Apocalipsa capitolul 21 – Considerații generale
Scriind Pentateucul, Moise începe cartea Genezei cu descrierea primului Paradis, așa cum a ieșit din mâinile Creatorului. După 16 secole, Ioan încheie cartea Apocalipsei cu descrierea celui de-al doilea Paradis, cel refăcut după consumarea dramei păcatului. Să fie oare o întâmplare?
Nu, cu siguranță nu e o întâmplare! Aici vedem în toată frumusețea lui planul lui Dumnezeu de mântuire a neamului omenesc decăzut, aici facem cunoștință cu gândul divin în legătură cu drama păcatului, și tot aici vedem Providența divină acționând pentru împlinirea dorinței de veacuri a omenirii.
Privită din punct de vedere structural, Biblia a fost concepută având la bază o anumită simetrie. Dacă ea începe cu Paradisul primilor noștri părinți, finalul ei ne vorbește despre Paradisul celor mântuiți. După o călătorie milenară prin dramatica experiență a păcatului, Biblia ne conduce de unde am plecat: pe un Pământ Nou, locuit doar de ființe neprihănite, așa cum a fost el atunci când a ieșit din mâinile Creatorului.
Dacă al treilea capitol al Genezei ne vorbește despre intrarea în istoria omenirii a ispitei, a păcatului și a răului în toate formele sale, cel de-al treilea capitol de la sfârșit al Apocalipsei (cap. 20) ne vorbește despre dispariția definitivă a ispitei, păcatului și răului din Univers. După ce în capitolul 20 am fost martorii încheierii istoriei păcatului, prin judecata finală și nimicirea lui Satana și a celor nelegiuiți, în capitolul 21 Dumnezeu ne prezintă planurile Sale cu privire la noua Creație. Din acest punct de vedere, Biblia este un arc de cerc peste timp, atrăgându-ne mereu atenția spre final: fie al păcatului și al celor care s-au atașat de el, fie al neprihănirii și al celor care au iubit-o.
Viziunea Noului Ierusalim este ultima viziune a „Apocalipsei”, ea vorbindu-ne despre destinul celor mântuiți la sfârșitul dramei păcatului. Trebuie să fim conștienți însă că oricât de alese ar fi cuvintele folosite de scriitor, ele sunt departe de a putea reda slava Împărăției viitoare și strălucirea moștenirii celor mântuiți. „Căci lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2,9).
În tabloul pe care încearcă să-l zugrăvească, Ioan se folosește de numeroase elemente împrumutate din cărțile Vechiului Testament: Isaia, Ezechiel, Zaharia și alți profeți.
Ultimele două capitole ale „Apocalipsei” (21 și 22) sunt asemenea unor ape liniștite. După ce am trecut de furtunile celor șapte peceți și ale celor șapte trâmbițe, după ce am asistat la ultimele scene ale luptei dintre „balaur” și „Miel”, dintre „fiară” și poporul lui Dumnezeu, după ce ne-am îngrozit privindu-i pe cei șapte îngeri răspunzători cu revărsarea plăgilor, acum intrăm într-un port liniștit, un port al odihnei veșnice. Nimic nu ne mai tulbură, nimic nu ne mai îngrijorează, căci păcatul a dispărut pentru totdeauna împreună cu cel care l-a inventat și promovat de-a lungul istoriei.
Călătoria imaginară prin noua Creație, zugrăvită în aceste ultime capitole ale cărții, nu poate decât să ne motiveze în alegerile pe care le facem acum, când încă ne aflăm în toiul luptei dintre bine și rău. Prin jertfa Domnului Christos ne-a fost garantată deplina libertate de alegere. Depinde doar de noi de care parte a veșniciei ne vom afla în ziua reînnoirii tuturor lucrurilor. Și acea zi este chiar lângă noi…
Lori Balogh
