Martin Luther
( 1483 – 1546 )
Putine personalitati ale lumii au produs in societatea in care au trait un cutremur mai mare decat cel produs de germanul Martin Luther. In ciuda greselilor pe care le-a facut, greseli inerente naturii umane, marele reformator ramane in istoria lumii ca un model de curaj, de perseverenta, de dragoste pentru adevar si de integritate morala cum rar pot fi intalnite.
Chiar daca Reforma i-a scapat din mana in final, Luther nu are nicio vina in aceasta privinta. Marele lui merit este acela de a-si fi condus poporul pana la tronul lui Dumnezeu, punand in mainile lui Biblia in propria limba, dar si un mod nou de a intelege Scriptura, descatusand-o de lanturile prejudecatilor si traditiilor bisericii oficiale.
Lumea in care s-a nascut reformatorul german era intr-o continua framantare. Biserica Romei producea poporului german un dezgust din ce in ce mai mare prin practica vinderii indulgentelor si prin viata imorala a curtii papale. Religia devenise o suma de superstitii, iar credinta, o negustorie. Intr-o astfel de lume debusolata, in care biserica oficiala, in loc sa aduca lumina sufletelor insetate de mantuire, aducea si mai multa confuzie, apare Martin Luther, omul folosit de Providenta pentru a rasturna din temelii falsul crestinism pe care il incuraja biserica din acele vremuri.
Luther se naste pe 10 noiembrie 1483, la Eisleben, in Saxonia, fiind al doilea fiu al lui Hans si al Margaretei Luther. Dupa cum el insusi va marturisi mai tarziu, parintii lui erau saraci, din cea mai umila patura a poporului. “Sunt fiu de taran”, spunea el. “Tatal meu, bunicul si strabunicul au fost tarani puri.”
Avand cele mai bune intentii in privinta copiilor lor, parintii se dovedesc destul de severi cu micul Martin, pedepsindu-l adesea. Religia caminului era un amestec de evlavie si superstitie, astfel incat nu stim in ce masura sufletul micului Martin era sau nu adanc influentat de religie.
La varsta de cinci ani, copilul e dat la scoala, insa nici aici nu scapa de bataie. Intr-o singura zi pana la amiaza, micul Martin ia de cinsprezece ori bataie pentru diferite motive. Asa se scurg cei opt ani cat a studiat la scoala din Erfurt. Martin invata sa scrie, sa citeasca, invata germana si latina, dar mai ales dovedeste o inclinatie deosebita spre muzica, ceea ce il ajuta sa treaca mai usor peste toate greutatile intampinate.
La sfarsitul scolii, Martin stie Cele Zece Porunci, Crezul, Tatal Nostru, cateva cantari bisericesti, dar si notiuni de baza ale limbii latine. In 1497, Luther este trimis la Magdeburg pentru continuarea studiilor. Insa aici nu ramane decat un an, dupa care pleaca la scoala din Eisenach unde se pun pentru el bazele unei cunoasteri aprofundate a limbii latine. Ca sa-si castige existenta, Luther, care locuia la niste rude sarace ale mamei, e nevoit sa cante pe la usile oamenilor.
Urmatoarea etapa in educatia lui o reprezinta Universitatea din Erfurt, unde e trimis de tatal sau. Pentru sacrificiile facute de acesta, Luther isi va arata recunostinta intreaga viata: “El m-a tinut cu toata iubirea si credinciosia la Universitatea din Erfurt”, spune el mai tarziu, “si, prin munca si sudoare, m-a ajutat sa ajung acolo.”
Fiind un elev silitor, Martin ia bacalaureatul in filozofie in 1502, iar in 1505 este numit magistru. La varsta de douazeci de ani, se intalneste pentru prima data in viata cu Biblia, o traducere in limba latina, pe care o gaseste in biblioteca din Erfurt. Insa, din lipsa de timp nu o citeste… Este prea preocupat cu alte carti pentru a mai avea timp si pentru Biblie. Nu degeaba prietenii il numesc “filozoful.”
Nu se stie nimic despre viata sa religioasa din aceasta perioada. Se cunosc doar doua incidente in care Martin apeleaza fie la Maria, fie la Sfanta Ana. Prima ocazie este aceea in care se raneste destul de grav la un picior cu propria sabie, iar a doua, cand este lovit de un fulger in timpul unei furtuni si e trantit la pamant. Cu acea ocazie Luther se roaga: “Ajuta-ma, Sfanta Ana, vreau sa ma fac calugar !”
