Cat de grav este pacatul ?
Pentru un crestin care ia in serios numele pe care-l poarta, pacatul reprezinta cea mai grava dintre toate problemele cu care se confrunta in aceasta viata. Sa fie aceasta doar o prejudecata a unor oameni bigoti, care nu au reusit sa depaseasca mentalitatea Evului Mediu ?
Nu e greu sa observam ca termenul “pacat” este pe cale de disparitie din limbajul cotidian. Astazi se vorbeste de infractiuni, contraventii, delapidari, delicte si coruptie , insa din ce in ce mai putin se foloseste cuvantul “pacat”. Folosirea lui este restransa doar la limbajul bisericesc , putand fi intalnit si in unele expresii ca : “Pacat de el !”, “Ce pacat !”, sau “Din pacate”. Insa, in aceste expresii termenul “pacat” si-a pierdut complet sensul sau initial: acela de calcare a vointei lui Dumnezeu.
Micul Dictionar Enciclopedic acorda acestui termen un spatiu echivalent unui timbre postal, in timp ce psihologia moderna incearca sa scoata din mintile oamenilor aceasta notiune. Pe de alta parte, curentele de origine spiritista il neaga total, afirmand ca, de fapt, nu exista pacat.
De ce atunci pentru un crestin adevarat, care traieste la inceputul mileniului trei, termenul “pacat” nu numai ca exista, dar el reprezinta cea mai grava problema a omenirii ? Iata cateva raspunsuri posibile, fara a le prezenta in ordinea importantei lor:
1) Dumnezeu Insusi acorda pacatului o atentie maxima
Daca vom consulta o concordanta, vom observa ca in Biblie exista aproximativ 500 de versete in care apar cuvintele: pacat, pacatosi, pacatuire si alte cuvinte inrudite, apartinand aceleiasi familii. Daca toate aceste versete ar fi reunite intr-o singura carte, aceasta ar avea o marime medie . Ca sa ne facem o imagine apropiata de realitate, sa ne imaginam ca primele 20 de capitole din cartea Genezei ar contine doar versete care vorbesc despre pacat, faradelege sau nelegiuire.
Daca subiectul pacatului nu ar fi atat de important, Dumnezeu nu i-ar fi acordat in Cuvantul Sau un spatiu atat de mare.
2) Pacatul paralizeaza viata Bisericii lui Christos
Adesea ne lamentam unii altora ca Biserica si-a pierdut spiritul misionar, ca ea a incetat sa creasca si ca nu mai este o lumina pentru lumea din jur. Eforturile misionare , foarte adesea costisitoare, sunt fara rezultat, si din ce in ce mai putine suflete sunt castigate la Christos.
De ce ? Pentru ca in Biserica exista o problema grava peste care Dumnezeu nu poate trece si din cauza careia nu-si poate revarsa binecuvantarile Sale asupra ei.
In cartea “Patriarhi si Profeti”, in capitolul “O redesteptare spirituala” , se vorbeste despre intoarcerea carturarului Ezra la Ierusalim. Printre altele, autorul afirma: “Chiar unii dintre acei barbati, carora li se incredintase raspunderi sfinte, traiau in pacate pe fatza. Umblarea lor paraliza in mare masura straduintele facute de altii pentru propasirea lucrarii lui Dumnezeu. Pentru ca atat de multe violari flagrante ale Legii lui Dumnezeu erau lasate sa treaca nemustrate, de aceea binecuvantarea cerului nu putea repauza peste popor.” ( p. 434 )
Poate un om care bea minciuna ca apa, care umbla cu intrigi, sau care este necinstit in relatiile sale cu oamenii, autoritatile si biserica, sa aiba binecuvantarea lui Dumnezeu ? Poate un om care injura, fura, ucide cu vorba sau fapta , sau care calca ziua de odihna a lui Dumnezeu, sa se bucure de binecuvantarea cerului ? Categoric, nu !
Dar biserica ai carei membri savarsesc asemenea faradelegi, poate primi aprobarea si binecuvantarea cerului ? Intrebarile sunt retorice si nu au decat un singur raspuns: Nu! Categoric, nu !
Revenind la citatul de mai sus, o idee merita sa fie subliniata in mod deosebit: “Umblarea lor paralizeaza in mare masura straduintele facute de altii pentru propasirea lucrarii lui Dumnezeu.”
In Iosua cap. 7, ne este prezentat un exemplu in acest sens: pacatul lui Acan. Cat rau a putut face pacatul unui singur om unei colectivitati de peste doua milioane de suflete ! Lacomia lui Acan, care era de fapt o neascultare evidenta fatza de o porunca expresa a lui Dumnezeu, a dus la moartea a 36 de oameni nevinovati, indoliind tot atatea familii. Acest singur pacat al unui singur om a dus la descurajarea unei natiuni intregi, in frunte cu Iosua, conducatorul ei, dar si la franarea si intarzierea misiunii poporului lui Dumnezeu de a cuceri Canaanul. Iata ce consecinte poate avea un singur pacat…
3) Pacatul este cea mai mare putere din Univers, fiind depasita doar de puterea lui Dumnezeu.
