Rugăciunea de mijlocire

Rugăciunea de mijlocire

„Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei care sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.”

1 Timotei 2:1‑3

Probabil că fiecare dintre noi am fost confruntați, cel puțin odată în viață, cu situații în care un prieten sau un cunoscut a apelat la noi: „Roagă-te pentru mine! Am o mare problemă…” Chiar dacă nimeni nu a venit la noi cu o astfel de cerere, noi înșine avem pe inimă suflete dragi pentru care simțim nevoia să ne rugăm: copii, părinți, prieteni, vecini, colegi, uneori chiar dușmani…

Este eficientă rugăciunea de mijlocire? Are ea vreun efect real asupra celor pentru care ne rugăm? Schimbă ea cu ceva situațiile dificile, încurcăturile și problemele cu care se confruntă semenii noștri? Sau ne rugăm doar pentru a ne liniști conștiința că ne-am făcut datoria? Te poți aștepta la un răspuns din partea lui Dumnezeu în situații și împrejurări la care nu vezi nicio rezolvare?

Experiența oricărui creștin sincer care se roagă pentru semenii lui demonstrează că răspunsul la toate aceste întrebări este unul afirmativ. Da, rugăciunea de mijlocire poate mișca brațul Domnului, care, la rândul Lui, poate răsturna situații și împrejurări, poate schimba inimi și destine.Ce spune Scriptură despre rugăciunea de mijlocire?

„Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea.

Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voiește că toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului. Căci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Iisus Christos, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți” (1 Timotei 2:1‑6).

Pasajul biblic citat ne învață câteva lucruri importante:

1) Rugăciunea de mijlocire trebuie să ocupe un loc prioritar în experiența noastră creștină: „Vă îndemn, înainte de toate…”, spune Pavel, arătând că locul acestui gen de rugăciune în viața creștinului nu este unul lipsit de importanță.

2) Rugăciunile și cererile noastre trebuie împletite cu mulțumirea și exprimarea recunoștinței noastre față de Dumnezeu.

3) Rugăciunea de mijlocire este bine primită înaintea lui Dumnezeu.

4) Rugăciunea de mijlocire este eficientă nu datorită meritelor noastre, ci datorită lui Iisus Christos, singurul Mijlocitor adevărat între Dumnezeu și om.

Pe vremea când era doar o adolescentă, la vârsta de 14 ani, Ellen G. White, pe atunci Ellen Harmon, avea un grup de prieteni de aceeași vârstă. Tinerii însă nu se arătau interesați de lucrurile spirituale, fapt ce o îndurera pe tânăra Ellen. S-a hotărât atunci să se roage pentru fiecare dintre ei, încercând în același timp să le vorbească personal și să-i îndemne să se împace cu Dumnezeu. Rezultatul? Toți prietenii săi au fost câștigați pentru Christos.

Această experiență din anii adolescenței, pe care a continuat-o întreaga sa viață, a determinat-o să scrie: „De ce credincioșii nu manifestă un interes mai profund, mai arzător, pentru cei ce trăiesc departe de Christos? Pentru ce nu se unesc ei doi sau trei pentru a mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru salvarea unui suflet și apoi a altuia?”

„Dumnezeu va face din cuvintele voastre un șuvoi vindecător de o influență cerească, va naște convingeri și dorințe, iar Iisus va adăuga mijlocirea Sa la rugăciunile voastre, va cere pentru cel păcătos darul Duhului Sfânt și-L va revărsa asupra ființei sale” (1).

Cineva se poate întreba: De ce așteaptă Dumnezeu rugăciunile noastre pentru a interveni în viața cuiva? Nu are El puterea să facă ce vrea? Nu este El Stăpânul întregului Univers? Când ne punem astfel de întrebări, uităm că ne aflăm cu toții angrenați în marea luptă dintre bine și rău, dintre Christos și Satana. În această luptă milenară, începută în cer, continuată pe pământ și de al cărui sfârșit ne apropiem cu repeziciune, Dumnezeu nu poate folosi aceleași metode ca Satana.

