Amiralul Coligny
(1519 – 1572)
Sub numele său complet Gaspard de Coligny, cel care a rămas în istorie sub titulatura de „Amiralul Coligny” se naște pe 10 februarie 1519 într-o familie de viță nobilă veche. Domeniul familiei era situat undeva la picioarele Munților Jura, între Bresse și Bourgogne.
Mama sa, Louise de Montmorency, înclinată spre ideile Reformei care începuseră să se răspândească și în Franța, are o adâncă influență asupra copiilor săi, transmițându-le valorile morale încă din primii ani de viață.
Timp de opt ani ea se consacră educației copiilor săi. Apoi, fiind numită doamnă de onoare a reginei Eleonora, e nevoită să se mute la Paris, în 1530. Însă, pe cei șapte copii ai săi nu îi aduce cu sine, dorind să-i ferească de atmosfera imorală ce domnea la curtea regală. Fiind de o moralitate ieșită din comun și posedând o noblețe a caracterului care-i impresiona pe toți, mama viitorului Amiral Coligny reușește să câștige respectul tuturor.
Coligny înclină încă din copilărie spre cariera armelor, alături de fratele său Francois. Adesea, urmărea în societatea prințului moștenitor exercițiile pentru pregătirea unui cavaler, având un ascuțit simț de observație și un temperament de soldat. Pentru a se educa pe sine în spirit militar, Coligny își impune exerciții deosebit de severe. Deoarece iubea somnul, își impune să se trezească la orice oră din noapte, doar ca să exerseze stăpânirea de sine.
Coligny nu este atras de avere, el însuși mărturisind: „Apreciez mai degrabă puțină reputație bună decât multele bogății.” Prima campanie militară la care participă viitorul amiral al Franței este cea a Ducelui de Guise în Luxemburg, în 1542. Iar prima dată când i se încredințează comanda pe mare, îl găsim pe Coligny în fruntea unei galere, în timpul atacului asupra insulei Wight, în 1545. În același an, trei evenimente majore îi vor marca viața viitorului amiral: primirea rangului de colonel și căpitan general al infanteriei franceze, moartea mamei sale și căsătoria cu Charlotte de Laval.
Sub domnia lui Henric al II-lea, Coligny participă la asedierea portului Boulogne, ocazie în care observă marea dezordine care domnea în armata franceză. Aceasta îl determină pe viitorul amiral să decreteze faimoasele ordonanțe care erau menite să apere populația civilă împotriva abuzurilor din partea soldaților nedisciplinați.
Aceste ordonanțe prevedeau ca „soldatului care, fără prilej legal, va adresa vreo injurie care să atingă onoarea altuia, i se vor întoarce aceleași injurii și prilejuri de rușine și vor fi făcute cunoscute înaintea tuturor companiilor de soldați.” Iar „soldatul care va înjura în numele lui Dumnezeu va fi adus în piața publică, legat de lanțuri timp de trei zile, iar la expirarea lor, cu capul gol, Îi va cere iertare lui Dumnezeu.” Coligny va avea nevoie de multă fermitate și perseverența pentru a restaura ordinea, disciplina, cinstea și moralitatea în trupele franceze.
Numit de către rege locotenent-general în Boulogne, Coligny conduce asediul orașului, pe care-l obligă să se predea, după care este trimis în Anglia ca ambasador al regelui Franței. După reîntoarcerea din Anglia, pe 20 mai 1551, Henric al II-lea ordonă ca faimoasele ordonanțe ale lui Coligny să fie aplicate în întreaga armată franceză, iar în anul următor viitorul amiral e numit guvernator al Parisului și al Ile – de – France, în amintirea marilor servicii făcute țării.
Apogeul onorurilor și al gloriei lui Coligny are loc în 1553 când este numit amiral, nume sub care va rămâne pentru totdeauna în analele istoriei. Deși nu a condus niciodată vreun comandament naval, grija pentru interesele marinei și înțelegerea necesității ca Franța să întemeieze colonii, Coligny își merită pe deplin titlul de amiral. De fapt, ideea înființării de colonii ale țării – mamă, Franța, avea la bază un alt gând al marelui bărbat: răspândirea credinței creștine în ținuturi noi și găsirea unor refugii pentru reformatorii persecutați, pe care Amiralul îi simpatiza și îi proteja în măsura posibilităților sale.
