Apocalipsa cap. 21 – Un cer nou si un pamant nou ( vers. 1-8 )

Apocalipsa cap. 21 – Un cer nou si un pamant nou

( vers. 1-8 )

Comentariu

Vers. 1: “Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou; pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera si marea nu mai era.”

“Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou” – Iata-ne ajunsi la final. Un final care ii intampina pe cei mantuiti cu o multime de lucruri noi: un cer nou, un pamant nou, o noua societate, un destin nou… Cuvantul “nou” ( gr. kainos ) ne arata ca suntem in prezenta unei noi Creatii. Nu o Creatie “ex nihilo”, ci una rezultata in urma rearanjarii elementelor deja existente.

Pamantul, asa cum a iesit din mainile Creatorului, era “foarte bun” ( Geneza 1,31 ). Insa aparitia pacatului in univers a deteriorat orice lucru, orice fiinta, orice fenomen si orice relatie:  dintre oameni si semenii lor, dintre oameni si Creator, dintre oameni si creaturile inferioare si dintre oameni si mediul inconjurator.  Pacatul a desfigurat totul, astfel incat Creatia nu mai oglindeste decat intr-o mica masura caracterul si intentiile lui Dumnezeu. De aici a aparut necesitatea unei noi Creatii.

Cu sute de ani inainte de scrierea Apocalipsei, Isaia profetizase despre aceasta noua Creatie: “Caci iata, Eu fac ceruri noi si un pamant nou; asa ca nimeni nu-si va mai aduce aminte de lucrurile trecute si nimanui nu-i vor mai veni in minte. Ci va veti bucura si va veti veseli pe vecie pentru cele ce voi face.” ( Isaia 65, 17.18 )

“Pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera si marea nu mai era” – Ioan aminteste in Apocalipsa sapte lucruri care nu vor mai exista in noua Creatie: moartea, tanguirea, tipatul, durerea  ( cap. 21,4 ), nimic vrednic de blestem ( cap. 22,3 ), noaptea ( cap. 22,5 ) si… marea ( cap. 21,1 ).

Pe baza acestui verset, unii comentatori ( ex. J. Vuilleumier ) sustin ca pe Noul Pamant nu vor mai exista mari si oceane. Acum ele ocupa circa doua treimi din suprafata pamantului, insa  prin disparitia lor datorita vapaii ca va transforma pamantul intr-un glob de foc, suprafata uscatului se va mari, facand posibila locuirea multimii celor mantuiti.  ( 1 )

Alti comentatori ( ex. Lenski ) argumenteaza absenta marilor si oceanelor pe Noul Pamant prin faptul ca nu mai e nevoie de functia lor prin evaporarea apei, formarea norilor si caderea ploilor care uda astazi pamantul. ( 2 )

Absenta marii nu inseamna insa absenta apelor pe Noul Pamant. Profetul Isaia aminteste de pustiul care se va preface in iaz si de pamantul uscat in care vor curge izvoare de apa ( Isaia 35, 4-10 ).

Unii comentatori considera ca “marea” de care vorbeste Ioan se refera la Marea Mediterana , acel obstacol care il separa pe batranul apostol de biserica sa iubita. Sa nu uitam ca Apocalipsa a fost scrisa pe insula Patmos, iar privelistea de care avea parte Ioan in fiecare zi consta doar in nesfarsitele ape care se interpuneau intre el si fratii sai de credinta de pe continent. Pentru Ioan, marea era o inchisoare care nu avea sa-i aduca decat amintiri neplacute. De aceea, este foarte posibil ca referirea lui Ioan sa aiba in vedere doar Marea Mediterana si nu marile si oceanele planetare.

Oricare ar fi adevarul, noua Creatie va fi desavrasita , imbinand in mod armonios relieful, vegetatia, fiintele create si oamenii care vor locui pe acest nou Pamant. Daca la terminarea primei Creatii Dumnezeu a putut sa constate ca toate “erau foarte bune” ( Geneza 1,31 ), la fel se va intampla si in cazul noii Creatii.

Vers.2: “Si eu am vazut coborandu-se din cer de la Dumnezeu cetatea sfanta, Noul Ierusalim, gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei.”

Versetul 2 ne clarifica un lucru deosebit de important, raspunzandu-ne la intrebarea : Care va fi locuinta vesnica a celor mantuiti: cerul sau pamantul ? In mentalitatea multor crestini a intrat prejudecata ca cei mantuiti vor ajunge acasa atunci cand vor fi dusi la cer, odata cu revenirea in slava a Domnului Christos.

