fi oricare dintre noi, bărbați sau femei, părinți sau copii, tineri sau bătrâni, bogați sau săraci. Magii din Răsărit, Naaman Sirianul, femeia siro-feniciană, împărăteasa din Seba, grecii care doreau să-L vadă pe Iisus sunt doar câteva exemple biblice de „negustori” din afară poporului lui Dumnezeu care au căutat și au găsit „mărgăritarul de mare preț”.
„În diferite neamuri au existat oameni zeloși și înțelepți care au căutat în literatura, știința și religia lumii păgâne ceea ce ei puteau primi ca fiind o comoară pentru sufletele lor” (2).
Așadar, exclusivismul fariseic nu-și are locul în adevăratul popor al lui Dumnezeu.
Omul păcătos – mărgăritarul de mare preț
Pilda mărgăritarului poate fi privită și dintr-o altă perspectivă: cea a lui Dumnezeu. Privind lucrurile dinspre cer spre pământ, constatăm cu uimire, dar și cu bucurie în același timp, că omul, coroana Creației, în pofida căderii lui în păcat, este privit de Dumnezeu ca fiind și acum o valoare uriașă. În definitiv, un mărgăritar rămâne la fel de valoros chiar dacă a căzut în noroi, nu-i așa?
În mod paradoxal, căderea în păcat a primilor noștri părinți nu a scăzut cu nimic valoarea omului în ochii Creatorului, așa cum ar fi dorit Lucifer. Tatăl ceresc știe ce a investit în ființa umană creată după chipul și asemănarea Sa. El știe că în bețivul căzut în șanț, în tânărul drogat din mahala, în afaceristul corupt sau în păgânul care se închină idolilor lui se găsesc valori latente care, dacă sunt scoase la lumină, vor face ca acești oameni să reflecte din nou slava caracterului Său.
Marea noastră șansă este aceea că Tatăl ceresc nu ne privește prin prisma a ceea ce suntem acum, plini de defecte, păcate și slăbiciuni, ci ne privește prin prisma a ceea ce putem deveni dacă ne lăsăm modelați de harul Său. Dumnezeu nu se uită la „noroiul” păcatelor în care ne afundăm prin propria noastră alegere, nici la „noroiul” minciunii și al calomniilor cu care încearcă să ne murdărească unii din semenii noștri. El vede în noi mărgăritarul de mare preț pentru care a fost dispus să „vândă” tot ce a avut mai scump în Univers: viața Fiului Său.
Mântuitorul a adunat în Persoană Sa divino-umană toate comorile Universului și le-a adus aici la noi, în această fundătură a Creației, pentru a căuta mărgăritarele prețioase ale sufletelor noastre. Și, după ce le-a găsit și le-a spălat de noroiul păcatului cu propriul Său sânge, le așază pe fiecare în marele colier al mântuirii.
Este o mare realizare ca un om să ajungă conștient de valoarea sa personală în ochii lui Dumnezeu, rămânând în același timp smerit. E greu să crezi că mai ai valoare când, privindu-te în oglindă, îți vezi ochii tot mai încercănați, fruntea tot mai plină de riduri și părul tot mai rar și încărunțit. E greu să crezi că ești un mărgăritar de preț când analizele medicale arată tot mai rău, când prietenii te părăsesc, iar aceia în care te încredeai nu știu ce să mai facă pentru ca să te ponegrească înaintea lumii.
Există oameni care cred că dacă nu sunt frumoși în exterior nu sunt prețuiți de semenii lor. De aceea, sunt dispuși să facă cele mai mari sacrificii materiale, supunându-se la cele mai mari chinuri fizice doar pentru a arăta mai bine și a căpăta, în opinia lor, mai multă valoare.
Ce ziceți de o femeie care suferă peste treizeci de operații estetice doar pentru a avea un „look” mai bun? Dar de o femeie care, pentru a-și lungi picioarele cu trei sau patru centimetri, se supune unor operații grele și riscante la ambele picioare, suferind luni de zile? Ce ziceți de bărbați care își tatuează fiecare centimetru din suprafața corpului pentru a imita solzii unui crocodil, sau care își tatuează albul ochilor pentru a fi singurii oameni la care să nu se vadă albul ochilor, ci negrul ochilor?
Dintr-un anumit punct de vedere, acești oameni sunt de admirat, căci ei știu să lupte, să sacrifice și să sufere pentru un ideal pe care ei îl consideră bun. Dintr-un alt punct de vedere însă, ei sunt de compătimit, deoarece ei nu știu că adevărata frumusețe și valoare a omului nu stă în „ambalajul” trupului, ci în „omul ascuns al inimii, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu” (vezi 1 Petru 3,4).