Dorinta de a intra in manastire si de a imbratisa viata de calugar devine din ce in ce mai presanta, desi inexplicabila pentru noi. Cert este ca lui Luther ii este din ce in ce mai scarba de spiritul lumii, cautand adevarata pace a sufletului si constiintei. In seara de 17 iulie 1505, Luther isi aduna prietenii cu care petrece pana tarziu in noapte, povestindu-le despre aspiratiile sale si pregatindu-i pentru ceasul despartirii.
A doua zi, Luther bate deja la usile Manastirii Negre a augustinilor, in ordinul carora este primit. Prietenii il conduc spre noua lui viata cu lacrimi in ochi, iar tatal sau este indurerat. Dintre carti, nu ia cu sine decat lucrari ale lui Virgiliu si Plautus, restul ramanand in afara zidurilor manastirii.
Ajuns calugar, Luther se dovedeste un slujitor sincer al lui Dumnezeu. El insusi marturiseste mai tarziu: “Este adevarat, am fost un calugar evlavios si am tinut foarte mult la ordinul meu. Pot spune ca, in cazul in care vreun calugar ar putea castiga cerul prin calugaria lui, atunci eu as avea dreptul sa fiu acolo. Aceasta o pot marturisi colegii mei care m-au cunoscut. Caci daca as fi continuat sa ma asupresc prin veghere, rugaciuni si alte lucruri, as fi sfarsit prin moarte.”
Viata de calugar nu il scuteste insa de chinuri sufletesti care ii rapesc pacea mult dorita. In brosura “Explicatia si dovada tezelor”, scrisa in 1518, el vorbeste despre marile lui chinuri sufletesti din aceasta perioada. Nimeni nu poate intelege aceste chinuri prin care a trecut sufletul sau, cu exceptia lui Iohan Staupitz, vicarul general al ordinului, despre care Luther marturisea mai tarziu: “Daca parintele Staupitz nu m-ar fi ajutat sa ies din aceste ispite, m-as fi inecat in ele si as fi cazut in infern.”
O noua etapa in viata viitorului reformator o reprezinta sfintirea sa ca preot in 2 mai 1507. Dar nici acum nu gaseste adevarata liniste. Desi are la indemana o Biblie in limba latina, ochii lui inca nu sunt deschisi pentru a cunoaste adevarata cale a pacii sufletesti.
La recomandarea lui Staupitz, in 1508, Luther e numit profesor la Universitatea din Wittenberg, o localitate cu doar doua mii de locuitori. La cei douazeci si cinci de ani ai sai, Luther ocupa mai intai catedra de filozofie, apoi pe cea de teologie, pentru ca mai tarziu sa lucreze ca predicator. In anul urmator, in 1509, el promoveaza bacalaureatul in Sfintele Scripturi, iar in toamna aceluiasi an, isi termina studiile teologice.
Un moment de rascruce in viata lui il reprezinta calatoria la Roma, pe care Luther o face pe jos impreuna cu prietenul sau, ambii fiind trimisi pentru a reprezenta interesele Ordinului Augustinilor.
Datorita vremii capricioase, calatoria decurge in conditii grele. Se adaposteste mai ales in manastiri, acolo primind si hrana necesara. Ajuns la Roma, Luther e adanc miscat vazand cetatea sfanta. Se spune ca in acele momente, Luther s-a plecat pana la pamant, spunand: “Fii salutata, sfanta Roma !”
Frumusetea exterioara insa nu avea corespondent in viata spirituala a Cetatii Sfinte. Nu dupa mult timp, vazand luxul si desfraul din “sfanta Roma”, Luther e profund dezamagit. Desi viziteaza cele sapte biserici principale ale Romei, catacombele si Scara lui Pilat, impresiile lasate nu sunt dintre cele mai bune. Reintors la Wittenberg in februarie 1511, Luther marturiseste: “Nu-i inteleg pe italieni si ei nu ma inteleg pe mine: aceasta este o cauza naturala de manie si dusmanie. Noi suntem o natiune saraca si dispretuita; italienii ne numesc bestii.”
Marea schimbare in spiritualitatea calugarului augustin se produce intre anii 1511-1513, in urma studierii atente a Epistolei catre romani, undeva in turnul Manastirii Negre din Wittenberg, loc supranumit de el “turnul renasterii.” Cand ajunge la pasajul din cap. 1,17: “Dreptul va trai prin credinta”, Luther are o revelatie. Si, potrivit juramantului de credinta fatza de Sfintele Scripturi, pe care-l depune odata cu luarea doctoratului in teologie in 1512, el isi ia obligatia sfanta de a predica adevarul si numai adevarul.
