Apocalipsa cap. 21 – Consideratii generale
Scriind Pentateucul, Moise incepe cartea Genezei cu descrierea primului Paradis, asa cum a iesit din mainile Creatorului. Dupa 16 secole, Ioan incheie cartea Apocalipsei cu descrierea celui de-al doilea Paradis, cel refacut dupa consumarea dramei pacatului. Sa fie oare o intamplare ?
Nu, cu siguranta nu e o intamplare ! Aici vedem in toata frumusetea lui Planul lui Dumnezeu de Mantuire a neamului omenesc decazut, aici facem cunostinta cu gandul divin in legatura cu drama pacatului, si tot aici vedem Providenta divina actionand pentru implinirea dorintei de veacuri a omenirii.
Privita din punct de vedere structural, Biblia a fost conceputa avand la baza o anumita simetrie. Daca ea incepe cu Paradisul primilor nostri parinti, finalul ei ne vorbeste despre Paradisul celor mantuiti. Dupa o calatorie milenara prin dramatica experienta a pacatului, Biblia ne conduce de unde am plecat: pe un Pamant Nou, locuit doar de fiinte neprihanite, asa cum a fost el atunci cand a iesit din mainile Creatorului.
Daca al treilea capitol al Genezei ne vorbeste despre intrarea in istoria omenirii a ispitei, a pacatului si a raului in toate formele sale, cel de-al treilea capitol de la sfarsit al Apocalipsei ( cap. 20 ) ne vorbeste despre disparitia definitiva a ispitei, a pacatului si a raului din univers. Dupa ce in cap. 20 am fost martorii incheierii istoriei pacatului, prin judecata finala si nimicirea lui Satana si a celor nelegiuiti, in cap. 21 Dumnezeu ne prezinta planurile Sale cu privire la noua Creatiune. Din acest punct de vedere, Biblia este un arc de cerc peste timp, atragandu-ne mereu atentia spre final: fie al pacatului si al celor care s-au atasat de el, fie al neprihanirii si al celor care au iubit-o.
Viziunea Noului Ierusalim este ultima viziune a Apocalipsei, ea vorbindu-ne despre destinul celor mantuiti la sfarsitul dramei pacatului. Trebuie sa fim constienti insa ca oricat de alese ar fi cuvintele folosite de scriitor, ele sunt departe de a putea reda slava Imparatiei viitoare si stralucirea mostenirii celor mantuiti. “Caci lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” ( 1 Corinteni 2,9 )
In tabloul pe care incearca sa-l zugraveasca, Ioan se foloseste de numeroase elemente imprumutate din cartile Vechiului Testament: Isaia, Ezechiel, Zaharia si alti profeti.
Ultimele doua capitole ale Apocalipsei ( 21 si 22 ) sunt asemenea unor ape linistite. Dupa ce am trecut de furtunile celor sapte peceti si ale celor sapte trambite, dupa ce am asistat la ultimele scene ale luptei dintre balaur si Miel , dintre fiara si poporul lui Dumnezeu, dupa ce ne-am ingrozit privindu-i pe cei sapte ingeri raspunzatori cu revarsarea plagilor, acum intram intr-un port linistit, un port al odihnei vesnice. Nimic nu ne mai tulbura, nimic nu ne mai ingrijoreaza, caci pacatul a disparut pentru totdeauna impreuna cu cel care l-a inventat si promovat de-a lungul istoriei.
Calatoria imaginara prin noua Creatie, zugravita in aceste ultime capitole ale cartii, nu poate decat sa ne motiveze in alegerile pe care le facem acum, cand inca ne aflam in toiul luptei dintre bine si rau. Prin jertfa Domnului Christos ne-a fost garantata deplina libertate de alegere. Depinde doar de noi de care parte a vesniciei ne vom afla in ziua reinnoirii tuturor lucrurilor. Si acea zi este chiar langa noi…
Lori Balogh
