Ce spune Biblia despre…consecințele păcatului
Pasajul biblic din Geneza 3:7‑24 se ocupă cu consecințele suportate de om din cauza păcătuirii. Aceste consecințe se împart în două mari categorii: urmări imediate și urmări îndepărtate ale păcatului.
Consecințele imediate. Acestea îi privesc în primul rând pe primii noștri părinți care au căzut în păcat.
1) Schimbarea naturii umane. Aceasta a afectat întreaga viață a omului, sub toate aspectele ei, dar și și relația omului cu Dumnezeu.
2) Cunoașterea răului. Este adevărat că era o cunoștință nou dobândită, însă nu era nevoie de ea. De fapt, cunoașterea răului le-a răpit oamenilor fericirea. Cine are nevoie să știe ce simte un părinte căruia i-a murit copilul? Sau cine are nevoie să știe din propria experiență ce înseamnă dezamăgirea, foamea, lipsurile, singurătatea și moartea? Există o mulțime de cunoștințe legate de rău pe care nu le dorim și cărora nu le simțim lipsa.
3) Prezența lui Dumnezeu a devenit insuportabilă pentru omul păcătos. Acest lucru i-a determinat pe primii noștri părinți să se ascundă atunci când au auzit glasul lui Dumnezeu chemându-i.
4) Frica. „Mi-a fost frică” – îi spune Adam Creatorului imediat după căderea în păcat (Geneza 3:10).
5) Rușinea. Este un sentiment apărut imediat după păcătuire. „Pentru că eram gol și m-am ascuns” – îi răspunde Adam Creatorului (Geneza 3:10).
6) Îndreptățirea de sine și învinovățirea celuilalt. „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat” – se dezvinovățește Adam (Geneza 3:12). Eva, la rândul ei, aruncă vina pe șarpe: „Șarpele m-a amăgit și am mâncat din pom” (Geneza 3:13). În final, vina este aruncată indirect asupra Creatorului care le-a făcut pe toate.
7) Pierderea slavei. Imediat după păcătuire, primii noștri părinți au pierdut haina de slavă și „au cunoscut că erau goi” (Geneza 3:7).
8) Blestemarea pământului. „Blestemat este acum pământul din pricina ta” (Geneza 3:17). Trebuie reținut că blestemul rostit de Creator după căderea omului era doar o enunțare a consecințelor păcătuirii, a alegerii deliberate a omului.
9) Truda pentru câștigarea existenței. „În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea” (Geneza 3:19).
10) Suferințele nașterii. „Voi mări foarte mult suferința și însărcinarea ta” (Geneza 3:16). Trebuie amintit că nașterea este singurul proces fiziologic dureros. Toate celelalte procese fiziologice sunt nedureroase: circulația sângelui, respirația, digestia, metabolismul, mișcarea, gândirea, etc. Niciun medic sau biolog nu poate răspunde la întrebarea de ce nașterea este singurul proces fiziologic dureros. Singura explicație valabilă se află în blestemul rostit de Creator după căderea în păcat a omului.
11) Pierderea Paradisului. Primii oameni au fost izgoniți din Eden după ce au păcătuit (Geneza 3:22,24).
12) Moartea. „În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce” (Geneza 3:19).
Consecințe îndepărtate. Acestea privesc efectele păcatului suportate de întregul neam omenesc. Din aceste consecințe putem deduce cât de grav a fost gestul omului de a mânca din fructul oprit.
1) Crima. Cain – primul fiu al lui Adam -, își ucide fratele (vezi Geneza 4:8).
2) Poligamia. Lameh – unul dintre urmașii lui Cain -, devine primul poligam din istoria omenirii (Geneza 4:23).
3) Violența. (vezi Geneza 4:23.24). În doar câteva secole, violența oamenilor a devenit atât de mare încât a fost nevoie de o catastrofă universală (Potopul) care să ducă la nimicirea întregii civilizații antediluviene.
4) Răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu. La toate apelurile făcute de Dumnezeu lumii dinainte de Potop, doar opt persoane au răspuns pozitiv. Ceilalți au pierit din cauza răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu.
5) Natura păcătoasă transmisă asupra întregului neam omenesc. Prin păcătuirea sa, a căzut nu doar Adam, ci și întreaga omenire, deoarece păcatul a dus la prăbușirea „platformei” pe care a stat Adam înainte de cădere. Toți urmașii lui Adam s-au născut în „prăpastia” păcatului. (vezi Romani 3:23; Eclesiastul 7:20; 1 Regi 8:46; 1 Ioan 1:8).
6) Întreaga natură a fost coruptă, degradându-se. Cu ocazia Potopului, Biblia ne spune că „orice făptură își stricase calea pe pământ” (Geneza 6:11,12).
7) Judecata finală. „Căci toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Christos” (Romani 14:10).
8) Moartea veșnică. Numită în Apocalipsa și „moartea a doua” (Apocalipsa 20:14,15).
Ce este păcatul?
O definiție completă a păcatului trebuie să conțină trei aspecte:
1) Călcarea Legii lui Dumnezeu (păcatul prin comitere): „Oricine face păcat, face și fărădelege; și păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3:4).
2) Neînfăptuirea binelui (păcatul prin omitere): „Deci cine știe să facă un bine și nu-l face, săvârșește un păcat” (Iacov 4:17).
3) Trăirea fără credință: „Tot ce nu vine din încredințare este păcat” (Romani 14:23).
O definiție mai cuprinzătoare a păcatului este următoarea: Orice deviere de la voința cunoscută a lui Dumnezeu, fie nefăcând ceea ce El a poruncit, fie făcând ceea ce El a interzis.
O altă definiție a păcatului: înlocuirea dependenței de Dumnezeu cu dependența de sine.
Însă indiferent de forma de manifestare, în esență păcatul înseamnă: neascultare, răzvrătire și necredință, toate în relația dintre om și Dumnezeu.
În mod frecvent, despre păcat se vorbește doar în momentul comiterii unor fapte reprobabile. Domnul Christos însă a revoluționat concepția despre păcat, plasându-l la nivelul gândurilor și al simțămintelor (vezi Matei 5:21‑32).
Păcatul produce vinovăție. Dacă nu este tratată corect, aceasta poate distruge facultățile mintale, fizice și spirituale ale omului. În final, dacă nu este rezolvată problema vinovăției, ea va duce la moarte, căci „plata păcatului este moartea” (Romani 6:23).
Singurul antidot al vinovăției este iertarea, care va aduce o conștiință curată și pace sufletească (vezi Matei 6:12).
Păcat „strămoșesc”?
Contrar părerii populare, noi moștenim de la Adam doar înclinația spre păcat, nu și vinovăția păcatului adamic. Învățătura despre păcatul strămoșesc nu se armonizează cu imaginea unui Dumnezeu drept și sfânt pe care-L prezintă Biblia. Un Dumnezeu drept și neprihănit nu-l poate învinovăți pe un om pentru păcatele altui om. Un om poate suporta consecințele păcatelor altui om, însă nu și vinovăția acestuia.
Lori Balogh