Incepand din acest moment, predicile sale se axeaza pe explicarea Sfintelor Scripturi, fatza de care are un respect deosebit. “Ce este pasunea pentru vite”, spunea el, “casa pentru om, cuibul pentru pasare, stanca pentru caprioare si fluviul pentru pesti, este Sfanta Scriptura pentru sufletul omenesc.”
Studiul Bibliei, caruia i se devoteaza zilnic, ii schimba radical conceptiile de pana atunci. Pe masura ce intelege tot mai adanc adevarurile Cuvantului lui Dumnezeu, se simte din ce in ce mai indemnat sa predice intoarcerea oamenilor la crestinismul apostolic, la credinta curata, simpla si profunda a Evangheliei, din care avea sa rasara din nou comuniunea cu Christos.
Prima carte pe care o scrie Luther este un comentariu al celor sapte psalmi de pocainta, indreptandu-le atentia celor care cautau iertarea pacatelor spre Christos, nu spre meritele lor personale.
Un alt moment de cotitura in viata marelui reformator il reprezinta inscaunarea noului papa in persoana Cardinalului de Medici, devenit Papa Leon al X-lea. Odata ajuns pe scaunul papal, Leon al X-lea emite o indulgenta prin care celui care o cumpara i se promite iertarea pacatelor, primirea harului divin si eliberarea sufletului din Purgatoriu. Venitul realizat din vanzarea acestor indulgente urma sa fie folosit la finalizarea Bisericii Sfantul Petru din Roma. Pentru Germania, este desemnat sa se ocupe de vanzarea indulgentelor Iohan Tetzel, un vestit dominican din Leipzig.
Acesta, ajuns nu departe de Wittenberg, incepe vanzarea de indulgente, promitandu-le oamenilor iertarea celor mai odioase pacate, unele chiar planuite a fi comise in viitor. Tetzel ii asigura pe oameni, intre ei aflandu-se si multi dintre enoriasii lui Luther, ca atunci cand banii rasuna in fundul cutiei, sufletele lor sunt deja eliberate de povara vinei, iar cei aflati in Purgatoriu merg direct la cer.
Indignat de ceea ce vede si aude, Luther, care este din ce in ce mai convins ca iertarea pacatelor nu se putea obtine decat prin sangele Domnului Christos, scrie 95 de teze in limba latina pe care le afiseaza pe 31 octombrie 1517 pe usa bisericii din Wittenberg, de Ziua Tuturor Sfintilor. In aceste teze, Luther ataca dur practica vanzarii de indulgente si invatatura primirii iertarii pacatelor prin merite si eforturi personale.
In teza nr.32, el declara: “Cine crede ca prin indulgente este sigur de mantuire, acela va fi pe veci osandit impreuna cu predicatorii de indulgente.” Tetzel reactioneaza violent la cele 95 de teze ale reformatoruluui german, aruncandu-le pe foc si scriind alte 106 contrateze. Acestea sunt insa arse de studentii Universitatii din Wittenberg.
La inceput, Roma priveste fara prea mare grija conflictul aparut intre Luther si Tetzel, considerandu-l o simpla cearta calugareasca. In februarie 1518 insa, Ordinul Dominicanilor il declara eretic pe Luther. Acesta nu se sperie, nici cand Ordinul Augustinilor din care facea parte incearca sa stinga conflictul aparut.
Reintors la Heidelberg, Luther scrie o brosura intitulata “Explicarea si dovada tezelor despre puterea indulgentelor”, in care sustine nevoia de reforma a bisericii, reforma pe care nu o pot face doar papa si cardinalii, ci intreaga crestinatate, fiind o lucrare care Ii apartine lui Dumnezeu. Ca urmare, Sfantul Scaun il someaza pe marele reformator sa se prezinte personal la Roma in termen de doua luni, pentru a da socoteala de cele scrise.
Luther refuza sa plece la Roma, cerand sa fie judecat in Germania, iar protectorii lui mediaza pe langa nuntiul papal, cardinalul Cajetan, ca acesta sa fie ascultat la Augsburg, in Germania. La sfarsitul lui septembrie 1518, Luther porneste pe jos la Augsburg, insa se imbolnaveste pe drum. Ajuns la Augsburg pe 7 octombrie , este gazduit la Manastirea Sfanta Ana a carmelitilor, iar pe 12 octombrie este condus inaintea nuntiului papal.
Cardinalul Cajetan, considerat cel mai erudit teolog al Bisericii Catolice din acea vreme, il abordeaza pe Luther prieteneste, fara intentia de a ajunge la o disputa teologica. Insa cand vede ca umilul calugar din fatza sa nu cedeaza, argumentandu-si pozitia cu Sfintele Scripturi, cardinalul porunceste ca Luther sa dispara dinaintea lui si sa nu mai apara decat atunci cand va retracta.