Dumnezeu caută mărgăritare de preț în interiorul ființei noastre, după cum perla este căutată de scufundătorii căutători de perle în interiorul scoicii, nu în afara ei. Și chiar dacă scoica îmbătrânește și moare, rămânând uitată pe fundul mării, perla se află acolo și va fi căutată de adevărații căutători de perle.
Da, noi suntem mărgăritarele de mare preț pe care le caută Domnul Iisus, marele Negustor ceresc! „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor. Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul sau care-i slujește” (Maleahi 3,17).
Pentru că avem o valoare atât de mare în ochii lui Dumnezeu, El ne asigură și astăzi, și în fiecare din zilele cât va mai dura istoria lumii acesteia: „Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea” (Ieremia 31,3). Și tot El ne asigură prin profetul Isaia: „De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine și popoare pentru viața ta” (Isaia 43,4).
În fața unei asemenea perspective mă întreb: Dacă Creatorul vede în fiecare dintre noi, chiar dacă am căzut în noroiul păcatului, o perlă valoroasă, a cărei valoare echivalează cu sângele curs pe Golgota, ce drept avem noi să ne desconsiderăm unii pe alții, să ne judecăm unii pe alții după propriile noastre criterii subiective, stabilind cine este de valoare și cine nu?
Aproapele meu – mărgăritarul de mare preț
Ajungând în acest punct al înțelegerii sensurilor parabolei, să încercăm o a treia abordare: pe orizontală. Dacă Dumnezeu vede în cei mai păcătoși dintre oameni mărgăritare pentru care a sacrificat totul, oare noi, dacă dorim să oglindim slava caracterului Său nu trebuie să ne privim unii pe alții în același mod?
Cum ar arăta lumea noastră și biserica din care facem parte dacă fiecare dintre noi am vedea în cel de lângă noi și am aprecia la el calitățile și lucrurile bune pe care le face, iar nu pe cele rele, sau pe cele pe care noi le considerăm rele?
Cum ar arăta relația dintre soți dacă, în loc să se jignească unul pe celălalt, fiecare ar spune: „Dragul meu (draga mea), te iubesc! Tu ești cel mai mare dar pe care mi l-a dat Dumnezeu în această viață”?
Cum ar arăta relația cu copiii noștri dacă, în ciuda deraierilor și greșelilor pe care le fac, nu le-am spune cuvinte jignitoare care îi fac să-și piardă simțul valorii personale, ci i-am aprecia pentru calitățile lor? Cum ar arăta relațiile din biserică dacă, în loc să ne desconsiderăm unii pe alții pentru motive reale sau imaginare, ne-am respecta și am încerca să găsim în semenul de lângă noi mărgăritarul ascuns în universul lui interior?
Ar fi o cu totul altă lume și o cu totul altă biserică, nu-i așa? Este acesta doar un ideal teoretic, care nu va fi atins niciodată în viața practică? Pentru unii probabil că va rămâne doar un ideal imposibil de atins. Pentru alții însă, pentru adevăratul popor al lui Dumnezeu care se pregătește pentru viața veșnică, idealul va deveni realitate.
Concluzii
Orice nou început pornește de la schimbarea mentalității. De aceea Biblia ne îndeamnă: „Să aveți în voi gândul (mentalitatea n.n.) acesta care era și în Christos Iisus. El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2,5‑7).
De ce a făcut Iisus toate acestea? Pentru a te găsi pe tine, pentru a mă găsi pe mine – mărgăritare de mare preț pe care vrea să le adune în comoara Sa în ziua revenirii Sale.
Rugăciunea fiecăruia dintre noi să fie: „Doamne, ajută-mă în viața pe care o mai am de trăit pe pământ, să caut zilnic mărgăritarul de mare preț în Cuvântul Tău, contemplând caracterul Tău sfânt și înțelegând principiile Legii Tale sfinte. Ajută-mă să nu uit niciodată valoarea pe care o am în ochii Tăi, să nu uit că nu am apărut în această lume la întâmplare, ci că sunt fiu de Dumnezeu. Ajută-mă să nu pierd niciodată simțământul valorii personale, chiar dacă oamenii aruncă în mine cu noroiul minciunilor. Și te mai rog, Doamne, ajută-mă să văd aceeași valoare pe care o vezi Tu în soțul sau soția mea, în copiii mei, în frații de credință și în oamenii de pe stradă. Ajută-mă să-i privesc întotdeauna prin palmele Tale străpunse pe cruce!”
Lori Balogh
Referințe:
(1) – E. G. White, Parabolele Domnului, București, 1980. p. 86.87
(2) – E. G. White, Parabolele Domnului, ed. Proteios, Târgu Mureș, p. 74
ures, p. 74