Insa nu cerul, ci pamantul e caminul celor mantuiti. Aici s-au nascut, aici L-au cunoscut pe Dumnezeu si Planul Sau de Mantuire, aici au crescut in credinta si au experimentat dragostea Lui, aici au dus lupta credintei cu ispitele si puterile intunericului. Un camin, oricat ar fi de neprimitor, ramane totusi un camin, iar Dumnezeu stie lucrul acesta. De aceea, in planul lui Dumnezeu cerul este un camin temporar, care ii va gazdui  pe cei mantuiti doar in perioada celor o mie de ani, pana la rezolvarea deplina si definitiva a problemei pacatului.

La sfarsitul celor o mie de ani, Dumnezeu ii va readuce pe copiii Sai rascumparati in caminul lor iubit. Cetatea Noului Ierusalim va cobora din cer pe pamant in toata slava si splendoarea Imparatiei lui Dumnezeu pentru ca sa ramana aici pentru vesnicie.

Despre Ierusalimul ceresc avem multe referinte in Noul Testament. Pavel le scrie credinciosilor din Galatia despre “Ierusalimul de sus” ( Galateni 4,26 ), evreilor le scrie despre “cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc” ( Evrei 12,22 ), si tot lor le vorbeste despre “cetatea cu temelii tari, al carei mester si ziditor este Dumnezeu” ( Evrei 11,10 ). Celor credinciosi din biserica Filadelfia li se promite ca vor fi stalpi in Templul lui Dumnezeu pe care va fi scris “numele cetatii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are sa se pogoare din cer” ( Apoc. 3,12 ).

Ioan are marele privilegiu de a vedea in avans aceasta “teleportare” a capitalei universului din cer pe pamantul cel nou. Podoaba cetatii, cu care se ocupa versetele urmatoare,  este asemanata cu cea a unei mirese.

Versetul 2 este primul care vorbeste despre coborarea cetatii Noului Ierusalim pe pamant. In timp ce pamantul este inca netransformat, purtand pe el urmele tragediei pacatului, cetatea sfanta ii poarta pe cei mantuiti, asemenea corabiei lui Noe, spre caminul lor vesnic. Noul Ierusalim va fi metropola Noului Pamant. Insa, datorita faptului ca aici se va gasi si tronul lui Dumnezeu, cetatea sfanta va fi in acelasi timp capitala intregului univers.

Pentru prima data dupa milenii de istorie a pacatului, cerul si pamantul sunt din nou una, implinind marea dorinta a Mantuitorului : aceea de a “uni iarasi intr-unul, in Christos, toate lucrurile: cele din ceruri si cele de pe pamant” ( Efeseni 1,9.10 ).

Tendinta unor comentatori de a spiritualiza intregul continut al Apocalipsei, inclusiv semnificatia Noului Ierusalim, nu se justifica. Noul Pamant va fi un pamant real; cei mantuiti vor avea trupuri reale; Noul Ierusalim va fi o cetate reala. Nu gasim in aceste ultime doua capitole ale Apocalipsei nicio justificare pentru a crede altfel.

Vers.3: “Si am auzit un glas tare, care iesea din scaunul de domnie, si zicea: “Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii ! El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu Insusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.”

Cu veacuri in urma, psalmistul David intreba: “Doamne, cine va locui in cortul Tau? Cine va locui pe muntele Tau cel sfant ?” ( Psalm 15,1 ). Raspunsul la intrebarea psalmistului se afla aici: “Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii.” Ioan aude o voce puternica ce anunta implinirea dorintei de veacuri a omului si a Creatorului sau: locuirea impreuna, pentru vesnicie.

Dumnezeu a dorit sa locuiasca impreuna cu omul intotdeauna. Insa, datorita pacatuluui, El a fost nevoit sa locuiasca cu el doar partial: prin shechina din Sanctuarul pamantesc,  prin intruparea Fiului Sau, prin Duhul Lui cel Sfant prezent in biserica Sa ( Efeseni 2,22 ). Acum insa, odata cu rezolvarea problemei pacatului, lucrurile se schimba radical. Credinta se intalneste cu vederea, iar dorinta de veacuri a Tatalui ceresc de a locui impreuna cu fiii Sai risipitori reintorsi la El se transforma in realitate.

Acesta este de fapt scopul Planului de Mantuire: “El va locui cu ei si ei vor fi poporul Lui”.  Versetul 3 nu e altceva decat un ecou al marelui deziderat exprimat de Dumnezeu in fatza poporului Israel din vechime:  “Eu voi fi Dumnezeul vostru si voi veti fi poporul Meu” (Geneza 17,7; Exod 6,7; Levitic 26,12; Numeri 15,41; Deuteronom 29,13; 2 Samuel 7,24; Ieremia 7,23, etc ).