Luther nu este insa omul care sa retracteze: “Doresc sa traiasca Christos si sa moara Martin”, spunea el. “Acum, ori trebuie sa fiu lepadat de oameni, ori de Dumnezeu.” Dupa aderarea lui Andreias Karlstadt, profesor la Universitatea din Wittenberg, la ideile Reformei, in 4 iulie 1519 are loc o disputa intre acesta si dr. Johan Eck de la Universitatea din Ingolstadt, la care este invitat sa participe si Luther.
Iata cum este zugravita personalitatea marelui reformator de catre un umanist cu numele Mosellanus, prezent la acea disputa publica: “Luther era o fiinta de statura mijlocie, cu un corp uscativ, istovit de griji si de studii; era atat de slabit incat puteai sa-i numeri oasele prin piele, dar avea o mare verva barbateasca. Luther avea o voce clara si patrunzatoare. Era voios si politicos. Singura greseala pe care o vedeam cu totii la Martin Luther era aceea ca in vorbirea lui ofensiva era prea indraznet si muscator.”
In cadrul disputei, Luther contrazice sustinerea dr.Eck cu privire la primatul papal, afirmanad ca acesta nu are la baza Scriptura si dreptul divin, ci porunci omenesti. El neaga, de asemenea, si infailibilitatea conciliilor bisericesti, afirmand ca acestea au gresit adesea in deciziile lor. Atitudinea lui Luther provoaca o unda uriasa de ostilitate din partea celor prezenti, iar Reforma este declansata. Ruptura dintre Luther si Roma este definitiva.
De un mare ajutor pentru Luther in aceasta perioada furtunoasa a vietii ii este prietenia sincera cu tanarul umanist si profesor la Universitatea din Wittenberg, Filip Melanchton. Desi sunt doua firi diferite, ei se completeaza reciproc, iar colaborarea lor ajuta mult Reformei, tot mai multi adepti fiind atrasi de ideile ei.
Pe 15 iunie 1520, Papa Leon al X-lea semneaza bula de excomunicare a lui Martin Luther, care prevedea in mod formal o perioada de sasezeci de zile de razgandire. Printre altele, in bula papala statea scris: “O, Doamne, ridica-Te, ridica-Te si indreapta lucrurile Tale, caci s-au ridicat vulpi care si-au propus sa pustiasca via Ta. Aceeasi vie si-a propus sa o strice un porc salbatic din padure, un asemenea animal vrea s-o nimiceasca.” Bula invoca mai departe interventia lui Petru, Pavel, a tuturor sfintilor si a intregii biserici pentru a pune capat raului.
Ca raspuns la bula papala, Luther redacteaza o scrisoare apologetica plina de respect la adresa papei, dar si plina de curaj in marturisirea adevarului. Scrisoarea insa nu ajunge in mainile pontifului roman. Timpul de sasezeci de zile prevazut de bula papala fiind expirat, pe data de 10 decembrie 1520 Luther ii aduna la poarta gradinii publice din Wittenberg pe tarani, profesori si studenti si arunca in foc toate cartile de drept papal, impreuna cu bula de anatemizare. Martin Luther avea atunci 37 de ani.
In cursul anului 1520, Martin Luther da publicitatii patru lucrari care vor avea un mare ecou in randurile concetatenilor: “Predica despre fapte bune”, “Catre nobilimea crestina a natiunii germane”, “Despre captivitatea babilonica a bisericii” si “Despre libertatea crestinului”. Ultima dintre ele reprezinta o disertatie asupra a doua ipoteze: “Crestinul este un domn liber peste toate lucrurile si nimanui supus” si “Crestinul este un sclav, servul tuturor oamenilor si oricarui supus.” Cele patru lucrari contineau ideile principale ale Reformei, care patrund astfel in toate mediile, castigand la Reforma tot mai multi germani.
Un alt moment important al Reformei il reprezinta deschiderea Dietei de la Worms, in ianuarie 1521, sub patronajul imparatului Carol al V-lea. Acesta nu il vede bine pe marele reformator, avand oroare fatza de eretici. De aceea, intentia lui Carol este sa stinga focul Reformei cu ocazia Dietei din Worms.
Luther este somat sa se prezinte in fatza Dietei pentru a-si apara pozitia, insa prietenii il sfatuiesc sa refuze. “Chiar daca in Worms ar fi tot atatia diavoli cate tigle sunt pe acoperisul caselor”, spune Luther, “eu tot voi merge acolo.”