De unde stim acest lucru ? Biblia vorbeste despre doua taine care nu vor fi lamurite nici in vesnicie: “taina evlaviei” ( 1 Timotei 3,16 ) si “taina faradelegii” ( 2 Tesaloniceni 2,7 ). Toate celelalte taine vor avea o rezolvare intr-un viitor mai apropiat sau mai departat, insa cele doua taine amintite nu vor avea niciodata o rezolvare. De ce ? Pentru ca niciodata, in vesnicii, nu vom putea intelege de ce Dumnezeu ne-a iubit atat de mult incat a dat ceea ce a avut mai scump pentru salvarea unor pacatosi ca noi, si de asemenea, niciodata nu vom putea intelege cum a putut aparea pacatul intr-un Univers perfect, asa cum a fost creat de Dumnezeu.
Folosind acelasi termen ( “taina”) in ambele cazuri, Biblia ne arata ca cele doua forte: dragostea lui Dumnezeu si puterea pacatului sunt comparabile ca marime. Acest lucru nu ar trebui sa descurajeze pe nimeni, caci aceeasi Biblie ne asigura ca dragostea lui Dumnezeu este mai mare decat puterea pacatului. Insusi apostolul Pavel, cel care vorbeste despre cele doua taine, atunci cand aminteste despre ”taina evlaviei”, mai adauga ceva: “mare este taina evalviei”.
Puterea pacatului este atat de mare incat il subjuga chiar si pe Satana. Acesta nu este o fiinta libera, asa cum se lauda, vrand sa-i amageasca pe oameni. El este o biata creatura aflata in robia celui mai de temut dusman din Univers: pacatul.
4) Pacatul este o problema de maxima gravitate pentru ca duce la moarte vesnica
Cuvantul lui Dumnezeu este fara echivoc in aceasta privinta: “Plata pacatului este moartea” ( Romani 6,23 pp ). Deoarece nu ni se specifica pacatele ce duc la moarte, inseamna ca orice pacat conduce la acest final tragic.
Totusi, apostolul Ioan pare sa-l contrazica pe Pavel, atunci cand afirma: “Daca vede cineva pe fratele sau savarsind un pacat care nu duce la moarte, sa se roage; si Dumnezeu ii va da viata pentru cei ce n-au savarsit un pacat care duce la moarte. Este un pacat care duce la moarte; nu-i zic sa se roage pentru pacatul acela.” ( 1 Ioan 5,16 ). In conceptia lui Ioan, exista doua categorii de pacate: unele care duc la moarte si altele care nu duc la moarte.
Suntem in prezenta unei contradictii biblice ? Nicidecum ! Ambii autori privesc pacatul ca fiind o boala grava. Insa, in timp ce Pavel vorbeste despre ce se poate intampla daca boala pacatului nu e tratata corespunzator, Ioan ne prezinta ambele situatii: cand boala pacatului e tratata si cand ea nu e tratata.
In 1984, cercetatorii din domeniul medical au descoperit un virus nou, deosebit de periculos, pe care l-a numit HIV. Este vorba de virusul imunodeficientei, responsabil de provocarea temutei boli SIDA ( AIDS ), cea care a schimbat complet fatza lumii in care traim.
Noua boala a devenit atat de temuta incat in spitalele si clinicile din SUA s-a observat un fenomen neobisnuit pana atunci: o parte din personalul medical calificat s-a retras din activitatea medicala de teama contaminarii cu virusul HIV.
Ce se intampla in organismul in care patrunde un virus sau un microb oarecare ? Imediat se da alarma si intra in functiune sistemul imunitar. La locul patrunderii virusului sosesc celulele-spion, avand misiunea de a-l cerceta pe dusman. Dupa ce a fost identificat intrusul, organismul incepe sa fabrice armele cele mai potrivite, iar cand acestea sunt gata, “soldatii” incep lupta. Locul unde se afla linia frontului se inroseste, se umfla si doare, semn ca acolo se duce o lupta pe viata si pe moarte. In cele din urma, organismul castiga lupta si boala este evitata.
Insa nu la fel stau lucrurile cand in organism patrunde temutul virus HIV. Acesta, spre deosebire de alte virusuri, nu ataca un organ anume, ci chiar sistemul imunitar pe care-l scoate din functiune. Un om contaminat cu HIV poate sa nu simta nimic un timp, insa el este asemenea unei cetati fara ziduri si porti, in care cel mai neinsemnat vrajmas poate intra, provocand pagube imense.
Se moare de SIDA ? Si da si nu ! Nu SIDA provoaca moartea, ci ea doar il face pe om fara aparare. Este suficienta contaminarea cu un microb banal ( de exemplu, cel care provoaca pneumonia ) , pentru ca moartea sa vina fara intarziere.
Pe plan spiritual, pacatul actioneaza la fel ca virusul HIV, distrugand sistemul de aparare al sufletului omanesc. Insa, daca pentru SIDA inca nu s-a descoperit vaccinul salvator, pentru problema pacatului Dumnezeu ne-a dat deja “vaccinul” de care omenirea avea nevoie urgent. Stiti care e acest “vaccin” ?