În lupta aceasta, Satana se folosește de forță, minciună și înșelăciune pentru a lupta împotriva lui Dumnezeu și împotriva poporului Său. El violează libertatea omului și uzează de toate armele răului pe care le-a perfecționat de-a lungul istoriei păcatului. Dumnezeu nu poate folosi aceleași metode. El este iubire și un Dumnezeu al iubirii nu se poate folosi decât de armele adevărului și dreptății. El nu poate folosi forța. Dacă El ar intra cu forța în viața cuiva, fără să fie dorit și invitat, Satana ar putea obiecta: „Cu ce drept intervii în viața acestui om? Nu vezi că el nu Te vrea? Cine Ți-a cerut să-l ajuți? De ce-l forțezi?”

Principiul liberului arbitru pe care Dumnezeu îl respectă în raportul Său cu ființele create de El Îl obligă să nu intervină în viața omului păcătos, afară de cazul în care omul însuși sau altcineva cere acest lucru. Rugăciunea de mijlocire Îi dă Domnului Christos dreptul să facă lucruri pe care altfel nu le-ar face dacă nu I se cer.

Înțelegem acum de ce multe binecuvântări, mai ales cele spirituale, nu le primim dacă nu le cerem? De ce Mântuitorul ne îndrumă atât de categoric: „Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Căci oricine cere, capătă; cine caută, găsește și celui ce bate i se va deschide” (Matei 7:7.8)?

E adevărat că unele binecuvântări sunt oferite de Dumnezeu tuturor oamenilor, indiferent dacă aceștia Îl caută sau nu pe El: viața, sănătatea, hrana, lumina soarelui, ploaia… Sunt însă binecuvântări pe care El nu le poate oferi omului decât dacă Îi sunt cerute: iertarea, pacea sufletească, bucuria mântuirii, darul Duhului Sfânt…

Dacă Dumnezeu ar acorda tuturor oamenilor aceste binecuvântări fără ca ei sau altcineva să le ceară, Satana ar putea obiecta: „De ce le dai iertare, mântuire, Duh Sfânt, dacă ei nu vor? Nu vezi că ei mă iubesc pe mine și viața de păcat? Dacă ei vor să piară pentru totdeauna, dacă ei nu vor să mai ajungă vreodată în Paradisul pierdut, de ce îi forțezi și intervii pentru ei?” Însă atunci când noi cerem aceste binecuvântări, fie pentru noi, fie pentru un semen al nostru, Dumnezeu are dreptul juridic de a interveni în viața omului.

Dacă este vreo umbră de îndoială cu privire la nevoia noastră de a înălța rugăciuni de mijlocire, sau ca alții să se roage pentru problemele noastre, exemplul Domnului Christos este edificator. „Simone, Simone” – îi spune Domnul Iisus lui Petru cu puțin timp înainte de crucificare – „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul, dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu se piardă credința ta” (Luca 22:31.32).

Ce s-ar fi întâmplat cu Petru dacă Domnul nu ar fi mijlocit pentru el? Probabil că, după ce s-ar fi lepădat de Domnul și ar fi realizat ce grozav era păcatul săvârșit, s-ar fi dus în grădina Ghetsemani, dar nu ca să plângă cu amar, ci ca să-și pună capăt zilelor asemenea lui Iuda.

Cea mai lungă și cea mai mișcătoare rugăciune a Mântuitorului păstrată în Evanghelie este cea redată în Ioan capitolul 17. În cea mai mare parte a ei, această rugăciune este o mijlocire pentru ucenicii Săi din toate timpurile, care urmau să se confrunte cu ura lumii și a lui Satana. „Pentru ei Mă rog” – spune Domnul (vers.9). „Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin Cuvântul lor” (vers.20).