Datorită intervenției sale, sunt trimiși în colonia pe care Amiralul o întemeiase în Brazilia 14 emigranți și 2 misionari. Un moment de cotitură în viața Amiralului a fost războiul cu armatele spaniole ale lui Filip al II-lea, în urma căruia orașul Saint Quentin cade în mâinile acestora, iar Coligny e luat prizonier și întemnițat în fortul Ecluse.
Lunga captivitate în fortul Ecluse, apoi în Grant, îl aduce pe Amiral în contact cu Biblia. Fratele său, D’Andelot, îi procură o Biblie pe care Amiralul o va citi cu mare sete. Treptat, chiar soția sa, Charlotte de Laval, e câștigată la Reformă, iar corespondența cu Jean Calvin va avea un mare efect asupra acceptării ideilor Reformei de către Amiral.
În timp ce Coligny, cercetând Biblia, descoperea noi adevăruri pe care nu le cunoscuse, în Franța, familia Ducelui de Guise preia controlul partidului catolic și începe o serie de intrigi împotriva Amiralului și protestanților. De abia în 1559 Amiralul este eliberat de spanioli în schimbul unei sume uriașe de bani, însă greutățile mari abia acum încep pentru el.
În urmă declarației făcută în Parlament de către cardinalul de Lorena potrivit căreia regele avea în plan distrugerea ereziei lui Calvin, Coligny trece deschis de partea Reformei, prezentându-și demisia din funcția de guvernator al Picardiei. Demisia îi este însă respinsă.
În această perioada tulbure pentru istoria Franței, are loc primul conciliu național francez, ocazie în care regele ordonă tuturor judecătorilor să aplice cu cea mai mare rigoare legile împotriva ereticilor. Spre sfârșitul anului 1559, Charlotte de Laval îl sfătuiește pe soțul ei să-și exprime public adeziunea față de cultul reformat, lucru în deplin acord cu spiritul de dreptate și loialitate al Amiralului. Această adeziune are loc într-un moment în care persecuțiile împotriva protestanților sunt deosebit de dure.
În 23 decembrie 1559, Anne de Bourgogne, un consilier al Parlamentului, este ars de viu în Piața Greve pentru că dezaprobase persecuțiile împotriva protestanților, exemplul său câștigând pentru Reformă mai mulți tineri decât toate cărțile lui Calvin. În Franța se organizează o adevărată inchiziție civilă, stimulată de agenți secreți, care făcea în diferite cartiere ale Parisului numeroase descinderi soldate cu percheziții și arestări printre protestanți și simpatizanții lor. Este vizat mai ales cartierul Saint Germain, considerat o „mică Geneva”.
Față de această situație, Amiralul intervine pe lângă regina Caterina de Medici, prezentându-i starea tristă a țării și nemulțumirile supușilor legate de problemele religioase și afacerile publice. În această prezentare, Amiralul îi cere reginei semnarea unui decret prin care să se asigure libertatea de cult a protestanților. Edictul din 8 martie 1560, semnat de Amiral în calitate de membru al Consistoriului, prevedea încetarea persecuțiilor împotriva protestanților. Însă decretul nu va fi respectat, în ciuda numărului tot mai mare de oameni care treceau la Reformă. Numai în Normandia existau peste 50 000 de protestanți, conform unei anchete făcute de Amiralul însuși.
La Consiliul Regal din 1560, Coligny expune situația protestanților din Franța și cere permisiunea de a se construi biserici pentru ei, pentru ca și protestanții să-și poată exprima credința în mod liber. Demersul apologetic al Amiralului și sinceritatea sa îl câștigă pe regele Francisc al II-lea, care-l numește pe Coligny comandant al Fortului Havre.
După moartea lui Francisc al II-lea, noul rege, Carol al IX-lea, poruncește punerea în libertate a protestanților întemnițați, cu condiția ca ei să se întoarcă la religia catolică. Dat fiind numărul tot mai mare al reformaților, regele se vede obligat ca pe 17 ianuarie 1562 să semneze un decret prin care recunoaște dreptul la existență al acestora. Prin acest decret, reformații erau obligați să restituie toate bisericile și veniturile ecleziastice deținute, li se interzicea construirea de noi biserici, însă li se permitea să-și țină adunările în aer liber sau în case particulare.
Reformații aveau voie să se adune și la periferia orașelor, însă numai sub supravegherea ofițerilor regelui. De asemenea, evangheliștii protestanți aveau voie să predice doar învățături conforme cu Biblia și cu hotărârile Conciliului de la Nicea, fără a ataca liturghia și ceremoniile catolice. Pentru susținerea mișcării protestante erau permise doar donațiile voluntare.
