Etimologia cuvântului „sincer”
lat. sine cera = fără ceară.
În vechime olarii își fabricau vasele din lut. Acestea după ce erau așezate cu mare atenție, erau transportate la târg cu căruțele pe distanțe destul de considerabile. Din cauza zdruncinăturilor provocate de gropi și a bolovanilor de pe drumurile de piatră, se întâmpla adesea ca unele vase să se fisureze.
Unii comercianți nu vroiau să piardă nicio lețcaie, de aceea, înainte de a-și prezenta marfa pe tarabă, cosmetizau cu ceară crăpăturile vaselor, dându-le o formă comercială de invidiat. În momentul în care un client cerea să cumpere o farfurie sau o oală de lut, olarul necinstit îi oferea și vase crăpate dar polișate. Dacă cumpărătorul era mai versat, de obicei, printre altele, întreba: ‘‘Sine cera?’’, adică: ‘‘E fără ceară?’’. Și ca să se asigure că este așa, unii dintre cei mai curajoși luau câte un vas în mâini și încercau să afle adevărul.
Dacă era ceruit (nesincer), comerciantul se retrăgea cu tot cu vas încercând să vândă tot felul de gogoși.
Daniel Nitulescu
Poveste cu un laptar si un brutar
Intr-una din zile un negustor de produse lactate primeste o invitatie de a se prezenta la judecatorie, fiindu-i intentat un proces de catre un brutar. Omul, foarte ingrijorat, se tot intreba cu ce o fi invinuit. Brutarul insa stia. Si inca cum. Il tot banuia pe laptar ca il inseala la cantar cand cumpara de la el unt. Asa ca nu o data, dupa ce laptarul ii aducea kilu’ de unt si pleca, imediat cantarea marfa, in prezentza unor martori. Intr-adevar, banuielile sale erau justificate. Ba primea 900g, ba 800g, au fost cazuri cand a primit si 750g de unt in loc de 1 kg.
In ziua judecatii, judecatorul il intreaba pe negustorul de lactate:
– Spune, dumneata ai cantar cu care sa cantaresti untul ce-l vinzi?
– Nu, domnule judecator. Nu am.
– Pai, atuncea cum pretinzi ca vinzi untul cu kila?
– Pai, sa vedeti. Eu am o balanta, pun pe o parte a balantei kilu’ de paine ce o cumpar de la brutar, iar pe cealalta parte pun unt pana ce balanta se echilibreaza.
Morala: In viata primesti ceea ce dai.
„Sariti! Lupul!”
Se povesteste ca un baiat mergea zilnic cu oile la pascut pe un deal la marginea satului si se cam plictisea. Ca sa scape de monotonie, a inceput sa strige:
-„Lupul! Sariti! Lupul!”
Satenii s-au alertat imediat, dar cand au ajuns pe deal, au constatat cu necaz ca nu era niciun lup. Baiatul a socotit ca facuse o gluma buna si a izbucnit in hohote de ras. Satenii insa nu erau deloc amuzati.
– „Nu mai striga ca e lupul, daca nu e niciun lup! l-au mustrat ei suparati.
Nu a trecut mult timp si baiatul s-a plictisit din nou. A inceput sa strige iar cat il tineau plamanii:
-„Lupul! Sariti! Lupul!”
Spre marea lui distractie, satenii l-au crezut din nou si au sarit sa-l ajute. N-au mai putut de suparare cand s-au vazut pacaliti iarasi de baiat. L-au certat, dar baiatul s-a bucurat ca i-a iesit gluma. Mai tarziu totusi, a vazut ca un lup adevarat dadea tarcoale turmei. De panica, a inceput sa strige disperat:
– „Lupul! Sariti! Imi ataca oile! Lupul!” zicea el saltand agitat.
De data asta, satenii nu aveau de gand sa se mai lase pacaliti. I-au ignorat tipetele si si-au vazut de treburi. Strigatele lui ajunsesera ca un zgomot de fond pentru ei. Spre seara, au observat totusi ca baiatul nu cobora de pe deal. Cineva a plecat dupa el si l-a gasit sezand pe o piatra inciudat.
– „De ce n-ati venit la mine? De ce?” l-a luat el la rost pe satean. „Am strigat, dar n-a venit nimeni.”
Omul a incercat sa-l linisteasca, dar, in final, i-a spus:
– „Asta sa-ti fie invatatura de minte! Nimeni nu-l crede pe mincinos, chiar cand spune adevarul.”
Culegere de Lori Balogh