“Si sangele lui Iisus Christos ne curateste de orice pacat” ( 1 Ioan 1,7 up. ). Din nefericire, sunt multi oameni care refuza vaccinul impotriva pacatului. Primul om care l-a refuzat a fost Cain. Consecinta ? “Virusul” pacatului i-a invadat intreaga fiinta, distrugandu-i sistemul de aparare ( constiinta ). Si astfel Cain a ajuns sa comita prima crima din istoria planetei noastre. Si nu o crima indreptata impotriva unui om oarecare, ci impotriva propriului sau frate…
Exista un pacat anume care distruge sistemul de aparare al fiintei umane ( constiinta )? Este oare minciuna acest pacat ? Sau poate crima ? Sau blasfemia sau lacomia, sau invidia ?
Orice pacat, oricat ar parea el de mic si “nevinovat”, asemenea unui virus pe care nu-l vezi cu ochiul liber, dar care devasteaza totul cand ajunge in interiorul organismului, orice pacat poate deveni un pacat care duce la moarte. Cu o conditie: sa te alipesti de el si sa refuzi “vaccinul” oferit de Dumnezeu pentru combaterea lui.
Poate ca acest pacat il tii ascuns in inima ta de multi ani si inca nu ti-a pricinuit niciun necaz. Poate ca in inima ta gandesti: “Merge si asa. Cum am trait atatia ani cu acest pacat fara sa sufar vreo paguba, voi trai si de aici inainte”. Daca astfel de ganduri se nasc in mintea ta, sarmane om, sa stii ca te inseli amarnic. Va veni cu siguranta ziua in care “bomba” va exploda, devastandu-ti intreaga fiinta.
In 1975, vaporul Dambovita se afla intr-unul din porturile franceze, incarcand marfa pentru Romania. Mai era putin de incarcat, cand docherii francezi au intrat in greva. Capitanul vasului a luat legatura cu oficialitatile statului roman, de unde a primit ordin sa continue incarcarea vasului cu mijloace proprii.
Ordinul a fost indeplinit, insa faptul i-a suparat pe docherii francezi care , drept razbunare, au plasat in magazia cu marfa a vasului o bomba artizanala cu ceas. Marinarii romani au ridicat ancora si, in Golful Biskaya, un golf renumit pentru furtunile din regiune, bomba a explodat, provocand scufundarea vasului.
Cum a fost posibil ca o mica bomba artizanala sa scufunde un vas atat de mare ? Ea a fost plasata in locul cel mai potrivit si a fost activata in momemtul cel mai potrivit. Se stie ca marfa nu este asezata la intamplare pe un vas. Ea trebuie riguros repartizata in functie de niste legi ale navigatiei, si de semenea, ea trebuie sa fie bine legata. Sa ne inchipuim ce s-ar intampla in timpul unei furtuni daca marfa nu ar fi bine legata si plasata acolo unde trebuie.
In cazul vasului Dambovita, mica bomba a fost plasata astfel incat prin explozia ei sa rupa cateva legaturi prin care era fixata marfa. Astfel, o parte din marfa a inceput sa se deplaseze necontrolat, rupand alte legaturi, ca intr-un joc de domino. In conditiile de futuna din golf, vaporul a inceput sa se incline pana cand s-a scufundat in adancuri.
Da, pacatul poate fi oricat de mic in ochii nostri, insa “bomba” pe care o ducem cu noi fara sa stim va exploda cu siguranta. Ea a fost plasata de Satana exact acolo unde stie el ca va fi mai eficienta, iar ceasul e reglat astfel incat paguba sa fie cat mai mare. Bomba e plasata intre “marfurile” noastre si nu asteapta decat o “furtuna”, un moment prielnic in viata noastra, ca sa transforme totul in praf si pulbere.
Intr-adevar, pacatul este cel mai serios si cel mai grav lucru cu care ne confruntam pe acest pamant. Exista lucruri cu care ne putem permite sa glumim, sa le luam usor, insa exista destule lucruri in viata cu care nu e bine sa glumim.
Daca nu e bine sa ne jucam cu focul, fiarele salbatice, dinamita, tornadele, serpii veninosi si multe alte lucruri serioase, cu atat mai mult nu trebuie sa ne jucam cu pacatul, oricum s-ar numi el. Daca vreodata cineva ar fi ispitit sa priveasca cu usuratate pacatul, sa priveasca la cruce. Acolo orice om va intelege ca Dumnezeu nu glumeste cu pacatul. In masura in care Dumnezeu il iubeste pe omul pacatos, in aceeasi masura El uraste pacatul.
Este scris despre Domnul Christos: “Tu ai iubit neprihanirea si ai urat nelegiuirea” ( Evrei 1,9 ).
Fie ca aceeasi ura fatza de pacat, oricum s-ar numi acesta, sa existe si in inimile noastre, pentru ca vasele fiintei noastre, slabite si lovite de furtunile vietii, sa ajunga in curand in portul ceresc al sigurantei si pacii vesnice !
Lori Balogh