Pe 2 aprilie 1521, Luther porneste spre Worms, iar pe 16 aprilie, insotit de o mare multime de oameni, intra in oras la ora zece dimineata. A doua zi, pe 17 aprilie, Luther e chemat in fatza Dietei prezidata de Carol al V-lea. Arhiepiscopul Johan de Ecken il someaza pe reformator sa raspunda la doua intrebari. Prima se refera la scrierile sale, Luther fiind somat sa confirme sau sa infirme daca el este sau nu autorul lucrarilor amintite. A doua intrebare se refera la retractarea celor scrise.
Raspunzand la prima intrebare, Luther confirma faptul ca el este autorul lucrarilor amintite. Cat priveste retractarea, el cere un timp de gandire. A doua zi, pe la sase seara, Luther este din nou adus in fatza Dietei, adunata de data aceasta intr-o sale mult mai mare. I se pune din nou intrebarea daca retracteaza cele scrise, insa Luther isi apara pozitia cu curaj si demnitate: “Pentru ca maiestatea voastra cere un raspuns simplu, voi da un raspuns “fara dinti si fara coarne”, dupa cum urmeaza: Daca nu voi fi invins prin marturiile Sfintei Scripturi sau prin argumente teologice, nu voi crede nici papii, nici consiliile, caci este clar ca adesea au ratacit si s-au contrazis intre ele. Sunt convins de dovezile Scripturii pe care le-am adus si constiinta mea este captivata de Cuvantul lui Dumnezeu. Nu pot sa retractez si nici nu vreau, pentru ca este contrar constiintei mele si este periculos. Aici stau, nu pot altfel. Dumnezeu sa-mi ajute ! Amin !”
Toate incercarile facute in zilele urmatoare de a-l determina pe marele reformator sa-si schimbe pozitia se dovedesc zadarnice. Prin Edictul de la Worms, Dieta confirma acuzarea de erezie si scoaterea lui Luther de sub scutul legilor dupa un termen de 21 de zile.
Vazandu-si viata primejduita, Luther pleaca de la Worms pe data de 26 aprilie 1521. Dumnezeu insa nu-si paraseste unealta si, cu ajutorul lui Friederich cel Intelept, Luther este ascuns in Castelul Wartburg si pus la adapost fatza de furia vrajmasilor sai care cautau sa-i ia viata.
Timpul petrecut la Wartburg este folost de marele om al Reformei pentru traducerea Bibliei in limba germana. Intai traduce Noul Testament din limba greaca, apoi si Vechiul Testament, din limba ebraica, astfel ca, in 1534, intreaga Biblie este tradusa in limba germana si pusa la dispozitia poporului. Aceasta opera de traducere a Bibliei este considerata cea mai importanta lucrarea reformatorului german.
Vorbind despre greutatile lucrarii de traducere, Luther spune: “Ah, Dumnezeule, cat de mare si de suparatoare este aceasta lucrare de a-i constringe pe scriitorii evrei sa vorbeasca limba germana ! Cum se dau ei inapoi si nu voiesc sa lase felul lor de vorbire evreiesc si sa urmeze pe cel german ! Este la fel ca o privighetoare care trebuie sa-si paraseasca melodia atat de iubita si s-o faci sa cante ca un cuc.”
Revenit la Wittenberg, Luther deschide “lagarul”de calugari, trimitandu-i in lume sa predice adevarul. El insusi renunta in 1525 la statutul de calugar si se casatoreste cu Caterina de Bora, o fosta calugarita de neam nobil. Exemplul sau este urmat si de alti calugari, in timp ce Luther incepe o viata de casnicie fericita, Dumnezeu binecuvantandu-l si cu copii.
Pe 18 februarie 1546, Martin Luther se stinge din viata. Cu patru zile inainte, el predica pentru ultima data de la amvonul Bisericii Sf. Andrei din Eisleben. Ultima sa rugaciune a fost una de multumire si incredere ca Dumnezeu poate invia mortii.
Pe 22 februarie, carul funebru ajunge la capela Castelului din Wittenberg unde nedespartitul sau prieten, Filip Melanchton, predica abia stapanindu-si emotiile. Mormantul sau se afla langa amvonul de unde predicase in biserica din Wittenberg.
“Cine n-ar fi vrut sa fie intristat si mahnit pentru un asemenea barbat”, spunea sotia lui Martin Luther, “cum a fost iubitul meu domn, care a slujit nu numai unui oras sau unei tari, ci lumii intregi.”
“Ferice de acum incolo de mortii care mor in Domnul !” ( Apocalipsa 14, 13 )
Lori Balogh