De ce oare cetatea Noului Ierusalim, viitoarea capitala a universului, in toata maretia si splendoarea ei, este asemanata cu un cort ? Ce poate insemna un cort pe langa o cetate uriasa, cam cat teritoriul Frantei de azi, cu temeliile ei de pietre pretioase si cele douasprezece porti de margaritar ?

Imaginea cortului este cat se poate de sugestiva. Parca vedem niste beduini care, la lasarea serii, se opresc, intind cortul, se asaza la masa, si , sub privirile batranului sef de trib, stau si povestesc despre cele petrecute in cursul zilei, sau despre planurile zilei de maine.

Cortul nu are fortificatii, nu are camere separate ; el este ceva foarte intim, in care calatorii obositi se opresc, mananca si isi impartasesc trairi si ganduri. Imaginea cortului ne vorbeste despre tihna, intimitatea si comuniunea pe care cei mantuiti o vor avea cu Tatal ceresc pe Noul Pamant. De aici putem trage o prima concluzie : Dumnezeu are nevoie pe Noul Pamant de niste oameni cu care sa poata comunica la cel mai inalt nivel. El nu are nevoie de un popor de inapoiati si  ignoranti, care, o vesnicie intreaga sa nu faca altceva decat sa se uite la coroanele lor de argint, sa stea la umbra pomilor din Eden, si sa se joace cu animalele de acolo. Dumnezeu vrea sa comunice cu fiintele create direct si nemijlocit, si nu asa cum a fost nevoit sa o faca de-a lungul mileniilor de istorie a pacatului. „Cortul lui Dumnezeu cu oamenii” reprezinta implinirea finala a semnificatiei minunatului Nume al Domnului Christos: „Emanuel – Dumnezeu este cu noi” ( Matei 1,23 ).

Vers.4: „El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut.”

A sosit timpul ca sa fie implinite cuvintele Domnului Christos: “Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati” ( Matei 5, 4 ). Toti cei ce au plans si au suspinat pentru pacatele si relele savarsite pe pamant si pentru suferintele pe care au fost nevoiti sa le indure datorita credintei lor, primesc acum o mangaiere vesnica. Cei ce au semanat cu lacrimi, secera acum cu bucurie ( Psalm 12,6 ), iar valea plangerii prin care au fost nevoiti sa treaca in aceasta viata se preface acum intr-un loc din care izvorasc bucuria si pacea       ( Psalm 84,6.7 ).

Imaginea unui Dumnezeu atotputernic, Stapanul universului care sterge lacrimile unor biete creaturi rascumparate, vorbeste mai mult decat zeci de volume de teologie despre ceea ce inseamna compasiunea, mila si dragostea divina.

Ioan aminteste aici doar cateva lucruri care nu se vor mai regasi pe Noul Pamant: moartea, tanguirea, tipatul si durerea. Dar oare cate mii de lucruri, cu care suntem atat de familiarizati, nu sunt incluse in acestea ? Din vocabularul celor mantuiti va disparea o multime de cuvinte ca: spital, morga, medicament, tribunal, arma, faliment, impozit, saracie, boala, frica, terorism, drog, medic, ipoteca, accident, inchisoare, operatie, viol, furt, minciuna, amenda, si inca mii si mii de astfel de termeni care nu vor mai avea corespondent in viata viitoare.

Este greu, aproape imposibil, sa ne imaginam o viata fara moarte, fara orfani si vaduve, fara falimente, foamete si violenta. Si totusi, aceasta e viata vesnica promisa de Dumnezeu tuturor celor ce se incred in El. Acum a sosit momentul implinirii desavarsite a rugaciunii Mantuitorului: “Faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant” ( Matei 6,10 ). Este vremea tineretii vesnice si a armoniei universale dupa care au tanjit toti credinciosii din toate veacurile.

Vers.5: “Cel ce sedea pe scaunul de domnie a zis: “Iata, Eu fac toate lucrurile noi”. Si a adaugat: “Scrie. fiindca aceste cuvinte sunt vrednice de crezut si adevarate.”

Daca cineva, privind  acest tablou, ramane neincrezator cu privire la realitatea lui, daca cineva este ispitit sa vada in toate aceste fagaduinte doar niste vise ale unui batran intemnitat pe o insula pierduta in mijlocul marii, Dumnezeu Insusi garanteaza implinirea lor. Este una din putinele ocazii din cartea Apocalipsei in care Dumnezeu vorbeste direct. De ce ? Pentru ca atat biserica din vremea lui Ioan, cat si biserica din zilele din urma, au nevoie de o astfel de asigurare.