Edictul regal nu va fi însă aplicat pretutindeni la fel. Astfel, în loc să aducă pacea, el aduce războiul. A rămas în istorie masacrul de la Vassy, în care oamenii Ducelui de Guise ucid 60 de hughenoți și rănesc alți 250, într-un moment în care 1200 de protestanți erau adunați la ordinul acestuia. Masacrul de la Vassy va fi repetat și în alte localități, fapt care îl determină pe Amiral să se înroleze în războaiele religioase care vor urma, luând partea coreligionarilor săi.
Amiralul primește o mare lovitură prin moartea soției, apoi a fiului cel mare și a fratelui d’ Andelot. Având presimțiri sumbre, pe 15 iulie 1569, Coligny își scrie testamentul – o adevărată mărturisire a credinței protestante. Presimțirile sumbre ale Amiralului se adeveresc. În timp ce se întoarce de la Luvru, unde participase la o ședință a consiliului particular, un asasin plătit de dușmanii săi încearcă să-i ia viața. Acesta nu reușește decât să-i zdrobească degetul arătător și să-i rănească brațul stâng.
Imediat Amiralul este operat pentru a i se extrage glonțul din braț, însă lucrurile nu merg deloc bine. Presimțind apropierea sfârșitului, Amiralul își încredințează viața în mâna lui Dumnezeu, fiind pregătit pentru plecarea din această lume.
Inițial, regele Carol al IX-lea, care ținea la Amiral, îl vizitează acasă și îi promite răzbunare. Ulterior însă, căzând pradă intrigilor mamei sale, Caterina de Medici, care îl îndemna să-l ucidă pe Amiral pentru a scăpa țara de un dezastru, Carol al IX-lea cedează, jurând că nu doar Coligny va fi ucis, ci și toți protestanții din regat. Ducele de Guise își ia personal răspunderea de a-l ucide pe Amiral, care, în urma rănilor primite, se afla bolnav acasă.
Marele bărbat al Franței își sfârșește viața în 1572, fiind aruncat de la fereastră de oamenii Ducelui de Guise, cu două zile înainte de declanșarea măcelului din Noaptea Sfântului Bartolomeu. După asasinarea Amiralului, capul lui este trimis la Roma, iar trupul este predat mulțimii instigate împotriva protestanților care, după ce îl batjocoresc, târându-l pe străzile Parisului, într-un final îl dau pradă flăcărilor.
Data de 24 august 1572 a intrat în istorie. Datorită prezenței la nunta liderului lor Henric de Navarra cu sora regelui, Margareta, numeroși protestanți se aflau în Paris la acea dată. Așa se face că în acea teribilă noapte și în ziua care a urmat au fost uciși peste 3 000 de hughenoți doar la Paris. În întreaga țară se estimează că și-au pierdut viața peste 70 000 de protestanți, uciși de masele populare, majoritar catolice, instigate de agitatori care puneau în seama acestora situația economică și socială dezastruoasă.
Astfel și-a încheiat viața acest mare nobil francez, un apărător al drepturilor protestanților, un mare caracter și un model de viețuire creștină. Amiralul Coligny rămâne în istorie ca un exemplu de noblețe și creștinism autentic. În viața privată, era un om deosebit de evlavios. Înainte de fiecare masă se înălța o rugăciune de mulțumire, iar la sfârșitul ei, de asemenea, erau rostite cuvinte de recunoștință la adresa lui Dumnezeu.
Când se apropia Sfânta Cină, Amiralul îi chema pe toți ai casei, îndemnându-i să-și ceară iertare unul altuia și să se împace, dacă între timp au avut vreo neînțelegere. Studiul Bibliei era o prioritate permanentă în viața Amiralului. Uneori conducea personal serviciile divine din sânul familiei, momente în care se cânta, se citea din Biblie și se citeau scrisorile lui Calvin din Geneva.
Deși protestant convins, el a știut să respecte drepturile altor culte, în deosebi pe cele ale catolicilor din Châtillon, localitatea sa de reședință. Întreaga sa viața Amiralul a luptat pentru frații săi persecutați, pentru libertatea de conștiință și pentru adevăr. O luptă nobilă, pecetluită însă cu propria viață.
Lori Balogh