Dacă astăzi există creștini adevărați în această lume coruptă și aflată sub stăpânirea „prințului întunericului”, dacă astăzi există o Biserică a lui Christos care înalță principiile neprihănirii și predică Evanghelia mântuirii unei lumi căzute, aceasta se datorează acestei rugăciuni de mijlocire a Domnului Christos – Marele nostru Preot.

După prima minune a înmulțirii pâinilor – ocazie în care Iisus a săturat circa cinci mii de bărbați, afară de femei și copii – Mântuitorul îi trimite pe ucenici cu corabia ca să treacă de cealaltă parte a Mării Galileii. Scriptura ne spune că, după ce a dat drumul noroadelor și i-a trimis pe ucenici dincolo de mare, El „S-a suit pe munte să se roage, singur la o parte” (Matei 14:22.23).

Pentru ce se ruga Iisus în acea noapte singuratică? Nu pentru Sine, căci El știa ce avea de făcut și cunoștea fiecare pas pe care trebuia să-l facă în desfășurarea Planului de Mântuire. El se ruga pentru oamenii pe care îi hrănise cu pâine, ca ei să dorească și Pâinea Vieții coborâtă din cer pentru ei. El se ruga pentru ucenicii Săi, ca ei să înțeleagă natura Împărăției cerurilor pe care Iisus venise să o instaureze.

Dacă El, ca Fiu al omului, a folosit rugăciunea de mijlocire în timpul vieții Sale pământești, și dacă El, în calitate de Fiu al lui Dumnezeu, mijlocește azi în favoarea omenirii, acesta nu e un argument suficient ca și noi să mijlocim în rugăciune unii pentru alții?

Câteva sugestii practice cu privire la rugăciunea de mijlocire ne vor fi, poate, utile:

1) E bine să avem o listă cu nume de persoane pentru care ne rugăm. Dumnezeu vrea de la noi rugăciuni precise, cu o țintă bine definită, nu rugăciuni cu caracter general.

2) E nevoie și de un timp pus deoparte pentru rugăciunea de mijlocire. Așa cum suntem ordonați în privința orelor de masă, de muncă și somn, trebuie să fim consecvenți și atunci când prezentăm înaintea lui Dumnezeu persoane și probleme pe care le avem pe suflet.

3) Unirea sporește puterea rugăciunii de mijlocire. „Vă mai spun iarăși, că dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este sus în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18:19.20).  Exemplul bisericii primare, unită în rugăciune pentru eliberarea lui Petru, este edificator (vezi Fapte 12:5).

4) În rugăciunea de mijlocire trebuie să cerem cu insistență ca Duhul Sfânt să lucreze cu putere în viața persoanelor de pe listă. De ce? Pentru că doar El poate face pentru noi sau pentru cei pentru care mijlocim în rugăciune mai mult decât putem face noi prin cuvintele noastre.

5) Dacă lângă rugăciunea de mijlocire adăugăm și stabilirea unor relații de prietenie cu persoanele pentru care ne rugăm, eficiența acestor rugăciuni va crește simțitor. Să nu uităm că Mântuitorul nu doar S-a rugat pentru oameni, dar a devenit și prietenul lor, arătând compasiune chiar și față de desfrânate, vameși și păcătoși de rând, care reprezentau categoriile cele mai disprețuite în acele vremuri.

6) Rugăciunea de mijlocire trebuie însoțită, atunci când e posibil și atunci când e cazul, și de cuvintele noastre.

„Cereți lui Dumnezeu să folosească cuvintele voastre ca să dea naștere convingerii și convertirii. Iisus va adăuga mijlocirea Sa la rugăciunea voastră, va cere pentru cel păcătos darul Duhului Sfânt și Îl va revărsa asupra ființei sale.”

Lori Balogh

Referințe:

(1) E. G. White, „Fii si fiice ale lui Dumnezeu”, pag. 274, engl.

(2) E. G. White, „Testimonies” vol. 5. pag. 274