Scepticii pun la indoiala existenta unei lumi in care nu mai exista suferinta si moarte. Insa cheia se afla in asigurarea facuta de Insusi Creatorul: “Iata, Eu fac toate lucrurile noi.” Daca ni s-ar fi spus ca lucrurile din Creatia actuala ar fi doar imbunatatite sau modificate, am putea avea serioase indoieli ca in viata viitoare nu va mai exista nimic din ceea ce vedem astazi. Dumnezeu insa promite ca va face toate lucrurile noi, ceea ce inseamna o noua Creatie, iesita din cenusa celei vechi si cladita pe principii cu totul noi: neprihanirea si dreptatea. Vechea Creatie, blestemata datorita pacatului, a disparut mistuita de focul coborat din cer, lasand acum locul unei noi Creatii.

Aceste prime versete ale capitolului 21 au fost intotdeauna un izvor de speranta, de bucurie si mangaiere pentru biserica lui Dumnezeu din toate timpurile. Acesta este motivul pentru care Ioan primeste porunca sa scrie toate aceste lucruri, “fiindca aceste cuvinte sunt vrednice de crezut si adevarate.”

Vers.6: “Apoi mi-a zis: “S-a ispravit ! Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul. Celui ce ii e sete ii voi da sa bea fara plata din izvorul apei vietii.”

Dumnezeu ne asigura din nou ca exista un sfarsit al istoriei pacatului, un sfarsit al cortegiului de suferinte pe care le-a adus cu sine in lume. Planul de Mantuire, al carui punct culminant a fost jertfa Domnului Christos, este condus spre finalul sau glorios de catre Cel care este Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul ( alfa si omega – prima si ultima litera din alfabetul grecesc ).

Daca uneori avem impresia ca istoria lumii noastre se deruleaza la intamplare si necontrolat, aceasta este doar o aparenta. Dumnezeu este suveran nu doar peste univers, ci si peste timp si istorie. Nimic din ceea ce se intampla nu se intampla fara stirea si fara aprobarea Lui, caci El este Inceputul si Sfarsitul.

Mantuirea este un dar al lui Dumnezeu, insa acest dar nu este oferit celor ce nu-l doresc. De darul mantuirii au parte doar cei care inseteaza si flamanzesc dupa el. Aici intalnim principiul liberului arbitru. Dumnezeu nici nu vindeca, nici nu mantuieste cu forta pe cineva. Domnul Christos a promis inca de la inceputul lucrarii Sale publice ca doar “cei flamanzi si insetati dupa neprihanire vor fi saturati” ( Matei 5, 6 ).

Adesea se fac afirmatii de genul: “Harul si mantuirea sunt ieftine.” Acesta este insa un neadevar. Mantuirea si harul nu sunt ieftine, ci scumpe, foarte scumpe, caci pe Dumnezeu L-au costat viata Fiului Sau Preaiubit. Insa, desi mantuirea omului L-a costat atat de mult pe Dumnezeu, El o ofera gratis, fara plata ( Romani 6, 23 ). Orice alta invatatura cu privire la mantuire nu reprezinta adevarata Evanghelie a lui Christos.

Vers.7: “Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu.”

Expresia “celui ce va birui” ne trimite inapoi, spre finalul epistolelor catre cele sapte biserici ( cap. 2,7; 2,11; 2,17; 2,26; 3,5; 3,12; 3,21 ). Contrar unor conceptii care circula in lumea crestina, nu toti oamenii vor fi mantuiti. Favoarea de a bea din apa vietii nu e acordata in mod arbitrar tuturor oamenilor. Mantuirea, impreuna cu tot ce decurge din ea, va fi acordata doar celor care vor birui pacatul, printr-o relatie de credinta cu Dumnezeu, prin Duhul Sfant.

Promisiunea facuta de Dumnezeu lui David cu privire la fiul sau Solomon: “Eu ii voi fi Tata, si el Imi va fi fiu” ( 2 Samuel 7,14 ) se va implini cu privire la toti cei ce vor fi gasiti vrednici pentru Imparatia cerurilor. Relatia dintre Dumnezeu si creaturile Sale se schimba intr-o relatie asemanatoare cu cea dintre un tata si copiii sai, uniti pentru totdeauna prin legaturile iubirii care nu se vor mai rupe niciodata.

Vers.8: “Dar cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatori la idoli, si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si pucioasa, adica moartea a doua.”

Ioan prezinta aici o lista cu opt categorii de oameni care nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu. Ei nu oglindesc caracterul Domnului Christos si, prin urmare, ei nu au parte de mantuire. In mod surprinzator, lista incepe cu “fricosii”, nu cu alti nelegiuiti care au facut pacate pe care noi le consideram mari. Termenul “fricos” nu se refera la sentimentul de frica inerent naturii umane, nici la timiditatea naturala a omului. Aici este vorba de lasitatea celor care, din dorinta de a se bucura de siguranta personala, aleg calea cea larga a lumii in locul caii stramte a ascultarii de Dumnezeu.

Cei lasi in credinta sunt simbolizati in Pilda semanatorului prin samanta cazuta pe stanca. Acestia nu au “radacini” in viata lor spirituala, iar atunci cand vine “un necaz sau o prigonire din pricina Cuvantului, se leapada indata de el” ( Matei 13, 21 ). Aceasta frica este, in ultima instanta, o alegere personala a sigurantei de moment in locul luptei credintei. Un astfel de spirit este strain de caracterul pe care Dumnezeu il doreste de la noi ( 2 Timotei 1,7; Romani 8,15 ).

Urmatorii pe lista sunt “necredinciosii”. Acestia nu sunt paganii care nu L-au cunoscut niciodata pe Domnul Christos si Cuvantul Sau, ci ii reprezinta pe aceia care au cunoscut adevarul, dar nu s-au conformat lui, aceia care, sub presiune fiind, au renegat credinta, aceia care au ales sa nu creada in Cuvantul lui Dumnezeu si in jertfa ispasitoare a Domnului Christos.

“Scarbosii” ( gr. bdelusso ) sunt cei care si-au corupt caracterul, fiind necurati din punct de vedere moral ( vers.27 ).

Categoria “ucigasilor” ii cuprinde pe toti criminalii in general. Sensul mai restrans al cuvantului se refera la toti persecutorii poporului lui Dumnezeu din toate timpurile ( cap. 13,15 ).

“Curvarii” ( gr. pornoi ), sau desfranatii, sunt imoralii, cei care comit pacate sexuale. In sens mai larg, cuvantul ii desemneaza pe cei care desfraneaza din punct de vedere spiritual, pe inchinatorii la idoli                 ( cap. 13,15 ).

“Vrajitorii” ( gr. pharmacoi )sunt cei care practica magia, farmecele si spiritismul ( Fapte 19,19 ). De asemenea, idolatrii sunt si cei care aleg sa se inchine altcuiva in locul Dumnezeului Creator, fie ca este vorba de idoli, oameni, obiecte sau idei, fie ca este vorba de fiara si icoana ei, in contextul ultimei faze a luptei dintre bine si rau. Un idol poate deveni orice persoana, obiect sau idee pe care cineva le aseaza mai presus de Dumnezeu, dandu-le prioritate si inchinandu-se lor.

Ultimii amintiti in aceasta lista neagra a nemantuitilor sunt “mincinosii”. Este de remarcat faptul ca in cartea Apocalipsei mincinosii sunt foarte des amintiti ( cap. 2,2; 3,9; 14,5; 21,27; 22,15 ), fapt ce ne conduce la urmatoarele concluzii:

1) Este vorba de un pacat foarte raspandit si imbracand mii de forme ( “toti mincinosii” )

2) Dumnezeu uraste acest pacat mai mult decat orice. Dumnezeu este Adevarul ( Ioan 14,6 ) si El nu are nimic de-a face cu minciuna.

In randul mincinosilor sunt cuprinse multe categorii de oameni, intre ei regasindu-se si cei care practica si predica doctrine false, calauzindu-i pe oameni pe cai gresite.

Hotararea divina cu privire la toate aceste pacate si cu privire la cei ce le practica in mod voluntar este cat se poate de categorica: moartea a doua. Imparatia lui Dumnezeu este o imparatie a neprihanirii in care niciun pacat si niciun pacatos nu isi vor gasi locul.

Cum ar arata viata vesnica daca pe Noul Pamant Dumnezeu ar admite un singur mincinos, un singur desfranat, un singur criminal, un singur vrajitor sau scarbos ? Viata viitoare ar redeveni ceea ce traim astazi, experienta pacatului s-ar perpetua in noua Creatie, iar consecintele ar fi de data aceasta vesnice.

Dumnezeu nu poate face nici cel mai mic compromis cu pacatul, de aceea judecata Sa va fi desavarsita si dreapta. Aceasta judecata dreapta va fi garantia ca in vesniciile care vor urma doar neprihanirea are viitor.

“Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice ! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor !” ( cap. 15, 3 ).

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – Jean Vuilleumier, Apocalipsa, ed. Graiul Literar, p. 252

( 2 ) – R. C. H. Lenski, The Interpretation of St. John’s Revelation, ed. 1963, p. 615, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 263